Arhive etichetă: Faur Iosua

Sfânta Treime Brăila – În memoria lui Mihai Ciucă


James A. Patterson, Superficial views of evil in the era of early Church


În cadrul temei Dumnezeu și problema răului, profesorul James Patterson a vorbit despre ereziile din timpul bisericii primare (arianismul și pelagianismul).

Comunicarea profesorului Bruce Little cu tema God and gratuitous evil a fost publicată AICI

James A. Patterson, Superficial views of evil in the era of early Church

James A. Patterson, Superficial views of evil in the era of early Church (2)

James A. Patterson, Superficial views of evil in the era of early Church (3)

James A. Patterson, Superficial views of evil in the era of early Church (4)

James A. Patterson, Superficial views of evil in the era of early Church (5) întrebări și răspunsuri

Iosua Faur – Însetat după Dumnezeu


Iosua Faur este un tânăr însetat după Dumnezeu și înzestrat de Creator cu har și dăruire pentru a lucra în via sa. Vă puteți convinge de afirmațiile mele urmărindu-i lucrarea, dăruirea pentru Evanghelie, pasiunea pentru Cristos, devoționalele publicate pe istorieevanghelica.ro precum și pe site-ul iosuafaur.ro.

Acest mesaj se vrea totodată unul prin care eu ca și editor al site-ului (blogului) istorieevanghelica.ro îi urez La mulți ani dat fiind faptul că 7 octombrie este ziua sa de naștere. Când mă gândeam luna trecută la acest fapt am realizat o asociere cu o zi istorică, 7 noiembrie când se sărbătorea Marea Revoluție Socialistă de la 7 noimebrie 1917. Dar în istoria biblică cifra 7 are semnificația deplinului, a întregului, fapt pentru care doresc ca binecuvântarea Domnului să-l însoțească pe Iosua în lucrarea de predicare a Evangheliei dar și de creștere din punct de vedere spiritual a credincioșilor pe care îi slujește.

Iosua Faur, Nu uitați Evanghelia!


English: the beginning of the 1. Epistle to th...

English: the beginning of the 1. Epistle to the Corinthians (Photo credit: Wikipedia)

Fraților, vă reamintesc Evanghelia pe care v-am vestit-o, pe care aţi primit-o, în care aţi rămas şi prin care sunteţi mântuiţi dacă rămâneți fermi în cuvântul pe care vi l-am vestit; altfel aţi crezut degeaba. (1 Cor. 15:1-2)

Oameni buni, Evanghelia îi singurul mesaj pe care nu trebuie să-l uităm. Este mesajul pe care trebuie să ni-l amintim zilnic. Pavel spune asta clar în Corinteni. Pentru că tindem să uităm lucruri, el zice: Fraţilor, vă reamintesc Evanghelia.
Pavel vorbeşte despre Isus, pentru că se pare îl uitau. Dar la fel ca şi corintenii şi noi cădem în acelaşi cerc al uitării. Suntem prinşi gândindu-ne la noi, familia noastră, prietenii noştri sau criticii noştri. Gândindu-ne la atâtea lucruri din viaţa noastră, uităm de Domnul Isus. Nu că nu ştim de El, dar uităm de El.
De asemenea uităm de biserică. Pavel scrie unei bisericii spunând: „Trebuie să vă ajutaţi unii pe ceilalţi, să vă slujiţi, să vă iubiţi, să umblaţi împreună, pentru că nu veţi reuşi pe cont propriu. Ai nevoie ca oamenii lui Dumnezeu să fie cu tine.”
Uităm şi de Biblie. Pentru unii trec zile, săptămâni, luni sau chiar ani fără să citească ceva din Scriptură – cartea pe care Dumnezeu a scris-o. Ne prinde atât de repede entuziasmul pentru alte cărţi, chiar cărţi creştine. Nu-i un lucru rău. Dar dacă citim alte cărţi şi neglijăm ce a scris Dumnezeu, atunci ar putea fi rău.
Pavel vorbeşte şi de păcat. De ce? Simplu. Câteodată uităm că fără credinţa în Cristos, suntem păcătoşi. Asta ne aduce aminte de nevoia zilnică a unui Salvator.
În cele din urmă, pentru că uităm că suntem iertaţi, Pavel va vorbi despre iertarea păcatelor şi viaţa nouă în Cristos. Dacă Dumnezeul Bibliei ne iartă, atunci suntem iertaţi. Aşadar să nu cazi într-o capcană, crezând că ce ai făcut nu poate fi iertat. Nu eşti mai presus de Dumnezeu. Dacă El te iartă în Cristos, atunci eşti iertat. Punct.
Soluţia împotriva uitării este să te întorci întotdeauna la adevăr şi la Domnul Isus. Adu-ţi aminte zilnic că Isus a trăit pentru tine, a murit pentru tine, a înviat din morţi pentru tine. (1 Cor. 15:3-4). Şi El a făcut toate acestea pentru ca tu să ai iertate păcatele din trecut, prezent şi viitor şi să trăieşti o viaţă nouă în El.
Iosua Faur

