Wurmbrand despre Nicolae Moldoveanu
În cartea De la suferință la biruință apărută în limba română la Editura Stephanus în anul 1994(varianta pe care am citit-o), Wurmbrand rememorează o serie de întâmplări și fapte din perioada anilor petrecuți în România înainte de exilarea sa forțată petrecută în decembrie 1965. În acest context prezintă publicului românesc o serie de personalități ale vieții de credință de toate confesiunile care au rămas statornici pe cale chiar și atunci când au avut parte de anchete, arestări, bătăi și alte modalități de tortură cu scopul de a-i denunța pe cei aflați în libertate și pentru a se dezice de credința lor. Vom începe cu Nicolae Moldoveanu.
Din 1938 a făcut parte din Oastea Domnului (care a fost desființată de Biserica Ortodoxă în 1948).
Deoarece mișcarea și-a continuat activitatea, Nicolae Moldoveanu a fost arestat în 1959 și condamnat la 12 ani de închisoare, din care a executat 5 ani.
Compozitor a cca. 7.000 de cântece religioase, pe versuri de Traian Dorz, Costache Ioanid, Ion Marini, Nicolae Moldoveanu.Sursa: Lucrători români.ro
Față de fostul lui coleg de celulă din închisoarea Gherla, Richard Wurmbrand are următoarele cuvinte de apreciere:
Prima persoană, pe care am văzut-o, [la revenirea în România în anul 1990] a fost colegul meu de celulă Nicolae Moldoveanu, din Oastea Domnului, asemănătoare cu ,,Armata Mântuirii” în Apus, dar fără uniforme și fanfare. Fusesem împreună în închisoarea Gherla. Regimul era foarte aspru. Din când în când, gardienii strigau: Toată lumea culcat! Era iarnă. Nu aveam flanele, ce să mai vorbim de paltoane. Pe jos era beton rece, nu erau nici măcar paie, pentru căldură, prizonierii înjurau brutalitatea gardienilor. Moldoveanu nu proceda la fel. El credea că a lăuda pe Dumnezeu este mai bine decât să înjuri pe comuniști. Cu un zâmbet minunat pe buzele sale, el spunea: Să nu uităm unde ne aflăm. Hai să-ți cânt cântecul pe care tocmai l-am compus cât am stat culcat la pământ. Era un imn plin de bucurie, nădejde și laudă, care se cântă în numeroase țări.
Richard Wurmbrand, De la suferință la biruință, Editura Stephanus, București, 1994, p.15
Partajează asta:
Statul şi Biserica în România Comunistă (1948-1965)
Cartea domnului Bogdan Emanuel Răduţ – Statul şi Biserica în România Comunistă (1948-1965)– reprezintă o încercare reuşită – după aprecierea mea – de abordare a unui subiect foarte special: clerul din România comunistă şi relaţiile lui cu autorităţile de partid şi de stat. Ineditul lucrării rezultă nu atât din descrierea subiectului ca atare ci, mai degrabă, din felul în care este prezentată această descriere.
Lucrarea începe printr-un interesant excurs istoric, aparent departe de subiectul acesteia dar extrem de necesar pentru înţelegerea dinamicii fenomenului. Abordarea propusă de autor însoţeşte unul sau altul dintre aspecte în toată evoluţia lor, cu trimiteri interesante la statutul cultelor din România încă înainte de război, inclusiv cel formal, conferit prin legi şi decrete. Este interesantă, în această privinţă, paralela şi comparaţia între legislaţia cultică în perioada interbelică şi cea asumată în timpul regimului comunist.
Apoi, autorul prezintă sinteze dezvoltate despre rolul fiecărui cult important pentru progresul spiritual al comunităţilor, atitudinea enoriaşilor, dificultăţile şi pericolele la care se expuneau atunci când îşi promovau opţiunile şi credinţa. În lucrare sunt câteva exemple care subliniază solidaritatea dintre credincioşi şi ierarhii bisericilor sau cultelor în faţa riscurilor comune sau pericolelor propagandei laice.
Ideea unui studiu critic al surselor este, la fel, foarte utilă pentru că asigură o „punere în temă” a cititorului cu eforturile altor autori care şi-au dedicat studiile acestei problematici; reţine atenţia interesul autorului pentru contribuţiile cercetătorilor tineri şi foarte tineri care şi-au fundamentat studiile pe documente din arhive păstrate la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor fostei Securităţi. Lucrările de memorialistică sunt frecvent invocate iar din rândul acestora nu lipsesc cele publicate prin grija pastorului Richard Wurmbrand sau Jurnalul fericirii al părintelui Nicolae Steinhardt.
