Ioan Bunaciu, Umblând pe ape printre stânci (II)
Incursiune în istoria Bisericii baptiste din România pe parcursul perioadei comuniste (II)
Tânăr păstor
Ideologia comunistă a fost construită în aşa fel încât să fie atractivă pentru mulţi oameni deşi, ulterior, o parte dintre aceştia au realizat că ceea ce promitea aceasta era o utopie. În cadrul cărţii Umblând pe ape printre stânci, Ioan Bunaciu mărturiseşte că în tinereţe avea convingeri socialiste şi îşi dorea o carieră politică însă, în urma unei glume, visul de a face carieră politică s-a spulberat. Din acel moment viaţa sa a primit o altă direcţie, o îndrumare divină[1], fapt care îl motivează în iunie 1947 să se boteze la Biserica baptistă din Braşov, păstorită de Mara Cornel, deşi era student în anul II la Academia Comercială, iar decizia sa ar fi putut avea repercusiuni negative asupra pregătirii sale academice. Cu toate acestea, domnul Bunaciu decide să îmbine studiile economice cu cele teologice, fapt pentru care în toamna anului 1947, la recomandarea Bisericii din Braşov, se înscrie la Seminarul Teologic Baptist din Bucureşti[2]. În anul II de seminar se mută la Academia de Studii Economice din Bucureşti pe care a absolvit-o în anul 1949. Scopul era acela de a îmbina activitatea de profesor cu cea de pastor.
,,Dar în anul 1948 s-a făcut reforma învăţământului şi la pedagogie am învăţat că profesorul trebuie să aibă o concepţie materialistă despre viaţă. Aşadar, pe când eram anul II la Seminar şi anul IV la Academia de Studii Economice, am înţeles ca în noul regim politic ce se instalase la noi, cine nu era comunist şi ateist nu mai putea fi profesor la sat şi pastor în biserică.’’[3]
Înţelegând că nu are nici o şansă să îmbine cele două activităţi, decide să se dedice în totalitate activităţilor din domeniul teologic, deşi şi aici urma să se confrunte cu o serie de probleme. Această decizie îl va conduce către o nouă etapă a vieţii, cea de tânăr pastor căsătorit. Schimbarea statutului s-a realizat prin intrarea în activitatea pastorală, şi prin căsătoria în iunie 1951 cu Otilia Turcu din Almaş. Din toamna aceluiaşi an devine pastor al Bisericii Baptiste Mănăştur-Cluj, precum şi student al Institutului Teologic Protestant din Cluj (1951-1956) care, spre deosebire de Seminarul Baptist din Bucureşti, era acreditat de stat ca o instituţie de învăţământ superior. Începutul activităţii pastorale[4], precum şi implicarea în viaţa administrativă a Cultului Baptist prin alegerea sa în funcţia de secretar al Comunităţii baptiste din Cluj în anul 1953, îl aduce în contact, de pe o altă poziţie, cu autorităţile şi problemele bisericilor. Referitor la responsabilităţile pe care le implicau activitatea de pastor şi secretar al comunităţii baptiste din Cluj, precum şi primele contacte dintr-o poziţie oficială cu autorităţile, profesorul Ioan Bunaciu scrie următoarele:
„Aveam şase împuterniciţi ai Ministerului Cultelor[5], câte unul pentru fiecare raion şi un împuternicit şef în oraşul Cluj[6]. Cu aceştia trebuia să discut problemele bisericilor în raport cu autoritățile. Tot în grija mea erau problemele spirituale şi de disciplină ale bisericilor pentru că în toată regiunea Cluj erau trei pastori salariaţi […]. De aceea botezurile, nunţile şi înmormântările din bisericile Regiunii Cluj erau în sarcina noastră. La acestea se adăugau şi conferinţele interconfesionale care se ţineau din trei în trei luni la Cluj şi în oraşele reşedinţe de raioane, de la care, ca secretar al Comunităţii, nu puteam lipsi.”[7]
Deşi activitatea sa presupunea o muncă dificilă, plină de riscuri, profesorul Bunaciu vorbeşte şi de satisfacţii, văzute prin prisma legalismului şi a respectării acestuia de către „fraţii din biserică şi conducătorii lor”[8], care datorau ascultare faţă de el şi ceilalţi lideri pe baza principiului biblic al ascultării şi supunerii faţă de mai marii lor, exprimat de apostolul Pavel în Epistola către Evrei[9]. Trebuie menţionat faptul că acest verset a fost unul cheie în activitatea pastorală şi administrativă a domnului Bunaciu, în relaţia cu cei din cadrul cultului[10]. Cât priveşte relaţia cu autorităţile, Ioan Bunaciu s-a situat pe poziţia unui negociator din dorinţa de a rezolva, prin intermediul discuţiilor, problemele bisericii, comunităţii sau ale Seminarului Teologic Baptist din Bucureşti, al cărui director a fost între anii 1970-1988[11]. O poziţie diferită este atribuită taberei contestatarilor.
„Unii, cei mai tineri în frunte cu Ţon Iosif, susţineau o rezolvare prin confruntare cu autorităţile prin memorii, proteste, apeluri la diferite organizaţii internaţionale, iar ceilalţi, cei mai bătrâni, erau pentru rezolvarea problemelor de pe poziţii principiale. Personal am folosit metoda aceasta şi am reuşit să rezolvăm problemele legate de bisericile pe care le-am păstorit.[12]”
Profesorul Bunaciu consideră că poziţia protestatară adoptată de unele persoane din cadrul cultului baptist a fost determinată şi motivată de tinereţea acestora, de lipsa de experienţă în relaţiile cu autorităţile comuniste, precum şi de dorinţa de emigrare. Aceasta din urmă este argumentată şi prin afirmaţia că nu cunoaşte pe nimeni care să fi refuzat paşaportul şi viza, să fi zis: „mai bine merg la închisoare decât să emigrez.” [13] În acest context, pentru a se distanţa de tabăra contestatară, Ioan Bunaciu face apel la sentimentul patriotic, naţionalist[14].
