Ioan Bunaciu, Umblând pe ape printre stânci (III)
Incursiune în istoria Bisericii baptiste din România pe parcursul perioadei comuniste (III)
Examenul de foc al vieţii
Examenul de foc al vieţii reprezintă în viziunea autorului examenul prin care l-a trecut Domnul, examenul Securităţii, şi al tracasărilor de care a avut parte între anii 1952-1954. Remarcăm în acest context problema ridicată de vecinul[1] profesorului Bunaciu, colonel de securitate, care îl întreba de ce el, tânăr cu studii economice superioare, s-a înscris la Facultatea de Teologie şi predică „Biblia care este <opiu> pentru popor?”[2] Bunaciu explică această dilemă a ofiţerului în felul următor:
„El credea că eu sunt un duşman al socialismului şi prin religie lupt împotriva orânduirii socialiste.”[3]
Explicaţia este edificatoare pentru argumentarea atitudinii şi gândirii celor care construiau sistemul comunist. Această atitudine din partea autorităţilor faţă de religie s-a reflectat în societate printr-o atmosferă de teamă şi insecuritate, relevată şi de următorul pasaj:
„Prelucrarea[4] a durat vreo două luni şi în toiul acesteia mi-am pregătit chiar un geamantan mic cu haine groase şi mă aşteptam să fiu ridicat în fiecare noapte de Securitate, mai ales că în Cluj fuseseră ridicaţi în diverse nopţi pastori reformaţi,preoţi catolici şi ortodocşi.”[5]
Presiunile Securităţii asupra domnului Bunaciu au durat doi ani, timp în care aceasta era informată despre toate mişcările şi deciziile acestuia, iar el era tracasat, bătut, anchetat, ameninţat cu ani grei de temniţă pentru a realiza de fapt colaborarea de care alţii l-au acuzat şi pe care nu au putut-o dovedi. Acesta este contextul în care în luna august a anului 1954[6] domnul Bunaciu a primit o citaţie prin intermediul căreia era invitat să se prezinte la miliţia din Cluj sub motivaţia rezolvării unor probleme la biroul de evidenţă a populaţiei. În fapt, fusese chemat de Securitate pentru a-l determina să devină colaborator al organelor statului. Ca urmare a refuzului de a da curs unei asemenea propuneri a fost anchetat, context în care ne sunt dezvăluite metodele utilizate de Securitate pentru a-i îngenunchea pe cei care nu vroiau să cedeze, şi totodată pentru a-şi recruta noi colaboratori.
„Discuţiile dintre mine şi anchetator au durat câteva ore; afară ploua, tuna şi se întunecase. După un timp ofiţerul s-a retras şi m-a lăsat singur; a revenit după zece minute şi mi-a spus: <Am vorbit cu comandantul nostru şi mi-a spus că pentru faptele ce le-ai făcut, pedeapsa este de 18 ani de închisoare. Dar domnul colonel se gândeşte că eşti tânăr şi îţi oferă posibilitatea să fii iertat, dacă te vei schimba, dacă vei deveni un bun cetăţean şi vei colabora cu autorităţile noastre>.”[7]
Prin dezvăluirea unor detalii legate de anchetarea sa, domnul Bunaciu ne prezintă în fapt metodele Securităţii, care îmbinau violenţa fizică cu presiunea psihologică, cu scopul de-al determina pe cel anchetat să cedeze. Remarcăm în acest caz combinaţia dintre bătaie şi vorba dulce cum ar spune românul, pe principiul: ,,Vorba dulce mult aduce”. La finalul acestei anchete, în urma presiunilor psihice, terorii şi slăbiciunii fizice, anchetatul cedează[8], cu condiţia de a afla detalii despre ceea ce i se cerea, în fapt de a-şi impune propriile principi[9]. I se răspunde că nu este timpul potrivit acum, urmând a se întâlni peste şapte zile pentru a stabili detalii. După această discuţie urmează cuvintele magice: „Eşti liber să pleci acasă”. Ajuns acasă şi eliberat din ghearele fricii[10] domnul Bunaciu îşi dă seama de perversitatea acţiunilor anchetatorilor. Întâlnirea cu ofiţerul de securitate după cele şapte zile de răgaz scoate în evidenţă metodele de lucru ale acestei instituţii care ne duc cu gândul la personajul John Smith şi transformarea acestuia din finalul cărţii 1984 al lui George Orwell.
