Arhive etichetă: Biserica Subterană

Biserica subterană a îmbrăcat zeghea


„Orice haină are și față și căptușală. Cei de la cult sunt fața iar noi căptușală.”

Care va să zică, cei de la cult erau costumul, iar Biserica Subterană era căptușeala… De faptul că liderii care colaborau cu Securitatea erau haina, și încă una confortabilă, nu se mai îndoiește nimeni. În schimb, Biserica Subterană nu a fost căptușeala, ci zeghea. Creștinii care s-au opus comunismului au fost dezbrăcați de haine, au îndurat frigul la Canal (cazul lui Caraman), au purtat zeghe peste trupul uscat de foame și plin de bătături făcute de lopețile cu care au muncit în lagărele comuniste. Doar cei compromiși s-au bucurat și de haină și de căptușeală.

Vasilică Croitor, http://rascumparareamemoriei.wordpress.com

Recomandări:

Lacrimile de durere- cântec al Bisericii subterane în perioada comunistă

Un demers necesar. Recuperarea istoriei Bisericii subterane

Richard Wurmbrand despre Constantin Caraman

Constantin Caraman despre colaborarea cu conducerea politică comunistă

Un demers necesar. Recuperarea istoriei Bisericii subterane


Vasilică Croitor propune pe blogul Răscumpărarea memoriei inițierea unui proiect care să aibă ca finalitate recuperarea istoriei Bisericii subterane sub numele „În memoriam Biserica subterană”. Pentru argumentarea acestui demers, Vasilică Croitor scrie următoarele:

De când am început să aprofundez subiectul persecuției Bisericii asist cu durere cum istoria ni se scurge printre degete. În general, generația tânără are cunoștințe vagi și haotice despre perioada comunistă. Tragic este că această confuzie se accentuează în timp ce suntem contemporani cu mulți eroi ai credinței. Și totuși, mărturiile lor sunt necunoscute, iar curajul lor nu va inspira pe nimeni câtă vreme vor rămâne anonimi.

Pentru că timpul nu iartă, este imperios necesar să grăbim recuperarea acestei istorii. De aceea am inițiat un proiect intitulat „In memoriam Biserica subterană”.

De-a lungul timpului am discutat cu multe persoane care au materiale de mare valoare pentru memoria Bisericii persecutate din România: documente (de anchetă, percheziție, confiscări), fotografii, casete audio, video, benzi de magnetofon, cărți și caiete cu cântări scrise de mână, diverse obiecte cu care se împodobeau casele credincioșilor, acte originale, instrumente la care au scris sau au cântat compozitori creștini, scrisori și corespondență între cei persecutați etc. Read more…

Ca istoric nu pot decât să subscriu acestui demers atât de necesar pentru înțelegerea istoriei comunităților evanghelice din România.

 

Lacrimile de durere- cântec al Bisericii subterane în perioada comunistă


Lacrimile de durere era un cîntec creştin pe care îl cântam cu lacrimi de emoţie în perioada persecuţiei comuniste. Cântecul era, în egală măsură, expresia durerii şi a speranţei în eliberarea de opresiunea sufocantă sub care ne ţinea regimul comunist. Ca şi în cazul mai tuturor imnurilor pe care le cântam în perioada aceea, nu ştiu cine este autorul muzicii şi al textului. Redau mai jos textul original al cântecului (veţi înţelege imediat de ce trebuie să fac asta). Din pacate, n-am reuşit încă să găsesc o înregistrare muzicală a acestei versiuni. Poate mă ajută cineva în acest sens.

Lacrimile de durere când se vor sfârşi?

O, poporul meu, liber când vei fi?

Lanţul greu sfăr’mându-l,

Ca un şoim să zbor aş vrea,

Să zbor spre ţara mea.


/:Inima zboară spre ceruri:/

Gândul se-avântă departe…

Acolo-i ţara mea!


Oare-atâtea chinuri grele când se vor sfârşi?

Oare pentru noi dreptatea va-nflori?

Lanţul greu sfăr’mându-l,

Ca un şoim să zbor aş vrea,

Să zbor spre ţara mea.

Sursa Dănuț Mănăstireanu

Scrisoarea lui Răscol Victor către Sandru Trandafir p.II


Postez acum partea a doua din scrisoarea lui Răscol Victor către Sandru Trandafir.

În această parte ne sunt prezentate suferințele Bisericii în cei ,,35 de ani de guvernare ateistă”., context în care Răscol V leagă arestarea lui Caraman Constantin și Gaspar Vasile   de instalarea lui Sandru Trandafir în funcția de păstor. Personal cred că arestarea celor doi nu a fost dictată de Sandru Trandafir, iar dacă cele două evenimente s-au petrecut simultan poate să fi fost doar o coincidență  cu momentul hotărât de Securitate pentru arestarea celor doi credincioși. De cele mai multe ori arestarea celor care transportau biblii s-a făcut în urma unor controale de rutină, alteori în urma unei supravegheri atente care se întindea pe o durată mai mare de  timp.  Trecând peste acest aspect  lecturarea acestei părți dezvăluie și partea nevăzută a Bisericii, cea care nu era prezentată în rapoartele oficiale, dar și dorința credincioșilor de a se strânge împreună. Rememorăm astfel atât constrângerile cât și râvna Bisericii din România în perioada comunistă.

%d blogeri au apreciat asta: