Video – lansarea cărții Biserică de stat, sau Biserică în stat? O istorie a Bisericii Ortodoxe Române 1928-2023 de Oliver Jens Schmitt
Joi, 11 mai 2023, a avut loc la Librăria Humanitas Cișmigiu din București în prezența autorului care a avut un dialog cu Gabriel Liiceanu și Magda Grădinaru.
Nu am ajuns la lansare și nu mi-am cumpărat încă cartea care a stârnit multe polemici în mediul online, dar o voi cumpăra. Am citit cartea 1918-2018 România în 100 de ani. Bilanțul unui veac de istorie scrisă de același autor, carte pe care o recomand celor interesați de istoria României în secolul XX și prima parte a secolului XXI.
Cei de la Humanitas au filmat lansarea cărții despre istoria BOR, iar înregistrarea este disponibilă pe canalul de YouTube al editurii.
F. M. Dostoievski – De ce a venit Cristos în lumea noastră?
Dostoievski surprinde destul de bine aici scopul venirii lui Cristos și misiunea sa.

În capitolul „Răzvrătirea” din „Frații Karamazov”, Ivan îi explică lui Alioșa de ce nu se poate împăca cu ideea creștină a armoniei finale, potrivit căreia, într-o bună zi, „când tăriile Cerului se vor deschide” și când „judecățiile divine vor fi date pe față”, sensul cumplitei suferințe ce-i însoțește pe oameni de-a lungul istoriei lor se va lămuri, și victimele și călăii se vor îmbrățișa, prinși în hora iertării generale. Ivan nu crede că acest lucru este firesc. Căci nimeni pe această lume, nimeni, spune el, nu poate ierta fapta călăului care și-a torturat și ucis victima. Pentru ca armonia finală să se poată instaura, este nevoie ca ea să fie precedată de o compensație, alta decât răzbunarea (care nu poate repara nicicum soarta celor care au murit în chinuri). „Din dragoste pentru omenire”, spune Ivan, eu nu pot accepta nici împăcarea finală, nici gândul că cineva poate ierta în numele victimei, fie acest „cineva” chiar și mama copilului torturat și ucis.
Ei bine, răspunde Alioșa, există totuși cineva care, nefăcând parte din această lume, a coborât totuși în ea și care „dăruindu-și sângele nevinovat pentru toți și pentru toate” a căpătat dreptul și puterea de a ierta totul. Acest cineva este Isus Cristos.
Toată morala creștină este rezumată în această pagină din Dostoievski și în această morală, după cum spuneam, orice formă de ură se dizolvă în oceanul iubirii și iertării care se naște odată cu venirea lui Dumnezeu în trupul Fiului său infinit suferitor.
(Gabriel Liiceanu, Despre ură, pp. 19-21)
Fragment preluat de la Marius Cimpoae
Tot în Frății Karamazov ni se prezintă revenirea lui Cristos pe pământ, nu în glorie, și faptul că omenirea l-ar trata la fel. Deși oamenii știau cine este El, totuși se ajunge la o judecată din partea unei autorități ecleziastice.
De asemenea, autorul prezintă într-un mod inedit și misiunea Rusiei în această lume, cu mențiunea că în acest caz identificăm și elementele unui mesianism politic.
Pleșu, Liiceanu, Patapievici, la Digi24: Cum explici comunismul unui tânăr de 23 de ani
Discuția dintre Pleșu, Liiceanu și Patapievici a avut loc în cadrul emisiunii „Imparțial” de la Digi24 realizată de Luca Niculescu.
Cea mai mare cursă din istoria omenirii. Este definiţia dată comunismului de filosoful Gabriel Liiceanu, într-o discuţie, în premieră, la Digi24, cu Andrei Pleşu şi Horia-Roman Patapievici. La 25 de ani de la Revoluţie, încă mai există zvâcniri ale comunismului, spun cei trei scriitori, şi asta pentru că românii nu au reuşit să înţeleagă ce a însemnat, de fapt, regimul totalitar sub care au trăit patru decenii.
În volumul „O idee care ne suceşte minţile”, scriitorii Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu şi Horia Roman Patapievici încearcă să explice, la 25 de ani de la căderea comunismului, răul care a stat la baza unui sistem politic aparent ideal.
Gabriel Liiceanu: „Cum să explici că oroarea e oroare? Cei care l-au trăit nu vor să își mai aducă aminte. Cei care nu l-au trăit, occidentalii, li s-ar rapi odată cu comunismul ideea că ar putea realiza perfecțiunea aici, pe pământ”.
Andrei Pleşu: „Comunismul are defectul că scoate ce e mai rău în oameni și pune în lucru acest rău latent în oricare dintre noi”
Horia-Roman Patapievici: „Nu are nicio legătură cu egalitate, libertate, fraternitate. Cine invocă aceste idealuri pentru a justifica construcția statală comunistă comite un fals flagrant”.
Meteahna societăţii româneşti este că nu conştientizează gravitatea regimului comunist, care a distrus reperele şi destinul românilor, explică Horia-Roman Patapievici.
Horia-Roman Patapievici: „Oameni transformați în cadavru în fiecare minut și nu o singură dată un singur minut, ci minut de minut, oră de oră, zi de zi, timp de 60 de ani, fără întrerupere. Asta a facut comunismul.
Andrei Pleşu: „Eu zic că locul unde supraviețuiește comunismul e nostalgia comunismului”.
Gabriel Liiceanu: „Apropo de această asimetrie a memoriei, ideea că exista o votcă cu numele Stalin, pe care oamenii o beau cu conștiința împăcată, e din punct de vedere a clarității morale o monstruozitate”.
Provocat să explice unui tânăr care nu a trăit experienţa comunismului ce au însemnat acele vremuri, Andrei Pleşu evocă o închisoare: „O pușcărie e foarte bine așezată, adică sunt ore fixe de trezire, ore fixe de masă, meniu clar, adăpost garantat, securitate garantată. Prin urmare, sigur că atunci când ieși de acolo te simți puțin depășit. Trebuie să îți faci rost singur de mâncare, de adăpost, trebuie să te ocupi. Acolo se ocupă alții. Tu ești doar cu suferința”
Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=JiuW7gWDXas
50 de minute cu Pleşu şi Liiceanu – Parabolele pierderii şi regăsirii
În cadrul acestei emisiuni, Pleşu şi Liiceanu discută despre Parabolele pierderii şi regăsirii
Cele trei parabole pe care le au în vedere sunt următoarele:
- Parabola drahmei pierdute
- Parabola oii pierdute sau rătăcite
- Parabola fiului risipitor
Apariții editoriale (19) Gabriel Liiceanu, Dragul meu turnător
Povestea fascinanta a dosarului de urmărire informativa de securitate al lui Gabriel Liiceanu și a întâlnirii fata în fata cu principalului turnător din acesta. O cartea despre paranoia regimului comunist și despre adaptarea turnătorilor la capitalismul de după.
În ziua aceea telefonul a sunat lung la secretariatul editurii. Secretara, care tocmai umplea doua cești de cafea din cafetiera pusa pe pervazul ferestrei cu priveliște spre soclul unde fusese cândva statuia lui Lenin, a trebuit sa traverseze camera sa ocolească biroul.
– Humanitas! a raspuns, multumita ca aiunsese la telefon la timp.
Un domn, actionar la „S.C. Humanitas S.A.”, voia sa-si vanda. actiunile. Cum trebuia sa procedeze? Secretara mi-a transmis după o vreme mesajul.
Telefonul primit la editura m-a trezit dintr-o torpoare în care ma complăceam de câțiva ani buni. Mai precis, din 2006, de când avusesem prima oara în fata propriul meu „dosar de urmărire informativa”, deschis în 1971 și depozitat vreme de peste trei decenii în Arhivele Securității. Si atunci aflasem. Dumnezeule! mi-am zis. Au trecut peste doua decenii de când cel mai activ, după cum rezulta din Dosar, dintre turnătorii mei din anii 70 devenise, în 1991, acționar la Humanitas. La societatea comerciala care luase naștere la inițiativa mea! Cum se ajunsese aici?
„Mie mi se pare ca nimeni dintre cei care s-au întâlnit cu imaginea lor pusa pe masa de disecție a Securității n-ar trebui sa tacă. Fiecare bucățică din această experiență satanică, oricât de mărunta ar fi ea, ar trebui adusă în conștiința celorlalți, împreună cu cei care, pierzându-și calitatea de «seamăn», au făcut-o cu putință.“ – Gabriel LIICEANU
Click AICI pentru a citi mai multe pagini din carte
Gabriel Liiceanu – De ce le plângem de milă celor care ne-au furat viitorul?
Cum se face că le plângem astăzi de milă tocmai celor care, furându-ne prezentul de atunci, ne-au mai furat o bucată de viitor?
N-ar fi mai înţelept să ne plângem nouă de milă pentru situaţia în care am fost aduşi?
Mihail Neamțu în dialog cu Andrei Pleșu și Gabriel Liiceanu
Plesu & Liiceanu, Altfel 07/10/07 (invitat Mihail Neamtu) partea I
Plesu & Liiceanu, Altfel 07/10/07 (invitat Mihail Neamtu) partea III
Plesu & Liiceanu, Altfel 07/10/07 (invitat Mihail Neamtu) partea IV
Plesu & Liiceanu, Altfel 07/10/07 (invitat Mihail Neamtu) partea V