Maxima zilei – 11 martie 2017

Cu cât cineva are mai mult spirit, cu atât găsește mai mulți oameni originali.
Omul de rând nu vede prea mari deosebiri între ceilalți.
Blaise Pascal
Maxima zilei – 10 martie 2017
Ne e destul să nu faci niciun rău, ci trebuie să faci tot binele pe care-l poți face.
François Fénelon (teolog și scriitor catolic francez)
Interviu cu Ing arh. Ilie Pop (86 de ani) realizat de Marius Silveșan
Domnul inginer arhitect Ilie Pop era la momentul interviului (noiembrie 2016) cel mai vârstnic membru în viață al Bisericii Creștine Baptiste Golgota din București și unul dintre cei mai vârstnici credincioși baptiști din România.
*
Interviul a fost realizat în București la data de 8 noiembrie 2016 de către Marius Silveșan.
Câteva date biografice despre interlocutorul meu, fratele Ilie Pop.
Ilie Pop s-a născut la data de 16 iunie 1930 în comuna Ciceul Giurgești, județul Bistriţa-Năsăund și a murit în februarie 2017 în București.
Primul contact cu biserica baptistă Basarab, actuala Golgota, l-a avut la data de 22 decembrie 1937. În data de 7 iunie 1959 s-a căsătorit în biserica din Basarab cu Elisabeta (Lizica) Ifrim. Serviciul de cununie religioasă a fost oficiat de Fr. Iochim Țunea, pastorul bisericii. Domnul a binecuvântat tânăra familie, la data de 15 mai 1963, cu un fiu, Octavian. În anul 1970, a fost cooptat în comitetul bisericii, în lucrarea de tineret şi responsabil cu activitatea corului și a cântat în corul bisericii peste 50 de ani.
• A scris articole despre istoria Bisericii Golgota în revista „Creştinul azi“ sau în revista „Golgota“;
• ATLAS-GHID (1999) Istoria şi arhitectura lăcaşurilor de cult din București. În calitate de coautor, a scris despre Biserica Golgota, bisericile baptiste, cele ale fraților Creştinii după Evanghelie-botezați şi biserici penticostale, proiectate de dânsul.
• Enciclopedia Lăcaşurilor de Cult din Bucureşti – bilingvă (2005), Bucureşti – cu destinaţie internaţională, unde a scris despre bisericile baptiste sau cele de la Creștinii după Evanghelie şi penticostali pe care dânsul le-a proiectatat.
În 2012 a creat pe Facebook un Cont pe care l-a administrat timp de doi ani: Biserica Creștină Baptistă „GOLGOTA”, iar în ajunul aniversării a 100 de ani 1912–2012 – prima biserică baptistă română din București – a lansat Cartea „Un secol de har” în 2012 (propusă de dânsul, și pe cheltuiala sa), scrisă împreună cu Silviu Jurjeu nepotul său.
Timp de 42 ani 1970–2012, a fost proiectantul bisericii din Basarab, și a urmărit lucrările în execuție, ca pentru Domnul, fără a încasa ceva pentru această activitate. A Lui să fie gloria, slava și mărirea în veci de veci!
A proiectat alte 45 de biserici evanghelice.
A trecut la Domnul în luna februarie 2017. Vezi anunțul aici:
Fratele Ilie Pop și-a sfârșit alergarea pământească la vârsta de 86 de ani
Informațiile bibliografice au fost luate din cartea
Un secol de Har (1912-2012). Centenarul Bisericii Creștine Baptiste Golgota din București,
lucrare disponibilă online prin accesarea link-ului din titlul acesteia.
Maxima zilei – 23 februarie 2017
Nu prea ni se întâmplă să ne întrebăm pe noi înșine de ceea ce suntem în realitate, dar ne întrebăm necontenit de ceea ce cred alții că suntem.
