Arhive etichetă: TVR

Dezbateri europene privind o lege de condamnare a celor ce neagă crimele comunismului


O lege la nivel european de condamnare a celor ce neagă crimele comise de regimurile comuniste nu ar fi încă posibilă – este concluzia Comisiei Europene. Şase dintre ţările foste comuniste, printre care şi România, ceruseră Comisiei să ia în calcul o astfel de lege, după modelul celei referitoare la Holocaust.

În privința crimelor comunismului nu există însă consens politic.

TVR

detalii și opinii puteți citi pe HotNews și în The Guardian, precum și pe  următoarele bloguri: Memorie, libertate, moderație, Persona , Vaisamar, Răscumpărarea Memoriei.

Un punct de vedere interesant din punct de vedere al comparației creștinism islam este prezentat de către Vasilică Croitor astfel:

Organizația Conferinței Islamice (OIC) – reprezentând 57 de state musulmane, a reușit astăzi să obțină la ONU un vot majoritar pozitiv pentru introducerea unei Rezoluții împotriva defăimării religioase. Legislația care promovează valori islamice mascate sub cuvântul magic „toleranță” va face din dreptul la opinie un delict. Deși nu există o legătură directă între cele două rezoluții votate azi, ele constituie un tandem care ne deslușește mersul vremii. Mai crede cineva că islamul nu are ușa larg deschisă pentru a răsturna valorile care au clădit Europa? Read more…

Pentru o înțelegere mai clară a implicațiilor de care vorbea Vasilică Croitor integrez aici  o hartă a religiilor publicată anterior pe acest site.

 

Afacerea ”Evanghelistul” Vizita lui Billy Graham în România(1985): reportaj TVR – 800 de vizionări


În data de 29 noiembrie 2010 am încărcat  pe You Tube documentarul TVR despre vizita lui Billy Graham în România, inspirat după volumul de documente: Afacerea ”Evanghelistul” Vizita lui Billy Graham în România(1985), editat de către cercetătorii CNSAS Denisa Bodeanu și Valentin Vasile. Pe 5 decembrie 2010 0ra 02.35 la numai o săptămână de la  menționarea posibilității de vizionare a documentarului pe  You Tube  de către blogul Istorie Evanghelică,  și ulterior și de alte bloguri, documentarul  a  înregistrat 800 de vizualizări.

Cruciada evanghelistică a lui Billy Graham în România comunistă – arhivă video 1985


Asociația Evanghelistică Billy Graham (BGEA), a realizat propriul documentar despre vizita lui Billy Graham în România. Spre deosebire de varianta TVR disponibilă mai jos, în cadrul acestei variante sunt integrate imagini și de la  cruciada evanghelistică  din 2008 al lui Franklin Graham. Dacă în documentarul TVR inspirat din cartea Afecereea ,,Evanghelistul” Vizita lui Billy Graham în România este scos în evidență controlul statului în cadrul documentarului BGEA, accentul se pune pe latura misionară a vizitei lui Billy Graham dar și a fiului său Franklin Graham.

Iată și articolul care însoțește documentarul video

Asociația Evanghelistică Billy Graham (BGEA) sărbătorește zilele acestea 60 de ani de activitate în acțiuni de vestire a Evangheliei. Asociația a organizat în întreaga lume, de-a lungul deceniilor, serii de prezentări, seminare, programe de radio și televiziune, articole și resurse în publicații print și online.

Evanghelistul Billy Graham a fondat asociația în 1950 cu un singur scop, acela de a-i ajuta pe oameni să descopere o relație personală cu Dumnezeu, care vine prin cunoașterea lui Iisus Christos. Textul biblic luat ca motto a fost cel din Evanghelia după Marcu 16:15, „Mergeți în toată lumea și predicați Evanghelia la orice făptură.”

Billy Graham Cu ocazia aniversării a 6 decenii de activitate a Asociației Evanghelistice Billy Graham, mai multe materiale publicitare au fost deja mediatizate pe online și pe marile canale tv americane. Între ele se află și o serie de imagini și înregistrări video foarte rare din cadrul vizitei lui Billy Graham în țările din fostul bloc comunist est-european. Un clip cu titlul „Am spus Da” prezintă imagini unice din țara noastră, inclusiv mărturia Monicăi Stuparu, o româncă ce a răspuns apelului la convertire făcut de Billy Graham în 1985, în Timișoara.

În acel an Monica Stuparu era o tânără comunistă, membră a PCR. Decizia ei de a se converti la creștinism, într-o țară în care ateismul era la putere, a pus-o în fața unei serii întregi de riscuri: acela de persecuție, de a-și pierde locul de muncă. După 23 de ani când reprezentanții asociației s-au întors în România la Franklin Graham Festival, Monica Stuparu a activat ca consilier din partea echipei române. „Privind înapoi, îmi dau seama că Dumnezeu a vrut ca eu să fiu acolo, să particip la acel program divin”, afirmă Monica Stuparu privind înapoi la anul 1985.

Astăzi, în urma susținerii la nivel mondial, BGEA activează în întreaga lume, atât prin programe de evanghelizare în masă, televiziune, radio, internet cât și prin instruire evanghelistică pentru a pregăti alți predicatori. Billy Graham (n. 1918) este probabil cel mai cunoscut evanghelist contemporan, fiind predicatorul și consilierul multor președinți ai Americii. Autor al multor titluri care au ajuns best-seller, el este în mod constant în topul Gallup „Cei mai admirați 10 oameni ai lumii”. A fost pe coperta marilor reviste ale lumii Time, Newsweek, Life. Acțiunile de evanghelizare pe care le-a susținut în lume au inclus prezentări atât în în marile biserici ale lumii dar și în zonele secularizate, cum ar fi Madison Square Garden. Începând cu anul 1977 lui Billy Graham i s-a permis accesul în acțiuni creștine și în țările comuniste. Din anul 2000 fiul său Franklin Graham a preluat conducerea BGEA.

Semnele Timpului

I Answered yes. Billy Graham in Romania

Atașez la acest post și documentarul difuzat de TVR. Comentariile despre acest documentar le găsiți aici.

Afacerea ,,Evanghelistul” Vizita lui Billy Graham în România(1985): reportajul TVR acum și pe youtube

Așa cum am anunțat aici, preluând informația de pe blogul Persona, înregistrarea pe site-ul TVR este disponibilă aici:

*

1985 Billy Graham ● Romanian Tour (Romania) – Part 1

*

1985 Billy Graham ● Romanian Tour (Romania) – Part 2

*

Preaching to Catholics-Orthodoxes & Jews In Romania Billy Graham 1985

Afacerea ,,Evanghelistul” Vizita lui Billy Graham în România(1985): reportajul TVR acum și pe youtube


Acest post este un update la cel anterior despre vizita lui Billy Graham în România. Spre deosebire de varianta inițială am reformulat informația referitoare la Remus Rus și am inserat comentariul lui Emanuel Conțac. Pe această cale mulțumesc lui Emanuel Conțac pentru precizare și lui Ionuț Tătaru, pentru faptul că mi-a pus la dispoziție varianta downloada-tă a documentarului TVR, din care am tăiat partea care nu se referea la Billy Graham și l-am postat pe youtube.

Duminică 28 noiembrie 2010, în cadrul emisiunii Reportajele Jurnalului, TVR1 a difuzat un scurt documentar despre vizita lui Billy Graham în România desfășurată în luna septembrie a anului 1985, documentar pe care l-am anunțat aici și aici.  Este interesant de observat faptul că  poziția oficială din partea organizatorilor a fost oferită de către traducătorul lui Billy Graham, Remus Rus. Vizionând documentarul mi-a venit în minte o idee: colaborator până la moarte, inspirată de postarea lui Emanuel Conțac cu titlul Numai moartea i-a întrerupt colaborarea cu Securitatea.

Update:

După publicarea articolului inițial în care menționam faptul că Remus Rus este sursa ,,Apostol”, Emanuel Conțac mi-a lăsat următorul comentariu:

Nu cred că Remus Rus este sursa “Apostol”. Pare să fie “Biologul”. Această sursă știe atât engleză, cât și germană, e ortodoxă și e luată în calcul ca posibil traducător al lui Billy Graham. Cred că “Apostol” e altcineva.

Așa cum am anunțat aici, preluând informația de pe blogul Persona, înregistrarea pe site-ul TVR este disponibilă aici:

Documentarul TVR despre vizita lui Billy Graham în România disponibil și pe site-ul TVR


Documentarul despre vizita lui Billy Graham în România difuzat de către TVR1, duminică 28 noiembrie 2010 în cadrul emisiunii Reportajele Jurnalului a fost realizat în urma apariției cărții Afacerea ,,Evanghelistul” Vizita lui Billy Graham în România(1985) editată de către Denisa Bodeanu și Valentin Vasile. Informația despre apariția înregistrării pe site-ul TVR a fost preluată de pe blogul lui Dănuț Mănăstireanu.

TVR1 difuzează în cadrul emisiunii ”Reportajele jurnalului” documentarul despre vizita lui Billy Graham în România.


Am publicat aici anunțul despre documentarul TVR realizat de către Camelia Csiki , având ca subiect vizita lui Billy Graham în România (1985). Ideea realizării documentarului a apărut ca urmare a lansării cărții ,,Afacerea Evanghelistul ” Vizita lui Billy Graham în România pe care am anunțat-o și eu pe site la momentul respectiv. Între timp, am primit confirmarea finalizării acestui documentar și difuzarea lui, astăzi Duminică 28 noiembrie 2010. Informația este confirmată de către doamna Camelia Csiki care mi-a lăsat următorul comentariu:

Reportajul va fi difuzat duminică, 28 noiembrie, la TVR1, imediat după jurnalul de știri la “Reportajele Jurnalului”, în jurul de ora 20.30, ora depinde de cum se încheie jurnalul și câte evenimente sunt în aceea zi. Materialul are 10 minute, nu putea fi difuzat la știri, dar nu e nici la Tema Zilei.
Și tot nu consider că mi-au ajuns minutele să refac povestea :) . Sper să vă placă.

Aștept cu interes materialul cu atât mai mult cu cât Emanuel Conțac vorbea  de faptul că ,,producătorii vizitează bisericile în care a predicat Billy Graham și iau interviuri.”  Emanuel merge mai departe în cadrul articolului la care am făcut referire, presupunând că că echipa de realizatori vor lua și interviuri personajelor chei în organizarea și desfășurarea vizitei.

Probabil vor lua interviuri şi personajelor-cheie care au participat la organizarea acestei vizite, oamenilor din diferite culte care într-un fel sau altul au avut un aport.
Emanuel Conțac, Afacerea “Evanghelistul”, subiect de film documentar la TVR

Denisa Bodeanu, editoarea volumului de documente despre vizita lui Billy Graham în România îmi spunea că se intenționează contactarea printre alții a pastorilor Talpoș Vasile, Taloș Vasile și Ioachim Țunea. Până la momentul scrierii acestui articol nu am informații care să confirme contactarea acestor persoane. În urma unei discuții purtate cu pastorul Vasile Talpoș după apariția informațiilor referitoare la finalizarea documentarului,  am fost informat că nu a fost contactat de nimeni din echipa redacțională a TVR în legătură cu acest subiect. Nu l-am contactat încă pe pastorul Vasile Taloș în a cărui biserică a predicat fiul lui Billy Graham, dar ne vom lămuri în această seară asupra tuturor acestor aspecte.

Reportaj TVR despre ,,Afacerea Evanghelistul” vizita lui Billy Graham în România (1985)


Ca urmare a lansării volumului de documente despre vizita lui Billy Graham în România editat de către Denisa Bodeanu și Valentin Vasile despre care am scris aici, precum și a interesului suscitat de acest subiect, Televiziunea Română a realizat un documentar despre ,,Afacerea Evanghelistul”. Referitor la acest ultim aspect, Denisa Bodeanu mi-a trimis următorul e-mail:

Informațiile mele pe tema abordată de tine sunt următoarele:
Reportajul este realizat de d-na Camelia Csiki de la TVR. Dacă totul merge bine și va reuși sa-l finalizeze, va fi difuzat duminica, 28 noiembrie la ora 20.30 pe TVR 1 (după Telejurnal).
Toate cele bune,
Denisa

 

Din informațiile referitoare la programul TVR postate pe site-ul http://tvr.ro înțeleg că reportajul ar putea fi difuzat în cadrul emisiunii Tema zilei care începe la ora 20.40.

19.40. Sport
20.00 Telejurnal
Omologarea tragerilor Joker, Loto 5/40, Loto 6/49 și Noroc
20.40 Tema zilei
Meteo
21.10 Ultimul mohican film

Articolele de pe site-ul Istorie evanghelică referitoare la cartea ,,Afacerea Evanghelistul” Vizita lui Billy Graham în România (1985) în ordinea publicării sunt următoarele:

1. Afacerea „Evanghelistul”. Vizita lui Billy Graham în România (1985)

2. Afacerea „Evanghelistul”. Vizita lui Billy Graham în România (1985) update

3. Vasilică Croitor despre cartea Afacerea „Evanghelistul”. Vizita lui Billy Graham în România (1985)

4. Postarea Afacerea „Evanghelistul”. Vizita lui Billy Graham în România (1985) în urcare 45 de poziții în Top 100 WP (25.10.2010)

5.”Acțiunea Evanghelistul”: vizita lui Billy Graham în România(1985) p.1-motivațiile statului

6. George W. Bush jr. despre Billy Graham: ,,reverendul Graham a plantat o sămânță o sămânță în sufletul meu care a încolțit în anii următori.”

7.  Informatori în dosarul „Evanghelistul” (Vizita lui Billy Graham în România, 1985).