Maxima zilei – 5 octombrie 2016

Calea istoriei este pavată cu mila și harul lui Dumnezeu. Dar din loc în loc sunt panouri de avertizare, puse în așa fel încât oamenii să știe că Dumnezeu în orice moment are dreptul să le ia viețile.
John MacArthur Jr., Prioritatea supremă. Despre închinare, Societatea Misionară Română, 1986, p. 76.
Maxima zilei – 1 octombrie 2016

E bine să te porți cu oamenii ca și cum ți-ai lua rămas bun de la ei înaintea morții. Și nu vei greși. Oare nu-i totuna dacă te desparte de moarte o jumătate de ceas sau o jumătate de veac ?
Lev Tolstoi, Despre Dumnezeu și om. Din jurnalul ultimilor ani (1907-1910), p. 62.
Maxima zilei – 29 septembrie 2016

Oare e propriu tinereții să dorească ce doresc eu (mântuirea sufletului), apropierea de Dumnezeu ? Îmi este limpede că nu pot să-mi doresc altceva, pentru că mă aflu pe patul morții. Dar tinerilor, bieții de ei, li se pare că sunt multe lucruri demne de a fi dorite, în afară de acesta, singurul necesar.
Lev Tolstoi, Despre Dumnezeu și om. Din jurnalul ultimilor ani (1907-1910), p. 60.
Maxima zilei – 23 septembrie 2016

Dumnezeu schimbă totul, dar nu se schimbă pe sine.
Lev Tolstoi, Despre Dumnezeu și om. Din jurnalul ultimilor ani (1907-1910), p. 34.
Albert Mohler Jr.: From Father to Son – J.R.R. Tolkien on Sex
In this essay, Dr. R. Albert Mohler, Jr. reflects on J.R.R. Tolkien’s letter to his son Michael dealing with matters of marriage and sexuality. Mohler writes:
„Tolkien traced unhappiness in marriage, especially on the part of the husband, to the Church’s failure to teach these truths and to speak of marriage honestly. Those who see marriage as nothing more than the arena of ecstatic and romantic love will be disappointed, Tolkien understood. ‘When the glamour wears off, or merely works a bit thin, they think they have made a mistake, and that the real soul-mate is still to find. The real soul-mate too often proves to be the next sexually attractive person that comes along.'”
Maxima zilei – 15 septembrie 2016
Dacă Dumnezeu nu încalcă libertatea omului, nu o face din pricină că suveranitatea lui e limitată, ci pentru că suveranitatea lui decide astfel. [… ] Dacă există vreo limită, ea nu este impusă de om lui Dumnezeu, ci de Dumnezeu sieși.
R. C. Sproul
Maxima zilei – 11 septembrie 2016

A comunica, a dărui cuvânt și a primi ceva din sufletul semenului înseamnă a arunca o punte peste abisul singurătății. Multe neînțelegeri, conflicte, acte de violență ar fi evitate dacă oamenii ar fi dispuși să jertfească un pic de timp pentru a sta de vorbă, pentru a asculta unul pe celălalt. Când se gândesc s-o facă adeseori e prea târziu.
Dragomir Bojan, Cântecul sirenelor, p. 31.
Maxima zilei – 8 septembrie 2016

Nu poți fi în același timp și creștin și spiritist după cum nu poți sluji la doi stăpâni sau călarii deodată doi cai.
Dragomir Bojan, Cântecul sirenelor, p. 21
Maxima zilei – 6 septembrie 2016

Am face bine ca, în societatea noastră înnebunită după plăceri, să ne întoarcem spre autorul vieții și să vedem ce planuri are El cu noi. Dacă nu facem acest lucru, distrugem partea frumoasă a lumii și rămânem cu chipul ei hidos, în timp ce ne înșelăm singuri pretinzând că totul este în regulă.
Ravi Zacharias, Rațiune și senzualitate. Isus Cristos vorbește cu Oscar Wilde pe subiectul „în căutarea plăcerii”, p. 89.
Maxima zilei – 5 septembrie 2016

Orice lucru frumos este guvernat de legi. Legile există pentru protejarea acelui lucru, căci frumusețea poate fi nimicită foarte ușor. O operă de artă care a fost creată de-a lungul mai multor ani poate fi profanată în doar câteva secunde.
Ravi Zacharias, Rațiune și senzualitate. Isus Cristos vorbește cu Oscar Wilde pe subiectul „în căutarea plăcerii”, p. 89.












