Arhive etichetă: Johann Gerhard Oncken

Maxima zilei – 29 septembrie 2017



Secretul măreț al oricărei evlavii adevărate este să-L cunoști și să crezi în Isus (Filipeni 3:8-11).

Johann Gerhard Oncken

John H. Cooke, Viața și lucrarea lui Johann Gerhard Oncken, p. 135..

Anunțuri

Maxima zilei – 28 septembrie 2017



Fapta cea mai măreață a omului în această viață este să creadă mărturia Tatălui despre Fiul Său – că El ne-a dat viața veșnică prin Cristos.

Johann Gerhard Oncken 

John H. Cooke, Viața și lucrarea lui Johann Gerhard Oncken, p. 135.

Maxima zilei – 27 septembrie 2017



Dă-ți toată silința să-ți întărești chemarea și alergarea și nu te odihni până când sufletul tău nu este spălat în sângele lui Cristos și împodobit cu neprihănirea Lui. 

Johann Gerhard Oncken 

John H. Cooke, Viața și lucrarea lui Johann Gerhard Oncken, p. 128.

Maxima zilei – 24 septembrie 2017



Să ne ținem cu putere de Cristos crezând cu tărie că El nu numai că ne poate primi, ci ne va primi și ne va mântui așa cum suntem, păcătoși și sărmani, vinovați, care merită iadul.

Johann Gerhard Oncken

John H. Cooke, Viața și lucrarea lui Johann Gerhard Oncken, p. 126.

Maxima zilei – 23 septembrie 2017



Cel mai mare sfânt […] este cel mai mare păcătos. Omul care cunoaște cel mai mult din Cristos este cel mai mare sfânt, dar el își vede cel mai bine inima păcătoasă.

Johann Gerhard Oncken

John H. Cooke, Viața și lucrarea lui Johann Gerhard Oncken, p. 127.

Maxima zilei – 22 septembrie 2017



Pentru a putea scăpa de toată nenorocirea marii apostazii și pentru a putea rămâne până la sfârșit într-un duh de veghere și rugăciune la aceeași chemare la care am fost chemați, trebuie să luăm aminte cu totă seriozitatea la aceste cuvinte: “Deșteaptă-te tu, care dormi, scoală-te din morți, și Cristos te va lumina.”

Johann Gerhard Oncken

John H. Cooke, Viața și lucrarea lui Johann Gerhard Oncken, p. 92.

Maxima zilei – 16 septembrie 2017 



Ce valoare ar avea toate eforturile tale dacă nu te lupți să împărți o doctrină biblică sănătoasă?! Dacă vrei să evanghelizezi, fă-o în mod biblic și cu un conținut biblic. 

Johann Gerhard Oncken 

John H. Cooke, Viața și lucrarea lui Johann Gerhard Oncken, p. 19.

Maxima zilei – 15 septembrie 2017 



Roagă-te cât mai mult ca să poți aștepta mult!

Johann Gerhard Oncken 

în John H. Cooke, Viața și lucrarea lui Johann Gerhard Oncken, p. 17.

Maxima zilei – 13 septembrie 2017 


Fii plin de curaj și îndrăzneț în hotărârea de a-L sluji pe Domnul! N-ai niciun motiv să n-o faci. În slăbiciunile tale, El poate să-Și glorifice numele. 

Johann Gerhard Oncken în John H. Cooke, Viața și lucrarea lui Johann Gerhard Oncken, p. 16.

Calvinismul moderat al primei mărturisiri de credință a baptiștilor români de Emanuel S. Alboiu


Un articol de Emanuel S. Alboiu

http://www.monergism.ro/index.php/2011/07/calvinismul-moderat-1913/

O critică și o analiză pertinentă a  mărturisirilor de credință baptiste și a evoluției gândirii teologice     baptiste este realizată de Eugen Matei pe blogul Chibzuieli.  Până să citesc articolul Calviniștii și statu’ drept ca să judece strâmb nu mi-am dat seama în ce măsură acest articol, publicat de  Emanuel Alboiu pe  monogerism.ro, distorsionează realitatea. Așadar voi păstra acest articol cu avertizarea publicată la început tocmai pentru ca cititorii să-și formeze un punct de vedere propriu.