„După şapte zile m-am dus la întâlnire; m-a luat în primire un civil bun şi blând în cuvinte care l-a învinuit pe colegul lui că s-a purtat prea dur cu mine, apoi a făcut apel la sentimentele noastre patriotice[11], că ar trebui să ne apărăm ţara, că el ar vrea să mă ajute[12] în problemele ce le voi avea ca pastor etc.”[13]
Este interesant de remarcat faptul că în cadrul acestei întâlniri, domnul Bunaciu adoptă o atitudine de eludare a cerinţelor ofiţerului, spunându-i acestuia că este de acord să informeze Securitatea despre cineva care ar veni la el şi i-ar spune: „Haide să răsturnăm autorităţile astea ticăloase!”[14]. Cum era de aşteptat, răspunsul domnului Bunaciu îl nemulţumeşte pe ofiţerul de securitate care îi mai dă acestuia un răgaz de şapte zile pentru a-şi reconsidera poziţia. Ca timpul de gândire să fie mai eficient, domnul Bunaciu trebuia să cântărească oferta propusă şi să o accepte ţinând cont de faptul că ar avea la activ nişte fapte, în fond fictive[15] pentru care ar putea „fi pedepsit cu ani grei de temniţă.”[16] Cu toate ameninţările şi presiunile care s-au făcut asupra sa, domnul Bunaciu a refuzat colaborarea.
Analizând aspectele prezentate putem alcătui o tipologie a modalităţilor de acţiune şi intimidare folosite de către Securitate în acţiunea de recrutare a unor informatori. Etapele[17] unor astfel de acţiuni sunt:
- Anchetă
- Ameninţări şi violenţe fizice şi verbale
- Discuţii în care se făcea apel la sentimentele patriotice ale celui aflat sub anchetă, precum şi la nevoia ca pastorii să fie ajutaţi în activitatea şi problemele de ordin personal sau profesional
- Ameninţări cu transpunerea în practică a ceea ce până acum se regăsea la nivel verbal
După ce am văzut faptul că ameninţarea era un element cheie în atragerea unora la colaborare, se cuvine a menţiona şi faptul că ameninţările pe care le profera ofiţerul de securitate nu erau lipsite de sens şi nici de valoare. Ca dovadă a ameninţării reale care plana asupra tuturor celor aflaţi în situaţii similare sau nu cu domnul Bunaciu, acesta precizează următoarele:
„În anii aceia, ca să te reţină Securitatea şi să-ţi instrumenteze dosar pe baza căruia să fi reţinut în celulele lor, nu aveau nevoie decât de două declaraţii semnate de doi informatori cum că ai uneltit prin cuvinte împotriva ordinii de stat.”[18]
Cele relatate demonstrează cât de mare era teroarea şi cum se manifesta aceasta, precum şi cât de uşor îi era regimului să-i aresteze pe opozanţi acuzându-i de uneltire împotriva ordinii de stat[19].
Prin prezentarea cadrului social politic, în fapt a terorii care se exercita în societate în anii ’50 înţelegem mult mai bine întrebarea domnului Bunaciu adresată celor care îl acuză de colaborare cu fosta securitate.
