Conform practicii bisericilor creştine, cu patru săptămâni incluzând patru duminici înainte de sărbătoarea Crăciunului, a naşterii Mântuitorului, începe această perioadă speciala de aşteptare, o perioadă de pregătire atât sufletească cât şi materială, administrativă, a fiecărui credincios şi a fiecărei familii în vederea întâmpinării marii sărbători creştine. Aşteptarea, ca stare de fapt, are mai multe dimensiuni, poate fi privită din mai multe perspective. Iată-le:

Dimensiunea umană a adventului. Viaţa, darul lui Dumnezeu pentru fiinţa umană, este în sinea ei o permanentă aşteptare, un advent prelungit. În călătoria sa pe acest pământ, omul în toate etapele vieţii sale, experimentează din plin tensiunea aşteptării şi a împlinirii pozitive a tuturor speranţelor şi năzuinţelor sufleteşti. Din momentul conceperii, apoi a naşterii, viaţa omului până la mormânt este o permanentă aşteptare… culminând cu aşteptarea momentului chemării în slava cerească pentru răsplata, bucuria şi odihna binemeritată după osteneala vremelniciei (Matei 25:21 „ Bine, rob bun şi credincios… intră în bucuria stăpânului tău.”  Tu ce aştepţi ?

Dimensiunea creştină a adventului. Binecuvântata promisiune din Eden făcută de către Dumnezeu, omului căzut în păcat, a iniţiat adventul, aşteptarea fericitei nădejdi a salvării prin Hristos, Mesia. „ Vrăşmăşie voi pune între tine (şarpe, Satana) şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcâiul.” (Geneza 3:15) A trebuit să treacă mii de ani până la împlinirea vremii şi nici o generaţie de oameni n-a trăit fără tensiunea adventului. Fiecare neam de oameni a aşteptat împlinirea în generaţia lor a fericitei promisiuni a venirii Salvatorului, a Mântuitorului, Mesia Cel binecuvântat. Şi la vremea hotărâtă, potrivită, Mesia a venit (Galateni 4:4,5). Cine L-a aşteptat atunci ? Cine L-a recunoscut atunci ? Cine L-a crezut atunci ? Cine L-a urmat atunci ? Sfintele Scripturi ne spun că au fost puţini care atunci au spus „da” Celui ce venise din ceruri să aducă împlinirea promisiunii divine din Eden. Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, zămislit prin Duhul Sfânt, S-a născut în Betleemul din Iudeea prin fecioara Maria, a murit în locul nostru pe Golgota răstignit între doi tâlhari, a înviat prin puterea Tatălui a treia zi din mormânt, S-a înălţat la ceruri la patruzeci de zile de la înviere şi… ATENŢIE ! a promis că va reveni ca să-Şi ia Biserica Sa de pe pământ (Ioan 14:3). Azi trăim împreună tensiunea binecuvântată a celui de-al doilea advent. Din clipă în clipă Domnul poate reveni. Biserica Sa Îl aşteaptă. „ Dar cetăţenia noastră este în ceruri, de unde şi aşteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos.” (Filipeni 3:20) Tu Îl aştepţi ?

Dimensiunea divină a adventului. Cu siguranţă putem vorbi şi despre aşteptarea pe care o manifestă Dumnezeu cu privire la omenire, la mine şi la tine.  Ce aşteaptă El de la noi ?

1. O pocăinţă sinceră ( Marcu 1:15)
2. O credinţa puternică (Evrei 11:1,6)
3. O viaţă sfântă (1 Petru 1:15,16)
4. O aşteptare permanentă a revenirii Sale (Luca 12:35-40)
5. O slujire devotată (1 Timotei 4:9-16)
6. O întâlnire binecuvântată în Slava Sa cerească (Ioan 17:24; Matei 10:32)

Pastor, Elisei Pecheanu

Mihail = plăcut lui Dumnezeu

Daniel 10:13 „Mihail, una din căpeteniile cele mai de seamă, mi-a venit în ajutor, și am ieșit biruitor.”
Daniel 10:21 „Nimeni nu mă ajută împotriva acestora, în afară de voievodul vostru Mihail.”
Daniel 12:1-2 „În vremea aceea se va scula marele voievod Mihail, ocrotitorul copiilor poporului tău.”
Apoc. 12:7 „Și în cer s-a făcut un război. Mihail și îngerii lui s-au luptat cu balaurul.”
Iuda 9 „Arhanghelul Mihail, când se împotrivea diavolului… pentru trupul lui Moise.”