Iosua Faur, Închinarea ca și cântec de luptă


În tradiţia occidentală, în timp ce se formau liniile de luptă, un ofiţer striga: „Cântăreţii înainte!” Orice armată mărşăluia pe ritmul unui imn, al unei cântări. Soldaţii, marinarii strigau cât puteau de tare acompaniaţi de tot felul de instrumente.
Chiar şi în V.T. vedem că armata lui Iosafat cânta (2 Cron. 20) şi David avea Psalmi de luptă (Ps. 149).
Când creştinii cântă împreună, nu cântă doar pentru că asta a făcut biserica dintotdeauna (1 Cor. 14:26) sau că Dumnezeu ne cere asta (Ps. 96:1). Noi cântăm şi pentru că suntem armata lui Dumnezeu, o armata victorioasă.
Noi suntem beneficiarii victoriei lui Cristos pe cruce, avem promisă viaţă veşnică şi o perspectivă asupra vieţii. Domnul Isus a cântat cu ucenicii înainte să fie răstignit (Marcu 14:26). Cristos ne va învia din morţi şi ne va lua cu Sine într-o Împărăţie veşnică!
Noi sărbătorim şi anticipăm toate acesta în închinarea noastră. De aceea cântăm din toată inima, cât ne ţine gura, având ochii aţintiţi pe răsplată.
Biserica trebuie să-şi pună armura de luptă (Efeseni 6:10-18) şi să cânte ca nişte soldaţi. Cântarea este semnul angajării într-un război care se va da până la sfârşitul veacului.
Atunci când cântăm „Cântaţi toţi de bucurie, Mesia s-a născut!” Satan urlă de mânie „fiindcă ştie că are puţin timp.” (Apoc. 12:12)
Atunci când cântăm „Sfânt e! Sfânt e! Sfânt e Dumnezeu!” demonii se cutremură de frică.
Atunci când cântăm „Măreţul har m-a mântuit pe mine din păcat” forţele iadului tremură la auzul tenorilor care au fost răscumpăraţi de harul lui Dumnezeu.
Dumnezeu se bucură să-i cântăm din toată inima pentru că este un semn al credinţei. Ne identificăm ca fiind parte din armata Lui şi îi jurăm astfel loialitate. Nu contează cât de groaznică este valea umbrei morţii, cât de întunecoasă este noaptea, câte salve de tun se aud în depărtare, armata lui Dumnezeu îşi cântă credinţa în Cristos, Căpetenia care ne conduce la victorie şi pace!
Cântaţi Domnului o cântare nouă,
Iosua

 

 

 

Iosua Faur, Fii curajos!


În lucrare ai nevoie de curaj.

În 2 Samuel 10, amoniţii şi sirieni se apropiau de Israel. Ioab a împărţit oamenii lui Israel în două armate: una condusă de el, alta condusă de fratele său, Abişai. În v.11 vezi strategia lui: „Tu îi vei lua pe băieţii aceştia, eu pe ceilalţi şi ne vom ajuta unul pe celalalt.” Foarte simplu. Însă v.12 este extraordinar! Ioab spune:

Fii tare, şi să ne arătăm plini de bărbăţie pentru poporul nostru şi pentru cetăţile Dumnezeului nostru; şi Domnul să facă ce va crede!