Sunt, de asemenea, interesante trimiterile autorului la lucrările de sinteză ale istoricilor consacraţi care au tratat aspecte complexe ale istoriei contemporane a României, în special perioada de inceput a regimului comunist şi impactul acestuia asupra ansamblului mutaţiilor impuse de acesta în conştiinţa, spiritualitatea şi mentalitatea comunităţilor de români.
Cu multă grijă, cu pioşenie şi căldură se îndreaptă autorul către problematica suferinţelor îndurate de clerul diferitelor biserici şi culte – recunoscute sau nerecunoscute de către statul comunist; cititorul poate să lectureze liste întregi cu nume de ierarhi judecaţi pentru fapte închipuite şi întemniţaţi pentru foarte mulţi ani.
În concluzie, se poate aprecia că autorul a realizat o lucrare interesantă, documentată şi scrisă într-un stil ales, care satisface, deopotrivă, nevoia de cunoaştere a oricărui cititor interesat de istoria şi represiunea din timpul regimului comunist , dar oferă şi plăcerea unei lecturi agreabile, care îndeamnă la meditaţie şi la preţuire pentru jertfa părinţilor noştri spirituali.
Lector univ. dr. Alexandru Oşca (Universitatea din Craiova)
Mai multe detalii găsiți pe blogul lui Bogdan Emanuel Răduț
Considerăm acest demers istoriografic binevenit pentru înțelegerea raporturilor dintre statul comunist și Biserică. ca instituție. Interesant în acest context este faptul că deși ideologia comunistă era una atee, comuniști doreau înlocuirea moralei și eticii creștine cu morala și etica comunistă. Această caracteristică alături de pretenția ideologică a comunismului de a construi o lume mai bună, îl definesc ca fiind o religie politică.
Îl felicităm pe domnul Bogdan Emanuel Răduț pentru această lucrare care sperăm va fi complectată și cu alte studii și cărți despre relația Biserică-Stat.
Partajează asta:
Rascumpararea memoriei- un proiect despre curaj și înfrangere în mass media romanească.
Cartea Răscumpărarea memoriei a fost lansată oficial marți 7 septembrie 2010 la sediul Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc. Cu ocazia acestui eveniment au participat și reprezentanți ai mass mediei românești, care au prezentat evenimentul prin evidențierea faptului că reprezentanții cultelor din România nu a au fost imuni la fenomenul colaboraționist.
Evenimentul zilei, publică sub semnătura ziaristei Mirela Corlățan, articolul Penticostalii își arată frații colaboratori. În cadrul acestui după cum denotă și titlul accentul cade pe fenomenul colaboraționist evidențiindu-se faptul că ,,toți cei care au fost la conducerea cultului de la autorizarea sa în 1948 până în 1994 au fost, fără excepție, colaboratori ai Securității”. Președinții Cultului Penticostal la care se referă articolul au fost următorii: Gheorghe Baradin 1945-1950 1951-1962, Pavel Bochian 1962-1987, 1987-1990, Emil Bulgăr 1990-1994. Metodele prin care Securitatea impunea oameni fideli în posturile chei în cadrul cultelor au fost diverse. Aceasta s-a folosit în principal de oferirea unor favoruri sau de șantaj. Spre deosebire de Cultul Baptist care pe parcursul perioadei comuniste a avut mai mulți președinți și căruia în anumite limite, strict controlate i s-a permis totuși organizarea de alegeri, în cadrul Cultului Penticostal acest lucru nu a fost posibil. De remarcat și faptul că articolul menționat a generat peste 70 de comentarii. De remarcat și faptul că unii utilizatori își asumă o identitate falsă, cum este cazul celui care scrie sub numele lui Dănuț Mănăstireanu.
9 septembrie, 09:35. Dănuț ManastireanuIn spatele cărții sunt mai multe persoane care au pus la cale de multa vreme discreditarea personajului Pop Nicky și detronarea lui din funcția de pastor. Croitoru este doar o unealta prin care adevărații autori morali din America stau bine mersi și râd în barba. Mai pot dormi oare liniștiți noaptea, Croitoru și toți trădătorii ăștia ?
Falsul este sesizat de către Alexandra Baciu care scrie următoarele:
9 septembrie, 10:16. Alexandra BaciuAcest comentariu nu este scris de Dl. Danut Manastireanu. Încetați cu acest tip de manifestare tipic comunist, nu faceți decât să demonstrați incapacitatea de adaptare într-o societate liberă
Am menționat faptul că este un fals deoarece îl cunosc personal pe Dănuț Mănăstireanu și știu că nu se pretează la astfel de acțiuni. Fiind un om cu coloană verticală și prieten cu pastorul Vasilică Croitor, i-ar fi spus acestuia observațiile sale și le-ar fi menționat pe blogul său asumându-și pe deplin identitatea poziției. Un alt argument care demonstrează o neconcordanță între cele afirmate în comentariul respectiv și Dănuț Mănăstireanu este acela că blogul Persona, ,,un blog cu integritate” după cum îl numește autorul a popularizat proiectul Răscumpărarea memoriei, împărtășind totodată opiniile autorului. Trecând peste acest incident este de remarcat faptul că acest proiect a generat o dezbatere în rândul cititorilor ziarului Evenimentul Zilei. Sperăm ca acesta să nu fie singular.
Remarcăm și faptul că blogosfera evanghelică a mediatizat la rândul său acest proiect așa cum arată google.
Radio România Actualități a realizat un reportaj audio unde se vorbește de faptul că ,,lideri marcanți ai Cultului penticostal au colaborat cu Securitatea” concluzie care se desprinde din cartea pastorului penticostal Vasilică Croitor. In cadrul acestui reportaj se regăsesc și interviuri cu autorul cărții Răscumpărarea memoriei. Istoria Cultului penticostal în perioada comunistă, pastorul Vasilică Croitor, cu John Tipei rectorul Institutului Teologic Penticostal din București care a prefațat cartea, precum și cu istoricul Cristian Vasile de la Institutul de istorie Nicolae Iorga acre s-a ocupat la rândul său de relațiile stat biserică în România comunistă cu precădere în cadrul Bisericii Greco Catolice. Concluziile care se desprind din acest proiect fac referire la faptul că demersul pastorului Vasilică Croitor este un exemplu de abordare a problemelor colaboraționiste, fiind de dorit ca și alte culte să-și clarifice trecutul.
Partajează asta:
Răscumpărarea memoriei, o invitație deschisă
Partajează asta:
Penticostalii și deconspirarea
Penticostalii și deconspirarea reprezintă o cugetare personală asupra modului cum au înțeles ei că trebuie rezolvată această poblemă spinoasă a trădării și desconspirării trădătorilor.
Urmarind o parte din mesajul pastorului Petrică Lascău despre cartea Răscumpararea Memoriei observ că atitudinea penticostalilor față de problema deconspirării este diferita de cea cu care ne-am obișnuit în dezbaterile din mediul evanghelic românesc. După cum relevă și comentariile la postarea Intransigență, loialitate și iubire față de patrie la Sandru Trandafir [patria socialistă după cum se exprima cineva], penticostalii sunt mai deschiși față de această problemă a trădării despre care știau ceva și acum li se prezinta adevarul în totalitate. În fapt o parte a realităților perioadei comuniste, pentru că adevarul în totalitate nu poate fi prezentat docamdată. Remarc totuși această deschidere spre dialog din dorința de a rezolva problema trădării și colaborării într-un mod ,,onorabil”. Și ce poate fi mai onorabil decat adevărul? În ceea ce-l priveste pe ,,Iuda fățarnicul” discuția din punctul meu de vedere este una complexă cu două direcții principale. Prima directie se refră la faptul că marea majoritate a oamenilor consideră acțiunea lui de semnare a unui angajament cu Securitatea, nerespectarea lui și inducerea instituției în eroare ca una pozitivă, meritorie, dorindu-și să fi existat mai mulți ca el. Cea de a doua direcție pleacă de la constatarea că astfel de oameni nu au fost acceptati nici de Securitate, nici de frățietate. Ei au considerat că aliindu-se cu dușmanul, după cum se exprima Vasilică într-o postare, pot face un bine lucrarii lui Dumnezeu, însă au fost confruntați cu conțsecințele postulate de o maximă care spune ,,iubesc trădarea dar urăsc pe trădători”. Consider că nu este greșit să mă refer la cei care au trădat cu bună știință cât și la cei care și-au dat seama de faptul că trădarea de frați este un păcat grav, ca fiind persoane care au acționat după principiul ,,scopului care scuză mijloacele”.
Mesajul pastorului Petrică Lascău despre cartea Răscumpararea Memoriei poate fi urmărit aici.
Partajează asta:
Creștinismul în Africa
Conform World Religion database, începând cu anii ˈ50 și în special după anii ˈ70 ai secolului XX, creștinismul a înregistrat o creștere spectaculoasă pe continentul african.
Un exemplu este Kenya unde, deși oficial penticostalii și carismaticii nu înregistrează mai mult de 5 %, ,,în realitate, slujitorii lor predică la aproximativ o treime din populația țării în fiecare săptămână.”
Analiza site-ului economist.com se bazează și pe informațiile furnizate de World Christian Encyclopedia, care precizează faptul că ,,aproximativ 17 milioane de africani se descriau ca născuți din nou în 1970. Astăzi numărul a urcat la mai mult de 400 milioane, ceea ce înseamnă peste o treime din populația Africii.”
Partajează asta:
Lumini și umbre în istoria Cultului Penticostal sub comunism
Răscumpărarea memoriei- o cale mai bună, este titlul articolului prin care Dănuț Mănăstireanu ne anunță apariția blogului Istoria noastră cea de toate zilele.
Autorul acestui demers de recuperare a memoriei evanghelice, în speță a Bisericii Penticostale, este pastorul Vasilică Croitor. Blogul acestuia anticipează lansarea cărții Răscumpărarea memoriei, despre care autorul mărturisește următoarele:
Cartea […] are drept țintă despovărarea Bisericii de tarele trecutului care bântuie prezentul şi aşezarea unei pietre de hotar pentru generația tânără, căreia trebuie să i se dea șansa unui nou start, întemeiat pe adevăr, pe credință și pe valori neştirbite de compromisuri astăzi prea ușor acceptate.
Obiectivele enunțate sunt similare cu abordarea noastră pe istoria baptiștilor din România în perioada comunistă și într-o anumită măsură cu cele ale cărții Pigmei și uriași scrisă de Daniel Mitrofan. Ca unul care am citit cartea respectivă și am avut acces la documente pot să mărturisesc că abordarea sa este incompletă. Am să mă refer la un singur exemplu, reglementarea serviciilor religioase. Prezentând acest eveniment, Daniel Mitrofan tratează numai acceptarea de către conducerea cultului baptist a reglementării serviciilor religioase, lucru trist de altfel, fără a face referire la încercările acesteia de evitare a acceptării acestei impuneri. Istoria baptiștilor din România sub comunism a fost reluată de către Daniel Mitrofan în cartea Pași. În urma unei lecturări sumare a acesteia, remarc ca și cercetător documentele din arhiva Uniunii baptiste, precum și faptul că lucrarea se concentrează nu asupra istoriei baptiștilor în general, ci pe încercarea de dovedire a faptului că majoritatea liderilor cultului baptist au colaborat cu Securitatea și cu Departamentul Cultelor. Acest aspect fiind unul destul de sensibil și controversat în același timp, consider că analizarea colaborării trebuie făcută cu multă responsabilitate și prin analizarea mai multor categorii de documente. Cat privește asemănările de abordare dintre Daniel Mitrofan și pastorul Vasilică Croitor, Dănuț Mănăstireanu în articolul amintit menționează faptul că între cele două lucrări, Răscumpărarea memoriei și Pigmei și uriași, sunt doar asemănări superficiale pe care le și evidențiază în urma unei lecturări fugare a manuscrisului.
1. Scopul aceastei lucrări nu este unul electoral, deși ea va aparea, probabil, în preajma unui congres electiv al Uniunii Penticostale. […]
2. Abordarea domnului Croitor este una cît se poate de impartială, omenește vorbind. […]
3. Rigoarea cu care este abordat subiectul este impresionanta, dat fiind ca autorul nu este istoric de profesie […] El incearcă să se ferească de a da verdicte și face efortul de a opera cu nuanțe într-o problematică complexă în care numai Dumnezeu este calificat să rostească judecata finală și în care colaboraționismul și responsabilitatea pentru acesta presupune o gradare infinită de sensuri.
4. Atitudinea cu care se raportează autorul la această complicată chestiune nu este una de vendetă, mai mult sau mai puțin personală, ci una spirituală, al cărei scop este de a oferi o șansă de reconciliere a unei comunități care a întercat timp de peste două decenii sa ascundă, din diverse pricini și cu diverse scuze, mizeria colaboraționismului cu regimul comunist.
În final doresc ca acest demers istoriografic să fie unul pozitiv pentru mișcarea evanghelică și să-și atingă scopul de recuperare a memoriei.
Partajează asta:
Studiu de caz: Cadrul legislativ referitor la culte 1948-1965
Dinamica raporturilor dintre Stat și
Bisericile Creștine Baptiste din România între 1948-1965.
Studiu de caz: Cadrul legislativ
Coord. Prof. Univ. Dr. Dinu C. Giurescu
Drd. Marius Silveşan
Universitatea din Bucureşti
Asumarea trecutului și cunoașterea adevărului cu privire la el sunt dezideratele de la care pornim în analiza raporturilor dintre Biserică și Stat în cadrul comunității baptiste din România prin prezentarea și analizarea cadrului legislativ. Analiza pornește de la anul 1948 care a fost unul de cotitură pentru viaţa religioasă prin schimbările care s-au realizat la nivelul legislaţiei şi atitudinii statului faţă de problematica religioasă. Anul 1965 este cel în care se produce o schimbare la nivel politic, au loc schimbări în cadrul cultului baptist, este elaborată o nouă constituție care reiterează principiile afirmate anterior de legile fundamentale din 1948 și 1952, dar aduce și unele precizări noi din punct de vedere legislativ pentru relația Biserică-Stat. Referindu-ne la perioada 1948-1965 din acest punct de vedere, o putem caracteriza prin faptul că statul elaborează o serie de legi prin intermediul cărora se urmărea supravegherea cultului baptist alături de celelalte culte religioase, cu scopul de a exercita un control cât mai strâns asupra acestora. Acest obiectiv a fost transpus în practică prin intermediul mai multor decrete, legi, directive care stabileau reglementări și limitări pentru Cultul Baptist, precum și atribuții de supraveghere și control pentru instituții precum Ministerul Cultelor, Departamentul Cultelor, Miliție, Securitate, organele administrative locale.
Pornind de la schimbările politice produse după anul 1944, prin intermediul acestei comunicări ne propunem să prezentăm și să analizăm schimbările legislative dintre anii 1948-1989 ce au avut un impact direct sau indirect asupra vieții religioase în general și a Cultului Creștin Baptist în particular. Prezentarea se va face pe baza surselor amintite, a documentelor identificate în Arhiva Secretariatului de Stat pentru Culte, Arhivele Naţionale Istorice Centrale, presă. Expunerea va folosi și surse de istorie orală cu scopul de a evidenția diferența dintre discursul oficial și transpunerea acestuia în practică. Urmărim astfel identificarea și prezentarea efectelor cadrului legislativ asupra vieții credincioșilor, motiv pentru care aceste categorii de surse vor fi folosite nu pentru a reconstitui legislația, ci pentru a vedea raportul dintre legi și practicile sociale.
Partajează asta:
Ioan Bunaciu, Umblând pe ape printre stânci (II)
Incursiune în istoria Bisericii baptiste din România pe parcursul perioadei comuniste (II)
Tânăr păstor
Ideologia comunistă a fost construită în aşa fel încât să fie atractivă pentru mulţi oameni deşi, ulterior, o parte dintre aceştia au realizat că ceea ce promitea aceasta era o utopie. În cadrul cărţii Umblând pe ape printre stânci, Ioan Bunaciu mărturiseşte că în tinereţe avea convingeri socialiste şi îşi dorea o carieră politică însă, în urma unei glume, visul de a face carieră politică s-a spulberat. Din acel moment viaţa sa a primit o altă direcţie, o îndrumare divină[1], fapt care îl motivează în iunie 1947 să se boteze la Biserica baptistă din Braşov, păstorită de Mara Cornel, deşi era student în anul II la Academia Comercială, iar decizia sa ar fi putut avea repercusiuni negative asupra pregătirii sale academice. Cu toate acestea, domnul Bunaciu decide să îmbine studiile economice cu cele teologice, fapt pentru care în toamna anului 1947, la recomandarea Bisericii din Braşov, se înscrie la Seminarul Teologic Baptist din Bucureşti[2]. În anul II de seminar se mută la Academia de Studii Economice din Bucureşti pe care a absolvit-o în anul 1949. Scopul era acela de a îmbina activitatea de profesor cu cea de pastor.
,,Dar în anul 1948 s-a făcut reforma învăţământului şi la pedagogie am învăţat că profesorul trebuie să aibă o concepţie materialistă despre viaţă. Aşadar, pe când eram anul II la Seminar şi anul IV la Academia de Studii Economice, am înţeles ca în noul regim politic ce se instalase la noi, cine nu era comunist şi ateist nu mai putea fi profesor la sat şi pastor în biserică.’’[3]
Înţelegând că nu are nici o şansă să îmbine cele două activităţi, decide să se dedice în totalitate activităţilor din domeniul teologic, deşi şi aici urma să se confrunte cu o serie de probleme. Această decizie îl va conduce către o nouă etapă a vieţii, cea de tânăr pastor căsătorit. Schimbarea statutului s-a realizat prin intrarea în activitatea pastorală, şi prin căsătoria în iunie 1951 cu Otilia Turcu din Almaş. Din toamna aceluiaşi an devine pastor al Bisericii Baptiste Mănăştur-Cluj, precum şi student al Institutului Teologic Protestant din Cluj (1951-1956) care, spre deosebire de Seminarul Baptist din Bucureşti, era acreditat de stat ca o instituţie de învăţământ superior. Începutul activităţii pastorale[4], precum şi implicarea în viaţa administrativă a Cultului Baptist prin alegerea sa în funcţia de secretar al Comunităţii baptiste din Cluj în anul 1953, îl aduce în contact, de pe o altă poziţie, cu autorităţile şi problemele bisericilor. Referitor la responsabilităţile pe care le implicau activitatea de pastor şi secretar al comunităţii baptiste din Cluj, precum şi primele contacte dintr-o poziţie oficială cu autorităţile, profesorul Ioan Bunaciu scrie următoarele:
„Aveam şase împuterniciţi ai Ministerului Cultelor[5], câte unul pentru fiecare raion şi un împuternicit şef în oraşul Cluj[6]. Cu aceştia trebuia să discut problemele bisericilor în raport cu autoritățile. Tot în grija mea erau problemele spirituale şi de disciplină ale bisericilor pentru că în toată regiunea Cluj erau trei pastori salariaţi […]. De aceea botezurile, nunţile şi înmormântările din bisericile Regiunii Cluj erau în sarcina noastră. La acestea se adăugau şi conferinţele interconfesionale care se ţineau din trei în trei luni la Cluj şi în oraşele reşedinţe de raioane, de la care, ca secretar al Comunităţii, nu puteam lipsi.”[7]
Deşi activitatea sa presupunea o muncă dificilă, plină de riscuri, profesorul Bunaciu vorbeşte şi de satisfacţii, văzute prin prisma legalismului şi a respectării acestuia de către „fraţii din biserică şi conducătorii lor”[8], care datorau ascultare faţă de el şi ceilalţi lideri pe baza principiului biblic al ascultării şi supunerii faţă de mai marii lor, exprimat de apostolul Pavel în Epistola către Evrei[9]. Trebuie menţionat faptul că acest verset a fost unul cheie în activitatea pastorală şi administrativă a domnului Bunaciu, în relaţia cu cei din cadrul cultului[10]. Cât priveşte relaţia cu autorităţile, Ioan Bunaciu s-a situat pe poziţia unui negociator din dorinţa de a rezolva, prin intermediul discuţiilor, problemele bisericii, comunităţii sau ale Seminarului Teologic Baptist din Bucureşti, al cărui director a fost între anii 1970-1988[11]. O poziţie diferită este atribuită taberei contestatarilor.
„Unii, cei mai tineri în frunte cu Ţon Iosif, susţineau o rezolvare prin confruntare cu autorităţile prin memorii, proteste, apeluri la diferite organizaţii internaţionale, iar ceilalţi, cei mai bătrâni, erau pentru rezolvarea problemelor de pe poziţii principiale. Personal am folosit metoda aceasta şi am reuşit să rezolvăm problemele legate de bisericile pe care le-am păstorit.[12]”
Profesorul Bunaciu consideră că poziţia protestatară adoptată de unele persoane din cadrul cultului baptist a fost determinată şi motivată de tinereţea acestora, de lipsa de experienţă în relaţiile cu autorităţile comuniste, precum şi de dorinţa de emigrare. Aceasta din urmă este argumentată şi prin afirmaţia că nu cunoaşte pe nimeni care să fi refuzat paşaportul şi viza, să fi zis: „mai bine merg la închisoare decât să emigrez.” [13] În acest context, pentru a se distanţa de tabăra contestatară, Ioan Bunaciu face apel la sentimentul patriotic, naţionalist[14].
„Sigur noi care am fost legaţi de glie şi de poporul creştin baptist din România, pe care l-am slujit din tinereţe cu sinceritate, nu ne-am putut unii cu ei, pentru că într-adevăr doream rezolvarea problemelor, nu numai provocarea autorităţilor cu ele. Am stat la datorie predicând Evanghelia şi, folosind cuvinte drese cu sare pentru a-i convinge pe duşmanii noştri că adevărul e de partea noastră[15]”
Cu această dezbatere referitoare la modalităţile folosite de către liderii evanghelici pentru a rezolva problemele bisericilor sau instituţiilor pe care le conduceau în perioada comunistă încheiem partea a doua a seriei de mesaje despre cartea Umblând pe ape printre stânci a profesorului Bunaciu cu referiri mai largi sau mai strânse la istoria religioasă a comunităţii evanghelice pe care a slujit-o timp de 60 de ani.
[1]Rememorând călătoria sa prin această lume, Ioan Bunaciu se consideră o persoană care a beneficiat de protecţia divinităţii încă din copilărie, continuând mai apoi să înţeleagă scopul lui Dumnezeu pentru viaţa sa.
[2]Seminarul Teologic Baptist din Bucureşti era recunoscut de către stat ca o şcoală teologică de nivel mediu care putea să pregătească pastori pentru bisericile baptiste.
[3]Ioan Bunaciu, Umblând pe ape printre stânci, f. ed., Bucureşti, 2009, pp.16-17
[4]Ioan Bunaciu îşi începe activitatea pastorală în anul 1950
[5]Funcţia de împuternicit se organiza chiar pe parcursul anului 1953, fiind câte unul pentru fiecare raion şi un împuternicit şef judeţean şi pentru Capitală, cf. ASSC 1953, Hotărârea [2412]/1953 a Ministerului Cultelor privind înfiinţarea funcţiunii de împuterniciţi pentru culte în cadrul unor Sfaturi Populare orăşeneşti.
[6]Prin intermediul Legii nr.5 privind raionarea administrativ-economică a teritoriului Republicii Populare Române, publicată în ,,Monitorul Oficial” nr. 77 din 8 septembrie 1950, se realizează o nouă organizare teritorial administrativă la nivelul ţării după modelul sovietic în regiuni, raioane, oraşe, comune. Această organizare administrativ-teritorială s-a menţinut până în anul 1968, când s-a revenit la modelul anterior, valabil şi astăzi.
[7]Ioan Bunaciu, Umblând pe ape printre stânci, pp.17-18
[8]Ioan Bunaciu, Umblând pe ape printre stânci, p.18
[9]„Ascultaţi de mai marii voştri şi fiţi-le supuşi”, Epistola apostolului Pavel către Evrei, cap.13, v.17, apud, Ioan Bunaciu, Umblând pe ape printre stânci, p.18
[10]Subalterni şi studenţi
[11]O poziție diferită de a domnului Bunaciu au avut o serie de lideri şi intelectuali baptişti precum Iosif Ţon, Pavel Nicolescu, Dănuţ Mănăstireanu, ș.a.
[12]Ioan Bunaciu, Umblând pe ape printre stânci, p.76
[13]Ioan Bunaciu, Umblând pe ape printre stânci, p.77. Suntem întru totul de acord cu afirmaţiile profesorului Bunaciu conform cărora a existat o poziţie contestatară determinată de oportunism, dar considerăm că au existat în aceeaşi măsură persoane care au iniţiat acţiuni protestatare dintr-o convingere sinceră, în urma cărora au avut de suportat o serie de repercusiuni. De menţionat şi faptul că în urma unor astfel de acţiuni protestatare şi contestatare s-a renunţat în anii ’70 la reglementarea serviciilor religioase ale bisericilor baptiste de către stat.
[14]O poziţie diferită referitoare la sentimentele patriotice în cadrul deciziilor şi activităţii religioase se găseşte la Dănuț Mănăstireanu, care le considera ca fiind o modalitate de infiltrare a statului în viaţa internă a cultelor. Poziţia la care facem referire a fost exprimată şi prin intermediul comunicării Comunismul şi biserica. Studiu comparativ. Strategia regimurilor comuniste de control al activităţilor religioase. Implicaţii pentru perioada postcomunistă, susţinută în cadrul conferinţei „După 20 de ani. Perspective asupra căderii comunismului în România: cauze desfăşurare consecinţe” organizată la Iaşi în perioada 12-13 noiembrie 2009. Mulţumim pe această cale domnului Dănuţ Mănăstireanu pentru amabilitatea de a discuta cu noi aceste probleme pe parcursul conferinţei la care am făcut referire.
[15] Ioan Bunaciu, Umblând pe ape printre stânci, p.77
Partajează asta:
Ioan Bunaciu, Umblând pe ape printre stânci (I)
Incursiune în istoria Bisericii baptiste din România pe parcursul perioadei comuniste (I)
Umblând pe ape printre stânci reprezintă în viziunea autorului, Prof. univ. dr. Ioan Bunaciu, viaţa acestuia în cei 60 de ani de ,,slujire cu Evanghelia în România comunistă[1]: o umblare pe ape printre stânci fără să mă ciocnesc cu ele şi cu o sosire bună în portul din care plec spre veşnicie.”[2] Plecând de la această mărturisire ne propunem să prezentăm pe parcursul mai multor articole această călătorie a autorului. În paralel cu această prezentare ne pr
opunem şi realizarea unei incursiuni în istoria Bisericii Baptiste din România, privită ca un întreg, pe parcursul a patruzeci de ani de domnie a unui regim care şi-a propus încă de la început distrugerea religiei. Obiectivul propus venea şi din considerentul că regimul comunist a văzut în religie un competitor. Când spunem aceasta ne referim la faptul că, din punct de vedere ideologic, comunismul avea caracteristicile unei religii, doar că ,spre deosebire de creştinism, care le dă adepţilor săi speranţa întâlnirii cu Mântuitorul lor şi intrarea în stăpânire a moştenirii promise, comunismul promitea un rai irealizabil, un Eden utopic care urma să se materializeze când sistemul va atinge maturitatea necesară[3]. Până la momentul respectiv sistemul comunist îşi propunea să reformeze din temelii societatea şi să creeze omul nou. Înţelegem astfel că ,,schimbările care au avut loc în societatea românească au fost o reflectare a utopiei comuniste de realizare a unei societăţi noi. Această societate era una în care valorile tradiţionale româneşti şi morala creştină au fost înlocuite de către stat cu noi valori impuse la momentul 1945 de către Uniunea Sovietică şi acceptate de clasa politică din România, ducând la înlocuirea treptată a sistemului democratic cu unul comunist. Individul, pe de altă parte, a fost constrâns să se ralieze cerinţelor sistemului pe diferite căi: de la favoruri până la impuneri brutale. Prin aceste mijloace şi metode societatea românească devine una conformistă, iar regimul comunist, prin ignorarea valorilor morale, era unul care îşi ignora propriul cetăţean şi, chiar mai mult decât atât, îl ignora pe Însuși Dumnezeu.”[4] Acesta este cadrul în care profesorul Bunaciu rememorează o parte însemnată, 40 de ani din cei 60 de slujire cu Evanghelia. De asemenea, cartea se vrea şi un răspuns la acuzaţiile de colaborare cu Securitatea care i-au fost aduse în ultimul timp, fiind utilă şi generaţiilor tinere pentru a înţelege condiţiile de lucru şi viaţă din perioada materialist ateistă prin care a trecut România pe parcursul a patru decenii.
[1] Autorul se referă la perioada 1947(1950)-2010 în care numai 40 de ani a slujit în perioada comunistă
[2] Ioan Bunaciu, Umblând pe ape printre stânci, f. ed., Bucureşti, 2009, pp.47-48
[3] Mulţumim doamnei Conf. univ. dr. Mihaela Pop, cadru didactic al Universităţii Bucureşti, pentru informaţiile şi viziunea despre problematica spinoasă a relaţiei biserică-stat, precum şi despre cea a raiului comunist
[4] Marius Silveşan, Aspecte din viaţa cotidiană a românilor. Mediul urban 1960-1975, Lucrare de licenţă prezentată în sesiunea iunie 2003 la Facultatea de Istorie, Universitatea din Bucureşti, sub coordonarea Prof. univ. dr. Mihai Retegan
Umblând pe ape printre stânci reprezintă în viziunea autorului, Prof. univ. dr. Ioan Bunaciu, viaţa acestuia în cei 60 de ani de ,,slujire cu Evanghelia în România comunistă: o umblare pe ape printre stânci fără să mă ciocnesc cu ele şi cu o sosire bună în portul din care plec spre veşnicie.”[1] Plecând de la această mărturisire ne propunem să prezentăm pe parcursul mai multor articole această călătorie a autorului spre portul din care va pleca spre veşnicie. În paralel cu această prezentare ne pr
opunem şi realizarea unei incursiuni în istoria Bisericii Baptiste din România, privită ca un întreg, pe parcursul a patruzeci de ani de domnie a unui regim care şi-a propus încă de la început distrugerea religiei. Obiectivul propus venea şi din considerentul că regimul comunist a văzut în religie un competitor. Când spunem aceasta ne referim la faptul că, din punct de vedere ideologic, comunismul avea caracteristicile unei religii, doar că ,spre deosebire de creştinism, care le dă creştinilor speranţa întâlnirii cu Mântuitorul lor şi intrarea în stăpânire a moştenirii promise, comunismul promitea un rai irealizabil, un Eden utopic care urma să se materializeze când sistemul va atinge maturitatea necesară. Până la momentul respectiv sistemul comunist îşi propunea să reformeze din temelii societatea şi să creeze omul nou. Înţelegem astfel că ,,schimbările care au avut loc în societatea românească au fost o reflectare a utopiei comuniste de realizare a unei societăţi noi. Această societate era una în care valorile tradiţionale româneşti şi morala creştină au fost înlocuite de către stat cu noi valori impuse la momentul 1945 de către Uniunea Sovietică şi acceptate de clasa politică din România, ducând la înlocuirea treptată a sistemului democratic cu unul comunist. Individul, pe de altă parte, a fost constrâns să se ralieze cerinţelor sistemului pe diferite căi: de la favoruri până la impuneri brutale. Prin aceste mijloace şi metode societatea românească devine una conformistă, iar regimul comunist, prin ignorarea valorilor morale, era unul care îşi ignora propriul cetăţean şi, chiar mai mult decât atât ,îl ignora Însuşi pe Dumnezeu.”[2] Acesta este cadrul în care profesorul Bunaciu rememorează o parte însemnată, 40 de ani din cei 60 de slujire cu Evanghelia. De asemenea, cartea se vrea şi un răspuns la acuzaţiile de colaborare cu Securitatea care i-au fost aduse în ultimul timp, fiind utilă şi generaţiilor tinere pentru a înţelege condiţiile de lucru şi viaţă din perioada materialist ateistă prin care a trecut România pe parcursul a patru decenii.
Istorie Evanghelica 