Maxima zilei – 13 octombrie 2017
Regatul meu este adevărul și nimeni nu mi-l poate lua.
Buda
Maxima zilei – 11 octombrie 2017
Într-o lume agresivă, dacă ești politicos riști să fii luat drept prost sau nevolnic. Pierderea criteriilor morale duce la confuzia și răsturnarea valorilor.
Maxima zilei – 10 octombrie 2017
Adevărul este primul nume a lui Dumnezeu, dreptatea este al doilea.
Lacordaire
Maxima zilei – 8 octombrie 2017

Și de s-ar putea ca glasul meu să se audă în întreaga lume, așa cum orice minciună și orice păcat pe care l-am făcut se vor arăta în Ziua Judecății, aș abjura (retracta) înaintea întregii lumi fiecare minciună și greșeală pe care am gândit-o sau am spus-o!
Jan Hus, declarație finală în fața Conciliului de la Konstanz (1 iulie 1415)
Erwin W. Lutzer – Reforma și întoarcerea la Evanghelie, p. 37.
Maxima zilei – 5 octombrie 2017

Avem prea multe biserici, prea multe relicve (adevărate sau false), prea multe minuni neadevărate. În loc să ne închinăm singurului Domn viu, ne-am închinat unor oase moarte, și în locul Hristosului nemuritor, ne-am închinat pâinii muritoare [pâinea consacrată din cadrul liturghiei].
John Foxe, Foxe’s Book of Martyr citat în
Erwin W. Lutzer – Reforma și întoarcerea la Evanghelie, p. 22.