Prima mărturisire de credință a baptiștilor români a fost redactată  și tipărită inițial în 1913 de Constantin Adorian, fiind republicată ulterior în 1923 (în revista Farul Mântuirii, nr. 5-6/1923 p.3-4 ) și în 1927. Modelul pentru Mărturisirea credinței creștinilor botezați, în general numiți baptiști, documentată cu citate din Sfânta Scriptură (1913) l-a reprezentatGlaubensbekenntnis der Deutschen Baptisten (1847), scrisă de Johann Gerhard Oncken și Julius Köbne. Originile mărturisirii de credință a baptiștilor germani pot fi urmărite în timp până în 1837, când, ca răspuns la o anchetă făcută de către autoritățile locale din Hamburg, biserica baptistă de aici, cea mai veche din Germania, a prezentat o mărturisire de credință cu puternice influențe calviniste. Textul mărturisirii din 1847 constituie o declarație comună de credință care, mai târziu, a devenit baza doctrinară a Uniunii Baptiste Germane (Bund der Baptistengemeinden).

Cât de fidelă originalului german este mărturisirea de credință a baptiștilor români de la 1913? Mai păstrează ceva din influența calvinistă a acesteia? Iată părerea lui Alexa Popovici, exprimată în volumul al doilea al Istoriei baptiștilor din România (1919-1944) , în capitolul „Nuanţa predestinaționistă la baptiștii din Ardeal”: Moștenită încă de la primii predicatori, Mihai Cornea, Mihai Toth și alții, care au provenit de la calvini, trăsătura aceasta a rămas și la generația următoare de predicatori, nuanța de predestinaționism. Ei susțineau că cine este ales pentru mântuire va ajunge să fie un mântuit fiindcă împrejurările se vor împleti în așa ca omul să fie mântuit. Și invers, cine nu este ales pentru mântuire, chiar dacă se pocăiește, va cădea și va rămâne pierdut. Deși predicatorii ardeleni nu mergeau cu explicațiile până la analize și apologie, ci s- au limitat doar la enunțări, de la predicatorii care prin predici și discuții afirmau nuanța aceasta predestinaționistă, calvinistă, învățătura a ajuns cunoscută și afirmată de credincioși. Dar cum în acea vreme predomina evanghelismul și misionarismul, acel proces clar de afirmare a fidelității credincioșilor în aplicarea învățăturii nou-testamentale, și în puternica înfruntare cu alte confesiuni în lupta pentru afirmarea opiniilor baptiste, nuanța predestinaționistă a căzut din preocuparea predicatorilor, ea nu prezenta un prea mare interes în lucrare. Cu trecerea anilor, și mai ales prin venirea unor predicatori din America, contactul cu însemnați predicatori și profesori de teologie din Anglia și America, aceasta nuanță foarte subtilă de crez a început să dispară, fiindcă, dacă la început problema alegerii a constituit un capitol în mărturisirea de credință, ea n-a mai apărut în mărturisirile de credință de mai târziu. Predicatorii pregătiți în Seminar puneau accentul pe universalitatea harului și astfel, încet, cu timpul, nuanța calvinistă a dispărut, fiind înlocuită de sensul arminian al alegerii.

Reiese că, în perioada interbelică, doctrina alegerii necondiționate era predicată de cei mai mulți pastori și cunoscută de majoritatea credincioșilor baptiști. Interesant este că Alexa Popovici nu observă nicio legătură între această „nuanță predestinaționistă” – pe care o explică neadecvat, fără să-i prindă esența –  și avântul misionar ce caracteriza mișcarea baptistă înainte de al Doilea Război Mondial.

Poate fi pusă diminuarea interesului pentru misiune – evidentă după 1949 în cadrul multor biserici baptiste – și pe seama adoptării unei teologii arminiene? Acest articol nu își propune să răspundă la o astfel de întrebare, ci doar să semnaleze accentele calviniste din prima mărturisire de credință a baptiștilor români (1913) prin comparație cu Glaubensbekenntnis der Deutschen Baptisten (1847). Traducerea în limba engleză a acesteia din urmă a fost realizată de Russell Phillips, în august 2002. Pentru o prezentare mai extinsă a istoriei doctrinei despre mântuire la baptiștii din România se poate consulta eseul The History of Calvinism and Arminianism among Romanian Baptists, realizat de Nicolae Chiciudean.

