Arhive etichetă: Vasile Bel; Teofil Mihoc – Ioan Bălănean. Un pastor cu viziune

La mulți ani, Vasile Bel!


Vasile Bel este pastor la Biserica Creștină Baptistă „Sfânta Treime” din orașul Târgu Lăpuș, județul Maramureș. Totodată acesta este un om pasionat de istoria bisericii.

Pastorul Vasile Bel (facebook.com-bel.vasile)

Pastorul Vasile Bel (facebook.com-bel.vasile)

*

Împreună cu pastorul Vasile Bel

Împreună cu pastorul Vasile Bel la susținerea tezei de doctorat a pastoruui Constantin Ghiancă, ginerele pastorului Vasile Bel

Pastorul Vasile Bel este și autorul unei cărți având ca tematică prezentarea credinței baptiste în zona orașului Târgu Lăpuș din județul Maramureș
Vasile Bel, Lupta credinței

De asemenea, acesta a mai scris:

Vasile Bel, Biserica Creștină Baptistă din Baia-Mare 1930-1990

Vasile Bel, BCB Română din Baia Mare 1930-1990

*

Vasile Bel, Teofil Mihoc, Ioan Bălănean : un pastor cu viziune. 130 ani de la naștere

Vasile Bel, Teofil Mihoc, Ioan Bălănean

Pentru cei care vor să știe mai multe despre activitatea dânsului menționez faptul că în curând va fi disponibil un interviu pe care acesta a avut amabilitatea să mi-l acorde. Unul în care vorbește despre familia sa, despre credință, dar și despre istorie.

Apariții editoriale (34) – Vasile Bel, Teofil Mihoc – Ioan Bălănean. Un pastor cu viziune: 130 de ani de la naștere


Vasile Bel, Teofil Mihoc, Ioan Bălănean

Cu prilejul împlinirii anul acesta a 130 de ani de la nașterea pastorului Ioan Bălănean, Vasile Bel alături de Teofil Mihoc ne oferă o lucrare despre viața și activitatea acestuia. Autorii doresc „ca modelul dânsului (al lui Bălănean Ioan) de dăruire și pasiune, să fie un imbold pentru credincioși, să-L slujească din toată inima pe Dumnezeu.” (pp. 10-11).

Născut într-o familie de credincioși ortodocși la 11 septembrie 1885, Ioan Bălănean aude Cuvântul Domnului și este botezat la 31 iulie 1904 de fratele Ioan Țirban în localitatea Brebi. Va muri în luna martie 1964 la Jibou.

„Deși era recunoscut ca un predicator bun încă din anul 1910, fr. Bălănean a fost ordinat în anul 19173 ca pastor în cercul Sălaj, dar străbate meleagurile noastre străbune din zona Maramureșului, Baia Mare, Satu Mare, spre Oradea, Cluj, pe toată zona Someșului. A plecat ca un neînfricat față de vitregiile din acea vreme, a știut că are cu el un braț atotputernic, că are un scut ce-l apără, că se încrede în Dumnezeul atotputernic și biruitor. Actul ordinării a fost îndeplinit tot de către fratele Țirban. După botez se mută în Jibou, localitate mai centrală, care avea și gară, de unde se putea deplasa mult mai ușor în localitățile din zonă. Mutându-se în Jibou începe plantarea bisericii și în acest oraș.” (p. 14).

De menționat și un fapt deloc lipsit de importanță, acela că „S-a dăruit, trup și suflet, cu tot ce a avut în lucrarea de propovăduire a Evangheliei, în plantarea de noi biserici și în creșterea credincioșilor. A fost implicat în conducerea Comunității Baptiste Oradia-Mare fiind ales ca președinte al cercului Sălaj. Acest cerc cuprindea în 1939 peste 800 de membri botezați, iar cele mai mari biserici erau în localitățile: Cuceu, Brebi, Cehei, Jac, Pecei și Domnin.” (p. 16). După cum menționează autorii acestei lucrări biografice, Ioan Bălănean a slujit timp de 60 de ani „în județele Satu Mare, Maramureș și parte din Bihor și Cluj. A fost ales în comitetul de conducere al Comunității Bihor, Comunitate ce se întindea până la Sighet. A alergat mult, a botezat mult popor, îndeplinindu-și foarte bine slujba.” (p.17)

Ca un lucru inedit menționăm și faptul că Ioan Bălănean l-a botezat în anul 1946 pe pe Taloș Alexa (tatăl pastorului Vasile Alexandru Taloș n.n.), în 1946, în Jibou, iar mai târziu îl va încuraja să propovăduiască Evanghelia, fiind ordinat, în 1960, în funcția de diacon al bisericii din Jibou. Tot astfel, în 1969 (Taloș Alexa) este ales ca și pastor al bisericii din Zalău, Peceiu și în cercul de biserici de pe valea Agrijului, până în 1985.” (p. 17)

Iată pe scurt portretul unui pastor vizionar, al unui om cu o „viață pusă în slujba Domnului”, relatată de către doi pastori, Vasile Bel și Teofil Mihoc, din zona unde Ioan Bălănean a slujit. Vorbim de un om care și-a pus viața în mâna Domnului și a primit de la Acesta viziune și putere pentru lucrarea de vestire a Evangheliei în ciuda persecuțiilor și constrângerilor la care a trebuit să facă față.

Prin viața sa și acțiunile sale el constituie nu numai un model de slujire, ci și unul de credincioșie în urmarea lui Cristos.

%d blogeri au apreciat: