Biserica Crestină Penticostală „Maranata” Rădăuti de la persecutie la democratie
Ieri, 8 aprilie 2012, când credincioșii romano-catolici au serbat Paștele iar cei ortodocși intrarea triumfală a Domnului Isus în Ierusalim (Floriile), Biserica Penticostală „Maranata” Rădăuți a îmbrăcat straie de sărbătoare cu prilejul inaugurării noului sediu. Dorința creștinilor penticostali din Rădăuți, jud. Suceava, de a avea un locaș de închinare adaptat numărului de membri în care să poată aduce slavă lui Dumnezeu nu este una nouă. Înființată în anul 1950, biserica a crescut ajungând în anul 1969 la 1000 de membri dintr-un total de 1500 de persoane care participau regulat la serviciile religioase. În aceste condiții considerăm că dorința credincioșilor de a avea un locaș de închinare adaptat nevoilor ca fiind una legitimă, părere care nu a fost împărtășită și de autoritățile locale din perioada respectivă, precum domnul primar Aurel Olarean care a participat la inaugurarea din anul 2012. Răspunsul primarului localității Rădăuți, Gheorghe Cuciureanu, la cererea Bisericii Penticostale „Maranata” din anul 1969 de a i se permite repararea locașului de închinare și nu de a-l extinde sau reconstrui a fost următoarea: „Pentru creștini eu nu voi acorda niciodată permisiunea de a cumpăra o biserică”.
Persecuțiile și suferințele credincioșilor sunt prezentate în cadrul articolului Razie asupra Bisericii penticostale Maranata din Rădauți, scris de către un om al locului, Radu Iroftei, doctor în istorie cu o temă legată de relațiile româno-britanice în perioada comunistă.
În finalul acestui articol am dori să menționăm faptul că primarul Gheorghe Cuciureanu nu mai este, însă Biserica Maranata a rămas în Rădăuți pentru a fi o lumină în mijlocul oamenilor.
Informațiile despre inaugurare și fotografia au fost preluate de pe site-ul suceavaevanghelica.wordpress.com
Partajează asta:
Emil Bodnăraș despre retragerea trupelor sovietice din România
Un articol de Dr. Radu Iroftei
Articolul de față reprezintă rodul cercetării prietenului meu, Radu Iroftei în arhivele britanice și reprezintă un punct de vedere inedit referitor la contextul retragerii trupelor sovietice din România. Referitor la acest aspect, cel al retragerii trupelor sovietice din România, am citit nu cu mult timp în urmă prefața academicianului Florin Constantiniu la cartea lui Liviu Țăranu despre Avram Bunaciu precum și ceea ce scria Liviu Țăranu în cartea amintită atunci când se referea la subiectul în discuție. Ambii istorici deplângeau lipsa unor informații din interior despre contextul retragerii trupelor sovietice, informații care ne sunt oferite acum grație articolului de față.
Deceniile șase-șapte ale secolului XX au însemnat pentru România, sub impactul destalinizării, primele inițiative în nume propriu pentru legitimare internațională și vizibilitate pe scena mondială. În diminuarea dependenței economice față de Moscova și pentru realizarea unei politici externe românești independente, retragerea trupelor sovietice din România reprezintă un factor important pentru actorii politici de la București. Pentru stabilirea împrejurărilor retragerii sovietice, arhivele britanice de la Kew Garden aduc importante informații.
Este cunoscută relatarea lui Silviu Brucan despre dialogul dintre Gheorghe Gheorghiu-Dej și N.S. Hrușciov în urma căruia liderul sovietic ar fi fost convins să retragă trupele sovietice din România. Potrivit lui Silviu Brucan, Gheorghe Gheorghiu-Dej ar fi invocat incidentele dintre soldații sovietici și cetățenii români, precum și lipsurile în aprovizionare, fenomene atribuite de: „dușmanii noștri”, prezenței militare sovietice în România, „nouă asta ne face greutăți în muncă, iar vouă vă face rău – a spus Gheorghiu-Dej – ce îți trebuie toata chestia asta, la ce bun să ții aici atâția soldați sovietici?”.
Argumentele invocate de secretarul general al P.M.R l-ar fi convins pe Hrușciov, care potrivit aceleiași relatări, era în căutarea unor formule de destindere în relațiile cu Occidentul în urma reprimării sângeroase a revoluției ungare. „Nu trece mult – încheie Brucan relatarea lui – și Hrușciov îl cheamă la telefon pe Gheorghiu Dej, că a dat ordin de retragere a trupelor sovietice din România”.
În memoriile lui Hrușciov se găsește o relatare a discuției pe care liderul sovietic a avut-o cu Emil Bodnăraș subliniindu-se iritarea cu care a fost primită această propunere. Astăzi, dispunem de o relatare a lui Bodnăraș despre acest moment, ca și despre împrejurările în care Kremlinul a decis retragerea trupelor sovietice din România.
Articolul complet poate fi citit în numărul curent (martie 2012) al Revistei Istorie și civilizație.
Partajează asta:
Razie asupra Bisericii penticostale Maranata din Radauti
Dr. Radu IROFTEI
În documentele consultate în Marea Britanie, The National Archives Kew Garden de la Londra[1] mi-a atras atenția
următorul titlu: ”Razie asupra creștinilor la Rădăuți – Nordul României; nici o permisiune pentru creștini să cumpere o biserică nouă sau să reconstruiască una veche pe cheltuiala lor”, extras din Revista EWNS, aparținând Agenției Internaționale Creștine de Știri, din data de 1 iulie 1979. Articolul menționat este o mărturie a constrângerilor și presiunilor exercitate de către autoritățile vremii împotriva creștinilor aparținând cultului penticostal.
Înregistrată în anul 1950, sub numărul 681, biserica penticostală din orașul Rădăuți avea conform documentului menționat 994 de membri dintr-un total de 1500 care participau la slujbă. În aceste condiții, începând cu anul 1969, credincioșii au încercat să obțină aprobarea pentru a repara clădirea lăcașului de închinare. „Pentru creștini eu nu voi acorda niciodată permisiunea de a cumpăra o biserică”, li s-a spus de către primarul Gheorghe Ciurcureanu [CUCIUREANU]. Împrejurările care au generat aceasta stare de fapt –neacordarea autorizației de construcție- nu i-au descurajat pe membrii bisericii care au hotărât să continue realizeze reparația și extinderea lăcașului de cult și fără aprobarea autorităților. Drept rezultat a urmat o descindere la ordinele directe ale primarului fiind confiscate 1200 kg de tabla galvanizată, lemn. Chiar și cooperativa care le-a vândut materialul fost amendată cu suma de 30.000 de lei, autoritățile obligînd pe cel care a autorizat vânzarea, un tată de 4 copii să plătească el însuși amenda pentru implicarea sa. Au fost amendați de asemnea conducătorul bisericii, Apostol Ozarchevici și casierul Titus Lupașcu dar și biserica cu încă 30.000 de lei, iar alți 8000 de lei au fost confiscați din fondurile bisericii.
Cazul a ajuns și în instanță, iar atunci când avocatul apărării s-a ridicat, judecătorul l-a întrebat: ”dumneavoastră tovarășe îi apărați pe creștini? știți că nu sunt permiși? ar trebui să mergeți la căpitanul politiei secrete[securității] Mihalcea și să discutați cazul”[2]. Atunci procesul a continuat fără avocat iar bisericii i s-a ordonat să plătească amenzile fără termen de apel.
Secretarul de partid local a refuzat să-i vadă pe membrii bisericii privind acest caz; iar secretarul bisericii Penticostale local, Grosu Constantin și președintele cultului penticostal, Bochian Pavel din București au spus că nu au putut să facă nimic, fiindcă ei nu au vrut să fie implicați în problemele statului. La toate aceste opreliști membrii bisericii penticostale ”Maranata”, au găsit un mijloc foarte înțelept de a rezolva problema; renovarea și consolidarea din interior a clădirii.
Cele prezentate mai sus au o semnificație deosebita, atât prin situația expusă, dar și prin faptul că orașul unde m-am născut, oamenii care îmi erau vecini sunt menționați in arhivele de la Londra.
Înțelegem astfel că încrederea creștinilor din România nu s-a diminuat nici când variate măsuri de represiune ale regimului s-au aplicat împotriva lor cătând să-L slujească pe Dumnezeu chiar și în împrejurări potrivnice.
[1] F.C.O. 28/3841 (1979).
[2] Ibidem.
Radu IROFTEI este doctor în istorie al Universității București.
Recomandări:
Biserica Crestină Penticostală „Maranata” Rădăuti de la persecutie la democratie
Istorie Evanghelica 