„Şi eu întreb pe acela care mă învinuieşte de colaborarea cu Securitatea cum ar fi dormit el dacă era în locul meu; cu ameninţarea directă cu pistolul, cu şantajul închisorii şi în plus fără somn liniştit, pentru că eu nu am putut dormi deloc şapte zile.”[20]
Acţiunile Securităţii şi presiunile la care aceasta îl supunea îl determină pe domnul Bunaciu să apeleze la soţie. Cu ajutorul acesteia s-a internat în Clinica de Boli Mintale din Cluj. Pe lângă dorinţa de a scăpa de presiunile Securităţii trebuie menţionat faptul că internarea a fost o consecinţă directă a surmenajului psihic la care fusese supus pe parcursul anchetei şi după aceia. După cele trei luni petrecute în spital, concediul şi întreruperea anului şcolar reuşeşte să scape din ghearele Securităţii care nu l-a mai căutat în intervalul 1955-1961, atunci când îi sunt reiterate ameninţările din anii ’50 printre care şi cea cu 18 ani de închisoare. Beneficiind de ajutorul Divinităţii, domnul Bunaciu reuşeşte să scape definitiv din această strânsoare. Este posibil ca decizia Securităţii să se fi bazat pe faptul ca şi-a dat seama că nu se putea colabora cu dânsul, dar şi pe schimbările politice[21] introduse de către Gheorghiu Dej la presiunile lui Hruşciov care preluase puterea în URSS în urma morţii lui Stalin din anul 1953.
[1] Colonel de securitate care primea informaţii despre vecinul său de la fratele bătrân din biserica pe care Ioan Bunaciu o păstorea
[2] Ioan Bunaciu, Umblând pe ape printre stânci, p.18
[3] Ioan Bunaciu, Umblând pe ape printre stânci, p.18
[4] Este vorba de prelucrarea autorului cărţii pe care o analizăm în cadrul acestui material, Prof. univ. dr. Ioan Bunaciu
[5] Ioan Bunaciu, Umblând pe ape printre stânci, p.18
[6] Anul 1954 a fot fatidic atât pentru lucrătorii creştini precum domnul Bunaciu, cât şi pentru bisericile evanghelice, în principal cele etichetate de stat cu termenul de neoprotestante deoarece s-a decis reglementarea serviciilor religioase. Acest lucru însemna că bisericile puteau să aibă un serviciu religios sâmbătă seara şi încă unul duminica până în ora 14.
[7] Ioan Bunaciu, Umblând pe ape printre stânci, p.20
[8] „Am socotit eu, atunci în ghearele fricii, că această colaborare înseamnă ca eu să fiu cetăţean cinstit”, Ioan Bunaciu, Umblând pe ape printre stânci, p.20
[9] De remarcat puterea de a putea pune condiţii
[10] Frica ca şi personificare a Securităţii
[11] Ceea ce spune domnul Bunaciu a fost sesizat şi sintetizat de către Dănuţ Mănăstireanu în cadrul comunicării Comunismul şi biserica. Studiu comparativ. Strategia regimurilor comuniste de control al activităţilor religioase. Implicaţii pentru perioada postcomunistă, susţinută în cadrul conferinţei „După 20 de ani. Perspective asupra căderii comunismului în România: cauze desfăşurare consecinţe” organizată la Iaşi în perioada 12-13 noiembrie 2009. Domnul Mănăstireanu consideră sentimentele patriotice şi în general apelul la naţionalism în contextul discuţiei noastre ca fiind un cârlig prin care Securitatea îi agăţa pe informatori. Plecând de la aspectele menţionate aici precum şi în nota 18(14) din partea a doua a incursiunii în istoria bisericii baptiste din România observăm o modalitate prin care Securitatea motiva necesitatea întreprinderii anumitor acţiuni. Cu alte cuvinte, ofiţerii de securitatea transmiteau sentimentul că ei sunt puşi acolo ca să apere ţara şi că prin acceptul colaborării, persoana respectivă nu făcea altceva decât să-şi apere glia strămoşească. Lucru fals de altfel pentru că apărarea ţării era motivaţia şi nu scopul întreprinderii acţiunilor de cele mai multe ori represive împotriva credincioşilor de orice denominaţiune, nu numai evanghelici.
