Ioan Bunaciu, Umblând pe ape printre stânci (V)
Incursiune în istoria Bisericii baptiste din România pe parcursul perioadei comuniste (V)
Tânăr profesor chemat la studiile de doctorat (1970-1974)
În vara anului 1969, în timp ce pastorul Bunaciu, profesor de acum14 ani la Seminarul Teologic din București, vizita orașul Cluj-Napoca împreună cu familia, au inclus în itinerarul lor și Institutul Teologic Protestant pentru a arăta fiului său, Otniel, instituția unde a studiat teologia. Ceea ce nu știa la momentul respectiv domnul Bunaciu este faptul că o întâlnire întâmplătoare pe holurile Institutului Teologic cu Pro-rectorul Bende Bela, care i-a fost profesor, avea să-i ofere o ocazie unică, aceea de a-si continua studiile la nivel de doctorat. Soluția găsită de acesta în contextul respectiv este una ingenioasă și interesantă totodată, care merită amintită, așa cum o face pastorul Bunaciu:
,,Pro-rectorul mi-a răspuns [întrebărilor mele, spunându-mi] că aș putea cere Departamentului Cultelor să dea aprobare pentru un loc la doctorat pentru Cultul Baptist deoarece nu aveau decât 6 locuri pentru reformați, luterani și unitarieni”[1]
Întors la București, pastorul Bunaciu comunică președintelui Cultului Baptist, Covaci Nicolae, oferta Institutului Teologic Protestant din Cluj, iar ,,Uniunea a făcut demersurile necesare și răspunsul departamentului Cultelor a fost că s-a aprobat un loc doar pentru anul școlar 1970-1971”. Ceea ce s-a întâmplat mai departe ne mărturisește însuși pastorul Bunaciu care scrie următoarele:
,,În toamna anului 1970 eram doctorand iar în februarie 1974 mi-am susținut teza de doctorat intitulată «Propovăduirea în Bisericile Baptiste»”.[2]
Anul 1970 are o dublă semnificație pentru activitatea profesională a pastorului și profesorului Bunaciu, reprezentând atât anul începerii studiilor doctorale așa cum am amintit, cât și cel al preluării funcției de director al Seminarului Teologic Baptist din București, pe care o va deține până la congresul cultului din anul 1988. Începând cu această dată, conducerea Seminarului Teologic Baptist din București va fi preluată de către pastorul și profesorul Vasile Talpoș. În cadrul unei discuții avută (de către mine, M.S) cu profesorul Bunaciu în februarie 2010, acesta aprecia ca pozitivă schimbarea de ștafetă la conducerea Seminarului Teologic Baptist petrecută la sfârșitul anilor ˈ80. În cadrul discuției amintită, profesorul Bunaciu considera că preluarea conducerii Seminarului de către profesorul Vasile Talpoș ar fi fost acceptată de către Departamentul Cultelor și datorită faptului că acesta deținea la momentul respectiv și funcția de președinte al Federației Baptiste Europene (European Baptist Federation, în continuare EBF).[3]
Edificatoare pentru lămurirea aspectelor menționate sunt procesele verbale ale congresului cultului, precum și nota inspectorului sau inspectorilor Departamentului Cultelor care au supravegheat alegerile, documente pe care nu le-am consultat.
Evoluția Seminarului Teologic Baptist din București sub directoratul profesorului Vasile Talpoș este caracterizată de către profesorul Bunaciu ca fiind una pozitivă, având printre considerente și următoarele realizări:
- Transformarea Seminarului Teologic Baptist din București la începutul anilor ˈ90 în Institutul Teologic, devenind astfel instituție de grad universitar.
- Independența din punct de vedere financiar a Seminarului față de Uniunea Baptistă prin casierie separată, buget separat.
Omul evoluează o dată cu instituția și instituția o dată cu oamenii, sunt concluziile care pot fi desprinse din istoria profesorului Bunaciu care se împletește cu cea a Seminarului Teologic Baptist.
[1] Ioan Bunaciu, Umblând pe ape printre stânci, p.25.
[2] Ioan Bunaciu, Umblând pe ape printre stânci, p.25.
[3] Profesorul univ. Vasile Talpoș a deținut în cadrul Federației Baptiste Europene următoarele funcții: vicepreședinte (1985-1987), președinte(1987-1989) și past president(1989-1991).
Partajează asta:
Ioan Bunaciu, Umblând pe ape printre stânci (IV)
Incursiune în istoria Bisericii baptiste din România pe parcursul perioadei comuniste (IV)
Chemarea de a fi pastor în slujirea Bisericii Baptiste din Ferentari
Secolul XX a adus cu sine nu numai o evoluție din punct de vedere al cunoașterii și tehnologiei, dar și două războaie mondiale si impunerea unor sisteme totalitare precum comunismul.
Anii 50 ofera oportunitatea implicării în activitatea teologica si educativă în cadrul Cultului Baptist a domnului Bunaciu, prilej cu care primește și chemarea de a se implica în slujirea pastorală în cadrul Bisericii Baptiste din cartierul bucureștean Ferentari.
După terminarea Seminarului Teologic Baptist în vara anului 1950, domnul Bunaciu devine pastor în Lugoj, iar din iunie 1951 este angajat ca pastor al Bisericii Baptiste Cluj-Mănăștur pentru a putea urma în paralel și Institutul Teologic Protestant din Cluj, recunoscut de către stat ca instituție de învățământ superior. Pe parcursul studiilor de teologie la Cluj (1951-1956), pastorul Bunaciu își dă examenul de foc al vieții dupa cum il numeste dumnealui, pe care l-a luat numai datorită intervenției Divinității. În acest context, la 1 septembrie 1955, ,,a fost angajat ca secretar și profesor la Seminarul Teologic Baptist din București”[1] care avea în acea perioadă 70 de seminariști.
Ajuns profesor la Seminar, fiind tânăr plin de ardoare în activitatea educațională și de pastorație, profesorul Bunaciu își dorea să fie chemat acum în slujire la Biserica Baptistă Golgota din strada Nicolae Titulescu nr.56 A. Dorința sa se sprijinea pe faptul că
,,în decursul timpului, majoritatea profesorilor de teologie de la Seminarul Baptist au fost pastori la această biserică”[2].
Dar cum nu întotdeauna planurile omului sunt și planurile lui Dumnezeu, după doi ani de așteptări nematerializate, chemarea de slujire ca pastor în București a venit din partea Bisericii Ferentari, prezentată astfel:
,,Un alt fapt deosebit pentru mine a fost chemarea ce mi-a adresat-o în octombrie 1957,comitetul Bisericii Baptiste Ferentari din București de a păstori această biserică.”[3]
Acceptarea slujbei de pastor oferită de către această biserica s-a dovedit în timp o alegere potrivită. Realizările obținute în această funcție vorbesc de la sine de călăuzirea divină, care trebuie relaționată și cu o vorbă populară conform căreia ,,omul sfințește locul”, dovedită de timp și realizări. Mai mult decât atât, profesorul Bunaciu mărturisește ca evenimentul a fost unul fericit, fiind privit ca un fapt deosebit
Rememorând chemarea în slujire la Biserica Baptistă din Ferentari după 50 de ani, pastorul Bunaciu afirmă:
,,Deși era mică și modestă în comparație cu biserica din str. Nicolae Titulescu, astăzi, cu deplină siguranță, pot afirma că acesta a fost locul providențial pregătit ca pastorație pentru mine si dovada pentru aceasta sunt realizările spirituale și materiale cu care m-a binecuvântat Domnul în această biserică. Ele au culminat cu construcția în anul 1982, în plină dominație comunistă, a unei «catedrale» cu toate facilitățile unei funcționări moderne, în locul unei clădiri modeste pe care a avut-o biserica când am început lucrarea pastorală în ea”[4].
Succesele spirituale și administrative repurtate în Biserica din Ferentari de către pastorul Bunaciu,sunt continuate de către fiul acestuia, Otniel Bunaciu:
,,dacă mai adăugăm la […] [construcția realizată în anul 1982] și clădirile Școlii Rut construite de biserică de când Otniel (fiul meu) păstorește această biserică trebuie să zic: Binecuvântată a fost alegerea lui Dumnezeu pentru mine de a păstori Biserica Baptistă din Ferentari”[5].
Perioada celor cinzeci de ani ai comunismului românesc este cea în care Dumnezeu a ales să lucreze la desăvârșirea unui om. Calitățile și abilitățile cu care a fost înzestrat de Dumnezeu pastorul Bunaciu sunt folosite cu abilitate de către acesta pe parcursul perioadei menționate în desele confruntări între ideologia creștină și cea materialist comunistă. Prin preluarea funcției de pastor al unei Biserici Baptiste din Ferentari și pe cea de director al Seminarului Teologic, pastorul Bunaciu a călăuzit generații întregi în activitatea pastorală. Un vlăstar al acestor generații este și fiul său, Otniel Bunaciu, care alături de alții asemeni lui, continuă proiectele domnului Bunaciu într-o lume în care Biserica își poate afirma scopul în societate.
[1] Ioan Bunaciu, Umblând pe ape printre stânci, p.23.
[2] Ioan Bunaciu, Umblând pe ape printre stânci, p.24.
[3] Ioan Bunaciu, Umblând pe ape printre stânci, p.24.
[4] Ioan Bunaciu, Umblând pe ape printre stânci, p.24.
[5] Ioan Bunaciu, Umblând pe ape printre stânci, p.24.
Partajează asta:
Ioan Bunaciu, Umblând pe ape printre stânci (III)
Incursiune în istoria Bisericii baptiste din România pe parcursul perioadei comuniste (III)
Examenul de foc al vieţii
Examenul de foc al vieţii reprezintă în viziunea autorului examenul prin care l-a trecut Domnul, examenul Securităţii, şi al tracasărilor de care a avut parte între anii 1952-1954. Remarcăm în acest context problema ridicată de vecinul[1] profesorului Bunaciu, colonel de securitate, care îl întreba de ce el, tânăr cu studii economice superioare, s-a înscris la Facultatea de Teologie şi predică „Biblia care este <opiu> pentru popor?”[2] Bunaciu explică această dilemă a ofiţerului în felul următor:
„El credea că eu sunt un duşman al socialismului şi prin religie lupt împotriva orânduirii socialiste.”[3]
Explicaţia este edificatoare pentru argumentarea atitudinii şi gândirii celor care construiau sistemul comunist. Această atitudine din partea autorităţilor faţă de religie s-a reflectat în societate printr-o atmosferă de teamă şi insecuritate, relevată şi de următorul pasaj:
„Prelucrarea[4] a durat vreo două luni şi în toiul acesteia mi-am pregătit chiar un geamantan mic cu haine groase şi mă aşteptam să fiu ridicat în fiecare noapte de Securitate, mai ales că în Cluj fuseseră ridicaţi în diverse nopţi pastori reformaţi,preoţi catolici şi ortodocşi.”[5]
Presiunile Securităţii asupra domnului Bunaciu au durat doi ani, timp în care aceasta era informată despre toate mişcările şi deciziile acestuia, iar el era tracasat, bătut, anchetat, ameninţat cu ani grei de temniţă pentru a realiza de fapt colaborarea de care alţii l-au acuzat şi pe care nu au putut-o dovedi. Acesta este contextul în care în luna august a anului 1954[6] domnul Bunaciu a primit o citaţie prin intermediul căreia era invitat să se prezinte la miliţia din Cluj sub motivaţia rezolvării unor probleme la biroul de evidenţă a populaţiei. În fapt, fusese chemat de Securitate pentru a-l determina să devină colaborator al organelor statului. Ca urmare a refuzului de a da curs unei asemenea propuneri a fost anchetat, context în care ne sunt dezvăluite metodele utilizate de Securitate pentru a-i îngenunchea pe cei care nu vroiau să cedeze, şi totodată pentru a-şi recruta noi colaboratori.
„Discuţiile dintre mine şi anchetator au durat câteva ore; afară ploua, tuna şi se întunecase. După un timp ofiţerul s-a retras şi m-a lăsat singur; a revenit după zece minute şi mi-a spus: <Am vorbit cu comandantul nostru şi mi-a spus că pentru faptele ce le-ai făcut, pedeapsa este de 18 ani de închisoare. Dar domnul colonel se gândeşte că eşti tânăr şi îţi oferă posibilitatea să fii iertat, dacă te vei schimba, dacă vei deveni un bun cetăţean şi vei colabora cu autorităţile noastre>.”[7]
Prin dezvăluirea unor detalii legate de anchetarea sa, domnul Bunaciu ne prezintă în fapt metodele Securităţii, care îmbinau violenţa fizică cu presiunea psihologică, cu scopul de-al determina pe cel anchetat să cedeze. Remarcăm în acest caz combinaţia dintre bătaie şi vorba dulce cum ar spune românul, pe principiul: ,,Vorba dulce mult aduce”. La finalul acestei anchete, în urma presiunilor psihice, terorii şi slăbiciunii fizice, anchetatul cedează[8], cu condiţia de a afla detalii despre ceea ce i se cerea, în fapt de a-şi impune propriile principi[9]. I se răspunde că nu este timpul potrivit acum, urmând a se întâlni peste şapte zile pentru a stabili detalii. După această discuţie urmează cuvintele magice: „Eşti liber să pleci acasă”. Ajuns acasă şi eliberat din ghearele fricii[10] domnul Bunaciu îşi dă seama de perversitatea acţiunilor anchetatorilor. Întâlnirea cu ofiţerul de securitate după cele şapte zile de răgaz scoate în evidenţă metodele de lucru ale acestei instituţii care ne duc cu gândul la personajul John Smith şi transformarea acestuia din finalul cărţii 1984 al lui George Orwell.
„După şapte zile m-am dus la întâlnire; m-a luat în primire un civil bun şi blând în cuvinte care l-a învinuit pe colegul lui că s-a purtat prea dur cu mine, apoi a făcut apel la sentimentele noastre patriotice[11], că ar trebui să ne apărăm ţara, că el ar vrea să mă ajute[12] în problemele ce le voi avea ca pastor etc.”[13]
Este interesant de remarcat faptul că în cadrul acestei întâlniri, domnul Bunaciu adoptă o atitudine de eludare a cerinţelor ofiţerului, spunându-i acestuia că este de acord să informeze Securitatea despre cineva care ar veni la el şi i-ar spune: „Haide să răsturnăm autorităţile astea ticăloase!”[14]. Cum era de aşteptat, răspunsul domnului Bunaciu îl nemulţumeşte pe ofiţerul de securitate care îi mai dă acestuia un răgaz de şapte zile pentru a-şi reconsidera poziţia. Ca timpul de gândire să fie mai eficient, domnul Bunaciu trebuia să cântărească oferta propusă şi să o accepte ţinând cont de faptul că ar avea la activ nişte fapte, în fond fictive[15] pentru care ar putea „fi pedepsit cu ani grei de temniţă.”[16] Cu toate ameninţările şi presiunile care s-au făcut asupra sa, domnul Bunaciu a refuzat colaborarea.