„Sigur noi care am fost legaţi de glie şi de poporul creştin baptist din România, pe care l-am slujit din tinereţe cu sinceritate, nu ne-am putut unii cu ei, pentru că într-adevăr doream rezolvarea problemelor, nu numai provocarea autorităţilor cu ele. Am stat la datorie predicând Evanghelia şi, folosind cuvinte drese cu sare pentru a-i convinge pe duşmanii noştri că adevărul e de partea noastră[15]”
Cu această dezbatere referitoare la modalităţile folosite de către liderii evanghelici pentru a rezolva problemele bisericilor sau instituţiilor pe care le conduceau în perioada comunistă încheiem partea a doua a seriei de mesaje despre cartea Umblând pe ape printre stânci a profesorului Bunaciu cu referiri mai largi sau mai strânse la istoria religioasă a comunităţii evanghelice pe care a slujit-o timp de 60 de ani.
[1]Rememorând călătoria sa prin această lume, Ioan Bunaciu se consideră o persoană care a beneficiat de protecţia divinităţii încă din copilărie, continuând mai apoi să înţeleagă scopul lui Dumnezeu pentru viaţa sa.
[2]Seminarul Teologic Baptist din Bucureşti era recunoscut de către stat ca o şcoală teologică de nivel mediu care putea să pregătească pastori pentru bisericile baptiste.
[3]Ioan Bunaciu, Umblând pe ape printre stânci, f. ed., Bucureşti, 2009, pp.16-17
[4]Ioan Bunaciu îşi începe activitatea pastorală în anul 1950
[5]Funcţia de împuternicit se organiza chiar pe parcursul anului 1953, fiind câte unul pentru fiecare raion şi un împuternicit şef judeţean şi pentru Capitală, cf. ASSC 1953, Hotărârea [2412]/1953 a Ministerului Cultelor privind înfiinţarea funcţiunii de împuterniciţi pentru culte în cadrul unor Sfaturi Populare orăşeneşti.
[6]Prin intermediul Legii nr.5 privind raionarea administrativ-economică a teritoriului Republicii Populare Române, publicată în ,,Monitorul Oficial” nr. 77 din 8 septembrie 1950, se realizează o nouă organizare teritorial administrativă la nivelul ţării după modelul sovietic în regiuni, raioane, oraşe, comune. Această organizare administrativ-teritorială s-a menţinut până în anul 1968, când s-a revenit la modelul anterior, valabil şi astăzi.
[7]Ioan Bunaciu, Umblând pe ape printre stânci, pp.17-18
[8]Ioan Bunaciu, Umblând pe ape printre stânci, p.18
[9]„Ascultaţi de mai marii voştri şi fiţi-le supuşi”, Epistola apostolului Pavel către Evrei, cap.13, v.17, apud, Ioan Bunaciu, Umblând pe ape printre stânci, p.18
[10]Subalterni şi studenţi
[11]O poziție diferită de a domnului Bunaciu au avut o serie de lideri şi intelectuali baptişti precum Iosif Ţon, Pavel Nicolescu, Dănuţ Mănăstireanu, ș.a.
[12]Ioan Bunaciu, Umblând pe ape printre stânci, p.76
[13]Ioan Bunaciu, Umblând pe ape printre stânci, p.77. Suntem întru totul de acord cu afirmaţiile profesorului Bunaciu conform cărora a existat o poziţie contestatară determinată de oportunism, dar considerăm că au existat în aceeaşi măsură persoane care au iniţiat acţiuni protestatare dintr-o convingere sinceră, în urma cărora au avut de suportat o serie de repercusiuni. De menţionat şi faptul că în urma unor astfel de acţiuni protestatare şi contestatare s-a renunţat în anii ’70 la reglementarea serviciilor religioase ale bisericilor baptiste de către stat.
[14]O poziţie diferită referitoare la sentimentele patriotice în cadrul deciziilor şi activităţii religioase se găseşte la Dănuț Mănăstireanu, care le considera ca fiind o modalitate de infiltrare a statului în viaţa internă a cultelor. Poziţia la care facem referire a fost exprimată şi prin intermediul comunicării Comunismul şi biserica. Studiu comparativ. Strategia regimurilor comuniste de control al activităţilor religioase. Implicaţii pentru perioada postcomunistă, susţinută în cadrul conferinţei „După 20 de ani. Perspective asupra căderii comunismului în România: cauze desfăşurare consecinţe” organizată la Iaşi în perioada 12-13 noiembrie 2009. Mulţumim pe această cale domnului Dănuţ Mănăstireanu pentru amabilitatea de a discuta cu noi aceste probleme pe parcursul conferinţei la care am făcut referire.
[15] Ioan Bunaciu, Umblând pe ape printre stânci, p.77
Partajează asta:
Ioan Bunaciu, Umblând pe ape printre stânci (I)
Incursiune în istoria Bisericii baptiste din România pe parcursul perioadei comuniste (I)
Umblând pe ape printre stânci reprezintă în viziunea autorului, Prof. univ. dr. Ioan Bunaciu, viaţa acestuia în cei 60 de ani de ,,slujire cu Evanghelia în România comunistă[1]: o umblare pe ape printre stânci fără să mă ciocnesc cu ele şi cu o sosire bună în portul din care plec spre veşnicie.”[2] Plecând de la această mărturisire ne propunem să prezentăm pe parcursul mai multor articole această călătorie a autorului. În paralel cu această prezentare ne pr
opunem şi realizarea unei incursiuni în istoria Bisericii Baptiste din România, privită ca un întreg, pe parcursul a patruzeci de ani de domnie a unui regim care şi-a propus încă de la început distrugerea religiei. Obiectivul propus venea şi din considerentul că regimul comunist a văzut în religie un competitor. Când spunem aceasta ne referim la faptul că, din punct de vedere ideologic, comunismul avea caracteristicile unei religii, doar că ,spre deosebire de creştinism, care le dă adepţilor săi speranţa întâlnirii cu Mântuitorul lor şi intrarea în stăpânire a moştenirii promise, comunismul promitea un rai irealizabil, un Eden utopic care urma să se materializeze când sistemul va atinge maturitatea necesară[3]. Până la momentul respectiv sistemul comunist îşi propunea să reformeze din temelii societatea şi să creeze omul nou. Înţelegem astfel că ,,schimbările care au avut loc în societatea românească au fost o reflectare a utopiei comuniste de realizare a unei societăţi noi. Această societate era una în care valorile tradiţionale româneşti şi morala creştină au fost înlocuite de către stat cu noi valori impuse la momentul 1945 de către Uniunea Sovietică şi acceptate de clasa politică din România, ducând la înlocuirea treptată a sistemului democratic cu unul comunist. Individul, pe de altă parte, a fost constrâns să se ralieze cerinţelor sistemului pe diferite căi: de la favoruri până la impuneri brutale. Prin aceste mijloace şi metode societatea românească devine una conformistă, iar regimul comunist, prin ignorarea valorilor morale, era unul care îşi ignora propriul cetăţean şi, chiar mai mult decât atât, îl ignora pe Însuși Dumnezeu.”[4] Acesta este cadrul în care profesorul Bunaciu rememorează o parte însemnată, 40 de ani din cei 60 de slujire cu Evanghelia. De asemenea, cartea se vrea şi un răspuns la acuzaţiile de colaborare cu Securitatea care i-au fost aduse în ultimul timp, fiind utilă şi generaţiilor tinere pentru a înţelege condiţiile de lucru şi viaţă din perioada materialist ateistă prin care a trecut România pe parcursul a patru decenii.
[1] Autorul se referă la perioada 1947(1950)-2010 în care numai 40 de ani a slujit în perioada comunistă
[2] Ioan Bunaciu, Umblând pe ape printre stânci, f. ed., Bucureşti, 2009, pp.47-48
[3] Mulţumim doamnei Conf. univ. dr. Mihaela Pop, cadru didactic al Universităţii Bucureşti, pentru informaţiile şi viziunea despre problematica spinoasă a relaţiei biserică-stat, precum şi despre cea a raiului comunist
[4] Marius Silveşan, Aspecte din viaţa cotidiană a românilor. Mediul urban 1960-1975, Lucrare de licenţă prezentată în sesiunea iunie 2003 la Facultatea de Istorie, Universitatea din Bucureşti, sub coordonarea Prof. univ. dr. Mihai Retegan
Umblând pe ape printre stânci reprezintă în viziunea autorului, Prof. univ. dr. Ioan Bunaciu, viaţa acestuia în cei 60 de ani de ,,slujire cu Evanghelia în România comunistă: o umblare pe ape printre stânci fără să mă ciocnesc cu ele şi cu o sosire bună în portul din care plec spre veşnicie.”[1] Plecând de la această mărturisire ne propunem să prezentăm pe parcursul mai multor articole această călătorie a autorului spre portul din care va pleca spre veşnicie. În paralel cu această prezentare ne pr
opunem şi realizarea unei incursiuni în istoria Bisericii Baptiste din România, privită ca un întreg, pe parcursul a patruzeci de ani de domnie a unui regim care şi-a propus încă de la început distrugerea religiei. Obiectivul propus venea şi din considerentul că regimul comunist a văzut în religie un competitor. Când spunem aceasta ne referim la faptul că, din punct de vedere ideologic, comunismul avea caracteristicile unei religii, doar că ,spre deosebire de creştinism, care le dă creştinilor speranţa întâlnirii cu Mântuitorul lor şi intrarea în stăpânire a moştenirii promise, comunismul promitea un rai irealizabil, un Eden utopic care urma să se materializeze când sistemul va atinge maturitatea necesară. Până la momentul respectiv sistemul comunist îşi propunea să reformeze din temelii societatea şi să creeze omul nou. Înţelegem astfel că ,,schimbările care au avut loc în societatea românească au fost o reflectare a utopiei comuniste de realizare a unei societăţi noi. Această societate era una în care valorile tradiţionale româneşti şi morala creştină au fost înlocuite de către stat cu noi valori impuse la momentul 1945 de către Uniunea Sovietică şi acceptate de clasa politică din România, ducând la înlocuirea treptată a sistemului democratic cu unul comunist. Individul, pe de altă parte, a fost constrâns să se ralieze cerinţelor sistemului pe diferite căi: de la favoruri până la impuneri brutale. Prin aceste mijloace şi metode societatea românească devine una conformistă, iar regimul comunist, prin ignorarea valorilor morale, era unul care îşi ignora propriul cetăţean şi, chiar mai mult decât atât ,îl ignora Însuşi pe Dumnezeu.”[2] Acesta este cadrul în care profesorul Bunaciu rememorează o parte însemnată, 40 de ani din cei 60 de slujire cu Evanghelia. De asemenea, cartea se vrea şi un răspuns la acuzaţiile de colaborare cu Securitatea care i-au fost aduse în ultimul timp, fiind utilă şi generaţiilor tinere pentru a înţelege condiţiile de lucru şi viaţă din perioada materialist ateistă prin care a trecut România pe parcursul a patru decenii.