[12] Ajutorul dat pastorilor în rezolvarea unor probleme personale sau de cult era prezentată de către un inspector al Departamentului Cultelor ca o modalitate eficientă de control asupra deservenţilor de culte, deşi el spunea că era vorba de stabilirea unei relaţii de colaborare.
[13] Ioan Bunaciu, Umblând pe ape printre stânci, p.20
[14] Ioan Bunaciu, Umblând pe ape printre stânci, p.21
[15] În cadrul anchetei i se aduce la cunoştinţă acuzaţia că în liceu fusese legionar, fapt neadevărat
[16] Ioan Bunaciu, Umblând pe ape printre stânci, p.21
[17] O tipologie asemănătoare se regăseşte şi la Iosif Ţon în cartea Confesiuni
[18] Ioan Bunaciu, Umblând pe ape printre stânci, p.21
[19] Un caz edificator este cel al lui Jean Staneschi, director al Seminarului Teologic Baptist din Bucureşti care în anul 1953 a fost reţinut timp de treizeci de luni fără a i se face proces şi fără a i se aduce vreo acuzaţie oficial. A fost eliberat la fel de subit şi tot fără vreo explicaţie precum a fost arestat. Iosif Ţon vine să întărească mărturiile domnului Bunaciu şi ale lui Jean Staneschi pentru că la rândul său şi el a fost reţinut de către Securitate timp de trei luni în anii ’70.
[20] Ioan Bunaciu, Umblând pe ape printre stânci, p.22
[21] Ca urmare a morţii lui Stalin în anul 1953 puterea în URSS este preluată de către Hruşciov care permite o relaxare a cadrului politic intern şi internaţional în ceea ce denumim generic lagărul socialist. De amintit în acest context şi Congresul XX PCUS, denumit şi al destanilizării. În acest context anii ’60-’70 sunt consideraţi în România ca fiind cei ai unei liberalizări la nivel politic, economic şi social.
ALRC
Prin intermediul unei serii de mesaje, Dănuţ Mănăstireanu vrea să readucă în atenţia specialiştilor dar şi a celor tineri care nu au prea multe informaţii despre condiţia creştinului sub comunism, un set de documente şi mărturii despre acea vreme de tristă amintire, dar şi de eroism veritabil. Un astfel de act, de eroism veritabil, l-a constituit pregătirea şi lansarea oficială în primăvara anului 1978 a grupului numit Comitetul Român pentru Apărarea Libertăţii Religioase şi de Conştiinţă (pe scurt, ALRC).
Comitetul ALRC – 1 – Depre Pavel Nicolescu
În cadrul acestui material sunt prezentate date despre întâlnirea dintre Dănuţ Mănăstireanu şi Pavel Nicolescu, relaţiile care s-au stabilit între aceştia de-a lungul timpului precum şi pregătirea lansării oficiale ale ALRC. Acest grup (ALRC), este considerat a fi singura contestare pe baze ideologice a regimului comunist din România.
Comitetul ALRC – 2 – Adresă către Consiliul de Stat
Prin prezentarea Adresei Comitetului ALRC către Consiliul de Stat se demonstrează faptul că în România a existat rezistenţă anticomunistă. În acest context, rezistența anticomunistă trebuie înţeleasă ca fiind acţiuni de opoziţie faţă de regimul comunist, care pun sub semnul întrebării, în mod implicit sau explicit, bazele ideologice ale statului comunist, cu scopul de aobţine libertatea de care ne bucurăm astăzi. Ca dovadă a celor afirmate stă şi documentul amintit prin intermediul căruia autoritățile statului precum şi Uniunea baptistă erau informate de crearea unui grup interconfesional care avea ca scop principal ” apărarea libertăţilor religioase şi de conştiinţă în ţara noastră”, cu o „activitate permanentă în semnalarea cazurilor de persecuţie religioasă şi de studiere a fenomenului religios în contextul societăţii socialiste.” Danuţ Mănăstireanu, autorul materialului pe care l-am sintetizat aici precizează că textul documentului Adresă către Consiliul de Stat, a fost publicat anterior în numărul 110, din 15 iulie 2001 al revistei The Salt Street Journal(SSJ).
Amintiri din lagărul comunist

Amintiri din lagărul comunist reprezintă o acţiune lăudabilă a domnului Dănuţ Mănăstireanu, de a republica, de astă dată pe blogul său, sau de a da pentru prima dată publicităţii o serie de materiale despre disidenţa religioasă evanghelică din România anilor ‘70.
Amintiri din lagarul comunist -1
Sub acest titlu, Dănuţ Mănăstireanu publică un text al său mai vechi despre disidența religioasă evanghelică din Romania anilor ‘70. Textul la care facem referire a fost publicat pentru prima dată în numarul 127, din 17 februarie 2002, al revistei Salt Street Journal, prima revistă virtuală a evanghelicilor din România, apăruta la Iași, în 19 aprilie 1999, la inițiativa lui Edi Orășanu.
Amintiri din lagarul comunist – 2
Document dat pentru prima dată data publicității pe blogul Persona, a apărut la Iași în toamna anului 1978. El a fost conceput de către Dănuț Mănăstireanu şi a fost trimis Uniunii Baptiste, însoțit de o lista cu câteva zeci de semnături, mai ales ale unor tineri, dar și ale altor membri ai Bisericii baptiste în Iași.
Amintiri din lagarul comunist – 3
Sub titlul Amintiri din lagărul comunist – 3, Danuţ Mănăstireanu ne prezintă un exemplu de denigrare şi descurajare a creștinilor de către Securitate în perioada comunistă. Cazul prezentat pe care se referă “la unul dintre momentele dificile din viața Bisericii baptiste din Iaşi în perioada dictaturii comuniste”. Autorul prezintă în acest articol cazul unei intelectuale baptiste din Iaşul anilor ‘70, Genovieva Sfatcu, care “fusese exmatriculată cu câtva timp în urmă din Facultatea de engleză a Universității ieșene din pricina relațiilor ei cu străinii – un ‘păcat de moarte’ în vremea dictaturii comuniste. Tot în acea perioadă, Genovieva începuse lucrul cu renumitul cor de fete ‘Sion’. Excursiile întreprinse de acest cor în diverse biserici din țară constituiau un nou motiv de îngrijorare pentru securitate”. Ca urmare a acestui fapt s-a realizat la iniţiativa lui Dănuţ Mănăstireanu Memoriul de protest al Bisericii din Iaşi către Uniunea Baptistă din R.S.R.
Memoriul de protest al Bisericii din Iaşi către Uniunea Baptistă din R.S.R.
Sub titlul Amintiri din lagărul comunist – 3, Danuţ Mănăstireanu ne prezintă un exemplu de denigrare şi descurajare a creştinilor de către Securitate în perioada comunistă. Cazul prezentat se referă „la unul dintre momentele dificile din viața Bisericii baptiste din Iaşi în perioada dictaturii comuniste”. Autorul prezintă în acest articol cazul unei intelectuale baptiste din Iaşul anilor ’70, Genovieva Sfatcu, care „fusese exmatriculată cu câtva timp în urmă din Facultatea de engleză a Universității ieșene din pricina relațiilor ei cu străinii – un ‘păcat de moarte’ în vremea dictaturii comuniste. Tot în acea perioadă, Genovieva începuse lucrul cu renumitul cor de fete ‘Sion’. Excursiile întreprinse de acest cor în diverse biserici din țară constituiau un nou motiv de îngrijorare pentru securitate”. Consecinţa acţiunilor Genovievei a fost iniţierea unei campanii de discreditare a acesteia de către poliţia secretă în care, remarcă cu tristeţe autorul, „alături de agenţi angajaţi ai securităţii, au fost implicaţi şi membri ai bisericii, ca şi lideri ai cultului baptist, care faceau în vremea aceea servicii autorităţilor comuniste”. Ca o contrapondere la acţiunile securităţii şi la îndemnul unui misionar care călătorea des în România, Dănuţ Mănăstireanu elaborează un memoriu de protest în numele comitetului Bisericii din Iaşi, pe care îl trimite Uniunii Baptiste din R.S.R în august 1978. Evoluţia situaţiei şi memoriul Bisericii Baptiste din Iaşi pot fi văzute aici.
Tabel cu unii intelectuali mai activi din cultele neoprotestante
Existenţa unor „liste negre”, cu persoane neagreate de către regimul comunist era un lucru îndeobşte cunoscut între cei implicaţi în diverse forme de rezistenţă faţă de regim. Unele dintre aceste liste aveau o încărcătură mai gravă; aşa erau acelea cu intelectualii care ar fi trebuit să fie lichidaţi de Securitate în cazul organizării unei acţiuni de masă împotriva regimului comunist. Ceea ce avem aici în faţa noastră este un exemplu de listă oarecum nevinovată, căci singura acuzaţie adusă celor enumeraţi în ea este activismul lor în cadrul bisericilor.
Judeţul Alba
Cultul baptist
Crişan Simion – subinginer la ISGCL, Alba Iulia
Cultul adventist
Andronic Valentin – medic la Spitalul din Ocna Mureş
Judeţul Arad
Cultul baptist
Moisescu Cristian – profesor de limbă engleză în Arad
Notă: A fost după 1989 Primar al Aradului.
Cultul penticostal
Popa Doru [de fapt era baptist] – inginer, Combinatul chimic Arad
Notă: A fost după 1989 Primar al Aradului.
Judeţul Bihor
Cultul baptist
Albuţ Ioan – medic, Întreprinderea „Refractara” Aleşd
Madar Timotei – inginer, idem
Negruţiu [Negruţ] Paul – psiholog, a demisionat din serviciu şi îndeplineşte ilegal funcţia de pastor
Gheorghiţă Nicolae – medic, a demisionat din serviciu şi îndeplineşte ilegal funcţia de pastor
Halasz Francisc – inginer, Fabrica de zahăr, Oradea
Bokor Iosif – profesor de muzică în Oradea
Ciorbă Maria – inginer la Întreprinderea „Refractara” Aleşd
Ciorbă Aurel – inginer la Întreprinderea „Refractara” Aleşd
Derecichei Iosif – economist la Filiala din Marghita a Băncii Naţionale
Lascău Petru [de fapt era penticostal] – inginer, TCL, Oradea
Damian Florian – inginer mecanic la IJCL Oradea
Judeţul Bistriţa-Năsăud
Cultul baptist
Tone Tituş [Titus] – inginer, Beclean
Cifor Lucia – profesoară de muzică; a fost scoasă din învăţământ pentru propagandă religioasă în şcoală
Cultul penticostal
Dolha Dumitru – inginer la Inspectoratul silvic Bistriţa
Dărăban Cornelia – învăţătoare sat Mohari; şi-a convertit soţul, fost preot ortodox, Dărăban Gh.; a fost exclusă din învăţământ pentru propagandă religioasă în şcoală
Judeţul Botoşani
Cultul adventist
Gheorghiţă Dan – medic la Spitalul judeţean
Cultul creştin după Evanghelie
Ursache Petru – inginer la Eletrocontact
Judeţul Braşov
Cultul baptist
Sezonov Virgil – medic, Spitalul Chişcani [de fapt era medic în Judeţul Brăila]
Notă: Confuzia provine probabil din faptul că Virgil avea un frate care locuia în Braşov. Sau poate confuzia este la numele judeţului, dată fiind eroarea de mai jos.