Analizând aspectele prezentate putem alcătui o tipologie a modalităţilor de acţiune şi intimidare folosite de către Securitate în acţiunea de recrutare a unor informatori. Etapele[17] unor astfel de acţiuni sunt:
- Anchetă
- Ameninţări şi violenţe fizice şi verbale
- Discuţii în care se făcea apel la sentimentele patriotice ale celui aflat sub anchetă, precum şi la nevoia ca pastorii să fie ajutaţi în activitatea şi problemele de ordin personal sau profesional
- Ameninţări cu transpunerea în practică a ceea ce până acum se regăsea la nivel verbal
După ce am văzut faptul că ameninţarea era un element cheie în atragerea unora la colaborare, se cuvine a menţiona şi faptul că ameninţările pe care le profera ofiţerul de securitate nu erau lipsite de sens şi nici de valoare. Ca dovadă a ameninţării reale care plana asupra tuturor celor aflaţi în situaţii similare sau nu cu domnul Bunaciu, acesta precizează următoarele:
„În anii aceia, ca să te reţină Securitatea şi să-ţi instrumenteze dosar pe baza căruia să fi reţinut în celulele lor, nu aveau nevoie decât de două declaraţii semnate de doi informatori cum că ai uneltit prin cuvinte împotriva ordinii de stat.”[18]
Cele relatate demonstrează cât de mare era teroarea şi cum se manifesta aceasta, precum şi cât de uşor îi era regimului să-i aresteze pe opozanţi acuzându-i de uneltire împotriva ordinii de stat[19].
Prin prezentarea cadrului social politic, în fapt a terorii care se exercita în societate în anii ’50 înţelegem mult mai bine întrebarea domnului Bunaciu adresată celor care îl acuză de colaborare cu fosta securitate.
„Şi eu întreb pe acela care mă învinuieşte de colaborarea cu Securitatea cum ar fi dormit el dacă era în locul meu; cu ameninţarea directă cu pistolul, cu şantajul închisorii şi în plus fără somn liniştit, pentru că eu nu am putut dormi deloc şapte zile.”[20]
Acţiunile Securităţii şi presiunile la care aceasta îl supunea îl determină pe domnul Bunaciu să apeleze la soţie. Cu ajutorul acesteia s-a internat în Clinica de Boli Mintale din Cluj. Pe lângă dorinţa de a scăpa de presiunile Securităţii trebuie menţionat faptul că internarea a fost o consecinţă directă a surmenajului psihic la care fusese supus pe parcursul anchetei şi după aceia. După cele trei luni petrecute în spital, concediul şi întreruperea anului şcolar reuşeşte să scape din ghearele Securităţii care nu l-a mai căutat în intervalul 1955-1961, atunci când îi sunt reiterate ameninţările din anii ’50 printre care şi cea cu 18 ani de închisoare. Beneficiind de ajutorul Divinităţii, domnul Bunaciu reuşeşte să scape definitiv din această strânsoare. Este posibil ca decizia Securităţii să se fi bazat pe faptul ca şi-a dat seama că nu se putea colabora cu dânsul, dar şi pe schimbările politice[21] introduse de către Gheorghiu Dej la presiunile lui Hruşciov care preluase puterea în URSS în urma morţii lui Stalin din anul 1953.
[1] Colonel de securitate care primea informaţii despre vecinul său de la fratele bătrân din biserica pe care Ioan Bunaciu o păstorea
[2] Ioan Bunaciu, Umblând pe ape printre stânci, p.18
[3] Ioan Bunaciu, Umblând pe ape printre stânci, p.18
[4] Este vorba de prelucrarea autorului cărţii pe care o analizăm în cadrul acestui material, Prof. univ. dr. Ioan Bunaciu
[5] Ioan Bunaciu, Umblând pe ape printre stânci, p.18
[6] Anul 1954 a fot fatidic atât pentru lucrătorii creştini precum domnul Bunaciu, cât şi pentru bisericile evanghelice, în principal cele etichetate de stat cu termenul de neoprotestante deoarece s-a decis reglementarea serviciilor religioase. Acest lucru însemna că bisericile puteau să aibă un serviciu religios sâmbătă seara şi încă unul duminica până în ora 14.
[7] Ioan Bunaciu, Umblând pe ape printre stânci, p.20
[8] „Am socotit eu, atunci în ghearele fricii, că această colaborare înseamnă ca eu să fiu cetăţean cinstit”, Ioan Bunaciu, Umblând pe ape printre stânci, p.20
[9] De remarcat puterea de a putea pune condiţii
[10] Frica ca şi personificare a Securităţii
[11] Ceea ce spune domnul Bunaciu a fost sesizat şi sintetizat de către Dănuţ Mănăstireanu în cadrul comunicării Comunismul şi biserica. Studiu comparativ. Strategia regimurilor comuniste de control al activităţilor religioase. Implicaţii pentru perioada postcomunistă, susţinută în cadrul conferinţei „După 20 de ani. Perspective asupra căderii comunismului în România: cauze desfăşurare consecinţe” organizată la Iaşi în perioada 12-13 noiembrie 2009. Domnul Mănăstireanu consideră sentimentele patriotice şi în general apelul la naţionalism în contextul discuţiei noastre ca fiind un cârlig prin care Securitatea îi agăţa pe informatori. Plecând de la aspectele menţionate aici precum şi în nota 18(14) din partea a doua a incursiunii în istoria bisericii baptiste din România observăm o modalitate prin care Securitatea motiva necesitatea întreprinderii anumitor acţiuni. Cu alte cuvinte, ofiţerii de securitatea transmiteau sentimentul că ei sunt puşi acolo ca să apere ţara şi că prin acceptul colaborării, persoana respectivă nu făcea altceva decât să-şi apere glia strămoşească. Lucru fals de altfel pentru că apărarea ţării era motivaţia şi nu scopul întreprinderii acţiunilor de cele mai multe ori represive împotriva credincioşilor de orice denominaţiune, nu numai evanghelici.
[12] Ajutorul dat pastorilor în rezolvarea unor probleme personale sau de cult era prezentată de către un inspector al Departamentului Cultelor ca o modalitate eficientă de control asupra deservenţilor de culte, deşi el spunea că era vorba de stabilirea unei relaţii de colaborare.
[13] Ioan Bunaciu, Umblând pe ape printre stânci, p.20
[14] Ioan Bunaciu, Umblând pe ape printre stânci, p.21
[15] În cadrul anchetei i se aduce la cunoştinţă acuzaţia că în liceu fusese legionar, fapt neadevărat
[16] Ioan Bunaciu, Umblând pe ape printre stânci, p.21
[17] O tipologie asemănătoare se regăseşte şi la Iosif Ţon în cartea Confesiuni
[18] Ioan Bunaciu, Umblând pe ape printre stânci, p.21
[19] Un caz edificator este cel al lui Jean Staneschi, director al Seminarului Teologic Baptist din Bucureşti care în anul 1953 a fost reţinut timp de treizeci de luni fără a i se face proces şi fără a i se aduce vreo acuzaţie oficial. A fost eliberat la fel de subit şi tot fără vreo explicaţie precum a fost arestat. Iosif Ţon vine să întărească mărturiile domnului Bunaciu şi ale lui Jean Staneschi pentru că la rândul său şi el a fost reţinut de către Securitate timp de trei luni în anii ’70.
[20] Ioan Bunaciu, Umblând pe ape printre stânci, p.22
[21] Ca urmare a morţii lui Stalin în anul 1953 puterea în URSS este preluată de către Hruşciov care permite o relaxare a cadrului politic intern şi internaţional în ceea ce denumim generic lagărul socialist. De amintit în acest context şi Congresul XX PCUS, denumit şi al destanilizării. În acest context anii ’60-’70 sunt consideraţi în România ca fiind cei ai unei liberalizări la nivel politic, economic şi social.
Partajează asta:
Ioan Bunaciu, Umblând pe ape printre stânci (II)
Incursiune în istoria Bisericii baptiste din România pe parcursul perioadei comuniste (II)
Tânăr păstor
Ideologia comunistă a fost construită în aşa fel încât să fie atractivă pentru mulţi oameni deşi, ulterior, o parte dintre aceştia au realizat că ceea ce promitea aceasta era o utopie. În cadrul cărţii Umblând pe ape printre stânci, Ioan Bunaciu mărturiseşte că în tinereţe avea convingeri socialiste şi îşi dorea o carieră politică însă, în urma unei glume, visul de a face carieră politică s-a spulberat. Din acel moment viaţa sa a primit o altă direcţie, o îndrumare divină[1], fapt care îl motivează în iunie 1947 să se boteze la Biserica baptistă din Braşov, păstorită de Mara Cornel, deşi era student în anul II la Academia Comercială, iar decizia sa ar fi putut avea repercusiuni negative asupra pregătirii sale academice. Cu toate acestea, domnul Bunaciu decide să îmbine studiile economice cu cele teologice, fapt pentru care în toamna anului 1947, la recomandarea Bisericii din Braşov, se înscrie la Seminarul Teologic Baptist din Bucureşti[2]. În anul II de seminar se mută la Academia de Studii Economice din Bucureşti pe care a absolvit-o în anul 1949. Scopul era acela de a îmbina activitatea de profesor cu cea de pastor.
,,Dar în anul 1948 s-a făcut reforma învăţământului şi la pedagogie am învăţat că profesorul trebuie să aibă o concepţie materialistă despre viaţă. Aşadar, pe când eram anul II la Seminar şi anul IV la Academia de Studii Economice, am înţeles ca în noul regim politic ce se instalase la noi, cine nu era comunist şi ateist nu mai putea fi profesor la sat şi pastor în biserică.’’[3]
Înţelegând că nu are nici o şansă să îmbine cele două activităţi, decide să se dedice în totalitate activităţilor din domeniul teologic, deşi şi aici urma să se confrunte cu o serie de probleme. Această decizie îl va conduce către o nouă etapă a vieţii, cea de tânăr pastor căsătorit. Schimbarea statutului s-a realizat prin intrarea în activitatea pastorală, şi prin căsătoria în iunie 1951 cu Otilia Turcu din Almaş. Din toamna aceluiaşi an devine pastor al Bisericii Baptiste Mănăştur-Cluj, precum şi student al Institutului Teologic Protestant din Cluj (1951-1956) care, spre deosebire de Seminarul Baptist din Bucureşti, era acreditat de stat ca o instituţie de învăţământ superior. Începutul activităţii pastorale[4], precum şi implicarea în viaţa administrativă a Cultului Baptist prin alegerea sa în funcţia de secretar al Comunităţii baptiste din Cluj în anul 1953, îl aduce în contact, de pe o altă poziţie, cu autorităţile şi problemele bisericilor. Referitor la responsabilităţile pe care le implicau activitatea de pastor şi secretar al comunităţii baptiste din Cluj, precum şi primele contacte dintr-o poziţie oficială cu autorităţile, profesorul Ioan Bunaciu scrie următoarele:
„Aveam şase împuterniciţi ai Ministerului Cultelor[5], câte unul pentru fiecare raion şi un împuternicit şef în oraşul Cluj[6]. Cu aceştia trebuia să discut problemele bisericilor în raport cu autoritățile. Tot în grija mea erau problemele spirituale şi de disciplină ale bisericilor pentru că în toată regiunea Cluj erau trei pastori salariaţi […]. De aceea botezurile, nunţile şi înmormântările din bisericile Regiunii Cluj erau în sarcina noastră. La acestea se adăugau şi conferinţele interconfesionale care se ţineau din trei în trei luni la Cluj şi în oraşele reşedinţe de raioane, de la care, ca secretar al Comunităţii, nu puteam lipsi.”[7]
Deşi activitatea sa presupunea o muncă dificilă, plină de riscuri, profesorul Bunaciu vorbeşte şi de satisfacţii, văzute prin prisma legalismului şi a respectării acestuia de către „fraţii din biserică şi conducătorii lor”[8], care datorau ascultare faţă de el şi ceilalţi lideri pe baza principiului biblic al ascultării şi supunerii faţă de mai marii lor, exprimat de apostolul Pavel în Epistola către Evrei[9]. Trebuie menţionat faptul că acest verset a fost unul cheie în activitatea pastorală şi administrativă a domnului Bunaciu, în relaţia cu cei din cadrul cultului[10]. Cât priveşte relaţia cu autorităţile, Ioan Bunaciu s-a situat pe poziţia unui negociator din dorinţa de a rezolva, prin intermediul discuţiilor, problemele bisericii, comunităţii sau ale Seminarului Teologic Baptist din Bucureşti, al cărui director a fost între anii 1970-1988[11]. O poziţie diferită este atribuită taberei contestatarilor.
„Unii, cei mai tineri în frunte cu Ţon Iosif, susţineau o rezolvare prin confruntare cu autorităţile prin memorii, proteste, apeluri la diferite organizaţii internaţionale, iar ceilalţi, cei mai bătrâni, erau pentru rezolvarea problemelor de pe poziţii principiale. Personal am folosit metoda aceasta şi am reuşit să rezolvăm problemele legate de bisericile pe care le-am păstorit.[12]”
Profesorul Bunaciu consideră că poziţia protestatară adoptată de unele persoane din cadrul cultului baptist a fost determinată şi motivată de tinereţea acestora, de lipsa de experienţă în relaţiile cu autorităţile comuniste, precum şi de dorinţa de emigrare. Aceasta din urmă este argumentată şi prin afirmaţia că nu cunoaşte pe nimeni care să fi refuzat paşaportul şi viza, să fi zis: „mai bine merg la închisoare decât să emigrez.” [13] În acest context, pentru a se distanţa de tabăra contestatară, Ioan Bunaciu face apel la sentimentul patriotic, naţionalist[14].
„Sigur noi care am fost legaţi de glie şi de poporul creştin baptist din România, pe care l-am slujit din tinereţe cu sinceritate, nu ne-am putut unii cu ei, pentru că într-adevăr doream rezolvarea problemelor, nu numai provocarea autorităţilor cu ele. Am stat la datorie predicând Evanghelia şi, folosind cuvinte drese cu sare pentru a-i convinge pe duşmanii noştri că adevărul e de partea noastră[15]”
Cu această dezbatere referitoare la modalităţile folosite de către liderii evanghelici pentru a rezolva problemele bisericilor sau instituţiilor pe care le conduceau în perioada comunistă încheiem partea a doua a seriei de mesaje despre cartea Umblând pe ape printre stânci a profesorului Bunaciu cu referiri mai largi sau mai strânse la istoria religioasă a comunităţii evanghelice pe care a slujit-o timp de 60 de ani.
[1]Rememorând călătoria sa prin această lume, Ioan Bunaciu se consideră o persoană care a beneficiat de protecţia divinităţii încă din copilărie, continuând mai apoi să înţeleagă scopul lui Dumnezeu pentru viaţa sa.