Partajează asta:
Bloguri evanghelice
Alin Cristea, jurnalist independent şi bloger creştin, a realizat o listă cu 238 de bloguri evanghelice lansate în anul 2009. Alături de blogul istorie evanghelică s-au mai lansat: baptistii.wordpress.com, infoevanghelic.blogspot.com, cu informaţii despre spaţiul evanghelic, românesc şi internaţional, istorieorala.wordpress.com, născut din dorinţa de a pune la dispoziţia celor interesaţi, materiale şi informaţii legate de utilizarea istoriei orale în prezenatrea şi analizarea istoriei evanghelice, precum şi site-ul organului oficial de presă al Cultului Creştin Baptist din România, revistacrestinulazi.ro.
Lista completă o găsiţi pe România Evanghelică
Partajează asta:
Max Lucado România
Anul 2010 este unul de criză financiară din punct de vedere al economiştilor acestei planete, şi totuşi unul plin de speranţă pentru omenire şi de îndurare din partea lui Dumnezeu. Vestea bună a iertării şi salvării este transmisă şi transpusă în practica de-a lungul istoriei de către oameni care s-au pus la dispoziţia Creatorului acestui univers. Max Lucado este un exemplu în acest sens, el fiind unul dintre cei mai populari autori şi vorbitori creştini. Pentru a înţelege însă mesajul său, el trebuie sa ne fie accesibil atât din punct de vedere informaţional, cât şi din punct de vedere lingvistic, fapt pentru care Marius Zărnescu a iniţiat acest demers de aducere la cunoştiinţa publicului român cărţile şi activitatea lui Max Lucado. Salutăm astfel apariţia în spaţiul blogosferei evanghelice româneşti a site-ului Max Lucado România.
Partajează asta:
Persecuţia creştinilor: realităţi şi întrebări
Creștinii reprezintă grupul cel mai persecutat din lume.
Dragoş Paul Aglica „Supuşi discriminării legalizate, violenţei, închisorii, deportării şi convertirii forţate, soarta acestor oameni rămâne un secret bine ferit de atenţia opiniei publice […]
Situaţia este atât de frapantă, încât, pentru a nu părea de domeniul fabulaţiei, orice discuţie trebuie să înceapă lăsând pur şi simplu faptele să vorbească, urmându-l pe Anthony Browne, unul dintre puţinii jurnalişti din marile trusturi de presă interesat de chestiunea persecuţiilor creştine şi care, mai mult, ateist declarat fiind, nu poate fi acuzat de părtinire. Preoţi creştini decapitaţi în India. Poliţia egipteană arestează şi torturează în Cairo convertiţii de la islamism. Atacuri asupra bisericilor în Pakistan. În Coreea de Nord, preoţii riscă în orice clipă condamnarea la moarte. Şi acestea sunt doar o mostră. […]
Persecuţia creştinilor nu este însă un monopol al campionilor musulmani. În Sri Lanka budhistă bisericile vandalizate şi închise în ultimii ani se numără cu sutele. În India, naţionaliştii hindu au incitat sute de atacuri împotriva comunităţii creştine […] În China, sute de case de rugaciune au fost închise de autorităţi şi zeci, poate sute de preoţi au fost trimişi în închisori. În Coreea de Nord, creştinii nu numai că sunt închişi, dar sunt folosiţi drept cobai în experimentele cu arme biologice.
Situaţia creştinilor nu este dificilă numai în China, Nigeria sau Egipt. Chiar şi în aşa-zisul Occident creştin, creştinismul este în defensivă, fiind continu obiectul ridiculizărilor, „demitizărilor” şi subminării instituţionalizate prin mass-media şi în cultura populară promovată de aceasta. […]
Elocvenţa faptelor brute este incontestabilă. […] După cum concluzionează Alianţa Evanghelică Mondială într-un raport înaintat mai demult Comisiei ONU pentru Drepturile Omului: „creştinii sunt cel mai mare grup din lume căruia îi sunt refuzate drepturi fundamentale din cauza credinţei”. […]
A încerca un raspuns la întrebarea „cum s-a ajuns aici?” cere o discuţie separată. Cert este că influenţa masivă pe care stânga liberală o are în mass-media joacă un rol decisiv. A arunca însă toată responsabilitatea în braţele marilor trusturi media occidentale şi a elitelor academice şi politice de stanga este uşor. Dar, în acelaşi timp, şi incorect. O parte la fel de mare de responsabilitate se datorează creştinilor înşişi”.
Partajează asta:
Diaspora evanghelică românescă
În cadrul unui miniserial apărut pe blogul Persona, Dănuţ Mănăstireanu, se preocupă de evanghelicii români aflaţi în diasporă prin formularea unor păreri personale cu privire la ceea ce el numeşte „patologiile diasporei evanghelice româneşti”. Cât priveşte spaţiul geografic analizat, Dănuţ Mănăstireanu scrie următoarele: Vreau să precizez că mă refer mai ales la diaspora nord-americană, căci pe cea europeană n-o cunosc suficient de mult pentru a mă putea pronunţa.
Anaiza este realizată pe parcursul mai multor episoade astfel:
1 Două întâmplări pe post de ilustraţie
3 Câteva observaţii personale – continuare
4 Câteva observaţii personale – continuare
5 Perspectivele emigraţiei evanghelice româneşti din America
Partajează asta:
Intelectualii neoprotestanţi în documentele Departamentului Cultelor
Anul 1948 marchează instaurarea oficială a comunismului în România. În acest context, cultele religioase în general şi cele neoprotestante în special, trebuiau atent supravegheate şi îndrumate pentru a se conforma directivelor regimului. De indrumare, control şi supraveghere se ocupau mai multe institutii. Departamentul Cultelor, numit anterior Ministerul Cultelor, a fost una dintre aceste instituţii care avea ca activitate supravegherea şi controlul cultelor religioase şi al credincioşilor acestora. Aceste sarcini erau duse la îndeplinire de către inspectorii Departamentului Cultelor, care realizau note informative, rapoarte, referate cu privire la activitatea desfăşurată şi la ,,aspecte din cadrul cultelor neoprotestante”. Un astfel de aspect îl reprezentau intelectualii neoprotestanţi. Situaţia acestora este prezentată în cadrul acestui articolul, unde sunt integrate şi două documente despre intelectualii neoprotestanţi din judeţele Cluj şi Iaşi. Documentele reprezentă părţi din referatele prezentate de către inspectorii teritoriali cu ocazia unor şedinţe de instruire.
Intelectualii neoprotestanţi din judeţul Cluj în anul 1977
În ceea ce priveşte situaţia intelectualilor neoprotestanţi din judeţul Cluj lipseşte referatul prin care era analizată situaţia acestora, însă există un tabel care probabil era ataşat referatului, reprezentând intelectualii neoprotestanţi din judeţ.
Tabel nominal reprezentând intelectualii aparţinând diferitelor culte neoprotestante
şi secte ilegale religioase depistaţi pe raza judeţului Cluj
Intelectualii neoprotestanţi din judeţul Iaşi în anul 1980
În cazul judeţului Iaşi, există un referat al inspectorului judeţean prin intermediul căruia acesta analizează situaţia intelectualilor care aveau o atitudine ostilă faţă de regim. Astfel, este prezentată situaţia din cadrul cultului adevntist de ziua a şaptea, baptist şi creştin după Evanghelie. Cultul penticostal nu a necesitat o astfel de analiză deoarece în cadrul acestuia ,,nu există intelectuali care să fie semnalaţi cu o activitate deosebită”. Dintre cele trei culte, cel baptist ridica cele mai multe probleme Departamentului Cultelor la începutul anului 1980, dovadă fiind şi faptul ca acesta avea menţionaţi trei intelectuali cu o atitudine necorespunzătoare, pe când celelalte numai unul. Principalele aspecte negative menţionate în cadrul documentului sunt următioarele: colportaj ilegal cu materiale religioase, fanatismul religios şi întreţinerea de relaţii cu străinii. Mănăstireanu Dan din cadrul cultului baptist este singurul intelectual dintre cei 5 menţionaţi de către document despre care se spune că a ,,avut manifestări duşmănoase”, motiv pentru care activitatea sa este urmărită de către organele Departamentului Cultelor.
Referat privind activitatea unor membrii ai cultelor neoprotestante
din judeţul Iaşi, membri care sunt intelectuali
Partajează asta:
Biserica Evanghelică Română
Biserica Evanghelică Română este o mişcare creştină evanghelică, născută pe pământul României în anii 1920‑1924 prin tinerii teologi ortodocşi Dumitru Cornilescu (traducătorul Bibliei folosită de cultele evanghelice) şi Teodor Popescu (fost preot la biserica „Sfântul Ştefan” din Bucureşti). Prin lucrarea acestora, câteva sute de credincioşi construiesc pe Str. Carol Davila nr. 48 din Bucureşti, în anul 1926, o biserică creştină de 1.000 locuri, care avea să devină centrul unei noi mişcări.
La solicitarea autorităţilor, pentru a fi deosebiţi de alţi credincioşi, din anul 1927, noua mişcare creştină a purtat numele de „Creştinii după Scriptură”, organizată oficial sub formă de asociaţie. În foarte scurt timp, s‑au deschis biserici în Ploieşti, Câmpulung, Târgovişte, Rucăr, Buzău, Piteşti, Bârlad, Braşov şi alte locuri.
În anul 1939, asociaţia „Creştinii după Scriptură”, constrânsă de regimul vremii, a fuzionat cu asociaţia „Creştinii după Evanghelie” şi astfel, deşi erau deosebiri din punct de vedere dogmatic şi al practicilor de cult, au alcătuit o unitate din punct de vedere organizatoric: „Cultul Creştin după Evanghelie”. Interzişi în timpul războiului, odată cu „Creştinii după Evanghelie” şi împreună cu aceştia, li se permite, în 1946, să‑şi reînceapă activitatea.
După decembrie 1989, „Conferinţa generală a reprezentanţilor bisericilor”, care a avut loc la Bucureşti (27 ianuarie 1990), a hotărât desprinderea din „Cultul Creştin după Evanghelie” şi funcţionarea ca un cult independent, sub numele de „Biserica Evanghelică Română”.
