Mihail Neamțu – Evanghelia după Ioan și Frații Karamazov
În cadrul acestei prelegeri domnul Mihail Neamțu oferă și detalii interesante din biografia scriitorului Feodor Dostoievski
F. M. Dostoievski – De ce a venit Cristos în lumea noastră?
Dostoievski surprinde destul de bine aici scopul venirii lui Cristos și misiunea sa.

În capitolul „Răzvrătirea” din „Frații Karamazov”, Ivan îi explică lui Alioșa de ce nu se poate împăca cu ideea creștină a armoniei finale, potrivit căreia, într-o bună zi, „când tăriile Cerului se vor deschide” și când „judecățiile divine vor fi date pe față”, sensul cumplitei suferințe ce-i însoțește pe oameni de-a lungul istoriei lor se va lămuri, și victimele și călăii se vor îmbrățișa, prinși în hora iertării generale. Ivan nu crede că acest lucru este firesc. Căci nimeni pe această lume, nimeni, spune el, nu poate ierta fapta călăului care și-a torturat și ucis victima. Pentru ca armonia finală să se poată instaura, este nevoie ca ea să fie precedată de o compensație, alta decât răzbunarea (care nu poate repara nicicum soarta celor care au murit în chinuri). „Din dragoste pentru omenire”, spune Ivan, eu nu pot accepta nici împăcarea finală, nici gândul că cineva poate ierta în numele victimei, fie acest „cineva” chiar și mama copilului torturat și ucis.
Ei bine, răspunde Alioșa, există totuși cineva care, nefăcând parte din această lume, a coborât totuși în ea și care „dăruindu-și sângele nevinovat pentru toți și pentru toate” a căpătat dreptul și puterea de a ierta totul. Acest cineva este Isus Cristos.
Toată morala creștină este rezumată în această pagină din Dostoievski și în această morală, după cum spuneam, orice formă de ură se dizolvă în oceanul iubirii și iertării care se naște odată cu venirea lui Dumnezeu în trupul Fiului său infinit suferitor.
(Gabriel Liiceanu, Despre ură, pp. 19-21)
Fragment preluat de la Marius Cimpoae
Tot în Frății Karamazov ni se prezintă revenirea lui Cristos pe pământ, nu în glorie, și faptul că omenirea l-ar trata la fel. Deși oamenii știau cine este El, totuși se ajunge la o judecată din partea unei autorități ecleziastice.
De asemenea, autorul prezintă într-un mod inedit și misiunea Rusiei în această lume, cu mențiunea că în acest caz identificăm și elementele unui mesianism politic.
Maxima zilei – 15 noiembrie 2017

Dragostea îi face pe oameni să se simtă egali.
F. M. Dostoievski
Maxima zilei – 1 mai 2016

Inteligența este proba naturii și mângâierea vieții.
F. M. Dostoievski, Crimă și pedeapsă
Maxima zilei – 30 aprilie 2016

Rațiunea e uneori robită de pasiune.
F. M. Dostoievski, Crimă și pedeapsă
Maxima zilei – 29 aprilie 2016

Mulți cer distrugerea lucrurilor de azi în numele binelui de mâine.
F. M. Dostoievski, Crimă și pedeapsă
Maxima zilei – 24 martie 2016

Nu ajunge să dai viaţă unui copil pentru a fi tatăl lui, mai e necesar să şi arăţi că eşti demn de acest nume.
F. M. Dostoievski, Frații Karamazov, vol. I-II (vol. II), p. 912.
Maxima zilei – 23 martie 2016

«Şi voi, părinţilor, nu întărâtaţi la mânie pe copiii voştri!»
Da, să împlinim noi înşine mai întâi învăţătura lui Hristos şi abia după aceea să cerem acelaşi lucru copiilor noştri. Altfel, nu ne putem numi părinţii, ci duşmanii lor, iar ei nu sunt copiii noştri, ci duşmanii noştri, pe care noi înşine ni i-am făcut vrăjmaşi! «Cu ce măsură măsuraţi vi se va măsura!» –asta iarăşi nu v-o spun eu, ci cuvântul Evangheliei, care ne învaţă să măsurăm cu aceeaşi măsură de care am avut parte noi. Putem noi, oare, să-i acuzăm pe copii când ne întorc, măsură pentru măsură, ceea ce le-am oferit noi?
F. M. Dostoievski, Frații Karamazov, vol. I-II (vol. II), p. 911.
Maxima zilei – 22 martie 2016

Cu cât o putere este mai mare cu atât mai teribile pot fi urmările ei!
F. M. Dostoievski, Frații Karamazov, vol. I-II (vol. II), p. 907.
Maxima zilei – 21 martie 2016

Conştiinţa înseamnă căinţă (…) Disperarea şi căinţa sunt două sentimente cu totul diferite. Disperarea nu exclude ura şi înverşunarea.
F. M. Dostoievski, Frații Karamazov, vol. I-II (vol. II), p. 905.