[2]Seminarul Teologic Baptist din Bucureşti era recunoscut de către stat ca o şcoală teologică de nivel mediu care putea să pregătească pastori pentru bisericile baptiste.
[3]Ioan Bunaciu, Umblând pe ape printre stânci, f. ed., Bucureşti, 2009, pp.16-17
[4]Ioan Bunaciu îşi începe activitatea pastorală în anul 1950
[5]Funcţia de împuternicit se organiza chiar pe parcursul anului 1953, fiind câte unul pentru fiecare raion şi un împuternicit şef judeţean şi pentru Capitală, cf. ASSC 1953, Hotărârea [2412]/1953 a Ministerului Cultelor privind înfiinţarea funcţiunii de împuterniciţi pentru culte în cadrul unor Sfaturi Populare orăşeneşti.
[6]Prin intermediul Legii nr.5 privind raionarea administrativ-economică a teritoriului Republicii Populare Române, publicată în ,,Monitorul Oficial” nr. 77 din 8 septembrie 1950, se realizează o nouă organizare teritorial administrativă la nivelul ţării după modelul sovietic în regiuni, raioane, oraşe, comune. Această organizare administrativ-teritorială s-a menţinut până în anul 1968, când s-a revenit la modelul anterior, valabil şi astăzi.
[7]Ioan Bunaciu, Umblând pe ape printre stânci, pp.17-18
[8]Ioan Bunaciu, Umblând pe ape printre stânci, p.18
[9]„Ascultaţi de mai marii voştri şi fiţi-le supuşi”, Epistola apostolului Pavel către Evrei, cap.13, v.17, apud, Ioan Bunaciu, Umblând pe ape printre stânci, p.18
[10]Subalterni şi studenţi
[11]O poziție diferită de a domnului Bunaciu au avut o serie de lideri şi intelectuali baptişti precum Iosif Ţon, Pavel Nicolescu, Dănuţ Mănăstireanu, ș.a.
[12]Ioan Bunaciu, Umblând pe ape printre stânci, p.76
[13]Ioan Bunaciu, Umblând pe ape printre stânci, p.77. Suntem întru totul de acord cu afirmaţiile profesorului Bunaciu conform cărora a existat o poziţie contestatară determinată de oportunism, dar considerăm că au existat în aceeaşi măsură persoane care au iniţiat acţiuni protestatare dintr-o convingere sinceră, în urma cărora au avut de suportat o serie de repercusiuni. De menţionat şi faptul că în urma unor astfel de acţiuni protestatare şi contestatare s-a renunţat în anii ’70 la reglementarea serviciilor religioase ale bisericilor baptiste de către stat.
[14]O poziţie diferită referitoare la sentimentele patriotice în cadrul deciziilor şi activităţii religioase se găseşte la Dănuț Mănăstireanu, care le considera ca fiind o modalitate de infiltrare a statului în viaţa internă a cultelor. Poziţia la care facem referire a fost exprimată şi prin intermediul comunicării Comunismul şi biserica. Studiu comparativ. Strategia regimurilor comuniste de control al activităţilor religioase. Implicaţii pentru perioada postcomunistă, susţinută în cadrul conferinţei „După 20 de ani. Perspective asupra căderii comunismului în România: cauze desfăşurare consecinţe” organizată la Iaşi în perioada 12-13 noiembrie 2009. Mulţumim pe această cale domnului Dănuţ Mănăstireanu pentru amabilitatea de a discuta cu noi aceste probleme pe parcursul conferinţei la care am făcut referire.
[15] Ioan Bunaciu, Umblând pe ape printre stânci, p.77
Partajează asta:
Ioan Bunaciu, Umblând pe ape printre stânci (I)
Incursiune în istoria Bisericii baptiste din România pe parcursul perioadei comuniste (I)
Umblând pe ape printre stânci reprezintă în viziunea autorului, Prof. univ. dr. Ioan Bunaciu, viaţa acestuia în cei 60 de ani de ,,slujire cu Evanghelia în România comunistă[1]: o umblare pe ape printre stânci fără să mă ciocnesc cu ele şi cu o sosire bună în portul din care plec spre veşnicie.”[2] Plecând de la această mărturisire ne propunem să prezentăm pe parcursul mai multor articole această călătorie a autorului. În paralel cu această prezentare ne pr
opunem şi realizarea unei incursiuni în istoria Bisericii Baptiste din România, privită ca un întreg, pe parcursul a patruzeci de ani de domnie a unui regim care şi-a propus încă de la început distrugerea religiei. Obiectivul propus venea şi din considerentul că regimul comunist a văzut în religie un competitor. Când spunem aceasta ne referim la faptul că, din punct de vedere ideologic, comunismul avea caracteristicile unei religii, doar că ,spre deosebire de creştinism, care le dă adepţilor săi speranţa întâlnirii cu Mântuitorul lor şi intrarea în stăpânire a moştenirii promise, comunismul promitea un rai irealizabil, un Eden utopic care urma să se materializeze când sistemul va atinge maturitatea necesară[3]. Până la momentul respectiv sistemul comunist îşi propunea să reformeze din temelii societatea şi să creeze omul nou. Înţelegem astfel că ,,schimbările care au avut loc în societatea românească au fost o reflectare a utopiei comuniste de realizare a unei societăţi noi. Această societate era una în care valorile tradiţionale româneşti şi morala creştină au fost înlocuite de către stat cu noi valori impuse la momentul 1945 de către Uniunea Sovietică şi acceptate de clasa politică din România, ducând la înlocuirea treptată a sistemului democratic cu unul comunist. Individul, pe de altă parte, a fost constrâns să se ralieze cerinţelor sistemului pe diferite căi: de la favoruri până la impuneri brutale. Prin aceste mijloace şi metode societatea românească devine una conformistă, iar regimul comunist, prin ignorarea valorilor morale, era unul care îşi ignora propriul cetăţean şi, chiar mai mult decât atât, îl ignora pe Însuși Dumnezeu.”[4] Acesta este cadrul în care profesorul Bunaciu rememorează o parte însemnată, 40 de ani din cei 60 de slujire cu Evanghelia. De asemenea, cartea se vrea şi un răspuns la acuzaţiile de colaborare cu Securitatea care i-au fost aduse în ultimul timp, fiind utilă şi generaţiilor tinere pentru a înţelege condiţiile de lucru şi viaţă din perioada materialist ateistă prin care a trecut România pe parcursul a patru decenii.
[1] Autorul se referă la perioada 1947(1950)-2010 în care numai 40 de ani a slujit în perioada comunistă
[2] Ioan Bunaciu, Umblând pe ape printre stânci, f. ed., Bucureşti, 2009, pp.47-48
[3] Mulţumim doamnei Conf. univ. dr. Mihaela Pop, cadru didactic al Universităţii Bucureşti, pentru informaţiile şi viziunea despre problematica spinoasă a relaţiei biserică-stat, precum şi despre cea a raiului comunist
[4] Marius Silveşan, Aspecte din viaţa cotidiană a românilor. Mediul urban 1960-1975, Lucrare de licenţă prezentată în sesiunea iunie 2003 la Facultatea de Istorie, Universitatea din Bucureşti, sub coordonarea Prof. univ. dr. Mihai Retegan
Umblând pe ape printre stânci reprezintă în viziunea autorului, Prof. univ. dr. Ioan Bunaciu, viaţa acestuia în cei 60 de ani de ,,slujire cu Evanghelia în România comunistă: o umblare pe ape printre stânci fără să mă ciocnesc cu ele şi cu o sosire bună în portul din care plec spre veşnicie.”[1] Plecând de la această mărturisire ne propunem să prezentăm pe parcursul mai multor articole această călătorie a autorului spre portul din care va pleca spre veşnicie. În paralel cu această prezentare ne pr
opunem şi realizarea unei incursiuni în istoria Bisericii Baptiste din România, privită ca un întreg, pe parcursul a patruzeci de ani de domnie a unui regim care şi-a propus încă de la început distrugerea religiei. Obiectivul propus venea şi din considerentul că regimul comunist a văzut în religie un competitor. Când spunem aceasta ne referim la faptul că, din punct de vedere ideologic, comunismul avea caracteristicile unei religii, doar că ,spre deosebire de creştinism, care le dă creştinilor speranţa întâlnirii cu Mântuitorul lor şi intrarea în stăpânire a moştenirii promise, comunismul promitea un rai irealizabil, un Eden utopic care urma să se materializeze când sistemul va atinge maturitatea necesară. Până la momentul respectiv sistemul comunist îşi propunea să reformeze din temelii societatea şi să creeze omul nou. Înţelegem astfel că ,,schimbările care au avut loc în societatea românească au fost o reflectare a utopiei comuniste de realizare a unei societăţi noi. Această societate era una în care valorile tradiţionale româneşti şi morala creştină au fost înlocuite de către stat cu noi valori impuse la momentul 1945 de către Uniunea Sovietică şi acceptate de clasa politică din România, ducând la înlocuirea treptată a sistemului democratic cu unul comunist. Individul, pe de altă parte, a fost constrâns să se ralieze cerinţelor sistemului pe diferite căi: de la favoruri până la impuneri brutale. Prin aceste mijloace şi metode societatea românească devine una conformistă, iar regimul comunist, prin ignorarea valorilor morale, era unul care îşi ignora propriul cetăţean şi, chiar mai mult decât atât ,îl ignora Însuşi pe Dumnezeu.”[2] Acesta este cadrul în care profesorul Bunaciu rememorează o parte însemnată, 40 de ani din cei 60 de slujire cu Evanghelia. De asemenea, cartea se vrea şi un răspuns la acuzaţiile de colaborare cu Securitatea care i-au fost aduse în ultimul timp, fiind utilă şi generaţiilor tinere pentru a înţelege condiţiile de lucru şi viaţă din perioada materialist ateistă prin care a trecut România pe parcursul a patru decenii.
Istorie Evanghelica 