Maxima zilei – 4 decembrie 2016
Dumnezeu nu vrea cuvinte, El vrea laude.
(Lăudați-L pentru ispărăvile Lui cele mari.
Psalmul 150:2)
Vorbirea în alte limbi, fără dragoste, este doar zgomot
Vorbirea în alte limbi, fără dragoste, este doar zgomot. Prorocia și abilitatea de a înțelege tainele spirituale, fără dragoste, nu sunt nimic. Darul credinței, fără dragoste, nu este nimic.
Prin urmare, atunci când vedeți pe cineva manifestând un dar, chiar de ar fi să învie morții, nu alergați după el atât de repede. Apropiați-vă mai întâi de pom. Nu căutați ceasuri și inele, priviți dincolo de frunze, la rod. În aceste zile caracterizate de confuzie, este imperios necesar ca poporul lui Dumnezeu să dea dovadă de înțelepciune.
Ce este mântuirea ?
Nu suntem mântuiți pentru că suntem de acord cu o anumită doctrină sau formulă. Suntem mântuiți pentru că ascultăm de Dumnezeu. Tot ce spune Isus este : „Vino după Mine !” Nu spune unde sau cât ne va plăti. El ne poruncește doar. (…)
Dumnezeu
vrea ca toți oamenii să fie mântuiți, pentru că toți au păcătuit. De aceea El ne poruncește să ne pocăim. A nu o face înseamnă a nu asculta de Dumnezeu. De aceea îi așteaptă o pedeapsă pe toți cei ce nu se pocăiesc. Dacă ar fi fost o simplă invitație, atunci n-ar fi existat nicio pedeapsă. (…)
Mântuirea înseamnă supunere. Mântuirea înseamnă a te pune sub autoritatea lui Cristos. (pp. 26-27)
Ce este mântuirea ? Mântuirea presupune a fi „izbăvit de sub puterea întunericului și … strămutat în Împărăția fiului dragostei Lui” (Coloseni 1:13). Nu înseamnă a scăpa de orice împărăție. Înseamnă a trece de sub domnia Satanei sub domnia lui Cristos.
În această nouă împărăție nu puteți face ce doriți. Sunteți parte a Împărăției lui Dumnezeu. El este Împăratul. El domnește. Noi trăim în conformitate cu așteptările și dorințele Lui. (p. 34)
Juan Carlos Ortiz, Ucenicia: îndrumător pentru creșterea spirituală a credincioșilor, Editura Casa Cărții, Oradea, 2014, pp. 26-27, 34.
Maxima zilei – 22 noiembrie 2016
Pocăința este o poruncă, nu o invitație.
Altfel, Isus n-ar trebui să pedepsească pe cei ce o refuză.
Maxima zilei – 21 noiembrie 2016
Noi nu suntem mântuiți pentru că suntem de acord cu o anumită doctrină sau formulă. Noi suntem mântuiți pentru că ascultăm de Dumnezeu.
Maxima zilei – 20 noiembrie 2016

Mântuirea nu este o alegere, este o poruncă.
Maxima zilei – 25 octombrie 2016

Înainte de a căuta să obținem ceva de la Dumnezeu, trebuie să căutăm să-L glorificăm pe El.
John MacArthur Jr., Prioritatea supremă. Despre închinare, Societatea Misionară Română, 1986, p. 26
Costel Ghioancă – Ce să facem când familia este sub asediu?

În ultima perioadă de timp am asistat la atacuri tot mai susținute și mai sistematice la adresa familiei creștine. Sigur, ultima dezbatere aprinsă – referendumul pentru modificarea Constituției în privința definirii familiei – nu constituie doar o încolțire a valorilor moral-creștine (cum este cazul în alte situații), ci are în vizor însăși deconstrucția ideii de familie, o lovitură în fibra fundamentală din care este țesută celula societății, o ridiculizare a conceptului de umanitate. Subiectul este, oricum, extrem de sensibil, iar când în joc sunt implicate și instituții, evident că panica unora – în paralel cu extazul altora – atinge cote care ies din matricea unui ”calm social”.
Atacul continuă cu arsenalul ”nevinovatului Halloween”, o sărbătoare fățiș ocultă, menită să domesticească lumea spiritelor rele – de parcă nu s-ar simți și așa destul de mult ”acasă” în lumea noastră – , impusă prin presiune socială chiar și copiilor de grădiniță.
Putem să adăugăm multe alte strategii de destabilizare a familiei: violența și imoralitatea din mass media – chiar și din desenele animate – ”educația sexuală” livrată elevilor în școli, carierismul, materialismul, nerespectarea rolurilor rânduite de Dumnezeu în familie etc.
Ce să facem când familia este sub asediu? Încerc să indic o serie de repere care poate vor fi utile pentru unii dintre noi:
1. Îndepărtarea ”elementului-surpriză” și a așteptărilor nerealiste
Să nu lăsăm ca aceste atacuri să ne ia prin surprindere. Păstrând o viziune biblică asupra lumii, ne amintim că trăim într-o lume căzută, nerăscumpărată încă pe deplin. Statul nu va sluji Biserica, iar când o va face, va emite o factură mult prea scumpă. Istoria încă vorbește.
2. Să nu fim nepăsători
Chiar dacă nu trăim cu iluzia unui ”stat creștin/moral”, nu înseamnă că trebuie să renunțăm să fim „sare și lumină” în societatea în care trăim. Izolaționismul nu este sănătos nici pentru Stat și nici pentru Biserică. Este nevoie să ne pronunțăm asupra direcțiilor în care merge societatea și cred într-o implicare a creștinilor în toate sferele societății, cea politică, culturală, socială, economică etc. Dumnezeu a folosit și poate folosi asemenea slujiri. Cu toate acestea, să nu uităm că luptele spirituale pot fi câștigate doar prin adevărul Evangheliei. De aceea răspunsul nostru trebuie să fie după modelul Domnului Isus: Să aveţi o purtare bună în mijlocul neamurilor, pentru ca, în ceea ce vă vorbesc de rău ca pe nişte făcători de rele, prin faptele voastre bune pe care le văd să slăvească pe Dumnezeu în ziua cercetării. Fiţi supuşi oricărei stăpâniri omeneşti, pentru Domnul: atât împăratului, ca înalt stăpânitor, cât şi dregătorilor, ca unii care sunt trimişi de el să pedepsească pe făcătorii de rele şi să laude pe cei ce fac bine. Căci voia lui Dumnezeu este ca, făcând ce este bine, să astupaţi gura oamenilor neştiutori şi proşti. (1 Petru 2:12-15)
3. Paradoxal, adevărata luptă nu e în Societate, ci în Biserică
Noi nu putem câștiga lupta cu Statul (nici măcar nu este lupta noastră). Singurul care îi ridică și coboară pe împărați, Cel de stabilește cursul istoriei este Dumnezeul Suveran. Pentru mulți, iluzia este că dacă vor lupta cu Statul va fi apărată familia. Nu rezonez cu această perspectivă. Cred că trebuie să avem o mărturie pentru Stat, să ne exprimăm public într-un mod christic, însă avem de luptat – în sensul bun al cuvântului – în Biserică. Acolo avem ”societatea lui Dumnezeu”, acolo găsim oameni modelați de Evanghelie și favorabili valorilor creștine. De membrii noștri trebuie să avem grijă: să investim în familii, să predicăm Scriptura – nu povești nemuritoare – să indicăm cu precizie care este modelul biblic al familiei, să ne pronunțăm fără frică asupra rolurilor în familie, să promovăm o cultură a ”altarului familiei”, ca loc de părtășie regulată și închinare înaintea lui Dumnezeu, să promovăm smerenia și decența, nu divertismentul religios, să vorbim despre suferință nu despre Evanghelia prosperității, să prețuim mai mult identitatea creștină decât membralitatea eclezială, să postim împreună cu copiii noștri și câte altele…
Dacă bisericile sunt sănătoase spiritual, nimic nu va putea să distrugă familiile noastre, fiindcă atunci când Statul va veni să ne ceară ceea ce este contrar voii Domnului, vom prefera mai degrabă să murim decât să renunțăm la ce credem. Biserica și-a apărat valorile cu Evanghelia și cu sânge – al ei nu al altora –, nu prin politică! Întrebarea cu adevărat relevantă este: cât de pregătite sunt Bisericile? Aici este lupta! Să nu ne trezim că ducem „războaiele altora”.
4. Să ne încredem în Dumnezeu
Știu că sună a ”clișeu”, dar se întâmplă adeseori să ratăm cel mai evident lucru. Devenim tot mai sofisticați, ne considerăm atât de înțelepți încât „încrederea în Dumnezeu” devine doar o lozincă religios-corectă, iar nu o realitate plină de har și de speranță. Mărturia Bibliei ne arată că Dumnezeu a răsturnat de atât de multe ori planurile celui rău, că a schimbat cursul istoriei, că El este în controlul tuturor lucrurilor. Ce adevăruri minunate în care să ne găsim odihna sufletelor noastre!
Pastor, Costel Ghioancă
Material publicat pe bisericaadonai.ro și preluat cu permisiunea autorului
Motivul principal pentru care am fost răscumpărați nu este ca să scăpăm de iad

Motivul principal pentru care am fost răscumpărați nu este ca să scăpăm de iad – acesta este un beneficiu binecuvântat, dar scopul nu este principal. Obiectivul principal pentru care suntem răscumpărați nu este nici măcar ca noi să ne bucurăm de feluritele bunătăți eterne ale lui Dumnezeu. De fapt motivul principal pentru care am fost răscumpărați nu este ca noi să primim ceva. Dimpotrivă, noi am fost răscumpărați pentru ca Dumnezeu să poată primi închinare – pentru ca viețile noastre să-l glorifice pe El. Orice binecuvântare personală dată nouă este un răspuns divin la împlinirea acestui scop suprem.
John MacArthur Jr., Prioritatea supremă. Despre închinare, Societatea Misionară Română, 1986, p. 25