Cultul adventist
Eme [Ene] Paulini – medic, comuna Viziru
Notă: De fapt este vorba de comuna Viziru, judeţul Brăila.
Municipiul Bucureşti
Cultul baptist
Tundrea [Ţundrea] Ilie – subinginer, a solicitat intrarea în rândul păstorilor
Cocar Rodica – absolventă conservator; angajată ca arhivar la Uniunea Cultului Baptist
Cultul penticostal
Bulgăre [Bulgăr] Emil – inginer proiectant
Roschi [Roske] Vasile – inginer agronom; nu are serviciu permanent; a refuzat să meargă în agricultură
Cultul adventist
Stroiescu Alexandru – inginer
Bujor Paul – inginer
Cultul creştin după Evanghelie
Socoteanu Ion – medic, Spitalul Fundeni
Sima Ion – medic, Spitalul de reumatologie
Miu Petru – inginer
Notă: Toţi trei erau membri ai ramurii „tudoriste” a acestui cult (actualmente, Biserica Evanghelică Română).
Judeţul Caraş-Severin
Cultul baptist
Cimpoieşu Cornel – inginer, Combinatul siderurgic Reşiţa
Judeţul Cluj
Cultul baptist
Mărgăraş Constantin – inginer, Întreprinderea de echipament termoenergetic Cluj-Napoca
Mezei Ioan – inginer, Uzina mecanică Cluj-Napoca
Dănuţ Ioan – inginer electronist
Farc Petru – inginer la „Clujeana”
Achim Ioan – inginer, Institutul de proiectări Cluj-Napoca
Cosma [Cosman] Gheorghe – inginer
Dan Ioan – medic la Liceul nr. 6 Cluj-Napoca
Rodilă Constantin – profesor, dar lucrează ca tehnician la Uzina de cazane mici Cluj-Napoca
Mureşan Ion – profesor muzică, Şcoala generală Apahida
Cultul penticostal
Lupu Maria – educatoare, Şcoala generală Orman
Cultul adventist
Szentagotai Lorand – medic, Comuna Panticeu
Cazan Doina – profesor muzică, Şcoala generală nr. 14 Cluj-Napoca
Judeţul Hunedoara
Cultul baptist
Fişcă Gheorghe – medic stomatolog, Dobra
Judeţul Iaşi
Cultul baptist
Stan Mihai – inginer, „Nicolina” Iaşi
Mănăstirean [Mănăstireanu] Dan [Dănuţ]– economist la “Mase plastice” Iaşi
Ioanid Ghiocel – cercetător, Institutul de fizică-chimie „Petru Poni”
Notă: De fapt, Ghiocel, care era nepot al poetului Costache Ioanid, n-a fost niciodată prea activ sub raport religios. Avem de-a face aici cu un soi de „vinovăţie prin proximitate”.
Sfătcu [Sfatcu] Teodor – medic, comuna Popeşti
Cultul penticostal
Afloarei Nicolae [de fapt era creştin după Evanghelie] – inginer agronom, CAP Miroslăveşti [de fapt avea doar pregătire medie]
Romaniuc Victor [de fapt era creştin după Evanghelie] – inginer, Baza de aprovizionare agricolă
Cultul creştin după Evanghelie
Vasilache Mihai – subinginer, „Tehnoton” Iaşi
Ursache Valentin – subinginer, IMAMUS Iaşi
Ghiţescu [Chiţescu] Ioan – inginer, TILIB Iaşi
Judeţul Mureş
Cultul adventist
Cazan Vasile – profesor de muzică, dar lucrează la PTT Tg. Mureş
Cultul creştin după Evanghelie
Burghele [Burghelea] Ioan – avocat, Tg. Mureş
Judeţul Neamţ
Cultul adventist
Prisecaru Ion – inginer, Trustul de construcţii-montaj P. Neamţ
Arcuş Paulina – medic, Spitalul Roman
Judeţul Olt
Cultul adventist
Istrate Petru – medic, Spitalul de copii Caracal
Judeţul Prahova
Cultul baptist
Seiceanu Emanoil – inginer la Institutul de proiectări, Ploieşti
Cultul adventist
Gheorghe Paul – medic, Policlinica Filipeşti de Pădure
Cultul creştin după Evanghelie
Cioată Silviu – medic, Ploieşti
Cioată Mircea – inginer, Ploieşti
Cioată Nausica – studentă la Institutul de petrol [de fapt, studentă la medicină], Ploieşti
Notă: Nausica era fiica lui Mircea Cioată. Şi aici avem de-a face mai degrabă cu o „vinovăţie prin proximitate”.
Judeţul Sălaj
Cultul baptist
Molnar Iosif – inginer agronom, Pericei
Joldiş Constantin – informatician, Oficiul de calcul al Întreprinderii de prelucrare a lemnului Zalău
Joldiş Letiţia – farmacistă
Tamaş Valer – inginer, IRE Jibou
Cultul penticostal
Talpoş Grigore – inginer viticol, CAP Borşa
Cultul adventist
Mureşan Aron – avocat Şimleu Silvaniei
Judeţul Teleorman
Cultul baptist
Ologeanu Cornelia – învăţătoare, Şcoala generală Ţigăneşti; scoasă din învăţământ pentru propagandă religioasă
Cultul creştin după Evanghelie
Bălan Olga – asistentă medicală, Spitalul Alexandria
Nuţă Ionel – asistent medical, Spitalul Alexandria
Judeţul Timiş
Cultul baptist
Dronca Nelu – inginer, Timişoara
Coţ Teofil – subinginer, Timişoara
Cultul penticostal
Caraşovan Cornel – inginer constructor, Timişoara
Luca Teodor – subinginer, Timişoara
Frînc Iosif – economist, Timişoara
Daminescu Doru – Timişoara
Judeţul Tulcea
Cultul Baptist
Cristodoru Nicolae – inginer, Tulcea
Cultul adventist
Anghezini Pavel – profesor, Centrul de calcul Tulcea
Boţocan Valeriu -medic, Direcţia sanitară judeţeană
NOTĂ: Documentul reprezintă o sinteză întocmită în noiembrie 1986 de George Cîrstoiu, ispector principal de specialitate (responsabil cu cultele neoprotestante) la Departamentul Cultelor şi provine din Arhiva CNSAS fond Documentar, vol. 5, ff. 169-174, Anexa 3. A fost publicat în Denisa Bodeanu, Neoprotestanţii din Transilvania în timpul regimului comunist, Editura Argonaut, Cluj-Napoca, 2007, pp. 317-323. (Corecturile dintre [ ] ne aparţin, la fel ca şi notele separate incluse după anumite nume.)
Analiză
- Documentul de mai sus este unul destul de eclectic. Mai întâi, eticheta „intelectual” este folosită destul de flexibil, ea incluzând şi persoane fără educaţie universitară.
- Este evident faptul că lista include doar laici. Oare pentru că Departamentul cultelor nu-i considera pe pastori ca fiind intelectuali? Deşi este posibil să fie aşa, adesea pe bună dreptate, probabil că nu aceasta este explicaţia. Cel mai plauzibil este faptul că s-a dorit listarea laicilor activi sub raport religios în cadrul bisericilor neoprotestante.
- Apoi, lista este în mod evident incompletă, din ea lipsind o serie de intelectuali veritabili care erau foarte activi în biserici. De asemenea, ea cuprinde câteva nume care nu aveau ce căuta acolo, deoarece este vorba de persoane care n-au fost niciodată creștini foarte activi.
- Mulţi dintre cei enumeraţi mai sus au avut enorme dificultăţi cu Securitatea şi cu Departamentul cultelor în diverse perioade sub regimul comunist. Lista însă conţine şi persoane care au fost suspectate sau dovedite deja ca fiind informatori ai Securităţii.