Biserica Evanghelică Română, după pilda primilor creştini, practică botezul casei creştine, deci şi a copiilor, prin cufundare în apă. Mântuirea şi trăirea unei vieţi după voia Domnului nu se capătă prin botez, ci prin credinţă personală în Domnul Isus Hristos.
În Biserica Evanghelică Română toţi credincioşii sunt fraţi. Nu există cler sau ierarhi. Iisus Hristos este conducătorul Bisericii.
La nivel central este un Sfat de Fraţi pe ţară, ales dintre credincioşii cei mai reprezentativi, care supraveghează şi coordonează buna desfăşurare a vieţii bisericilor şi un comitet de conducere care reprezintă interesele Bisericii în relaţiile cu statul.
În biserică se practică cântarea comună, neexistând cor sau instrumente muzicale.
Credincioşilor nu li se impun taxe pentru susţinerea bisericii.
Biserica Evanghelică Română dispune de circa 220 biserici care se găsesc, cu precădere, în judeţele Argeş, Braşov, Constanţa, Dîmboviţa, Ialomiţa, Prahova, Vaslui, municipiul Bucureşti şi împrejurimi; numărul credincioşilor este de circa 20.000.
Publicaţia periodică a Bisericii este „Adevărul Creştin” ‑ foaie de zidire sufletească, ce apare o dată la două luni. Cultul tipăreşte şi alte lucrări teologice necesare.
B.E.R. are relaţii frăţeşti cu Bisericile Creştine Evanghelice din S.U.A., Biserica Evanghelică din Olanda, Adunările Evanghelice Libere din Germania.
Biserica Evanghelică Română, fiind o mişcare născută în România, de vârstă relativ tânără ‑ 70 de ani ‑ nu are corespondent în străinătate.
| Documente ataşate |
|---|
| » Statutul Bisericii Evanghelice Romane |
Partajează asta:
Tabel cu unii intelectuali mai activi din cultele neoprotestante
Existenţa unor „liste negre”, cu persoane neagreate de către regimul comunist era un lucru îndeobşte cunoscut între cei implicaţi în diverse forme de rezistenţă faţă de regim. Unele dintre aceste liste aveau o încărcătură mai gravă; aşa erau acelea cu intelectualii care ar fi trebuit să fie lichidaţi de Securitate în cazul organizării unei acţiuni de masă împotriva regimului comunist. Ceea ce avem aici în faţa noastră este un exemplu de listă oarecum nevinovată, căci singura acuzaţie adusă celor enumeraţi în ea este activismul lor în cadrul bisericilor.
Judeţul Alba
Cultul baptist
Crişan Simion – subinginer la ISGCL, Alba Iulia
Cultul adventist
Andronic Valentin – medic la Spitalul din Ocna Mureş
Judeţul Arad
Cultul baptist
Moisescu Cristian – profesor de limbă engleză în Arad
Notă: A fost după 1989 Primar al Aradului.
Cultul penticostal
Popa Doru [de fapt era baptist] – inginer, Combinatul chimic Arad
Notă: A fost după 1989 Primar al Aradului.
Judeţul Bihor
Cultul baptist
Albuţ Ioan – medic, Întreprinderea „Refractara” Aleşd
Madar Timotei – inginer, idem
Negruţiu [Negruţ] Paul – psiholog, a demisionat din serviciu şi îndeplineşte ilegal funcţia de pastor
Gheorghiţă Nicolae – medic, a demisionat din serviciu şi îndeplineşte ilegal funcţia de pastor
Halasz Francisc – inginer, Fabrica de zahăr, Oradea
Bokor Iosif – profesor de muzică în Oradea
Ciorbă Maria – inginer la Întreprinderea „Refractara” Aleşd
Ciorbă Aurel – inginer la Întreprinderea „Refractara” Aleşd
Derecichei Iosif – economist la Filiala din Marghita a Băncii Naţionale
Lascău Petru [de fapt era penticostal] – inginer, TCL, Oradea
Damian Florian – inginer mecanic la IJCL Oradea
Judeţul Bistriţa-Năsăud
Cultul baptist
Tone Tituş [Titus] – inginer, Beclean
Cifor Lucia – profesoară de muzică; a fost scoasă din învăţământ pentru propagandă religioasă în şcoală
Cultul penticostal
Dolha Dumitru – inginer la Inspectoratul silvic Bistriţa
Dărăban Cornelia – învăţătoare sat Mohari; şi-a convertit soţul, fost preot ortodox, Dărăban Gh.; a fost exclusă din învăţământ pentru propagandă religioasă în şcoală
Judeţul Botoşani
Cultul adventist
Gheorghiţă Dan – medic la Spitalul judeţean
Cultul creştin după Evanghelie
Ursache Petru – inginer la Eletrocontact
Judeţul Braşov
Cultul baptist
Sezonov Virgil – medic, Spitalul Chişcani [de fapt era medic în Judeţul Brăila]
Notă: Confuzia provine probabil din faptul că Virgil avea un frate care locuia în Braşov. Sau poate confuzia este la numele judeţului, dată fiind eroarea de mai jos.
Cultul adventist
Eme [Ene] Paulini – medic, comuna Viziru
Notă: De fapt este vorba de comuna Viziru, judeţul Brăila.
Municipiul Bucureşti
Cultul baptist
Tundrea [Ţundrea] Ilie – subinginer, a solicitat intrarea în rândul păstorilor
Cocar Rodica – absolventă conservator; angajată ca arhivar la Uniunea Cultului Baptist
Cultul penticostal
Bulgăre [Bulgăr] Emil – inginer proiectant
Roschi [Roske] Vasile – inginer agronom; nu are serviciu permanent; a refuzat să meargă în agricultură
Cultul adventist
Stroiescu Alexandru – inginer
Bujor Paul – inginer
Cultul creştin după Evanghelie
Socoteanu Ion – medic, Spitalul Fundeni
Sima Ion – medic, Spitalul de reumatologie
Miu Petru – inginer
Notă: Toţi trei erau membri ai ramurii „tudoriste” a acestui cult (actualmente, Biserica Evanghelică Română).
Judeţul Caraş-Severin
Cultul baptist
Cimpoieşu Cornel – inginer, Combinatul siderurgic Reşiţa
Judeţul Cluj
Cultul baptist
Mărgăraş Constantin – inginer, Întreprinderea de echipament termoenergetic Cluj-Napoca
Mezei Ioan – inginer, Uzina mecanică Cluj-Napoca
Dănuţ Ioan – inginer electronist
Farc Petru – inginer la „Clujeana”
Achim Ioan – inginer, Institutul de proiectări Cluj-Napoca
Cosma [Cosman] Gheorghe – inginer
Dan Ioan – medic la Liceul nr. 6 Cluj-Napoca
Rodilă Constantin – profesor, dar lucrează ca tehnician la Uzina de cazane mici Cluj-Napoca
Mureşan Ion – profesor muzică, Şcoala generală Apahida
Cultul penticostal
Lupu Maria – educatoare, Şcoala generală Orman
Cultul adventist
Szentagotai Lorand – medic, Comuna Panticeu
Cazan Doina – profesor muzică, Şcoala generală nr. 14 Cluj-Napoca
Judeţul Hunedoara
Cultul baptist
Fişcă Gheorghe – medic stomatolog, Dobra
Judeţul Iaşi
Cultul baptist
Stan Mihai – inginer, „Nicolina” Iaşi
Mănăstirean [Mănăstireanu] Dan [Dănuţ]– economist la “Mase plastice” Iaşi
Ioanid Ghiocel – cercetător, Institutul de fizică-chimie „Petru Poni”
Notă: De fapt, Ghiocel, care era nepot al poetului Costache Ioanid, n-a fost niciodată prea activ sub raport religios. Avem de-a face aici cu un soi de „vinovăţie prin proximitate”.
Sfătcu [Sfatcu] Teodor – medic, comuna Popeşti
Cultul penticostal
Afloarei Nicolae [de fapt era creştin după Evanghelie] – inginer agronom, CAP Miroslăveşti [de fapt avea doar pregătire medie]
Romaniuc Victor [de fapt era creştin după Evanghelie] – inginer, Baza de aprovizionare agricolă
Cultul creştin după Evanghelie
Vasilache Mihai – subinginer, „Tehnoton” Iaşi
Ursache Valentin – subinginer, IMAMUS Iaşi
Ghiţescu [Chiţescu] Ioan – inginer, TILIB Iaşi
Judeţul Mureş
Cultul adventist
Cazan Vasile – profesor de muzică, dar lucrează la PTT Tg. Mureş
Cultul creştin după Evanghelie
Burghele [Burghelea] Ioan – avocat, Tg. Mureş
Judeţul Neamţ
Cultul adventist
Prisecaru Ion – inginer, Trustul de construcţii-montaj P. Neamţ
Arcuş Paulina – medic, Spitalul Roman
Judeţul Olt
Cultul adventist
Istrate Petru – medic, Spitalul de copii Caracal
Judeţul Prahova
Cultul baptist
Seiceanu Emanoil – inginer la Institutul de proiectări, Ploieşti
Cultul adventist
Gheorghe Paul – medic, Policlinica Filipeşti de Pădure
Cultul creştin după Evanghelie
Cioată Silviu – medic, Ploieşti
Cioată Mircea – inginer, Ploieşti
Cioată Nausica – studentă la Institutul de petrol [de fapt, studentă la medicină], Ploieşti
Notă: Nausica era fiica lui Mircea Cioată. Şi aici avem de-a face mai degrabă cu o „vinovăţie prin proximitate”.
Judeţul Sălaj
Cultul baptist
Molnar Iosif – inginer agronom, Pericei
Joldiş Constantin – informatician, Oficiul de calcul al Întreprinderii de prelucrare a lemnului Zalău
Joldiş Letiţia – farmacistă
Tamaş Valer – inginer, IRE Jibou
Cultul penticostal
Talpoş Grigore – inginer viticol, CAP Borşa
Cultul adventist
Mureşan Aron – avocat Şimleu Silvaniei
Judeţul Teleorman
Cultul baptist
Ologeanu Cornelia – învăţătoare, Şcoala generală Ţigăneşti; scoasă din învăţământ pentru propagandă religioasă
Cultul creştin după Evanghelie
Bălan Olga – asistentă medicală, Spitalul Alexandria
Nuţă Ionel – asistent medical, Spitalul Alexandria
Judeţul Timiş
Cultul baptist
Dronca Nelu – inginer, Timişoara
Coţ Teofil – subinginer, Timişoara
Cultul penticostal
Caraşovan Cornel – inginer constructor, Timişoara
Luca Teodor – subinginer, Timişoara
Frînc Iosif – economist, Timişoara
Daminescu Doru – Timişoara
Judeţul Tulcea
Cultul Baptist
Cristodoru Nicolae – inginer, Tulcea
Cultul adventist
Anghezini Pavel – profesor, Centrul de calcul Tulcea
Boţocan Valeriu -medic, Direcţia sanitară judeţeană
NOTĂ: Documentul reprezintă o sinteză întocmită în noiembrie 1986 de George Cîrstoiu, ispector principal de specialitate (responsabil cu cultele neoprotestante) la Departamentul Cultelor şi provine din Arhiva CNSAS fond Documentar, vol. 5, ff. 169-174, Anexa 3. A fost publicat în Denisa Bodeanu, Neoprotestanţii din Transilvania în timpul regimului comunist, Editura Argonaut, Cluj-Napoca, 2007, pp. 317-323. (Corecturile dintre [ ] ne aparţin, la fel ca şi notele separate incluse după anumite nume.)
Analiză
- Documentul de mai sus este unul destul de eclectic. Mai întâi, eticheta „intelectual” este folosită destul de flexibil, ea incluzând şi persoane fără educaţie universitară.
- Este evident faptul că lista include doar laici. Oare pentru că Departamentul cultelor nu-i considera pe pastori ca fiind intelectuali? Deşi este posibil să fie aşa, adesea pe bună dreptate, probabil că nu aceasta este explicaţia. Cel mai plauzibil este faptul că s-a dorit listarea laicilor activi sub raport religios în cadrul bisericilor neoprotestante.
- Apoi, lista este în mod evident incompletă, din ea lipsind o serie de intelectuali veritabili care erau foarte activi în biserici. De asemenea, ea cuprinde câteva nume care nu aveau ce căuta acolo, deoarece este vorba de persoane care n-au fost niciodată creștini foarte activi.
- Mulţi dintre cei enumeraţi mai sus au avut enorme dificultăţi cu Securitatea şi cu Departamentul cultelor în diverse perioade sub regimul comunist. Lista însă conţine şi persoane care au fost suspectate sau dovedite deja ca fiind informatori ai Securităţii.
Articol preluat de pe Blogul lui Danut, Persona
Partajează asta:
Exmatriculări ale studenţilor neoprotestanţi clujeni în perioada comunistă
Apogeul persecuţiilor îndreptate împotriva studenţilor baptişti în intervalul 1948-1964 s-a înregistrat însă în 1959 când, la Universitatea din Cluj a fost organizată o mare întrunire cu studenţii şi profesorii Universităţii, în cadrul căreia au fost exmatriculaţi mai mulţi studenţi neoprotestanţi, mulţi dintre aceştia baptişti, pe motiv că sunt mistici şi, implicit, periculoşi pentru societatea socialistă. “La 1 martie 1959, a fost o şedinţă în Casa Universitarilor, pe tot centrul universitar Cluj. Atunci viitoarea mea soţie a fost exmatriculată din ultimul an de la Filologie în prezenţa tovarăşului Nicolae Ceauşescu şi a rectorului Constantin Daicoviciu. Şi Daicoviciu a spus atunci: Tovarăşul prim-secretar, iată o trădătoare de neam, o spioană americană, să fie dată afară. Şi actuala mea soţie, şi o altă studentă au fost scoase afară cu exclamaţii injurioase”. [1]
Episodul ne este relatat, mai detaliat, şi de către doamna Lidia Ţugulan (născută Cadar), una dintre studentele exmatriculate cu această ocazie. “Nu ştiam ce se va întâmpla acolo (la întrunire – n.n.) dar atmosfera era ca la un mare congres. Holurile erau ticsite de activişti şi securişti, maşini oficiale erau peste tot, înghesuială… În prezidiu erau multe oficialităţi, între care rectorul universităţii, Constantin Daicoviciu, şi Nicolae Ceauşescu pe atunci, secretar, probabil, în C.C. al P.C.R. După un discurs introductiv, plin de condamnări în numele ideologiei comuniste, prima chemată să-şi spună de la tribună poziţia, am fost eu, studenta Cadar Lidia, din anul IV Română. Nu-mi amintesc în detaliu tot ce am spus dar, în esenţă, temele au fost următoarele: sunt copil de văduvă de război şi în anii trăiţi n-am avut alt sprijin decât pe Dumnezeu şi pe mama care m-a învăţat fiica de El; am citit şi am studiat mai mult ca alţi colegi, dar teoria materialist-evoluţionistă nu m-a putut şi nu mă poate convinge; cred că locul meu este în biserică şi nu accept ca cineva să intre cu brutalitate în sufletul meu şi în credinţa mea. Se pare că i-am înfuriat tare. Profesorii şi studenţii au fost provocaţi să-mi pună întrebări din sală. Un student a fost provocat să ceară exmatricularea mea pentru ca propunerea să vină din public. Dumnezeu a făcut ca acel student să-mi fie consătean şi prieten şi a refuzat. Menţionez că Ceauşescu n-a scos nici un cuvânt. Constantin Daicoviciu a declarat, însă, că sunt o ruşine, un element anacronic pentru generaţia tânără şi m-a declarat exmatriculată şi mi-a strigat: Ieşi afară!” [2]
La începutul anilor ‘60, studenţii ematriculaţi din facultăţi au primit, însă, din partea autorităţilor comuniste, acceptul de a-şi continua studiile.
[1] Interviu al autoarei cu Ioan Alexandru Dan
[2] Mărturie scrisă a Lidiei Ţugulan, aflată în arhiva autoarei
Denisa Bodeanu, Neoprotestanţii din Transilvania în timpul regimului comunist. Studiu de caz: baptiştii din judeţul Cluj – Mărturii şi documente –, Argonat, Cluj-Napoca 2008, p. 54-55
Istorie Evanghelica 