Jean Baptiste Massillon (episcop catolic francez)
1983 – lucrări de extindere a clădirii Bisericii Creștine Baptiste „Nădejdea” București
Pornind de la o fotografie preluată de pe pagina de Facebook a pastorului Liviu Căprar, l-am rugat pe fratele Mircea Bulatov să mă ajute în descoperirea contextului și personajelor care apar în fotografie.
Produsul final îl vedeți mai jos.

Mircea Bulatov mi-a mai scris următoarele: „Printre ceilalți tineri par să fie (nu sunt sigur) cei de la biserica din Tamaș de lângă Buftea unde făcea lucrări de misionariat și evanghelizare fratele Buni Cocar”.
Pentru înțelegerea necesității realizării lucrărilor din anii 80 am să reiau unele informații publicate în cadrul articolului 30 de ani de la demolarea forțată a Bisericii Creștine Baptiste NĂDEJDEA făcută de organele represive comuniste (1985-2015) – update
„Biserica Baptistă „Nădejdea sau Biserica Baptistă Giulești, cum este cunoscută aceasta, este situată în cartierul bucureștean Giulești pe strada Luduș, Nr. 4. Conform informațiilor prezentate de către Ioan Bunaciu în cartea Istoria Bisericilor Creștine Baptiste din România, Biserica a luat ființă ca un punct misionar al Bisericii Baptiste din cartierul Ferentari. Actuala Biserică Baptistă Providența. Conform informațiilor oferite de Alexa Popovici, biserica a fost fondată în anul 1933 de către Țopa Ioan care fusese trimis de Biserica Baptistă din Ferentari pentru a stabili în cartierul Giulești o filială a Bisericii din Ferentari. Inaugurarea casei de rugăciune și oficierea primului serviciu divin în ea a avut loc la data de 15 septembrie 1933. Pe parcursul anilor biserica a cunoscut o creștere constantă, astfel că în anul 1961 când pastor era Constantin Bălgrădeanu, se ajunsese la un număr de 180 de membrii. Cutremurul din 4 martie 1977 a afectat clădirea bisericii, iar credincioșii au reușit să facă doar niște reparații minore cu toate că o perioadă de timp s-au întâlnit în capela Seminarului Teologic Baptist din București situat pe strada Berzei Nr. 29. Directorul Seminarului în acea perioadă (1970-1988) era pastorul Ioan Bunaciu. În anul 1980 a fost ales ca pastor al Bisericii, Buni Cocar, iar numărul de credincioși a continuat să crească astfel că se impunea mărirea locașului. În lucrarea Istoria Bisericilor Baptiste din România, Ioan Bunaciu menționează faptul că Buni Cocar „a început construcția unei clădiri noi și mari peste vechea clădire a bisericii, a turnat stâlpi de beton, iar peste ei a turnat cupola și a început să zidească”. (p. 126)
Pastorul bisericii din acea vreme, Buni Cocar, scrie următoarele în lucrarea autobiografică Și tata a plâns : „În fiecare an am extins casa de rugăciune, dar cu toate aceste remodelări n-am avut un singur serviciu în care să nu stea oamenii în picioare. Era o lucrare a Duhului Sfânt în mijlocul nostru și noi încercam să oferim condiții cât mai bune pentru toți cei interesați să participe la slujbe.
Singura cale era să amenajăm casa pe care o aveam , s-o extindem puțin chiar. Am propus asta și frații mei de credință s-au dedicat construcțiilor și renovărilor. Ne-am bucurat să facem lucrarea, fiindcă simțeam că odată cu renovarea casei deveneam și noi puțin mai noi, mai ”renovați”. Din nefericire, extinderile le-am făcut mereu fără nici o aprobare de la cei în drept. Nu se dădeau și noi ne-am asumat riscul, construind fără avizul puternicilor zilei și nopții. După fiecare mărire constatam că trebuie să facem o alta.” (pp. 191-192)
Aceste modificări și construcții fără aprobarea autorităților, care oricum nu dădeau autorizații de construcție, a dus inevitabil la momentul demolării forțate de Rusalii 1985 despre care am scris AICI