Chiar și după o lectură sumară, se poate observa că Articolul 3 din Mărturisirea credinței, referitor la doctrina despre păcat, este preluat în întregime din mărturisirea germană de la 1847. Sunt foarte clar afirmate depravarea totală și inabilitatea moralăa omului căzut.

Articolul 4 (despre mântuire) este o prescurtare a aceluiași articol din mărturisirea de la 1847. Varianta românească pierde ideea că „singura cale de salvare a omului din păcat și de consecințele îngrozitoare ale acestuia este prin potolirea mâniei lui Dumnezeu și prin deplina satisfacere a dreptății Sale sfinte”. De asemenea, se trece peste afirmația că „din veșnicie, Dumnezeu L-a desemnat pe singurul Lui Fiu, Isus Hristos, să fie jertfa de ispășire”.

Nici afirmațiile referitoare la persoana lui Hristos nu se regăsesc în varianta românească: „într-o unire dintre divinitatea Lui veșnică și natura umană, un suflet adevărat uman și un corp omenesc, care au fost, însă, și rămân în totalitate pure și fără de pată, astfel că nu a existat niciun păcat în inima lui Isus, nici în viața Lui exterioară.”

Din al doilea paragraf al articolului a rămas în varianta românească doar prima frază. Nu a fost tradus enunțul: „și că, prin aceeași [jertfă] avem iertarea de toate păcatele și nelegiuirile, justificarea, neprihănirea veșnică, răscumpărarea de la moarte, [de sub stăpânirea] diavolului și de iad, dar și viața veșnică; [tot prin ea] am primit și puterea de a urî păcatul, de a-l da la moarte, precum și voința și [puterea] de a face binele”.

Articolul 5, care vorbește despre alegerea necondiționată, este trunchiat, fiind păstrată doar prima frază. Se introduce însă un alt paragraf despre responsabilitatea omului, inexistent în mărturisirea germană.

Iată o traducere posibilă a întregului articol din original: Noi credem că, din eternitate, a fost plăcerea liberă a lui Dumnezeu, necălăuzită de ceva din afara Ființei Sale, intenția Sa determinată de a răscumpăra păcătoși. În acest scop, încă înainte de întemeierea lumii, din iubirea Sa necondiționată și milostivă, a fost hotărât în cadrul Dumnezeirii ca Iehova, Cel Uns, prin întruparea și prin moartea Sa, să fie Mântuitorul (Răscumpărătorul), astfel încât, din rasa umană pierdută în decursul timpului, răscumpărarea să fie aplicată celor care au fost aleși de Tatăl, ale căror nume sunt scrise în cer, celor care s-au dat pe ei înșiși în mâinile Mântuitorului ca popor al Său, ca oi ale turmei Sale, celor pentru care El și-a dat viața, aceștia fiind moștenirea Sa, rodul suferințelor și al morții Sale, mireasa Lui. Viața veșnică în Hristos a fost asigurată pentru aceștia și, în același timp, au fost asigurate toate mijloacele prin care ei să fie aduși la credința în Hristos, la sfințenie și, în cele din urmă, la fericirea veșnică. Acest decret al lui Dumnezeu este de neschimbat și din veșnicie imuabil, astfel că cei pe care îi privește, cei aleși, nu pot fi smulși din mâinile lui Hristos, ci ei sunt păstrați, prin puterea lui Dumnezeu, în credință și în dragoste pentru Hristos, până când devin co-moștenitori ai slavei Sale”.

Articolul 6 din mărturisirea germană, despre mijloacele harului, a fost eliminat în întregime în varianta românească din 1913. Însă, la articolul 7 din traducere, a fost introdusă fraza: „Deosebite mijloace rânduite de Dumnezeu pentru înaintare în sfințire sunt: cuvântul lui Dumnezeu (Sft. Scriptură), rugăciunea și împărtășirea credincioșilor unii cu alții.”

