Atunci când psihiatrul evreu Viktor Frankl a fost arestat de naziști în cel de-al doilea război mondial, i s-a luat tot – proprietăți, familie, posesiuni. A petrecut ani de zile în cercetarea și scrierea unei cărți despre importanța găsirii sensului în viață – concepte care mai târziu au fost cunoscute sub numele de logoterapie. Când a ajuns la #Auschwitz, lagărul de exterminare infam, i-a fost luat chiar și manuscrisul pe care îl ascunsese în căptușeala din haină.

“A trebuit să trec peste, să depășesc pierderea copilului meu spiritual”, a scris Frankl. „Acum mi se părea că nimic și nimeni nu mi-ar supraviețui, un copil fizic sau spiritual! M-am trezit confruntat cu întrebarea dacă în astfel de circumstanțe viața mea are vreo semnificație.”

Încă se lupta cu această întrebare câteva zile mai târziu, atunci când naziștii au forțat prizonierii să renunțe la hainele lor.

„A trebuit să-mi predau hainele, moștenind apoi…

Mircea Cărtărescu (vezi AICI) îmi face impresia că nu pricepe care este de fapt miza dezbaterii în jurul „familiei tradiționale”. Problema nu este că s-ar căsători 200, 300 sau o mie de cupluri gay și că ar scădea prin asta natalitatea României ori că se duce de râpă moralitatea neamului (capitol la care oricum s-ar putea să ieșim cu deficit măricel și fără căsătorii gay).

Miezul chestiunii este în primul rând faptul că un anumit tip de „overarching narrative” (narațiune-cupolă) se destramă odată cu legalizarea căsătoriilor gay. Fiecare societate are o anumită „narațiune-cupolă” sub care trăiește. În România, „cupola” de care vorbesc are câteva grinzi de rezistență de factură iudeo-creștină. Căsătoria presupune nu doar egalitatea în drepturi a celor doi soți, reciprocitate, ci și polaritate, chiar o anumită asimetrie. Implică, în mod necesar, un bărbat și o femeie. Alte societăți au spart deja această cupolă. Cu ce efecte, vedem…