Gavril = slujitorul lui Dumnezeu

Daniel 8:16 … „ Gavrile, tâlcuieşte-i vedenia aceasta.”

Daniel 9:21 … „ a venit repede în zbor iute, omul Gavriil…”

Luca 1:19 … „ Eu sunt Gavril, care stau înaintea lui Dumnezeu; am fost trimis…”

Luca 1:26 … „ Îngerul Gavril a fost trimis de Dumnezeu…”

Mihail şi Gavril sunt cele două căpetenii de îngeri buni din slava lui Dumnezeu, ale căror nume sunt descoperite prin Duhul Sfânt.  Acestea de mai sus sunt referinţele biblice cu privire la persoanele şi acţiunile lor. Dacă ar fi să combinăm cele două înţelesuri ale numelor acestor căpetenii de îngeri, amândouă împreună ar suna cam aşa : Slujitorul plăcut lui Dumnezeu.

În cartea Evrei la capitolul întâi, versetul patrusprezece citim : „ Nu sunt oare toţi (îngerii) duhuri slujitoare trimise să îndeplinească o slujbă pentru cei ce vor moşteni mântuirea ?”

Nu este de mirare faptul că Dumnezeu are la dispoziţia Sa cete de îngeri slujitori (miliarde şi miliarde… Apocalipsa 5:11) pe care-i trimite să slujească pe oamenii credincioşi care sunt încă pe pământ şi care vor moşteni mântuirea. În Epistola lui Pavel către Biserica din  Efes la capitolul şase, versetul doisprezece aflăm că noi cei credincioşi avem de luptat ( aici pe pământ )       :        … „ împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti.” Avem aşadar duşmani spirituali de temut. Dar nu suntem lăsaţi singuri şi nici la dispoziţia lor. Psalmul 34:7 „ Îngerul Domnului tăbărăşte în jurul celor ce se tem de El şi-i scapă din primejdie.” Se cuvine dar să ne închinăm cu mulţumire înaintea lui Dumnezeu pentru toate lucrurile… şi pentru îngerii Săi slujitori pe care deşi nu-i putem vedea cu ochii aceştia de carne, totuşi îi simţim alături de noi prin efectul slujirii lor spre binele nostru. Îngerii buni ascultă de Dumnezeu, nu de noi. Tot ceea ce trebuie să facem noi ca să putem beneficia de ajutorul îngerilor buni este să ascultăm la rândul nostru numai şi numai de Dumnezeu, prin Cuvântul Domnului Isus şi prin puterea Duhului Sfânt, ca să putem şi noi fi numiţi slujitori plăcuţi lui Dumnezeu, şi să moştenim mântuirea Sa veşnică.

Doamne ajută-ne la aceasta !

Pastor, Elisei Pecheanu

„ Toamna, leneşul nu ară; la secerat, ar vrea să strângă roade, dar nu este nimic !”

Proverbe 20:4

Suntem prin harul Domnului la mijloc de toamnă, 30 Octombrie 2011. O toamnă autentică, o toamna binecuvântată, o toamnă cu belşug de roade pământeşti. Dar cum stăm cu roadele spirituale ? Cum stau eu ? Cum stai tu ? Cum stă Biserica din care facem parte noi ? Proorocul Ieremia are un mesaj special pentru contemporanii săi care este valabil şi în zilele noastre. Iată-l : „Secerişul a trecut, vara s-a isprăvit, şi noi tot nu suntem mântuiţi !” Ieremia 8:20. Sunt câteva adevăruri demne de subliniat:

1. Nimeni nu poate ignora ordinea divină din natura înconjurătoare. „Cât va fi pământul, nu va înceta semănatul şi seceratul, frigul şi căldura, vara şi iarna, ziua şi noaptea.” Geneza 8:22. Toate acestea sunt rânduieli divine care nu pot fi schimbate de oameni, nu pot fi ignorate şi nici nerespectate. Cine încearcă să facă altfel decât în ordinea divină va suporta consecinţele de rigoare.
2. Cine vrea să strângă roade vara şi toamna, acela trebuie neapărat să are pământul la terminarea culesului roadelor. Altfel, nu va fi nici un rod pe câmp. Aceasta implică costuri, muncă, jertfă…,  şi dacă cineva  nu este gata să plătească preţul toamna aceasta, la anul nu va strânge nimic !   „ Toamna, leneşul nu ară; la secerat, ar vrea să strângă roade, dar nu este nimic !” Proverbe 20:4
3.  Ce înseamnă „aratul spiritual” ca să putem culege „roade spirituale” ?

–          O viaţă sfântă : „Sfinţiţi în inimile voastre pe Hristos ca Domn.” 1 Petru 3:15/a

–          O viaţa de rugăciune : „ Rugaţi-vă neîncetat.” 1 Tesaloniceni 5:17

–          O viaţă biblică : „Strâng Cuvântul Tău în inima mea…” Psalmul 119:11/a

–          O viaţă din belşug : „Eu am venit ca oile să aibă viaţă, şi s-o aibă din belşug.” Ioan 10:10/b

–      O viaţa de domnie (asupra păcatului…) prin Hristos: „ … cei ce primesc, în toată plinătatea, harul şi darul neprihănirii, vor domni în viaţă prin acel unul singur, care este Isus Hristos.” Romani 5:17/b

–          O viaţă cheltuită pentru Hristos : „… nu şi-au iubit viaţa chiar până la moarte.” Apocalipsa 12:11/b

–        O viaţă scrisă în Cartea Vieţii : „ Şi a fost deschisă o altă carte, care este cartea vieţii… Oricine n-a fost găsit scris în cartea vieţii, a fost aruncat în iazul de foc.” Apocalipsa 20:12,15

Dragi fraţi şi surori, iubiţi prieteni, să ne cercetăm sincer în faţa lui Dumnezeu şi a conştiinţei noastre. Toamna aproape a trecut. Ce fel de roade am adus fiecare anul acesta ? Cu ce ne putem lăuda ca Biserică înaintea Domnului ? Câţi dintre noi vor mai ajunge la toamna viitoare ? Să ne ajute Dumnezeu să luăm în serios viaţa de credinţă, ca să putem culege roadă spirituală scumpă şi sfântă în ochii lui Dumnezeu. Mai sunt încă mulţi oameni pierduţi în păcatele lor care au nevoie de salvare. Să-i purtăm în rugăciunile noastre, să-i aducem înaintea lui Dumnezeu rugându-L să-i aducă El la pocăinţă şi la credinţa mântuitoare. Amin !

pastor, Elisei Pecheanu

„Nu zic lucrul acesta având în vedere nevoile mele; căci m-am deprins să fiu mulţumit cu starea în care mă găsesc. Ştiu să trăiesc smerit, şi ştiu să trăiesc în belşug. În totul şi pretutindeni m-am deprins să fiu sătul şi flămând, să fiu în belşug şi să fiu în lipsă. Pot totul în Hristos, care mă întăreşte.”

Filipeni 4:11-13

1.      Mulţumirea este o deprindere.    … „ m-am deprins să fiu mulţumit …”

Deprinderea este definită ca fiind : obişnuinţă, obicei, pricepere, destoinicie, dexteritate, exerciţiu, practică… Apostolul Pavel spune clar : „m-am deprins”, adică am mulţumit întotdeauna, făcându-mi un obicei sfânt din mulţumire. Suntem noi „deprinşi” cu mulţumirea? Sau mulţumind mai rar, ne-am deprins şi cu nemulţumirea, cârtirea, ş.a.m.d… Deprinderea creează o stare de fapt, o realitate palpabilă.

2.      Mulţumirea este o stare.   … „ cu starea în care mă găsesc.”

Nu o stare oarecare, nu una după care am tânjit, nu una pe care o caut cu stăruinţă de ani de zile, nu ceva irealizabil, ci  „starea în care mă găsesc”. Lipsă sau belşug, sătul sau flămând, în totul şi pretutindeni… Indiferent de situaţie şi împrejurări, apostolul Pavel ne învaţă să fim în starea aceea specială de mulţumire. Deprinderea care determină o stare devine o ştiinţă.

3.      Mulţumirea este o ştiinţă.     „ Ştiu să trăiesc smerit, şi ştiu să trăiesc în belşug.”

Una dintre cele mai grele ştiinţe. Ştiinţa de a trăi mulţumit. Aceasta este o adevărată artă. Este un har să poţi cunoaşte oameni care ştiu să trăiască mulţumiţi cu adevărat. Este un mare har să poţi fi în compania oamenilor care în urma deprinderii cu mulţumirea, şi-au creat o stare specială din aceasta şi au ridicat-o la rangul de ştiinţă. Ştiinţa care are la bază deprinderea şi care a creat o stare de fapt, devine putere.

4.      Mulţumirea este o putere.   …” Pot totul în Hristos…”

Ai simţit vreodată sentimentul neputinţei de a fi mulţumitor sau de a aduce mulţumiri cuiva care ţi-a făcut un serviciu ? Nu-i aşa că ai nevoie de putere specială să poţi aduce mulţumiri binefăcătorului tău ? Dar dacă este vorba despre mulţumire adusă  celui ce-ţi pricinuieşte necaz, lipsă, durere ?  Ce zici despre întoarcerea celuilalt obraz ? Sau ce crezi că ar trebui să faci când cineva se judecă să-ţi ia haina ?  Ce părere ai despre a doua milă pe care ar trebui să o parcurgi ? (Matei 5:39-41) Da, mulţumirea este o putere, dar nu o putere omenească ci una divină. Pavel spune că el poate totul, dar nu oricum… ci numai în Hristos, care-l întăreşte.

5.      Mulţumirea este deci viaţa trăită cu Hristos şi în Hristos.

„ Căci pentru mine a trăi este Hristos.” Filipeni 1:21  Deprinderea, starea, ştiinţa şi puterea de a mulţumi sunt caracteristicile omului nou, născut prin Hristos în urma pocăinţei şi a credinţei personale. „ Căci dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă.” 2 Corinteni 5:17

Pastor, Elisei Pecheanu

Isaia 6:1-13

Proorocul Isaia, supranumit „evanghelistul Vechiului Testament” a fost ales de către Dumnezeu să aducă lumii întregi vestea cea bună, vestea că întunericul spiritual se va sfârşi prin venirea lui Mesia. Dar ca Isaia să poată aduce acest mesaj de speranţă omenirii, trebuia să se întâmple câteva lucruri foarte importante. Iată-le :

1. Împăratul Ozia trebuia să moară. Acest împărat al lui Iuda a domnit 52 de ani la Ierusalim. El a cultivat ceremonia, luxul şi fastul la palatul imperial iar Isaia a fost profund impresionat de acest lucru. Când Ozia a ajuns puternic inima i s-a îngâmfat şi aceasta l-a dus la pieire. Isaia avea nevoie de un alt model ca să poată fi un bun misionar şi evanghelist. De aceea,
2. Isaia trebuia să intre în Templul lui Dumnezeu. El trebuia să-L vadă pe Împăratul Împăraţilor, adică pe Dumnezeu. Şi L-a văzut. Şedea pe un scaun de domnie foarte înalt (cel mai înalt), poalele mantiei Lui umpleau Templul. Era slujit de serafimi şi slava Lui umplea tot Templul. Acum,
3. Isaia avea nevoie de curăţire, de iertare. Acest lucru se petrece în prezenţa lui Dumnezeu, la porunca Lui, şi prin puterea Lui, în urma recunoaşterii de către Isaia a stării de păcat în care se afla. După curăţire,
4. Isaia răspunde ca voluntar la întrebarea lui Dumnezeu. Nu este obligat. De buna voie răspunde Domnului :”Iată-mă, trimete-mă !”. Apoi,
5. Isaia primeşte nu numai autorizarea divină ci şi mesajul pe care trebuia să-l transmită poporului. Mesajul aparţinea în întregime lui Dumnezeu şi trebuia transmis fără ezitare tuturor oamenilor. Autoritatea mesagerului era dată de către autorul mesajului, Creatorul şi Stăpânul Suprem, Dumnezeu.

Dragul meu,

Dacă vrei şi tu să fii folosit de Dumnezeu în marea Sa lucrare de evanghelizare a aceste lumi, întreabă-te :

–          Ce sau cine mai stă în calea mea şi mă împiedecă să-L văd pe Dumnezeu ?

–          Am văzut eu sau am recunoscut eu pe Dumnezeu în splendoarea şi măreţia Sa uitându-mă cu băgare de seamă la ceea ce El a făcut în jurul meu ?

–          Sunt eu curăţit de păcatele mele ?

–          Am auzit eu chemarea Domnului de a-L sluji ?

–          Am răspuns afirmativ chemării Sale sau am rămas indiferent, nepăsător ?

–          Ştiu eu care este mesajul ce trebuie să-l transmit semenilor mei ?

–          Sunt eu sigur că sunt trimisul lui Dumnezeu ?

Pastor, Elisei Pecheanu

“ Dacă nu ai copii, căminul e orb.” (proverb turcesc)

“ Cei mai severi judecători sunt copiii noştri.” (proverb rusesc)

“ Cine nu are copii, nu are patrie.” (proverb turcesc)

1.      Sesizarea Domnului Isus

Bărbaţii lui Israel erau prezenţi la dezbaterea teologică condusă de către Domnul Isus, cu privire la viaţa de familie. Erau foarte multe întrebări venite din partea auditoriului şi răspunsurile autorizate nu întârziau să vină din partea Domnului Isus Hristos. Pe când oamenii credeau că Domnul Isus este epuizat şi ar avea nevoie de odihnă deoarece ziua era pe sfârşite, se deschide un nou subiect de discuţie şi de activitate pentru Domnul. Nişte mame cu copilaşii lor ţinându-i în braţe şi de mânuţe, au sosit la Domnul rugându-L să îi binecuvânteze. El nu le ignoră. El nu le ceartă. El nu le mustră. El rosteşte în favoarea lor proverbialele cuvinte : „Lăsaţi copilaşii să vină la Mine, şi nu-i opriţi !” Noi, părinţii şi bunicii avem datoria să-i aducem înaintea Domnului pe copiii şi nepoţii noştri în rugăciune permanent. Domnul Isus sesizează lucrul acesta şi-I place să ne asculte şi să îi binecuvânteze.

2.      Mustrarea Domnului Isus

Au fost atunci ucenicii Domnului prezenţi şi considerând minoră această întâlnire a Domnului cu cei mici, le-au certat pe mamele grijulii şi iubitoare faţă de copiii lor. Din punctul lor de vedere era mai important altceva… orice altceva, decât ca Domnul să se întâlnească cu cei mici. Dragi părinţi şi bunici, nu aşezaţi cu prioritate nimic altceva înaintea faptului de a vă aduce în rugăciune permanentă copiii şi nepoţii înaintea Domnului, cerând pentru ei binecuvântarea cerească. Probabil pentru unii e mai important să urmărească evenimentele cotidiene… decât să petreacă în rugăciune timp binecuvântat în vederea binelui urmaşilor lor. Domnul să mustre duhul din viaţa unora care consideră prioritar orice altceva decât rugăciunea pentru cei mici şi să facă să se mai audă încă o dată cuvintele Sale mustrătoare : „Lăsaţi copilaşii să vină la Mine, şi nu-i opriţi !”

3.      Încurajarea Domnului Isus

Ce onoare specială oferă Domnul celor ce insistă să se poată apropia de El şi să capete binecuvântare. Se face linişte, se face loc, se deschide o cale îngustă spre El, şi rând pe rând, fiecare mămică îşi aduce odrasla la Domnul să se atingă de ea şi să o binecuvânteze. Ca apoi să plece fericită făcând loc altei mămici să capete ce este mai scump în lumea aceasta, ceea ce nu poate să-ţi dea nimeni de pe pământ şi anume binecuvântare dumnezeiască. Domnul aşteaptă cu răbdare pe fiecare şi se atinge de toţi copilaşii aduşi la El, rostind asupra lor binecuvântarea. Dragi părinţi şi bunici, consideraţi pentru voi ca o încurajare cuvintele Domnului Isus : „Lăsaţi copilaşii să vină la Mine, şi nu-i opriţi !”

Pastor, Elisei Pecheanu

„ Du-mă pe stânca pe care n-o pot ajunge, căci este prea înaltă pentru mine ! ” Psalmul 61:2/b

Aceste cuvinte fac parte din rugăciunea şi strigătul împăratului David către Dumnezeul lui. Cu siguranţă aceste cuvinte ne sunt familiare şi nouă celor ce căutăm cu tot dinadinsul să înfăptuim în fiecare clipă voia Domnului. De asemenea ele ar trebui să facă parte din orice rugăciune înălţată către Dumnezeu de către toţi cei ce-L caută pe Dumnezeu şi-L vor în viaţa lor.

1. Există o Stâncă neclintită pe care se poate sprijini orice suflet încercat de vânturile şi valurile năpraznice ale păcatului. Numele ei este Dumnezeu Isus Hristos. Este numită în scriptură în diferite feluri : stânca de adăpost (Psalm 71:3), stâncă duhovnicească (1 Cor.10:4), Stânca izbăvitoare (Psalm 28:8), stânca mântuirii (Psalm 89:26), stâncă ocrotitoare (Psalm 31:2), stânca puterii (Psalm 62:7). Oricine care se simte în nesiguranţă poate căuta acest loc de adăpost. Este la îndemâna oricui. Aproape de oricine. Tu eşti pe această Stâncă ?
2. Există o Călăuză sigură pentru oricine caută adăpost şi sprijin pe această Stâncă. Numele Lui este Dumnezeu Duhul Sfânt. David recunoaşte faptul că singur niciodată nu va putea ajunge pe această Stâncă. De aceea el se roagă astfel : „ Du-mă pe stânca pe care n-o pot ajunge, căci este prea înaltă pentru mine !” Păcătosul muritor are nevoie de acest Îndrumător sigur, care este Duhul Sfânt al lui Dumnezeu. Păcatul l-a coborât aşa de jos pe omul creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu încât diferenţa de „înălţime spirituală” între el, omul păcătos şi Dumnezeu este prea mare. „…prea înaltă pentru mine” zice psalmistul David. Numai Duhul Sfânt al lui Dumnezeu poate ridica un păcătos din starea de păcat la înălţimea sfinţeniei lui Dumnezeu. Tu în ce stare te afli ? Ai auzit până acum vreodată şoapta Duhului Sfânt chemându-te din adâncul păcatului la înălţimea cerului ? Fă linişte în sufletul tău şi ascultă. El te cheamă şi pe tine pentru că te iubeşte. Stânca Isus Hristos a murit pe Golgota şi pentru tine.
3. Există o condiţie sigură şi clară stabilită de Dumnezeu în vederea ridicării tale. Aceasta se numeşte Acceptare. Dumnezeu nu obligă pe nimeni. Numai dacă păcătosul doreşte din toată inima aceasta şi o cere sincer.  „ Du-mă pe stânca pe care n-o pot ajunge…” zice psalmistul David. El acceptă şi vrea ridicarea sa la înălţimea Stâncii. Este nevoie de o lăsare în mâna Duhului Sfânt. Este nevoie de o renunţare completă la orice alt sprijin de oriunde ar putea veni el. Singurul care poate este numai Dumnezeu, dar cu această condiţie : acceptarea din partea celui căzut în păcat. Tu vrei să fii ridicat la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos ?
4. Există un timp propice pentru salvarea sufletului. Acest timp se numeşte Astăzi. Mâine s-ar putea să fie prea târziu. Vreme Harului salvării şi a iertării divine este limitată. Nu ştie nimeni dacă şi cât va mai dura. De aceea dacă tu, cititorule eşti căzut în păcat şi n-ai parte încă de iertarea lui Dumnezeu, spune acum ca psalmistul David : „ Du-mă pe stânca pe care n-o pot ajunge, căci este prea înaltă pentru mine ! ”. Acceptând condiţiile iertării stabilite de Dumnezeu, adică pocăinţa şi credinţa personală (Marcu 1:15), poţi beneficia chiar astăzi de ridicarea ta pe Stânca mântuirii. Azi poţi deveni copilul lui Dumnezeu. Depinde numai de tine.

Pastor, Elisei Pecheanu