Arhive etichetă: Horia-Roman Patapievici

Ziarul Gândul: H. R. Patapievici, la 25 de ani de la Revoluţie: „Oamenii trăiesc într-o societate în care nu este fericirea pe stradă, dar măcar poţi trăi fără să fii urmărit zilnic”

De Marius Silvesan pe 19/12/2014 | Lasă un comentariu

H. R. Patapievici, la 25 de ani de la Revoluţie:
„Oamenii trăiesc într-o societate în care nu este fericirea pe stradă, dar măcar poți trăi fără să fii urmărit zilnic”

La 25 de ani de la căderea comunismului, Horia Roman Patapievici crede că România se află într-un context favorabil. „Ruşii nu sunt la noi în ţară, sunt la ei în ţară. E adevărat că Putin face tot felul de mişcări, dar suntem în NATO, suntem în UE şi de aici decurg avantaje enorme. În plus, suntem pentru prima oară în libertate. Ne facem legile, dacă le facem proaste, noi le face proaste”, a spus filosoful în cadrul unui interviu pentru Gândul, în care a vorbit despre comunism şi despre efectele lui, sunt resimţite şi astăzi în societatea românească. Unul dintre ele este chiar dublul limbaj, rezumat de vechiul principiu: „Zic ca ei şi fac ca mine”. „Subzistă această scindare în personalitate, în personalitatea socială – unul e limbajul legii, altul e limbajul a ceea ce fac eu cu legea. Şi lucrul ăsta nu se va stinge decât în momentul în care autoeducaţia de supravieţuire a majorităţii societăţii româneşti se va fi făcut în condiţii de libertate, în condiţii de legalitate, când cele două niveluri până la urmă se vor unifica.

http://www.gandul.info

Publicat în: Articole, Politică, Puncte de vedere, Vorbe care contează | Etichetat: Horia-Roman Patapievici, Ziarul Gândul

Horia Roman Patapievici – Creștinismul și patriotismul englez au ajuns să fie “ofensatori” în UK?

De Marius Silvesan pe 28/05/2013 | 3 comentarii

In 1804, William Blake a scris poezia “Jerusalem”, care este o frumoasa poezie religioasa, cu o Anglie rurala, animata de sentimente mesianice. In 1916, in timpul catastrofei razboiului, sir Hubert Parry a compus melodia unui imn patriotic, care a devenit un foarte popular cintec religios in UK (eu am avut norocul sa il aud, intonat de localnici, intr-o biserica anglicana de tara, aflata linga casa, inregistrata in Doomsday Book, a Jessicai Douglas-Home).

Aflu, dintr-un clip de pe you tube ( http://www.youtube.com/watch?v=o4bzRI0BUv0 ), ca BBC Radio a interzis difuzarea acestui cintec, inclusiv in varianta Emerson, Lake & Palmer, pe motiv ca este “ofensator”.

Sa sparie gindul. Blake, Parry, crestinismul, patriotismul englez au ajuns sa fie “ofensatori” in UK? Anglia a ajuns să fie interzisă in Anglia? Pe cind o editie epurata din King’s James Bible? Un Shakeaspeare “pe placul tuturor”? Un creștinism in fine reglementat, care sa poata fi acceptat si de cei care i-ar dori disparitia?

De fapt, ceea ce vedem acum este cum anume, in epoca corectitudinii politice ajunse la putere, mecanismele interne de reevaluare si reajustare a culturii (perfect normale) au ajuns sa fie dominate extern de principiul (complet anormal) “au dreptate in special cei care ne detesta valorile: lor trebuie sa li se acorde intiietate”. Or, acesta este mecanismul urii de sine. Iar ura de sine conduce, implacabil, la falsificare, la degradare morala si la moarte.

E ingrozitor de trist.
Al vostru,
Horia

Mesaj postat de Paul Dragos Aligica pe facebook și preluat prin intermediul http://inliniedreapta.net

Publicat în: Creștinism, Mass-media, Muzică, Puncte de vedere | Etichetat: BBC, Dragoș Paul Aglică, Horia-Roman Patapievici, inliniedreapta.net, William Blake

Recomandări editoriale (5) – Rob Riemen, Nobleţea spiritului – Un ideal uitat

De Marius Silvesan pe 05/02/2013 | 1 comentariu

În cadrul unui articol recent am văzut menționat un titlu de carte care mi-a atras atenția. Nu știam nimic despre Rob Riemen și cartea acestuia Noblețea sufletului – un ideal uitat tradusă la Editura Curtea Veche în anul 2009. Am căutat informații despre carte și fiindcă ceea ce am găsit mi s-a părut interesant am considerat util să o recomand și altora. Poate unii dintre dumneavoastră ați citit-o iar alții o veți citi.

„O carte plină de îngrijorare şi iubire faţă de civilizaţia europeană, care ne spune unde ne aflăm reamintindu-ne unde am fost şi care reuşeşte să restituie conţinutului istoric şi academic de «umanism» prospeţimea experienţei de viaţă din care acesta s-a născut şi în care autorul vede experienţa de viaţă tipică a civilizaţiei noastre: conversaţia între egali, dezbaterile între prieteni, controversele desfăşurate sub semnul civilităţii. Demnitatea, libertatea, respectul, căutarea sub semnul adevărului, al pietăţii şi al divinităţii – acestea sunt, potrivit lui Riemen, coordonatele umanismului ca mod de viaţă. O carte minunată, de o inactualitate senină, profetică şi vertiginoasă.“

Horia-Roman Patapievici

http://www.curteaveche.ro

Rob RIEMEN

Nobleţea spiritului. Un ideal uitat

Prefaţă de Vladimir Tismăneanu

Postfaţă de Horia-Roman Patapievici

Traducere din neerlandeză (olandeză) de Gheorghe Nicolaescu

Editura Curtea Veche, colecţia „Constelaţii“, Bucureşti, 2009, 176 p.

Scrisă cu o asemenea eleganţă, erudiţie şi elocinţă, cartea gînditorului olandez Rob Riemen nu poate fi decît o scriere de referinţă în istoria ideilor. În Nobleţea spiritului – un ideal uitat, Riemen clarifică simplu dihotomia identităţii omului modern. Relativismului lumii de azi, în care aproape că nu se mai face distincţie clară între Bine şi Rău, îi oferă o alternativă simplă: întoarcerea la valorile umanismului, care sînt universale. Cînd viciile şi virtuţile călătoresc la vagoane de clasă, înţeleptul pribeag ia la pas umanitatea pentru a-i spune simplu cum să revină la principiile morale. Gîndirea lui se bazează pe un argument simplu: o viaţă care nu e trăită în demnitate şi în care nu se caută Adevărul în pietate nu merită trăită.

Compus ca un poem liric antic, într-o formă în care greu găseşti povestitorul, odiseea spiritului trece de la Platon, Socrate pînă în zilele moderne, cu o sfinţenie a scrisului din care rămîne paradisiac ideea, nu autorul. Cu o efuziune iniţiatică, Riemen istoriseşte şi evocă precum un Psalm nevoia omului de a căuta Adevărul.

Cît de fin este autorul se poate înţelege din primele pagini ale cărţii. La New York îşi planifică o cină cu Elisabeth Borgese. Sigur că numele nu vă spune nimic, aceasta fiind, nimeni alta, decît fiica lui Thomas Mann. Distinsa doamnă îi cere permisiunea de a-l invita la River Plate şi pe prietenul ei, Joe, „un pianist strălucit“. Cu o gentileţe demnă de un mare caracter, nu tulbură taina prieteniei profunde dintre cei doi, doar ne sugerează ceva. Omul, îmbrăcat modest şi cu o figură ursuză, intră greu în consonanţă cu olandezul, dar, în cele din urmă, îi destăinuie că nimic în lume nu e ca „nobleţea spiritului“. Se despart nu înainte de a primi confirmarea că ideea va fi cuprinsă într-o partitură. Întors în Europa, cu o meticulozitate nemţească, Riemen caută prin istorie fragmente care să susţină în scris muzicalitatea promisă.

„Adevărul ne face liberi pentru că are putere asupra noastră“, avea să spună, fiind inspirat din Goethe şi Thomas Mann. Cu multe secole înainte, geniul din Weimar afirma că: „civilizaţia este un permanent exerciţiu al respectului“. De unde şi completarea: respect faţă de divin, faţă de pămînt, faţă de semenii noştri.

Cînd să termine de cules dialogurile imaginare despre aristocraţia spiritului, de o naturaleţe debordantă, dintre Socrate şi discipolii săi, Mann şi prietenii, Goethe şi societatea, contrastînd cu nihilismul lui Nietzsche cuprins într-un monolog, află că pianistul din New York şi-a încheiat socotelile cu viaţa, distrugînd înaintea morţii întreaga operă. Deznădăjduit de lipsa de finalitate a proiectului, pune – la îndemnul lui Elisabeth – nestematele culese într-o colecţie de o preţiozitate rară.

http://www.observatorcultural.ro