Putem citi versetul acesta şi să rămânem uimiţi de eroismul lui Ioab. Ni-l putem imagina pe câmpul de luptă, într-o armură strălucitoare, fiind combinaţia perfectă între Russell Crowe (Gladiatorul) şi Gerard Butler (300). Dar nu asta este ideea.

Curajul lui Ioab se găseşte în ultima parte a versetului: şi Domnul să facă ce va crede! Vă aduceţi aminte de promisiunea făcută de Dumnezeu lui David în 2 Samuel 7? Casa ta şi împărăţia ta vor dăinui veşnic înaintea Mea, şi scaunul tău de domnie va fi întărit pe vecie. (2 Sam. 7:16)

Domnul să facă ce va crede! nu este „que sera, sera” (fie ce-o fi). Domnul să facă ce va crede! îşi are rădăcinile în credincioşia puternică a lui Dumnezeu, că El îşi va împlini promisiunile, indiferent dacă Israel va câştiga sau nu bătălia. Domnul să facă ce va crede! este siguranţa că împărăţia lui David va dăinui veşnic şi că într-o zi va fi un rege pe tronul lui Israel a cărui domnie nu va avea limite şi sfârşit – Regele Isus, Cristosul.

Cred că Ioab cunoştea această promisiune şi aceasta a fost sursa curajului său. De un astfel de curaj avem nevoie: nu un tupeu orb care vine din siguranţa proprie, ci un curaj care curge din siguranţă pe care o ai în Evanghelie şi în credincioşia lui Dumnezeu.

Ce îndoieli ai cu privire la a face ceva pentru Împărăţia lui Cristos? Ce te ţine paralizat? Unde ţi-e curajul în a face lucruri mari pentru Cristos? Care-i riscul pe care ţi-l asumi azi? Pe ce promisiuni te poţi baza şi poţi spune: Domnul să facă ce va crede! ?

Fii curajos,

Iosua

Iosua Faur – Dragostea profetică


Unul din lucrurile bune pe care le-am trăit a fost dragostea celorlalţi. Dar nu orice fel de dragoste, ci dragostea profetică. Aţi auzi de ea? Aţi trăit-o? Aţi arătat-o? Să ştiţi că există o durere în dragostea profetică. Te doare atunci când profeţii îţi spun că ai păcătuit. Dacă profeţii vorbesc ca să gâdile urechile oamenilor, atunci sunt profeţi falşi. Nu iubesc pe ceilalţi, ci se iubesc pe ei înşişi. Uitaţi cum arăta dragostea profetică în vremurile de demult:
„Prorocii tăi ţi-au prorocit vedenii deşarte şi amăgitoare, nu ţi-au dat pe faţă nelegiuirea, ca să abată astfel robia de la tine.” (Plângerile lui Ieremia 2:14)
Dragostea doreşte să te scape de robia în care eşti. Dar nu spunându-ţi că eşti bine aşa cum eşti. Există o singură cale: Ţi-au dat pe faţă nelegiuirea, ca să abată astfel robia de la tine.
Dacă păcatele ne sunt date pe faţă şi dacă ni le mărturisim având credinţă în Cristos, sângele lui Isus ne va curăţa. (1 Ioan 1:9)
Chemarea profetică de a da pe faţă nelegiuirea nu este uşoară – nici pentru profet, nici pentru oameni. Dar este plină de dragoste. Eu am simţit-o în multe feluri vara aceasta. Multe descoperiri, mustrări, bucurii şi responsabilităţi.
Rugaţi-vă ca Domnul să ridice profeţi în biserica noastră prin care-i scoată pe oameni din robie.
Iosua

Iosua Faur – Nu lăsa descurajarea să te sufoce


Să nu vi se tulbure inima. Aveţi credinţă în Dumnezeu şi aveţi credinţă în Mine. (Ioan 14:1). Cred că descurajarea este o ispită „potrivită cu puterea omenească” (1 Cor. 10:13). Şi când ai de-a face cu ea câteodată este nevoie de blândeţe, altădată de duritate. Dar în nici un caz descurajarea nu trebuie tolerată sau înghiţită. Trebuie să te lupţi cu ea!
 
Dacă ne bălăcim în descurajare, acest lucru ne va costa. Mirosul ei de eşec şi lipsă de speranţă ne va seca de energie şi viziune. Ne va consuma tot timpul. Nu ne va lăsa să facem ce avem de făcut pentru că nu vrem să-i facem faţă. Şi poate fi şi contagioasă, contaminându-i pe alţii!
 
Isus nu doreşte ca noi să fim descurajaţi. De fapt ne porunceşte să nu fim: uitaţi ce le spune apostolilor înainte de cea mai descurajatoare experienţă – moartea Lui: „Să nu vi se tulbure inima.” (Ioan 14:1). Acestea nu sunt cuvinte de încurajare, ci sunt o poruncă. Ştia că vor fi ispitiţi de frică. Lucrurile aveau să fie tot mai urâte. Însă care era soluţia? Credeţi! Aveţi credinţă în Dumnezeu şi aveţi credinţă în Mine.
 
Cu alte cuvinte: „Nu lăsa ca inima ta să fie condusă de ceea ce vezi. Lasă ca inima ta să fie condusă de ceea ce ţi s-a promis.” Şi asta mi-a spus mie vara aceasta şi îţi spune şi ţie. Ce te descurajează pe tine astăzi? Îţi este greu să crezi că Dumnezeu chiar lucrează înspre binele tău prin ceea ce pare rău pentru tine? (Romani 8:28)
 
Atunci este timpul să lupţi, nu să te plângi şi să te moleşeşti! Gândeşte-te la descurajare ca şi cum credinţa ta ar fi sufocată. Când te sufoci, nu stai în faţă TV-ului sau laptop-ului, mâncând îngheţată ca să uiţi de toate. Trebuie să te lupţi pentru  viaţă. Cineva trebuie să-ţi facă metoda Heimlich spirituală.
 
Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia? … Totuşi, în toate aceste lucruri, noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit. (Romani 8:35,37)
 
Nu te lăsa influenţat de ceea ce vezi, fii influenţat de ceea ce Isus ţi-a promis: V-am spus aceste lucruri ca să aveţi pace în Mine. În lume veţi avea necazuri; dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea. (Ioan 16:33).

Iosua Faur

Ce-i aduce bucurie unui om smerit?


Cel smerit se bucură când alţi oameni se laudă în Domnul.
Să mi se laude sufletul în Domnul! Să asculte cei nenorociţi şi să se bucure. (Ps. 34:2)
Cel smerit se bucură când alţi oameni îl laudă pe Domnul prin cântări.
Atunci voi lăuda Numele lui Dumnezeu prin cântări – Nenorociţii (smeriţii) văd lucrul acesta, şi se bucură (Ps. 69:30,32)
De ce se bucură cei smeriţi atunci când alţii se laudă în Domnul şi îl laudă pe Domnul cu cântări?
Pentru că smerenia este în primul rând o dragoste profundă pentru gloria lui Dumnezeu şi în al doilea rând un simţ profund al păcatului nostru şi a dependenţei noastre de Dumnezeu.
 
Omul va trebui să-şi plece în jos privirea semeaţă, şi îngâmfarea lui va fi smerită: numai Domnul va fi înălţat în ziua aceea. […]Mândria omului va fi smerită, şi trufia oamenilor va fi plecată; numai Domnul va fi înălţat în ziua aceea. (Isaia 2:11,17)
Smeriţi-vă sub Mâna Lui,
Iosua Faur

The Dark Knight Rises (1)


Un material de Iosua Faur

O filozofie deşartă şi înşelătoare este prezentată în ultimul film al trilogiei lui Nolan, probabil cel mai bun şi satisfăcător „al treilea film” din istoria trilogiilor. Mi-a plăcut acest film! Temele narative pe care Nolan le surprinde ating o grămadă de subiecte legate de viaţă, etică, morală şi societate. Filmul acesta cuprinde cam tot ce puteai să te aştepţi de la un final de trilogie. Spun lucrul acesta pentru că mulţi se plâng de „al treilea film” dintr-o serie: LOTR: Întoarcerea Regelui – prea multe finaluri; Star Wars: Întoarcerea cavalerului Jedi – prea mulţi Ewoks. Dar trilogia aceasta este pur şi simplu superbă.
În primul film al trilogiei, Batman Begins, Bruce Wayne nu alege drumul sigur în viaţa al tatălui său, nici drumul terorismului justiţiar al mentorului său, Ra’s Al Ghul. Acum în a treia parte se confruntă cu acuzaţiile că drumul ales de el, eroul Batman, a fost un eşec. Aici se adaugă şi îngrijorarea tatălui său surogat, Alfred, care doreşte cu disperare ca Bruce să lase în urmă trecutul său dureros. Iar cele două adevăruri ascunse sub minciuni în partea a II-a a trilogiei, vor ieşi acum inevitabil la suprafaţă.
Exod 20:16 spune „Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău.” şi Proverbe 19:5 – „Martorul mincinos nu rămâne nepedepsit şi cel ce spune minciuni nu va scăpa.” Minciunile lui Bruce şi Jim Gordon (comisarul) au făcut din Gotham un oraş prosper, dar la fel ca în pilda casei construită pe nisip, fundaţia aceasta era una putredă.
Filmul de asemenea ne arată consecinţele faptului că Alfred (majordomul) a ascuns şi a ars scrisoarea lui Rachel (iubirea lui Batman) consecinţe care l-au afectat pe Bruce Wayne. Fii sincer! Ai minţit vreodată sau ai omis adevărul, pentru ca cel drag ţie să nu sufere? Ai înşelat vreodată pe cineva, având cele mai bune intenţii? Proverbe spune: „Multe căi pot părea bune omului, dar la urmă se văd că duc la moarte.” Nimeni nu scapă de realitatea că orice altceva în afară de adevăr, are consecinţe dezastroase şi inevitabile, iar adevărul, întotdeauna, întotdeauna, va ieşi la iveală.
Filozofia lui Ra’s Al Ghul reînvie printr-o serie de personaje, iar minciunile nu fac decât să alimenteze acel foc care se ridică. Sunt o grămadă de lecţii în această naraţiune. Aşadar cum poţi învinge toate acestea? De asemenea ne sunt prezentaţi şi câţiva Gotham-işti: unii care încearcă să ajute, alţii care încearcă să se ascundă şi alţii care îşi caută propriile interese (Selina Kyle aka Catwoman). Ea îşi doreşte un cazier curat, doreşte să-şi schimbe viaţa şi va face orice ca să obţină acest lucru, în loc să facă ceea ce este corect. Efeseni 5 spune: „Nimeni să nu vă înşele cu vorbe goale, căci datorită acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste cei neascultători. Odată eraţi în întuneric, dar acum, în Domnul, sunteţi în lumină. Trăiţi ca nişte copii ai luminii. Nu luaţi parte la faptele nefolositoare ale întunericului, ci mai degrabă demascaţi-le.”
Odată cu ameninţarea lui Bane (duşmanul), Bruce înfruntă filozofia pe care a susţinut-o odată. Coloseni 2 spune: „Vedeţi să nu vă înrobească cineva prin vreo filozofie deşartă şi înşelătoare care ţine de tradiţia oamenilor şi de principiile acestei lumi, şi nu de Cristos.” Bruce respinge toate aceste filozofii spre climax-ul filmului şi ajută această trilogie ca să scoată în evidenţă 3 caracteristici ale adevăratului salvator: în Batman Begins, Bruce a devenit un Simbol, în Dark Knight el a devenit Ţapul Ispăşitor, iar în Dark Knight Rises el a devenit Sacrificiul.
Aduceţi-vă aminte de Domnul Isus. El nu a fost doar un Simbol, un bun exemplu, un bun învăţător cum spun unii. Jertfa Lui ne aduce aminte de ziua ispăşirii în care ţapul ispăşitor era jertfit. Domnul Isus a murit în afara oraşului fiind Ispăşirea pentru noi. Astfel Domnul Isus a fost un Simbol, Ţapul Ispăşitor şi Sacrificiul suprem, Fiul lui Dumnezeu.
Aşa cum spune cineva: Priveşte pentru a-L glorifica!