Iată o traducere a articolului 6 din Glaubensbekenntnis der Deutschen Baptisten (1847): „Noi credem că Dumnezeu a rânduit mijloacele harului, prin care El îi atrage pe păcătoși la Sine și le aplică mântuirea pe care Hristos a obținut-o. În acest sens, Dumnezeu are o ordine bine stabilită, care nu poate fi modificată de noi fără abateri de la voința divină. În primul rând, a) Cuvântul lui Dumnezeu este folosit. Cei convertiți prin [auzirea] Cuvântului, prin lucrarea Duhului Sfânt, sunt apoi adăugați la Biserica lui Hristos prin b) Botez și, în același timp, ca membrii ai acestei biserici sărbătoresc c) Cina Domnului proclamând moartea lui Hristos și [intrând în] comuniunea cea mai intimă cu El. Comuniunea sfinților își găsește, de asemenea, cea mai înaltă expresie a sa în Cina Domnului. Cu toate acestea, Rugăciunea este sufletul tuturor mijloacelor harului și a stării de har, în general. Acesta începe încă din primul moment al vieții noi și nu încetează niciodată”.

Articolul 6 din mărturisirea de la 1913, despre nașterea din nou, reia articolul 7 din varianta germană (1847), însă exclude ultima frază, care face referire la regenerarea monergistă: „Această transformare minunată în inima și conștiința păcătosului este exclusiv lucrarea Duhului Sfânt, care, în acord cu voia plină de har a lui Dumnezeu, însoțește Cuvântul cu toată lucrarea Sa atotputernică și eficientă, realizând astfel regenerarea păcătosului carnal, deschizându-i inima, luminându-i sufletul și producând credință vie în Hristos.”

Articolul 7, despre sfințire, din mărturisirea baptiștilor români este o variantă mai scurtă a articolului 11 din mărturisirea germană. Iată o traducere integrală a articolului original: „Noi credem că, fără sfințire (sfințenie), nimeni nu va vedea pe Domnul. Sfințirea este o consecință a justificării păcătosului înaintea lui Dumnezeu prin credința în Hristos și este indisolubil legată de aceasta. Ea constă în faptul că – după ce stăpânirea păcatului asupra inimii regenerate a fost eliminată – acum, prin influența constantă a Duhului Sfânt, cei credincioși depun toate eforturile pentru a da la moarte păcatul care încă se agață de ei, pentru a împlini legea Dumnezeului lor și pentru a oferi sufletul și trupul lor ca o jertfă vie, plăcută lui Dumnezeu, prin care El este slăvit. În același timp, aceste eforturi pot fi, totuși, depășite de unele slăbiciuni și de păcat, pe care ei nu îl scuză, ci mai degrabă îl regretă profund, deoarece acesta îl ofensează pe Dumnezeul lor milostiv și tulbură pacea lor cu El. În acest caz, ei nu vor găsi o odihnă până când nu au obținut iarăși iertare, pe viitor trăind mult mai atent.

O dragoste sfântă și filială (specifică unui fiu) pentru Dumnezeu și poruncile Lui este cel mai important aspect al sfințirii; această dragoste, care este produsă, menținută și hrănită în inimă de Duhul Sfânt, îl face pe cel credincios să fie treptat în asemănare cu Dumnezeu. Noi considerăm că sfințirea trebuie să continue pe parcursul întregii noastre vieți; chiar și în cazul celei mai sfinte vieți avem încă nevoie de harul iertător al lui Dumnezeu prin sângele lui Hristos.”


În concluzie, se poate spune că Mărturisirea credinței creștinilor botezați, în general numiți baptiști, documentată cu citate din Sfânta Scriptură (1913) are accente calviniste moderate. Sunt susținute clar și răspicat depravarea totală, alegerea necondiționată, regenerarea monergistă. Doctrina perseverenței sfinților în har poate fi dedusă din folosirea unor expresii ca „în sfârșit ne va introduce în împărăția Lui cea vecinică” sau „a-i rândui la viața vecinică și fericită”. Răscumpărarea particulară nu este nici negată, nici afirmată.

%d blogeri au apreciat asta: