Arhive etichetă: remembering7

Necesitatea unei istorii obiective a Bisericii Baptiste


Mi s-au părut interesante unele dintre ideile care apar în articolul de mai jos.
Referitor la întrebările pe care le-am primit legate de inițiativă lui George Modoran de a publica o istorie „sincera” a bisericii Adventiste în perioada comunista, precizez doar ca nu cunosc detalii. Câțiva ani în urma i-am propus lui George o colaborare care sa includă mai multi cercetători adventiști la CNSAS iar rezultatul sa fie inclus într-o carte cu autor multiplu. Nu am primit nici un feedback legat de aceasta propunere, asa ca am considerat proiectul ca neprezentând interes. Ideea era ca puncte de vedere eventual diferite sa apară în paralel în așa fel încât cititorul sa poată avea un spectru larg de informație (și eventual interpretare) și sa poată concluziona singur. Nu pun la îndoiala sinceritatea lui George, însă pentru un istoric profesionist nu exista istorie sincera sau nesincera ci doar cu un grad mai mic sau mai mare de subiectivitate. Nu exista istorie 100% obiectivă. Pentru ca asta ar însemnă sa cunoști intențiile din spatele gesturilor și acțiunilor oamenilor. Cine pretinde ca ar putea reda acest context cu „sinceritate” se așează într-o poziție ingrata, pierzându-și credibilitatea. Ghiocel Fitzai a publicat o variantă de istorie adventistă cu câțiva ani în urma. Apariția anunțatei istorii „sincere” înseamna ca varianta lui Ghiocel Fitzai a fost o istorie nesincera? Ceea ce ma intriga, însă, este solicitarea de păreri cu privire la o astfel de „sinceritate” în contextul solicitării ca lucrarea sa fie tipărita sub auspiciile bisericii la editura Viata și Sănătate. În afara unei dorințe de publicitate, și eventual a unei presiuni asupra comitetului Uniunii pentru a ceda cererii „maselor”, solicitarea mi se pare neavenită. Istoria se scrie. Iar istoricul va fi judecat de istorie. Restul este deșertăciune.
Ideile care mi-au atras atenția sunt următoarele:
1.  mai multi cercetători adventiști la CNSAS iar rezultatul sa fie inclus într-o carte cu autor multiplu. Ideea era ca puncte de vedere eventual diferite sa apară în paralel în asa fel încât cititorul sa poată avea un spectru larg de informație (și eventual interpretare) și sa poată concluziona singur.
2.  pentru un istoric profesionist nu există istorie sinceră sau nesinceră ci doar cu un grad mai mic sau mai mare de subiectivitate. (nu pot fi în totalitate de acord cu aceasta afirmație pentru ca o istorie cu un grad mare de subiectivitate este din capul locului una „nesinceră” ).
Autorul articolului de mai sus a avut amabilitatea să mă lămurească asupra acestui aspect, și deși îl regăsiți în comentarii, m-am gândit că ar fi oportun să-l introduc și aici:
Marius, sa-ți explic de ce un grad mai mare de subiectivitate nu înseamnă automat lipsa de sinceritate. Lipsa documentelor sau acces doar parțial la ele poate duce la subiectivitate, în ciuda intențiilor lăudabile și sincere. Dacă istoria se scrie pe baza declarațiilor martorilor, implicit gradul de subiectivitate este mai mare. Bineînțeles ca nu exclud posibilitatea unor intenții mai putin oneste, dar nu suntem în măsura sa ne pronunțam legat de intențiile oamenilor, pana la proba contrarie. Obiectivul nostru nu sunt procesele de intenție . . .
Prin urmare, subiectivitatea nu este legată întotdeauna în mod direct de lipsa de sinceritate, fiind consecința unui complex de factori.
3. Nu exista istorie 100% obiectivă. Pentru că asta ar însemna să cunoști intențiile din spatele gesturilor și acțiunilor oamenilor.
4.  Istoria se scrie. Iar istoricul va fi judecat de istorie.
Părerea mea este că și în Biserica Baptistă ar trebui să existe un grup de cercetători care să elucideze aspectele plăcute sau mai putin plăcute ale istoriei recente (comuniste și postcomuniste) sau a celei putin mai îndepărtate (perioada interbelică și anii 40). Ar fi interesantă o carte cu puncte de vedere diferite asupra unor subiecte în care autorii să-și argumenteze științific punctele de vedere, să le explice și să se bazeze pe documente dacă acestea există (documente pe care să le prezinte cu scopul de a informa, elucida anumite aspecte și nu cu cel de răzbunare personala sau pentru a arăta că o tabăra este mai tare decât alta).
Un caz pe care l-am întâlnit recent în cercetările mele și are o legătură cu acest subiect se referă la un pastor baptist din zona de sud/sud-est a României despre care un document din anul 1971 menționa: „Numitul S este informatorul nostru cu numele conspirativ „FLORESCU PETRE”, pastor al bisericii baptiste din …………, județul …………

Marturia unui fost lucrator din Securitate care L-a cunoscut pe Dumnezeu via remembering7


Din cultele religioase, biserica care a fost cel mai oprimata a fost cultul penticostal. Ortodocsii sau catolicii faceau voia noastra. Ce le spuneam sa faca, aia faceau. Penticostalii aveau ceva deosebit: lucrarea Duhului Sfant. In vremea aceea, la cabinetul 2 s-a pus problema daca putem sa starpim pe acesti penticostali. Articolul 30 din Constitutie nu ne dadea dreptul acesta. Asa ca am inceput sa actionam asa cum ne invatau instructorii nostri: cum sa lovim sub centura, ca cei din afara sa nu afle de crimele si marsaviile pe care le savarseam. In trei ani de zile au reusit sa faca din mine un călăau, un om care ucide cu sange rece nu oameni vinovati ci oameni nevinovati, copii ai lui Dumnezeu.

Trebuie sa stiti ca in fruntea cultului era un om de-al nostru care intotdeauna supraveghea activitatea cultului si se supara foarte mult cand cei care erau pusi sa faca conform planurilor noastre nu ascultau…

Citește continuarea în cadrul articolului Fragmente din marturia unui securist pocait – 1.

.

 

Era mai bine în comunism? O convorbire cu tortionarul Frant Tandara


Toționarul Franț Ţandără a incetat din viata la 2 mai 2004, la Giurgiu, fara a fi vreodata anchetat de organele competente pentru crimele comise. Interviul de fata a reprezentat ultima marturie pe care acesta a dorit sa o lase pentru mass-media din Romania.

De multe ori spun ca era mai bine in comunism, dar apoi ma intreb: „cum era bine?“. Caci romanul are un mare defect: uita repede. Si eu am mai uitat, dar n-am uitat faptele rele pe care le-am facut, sa stiti. Aproape toate, in intregime, le stiu. Ca le ocolesc este altceva caci, sa stiti, un criminal se fereste foarte mult. Un criminal fuge. Dar intotdeauna apare adevarul in fata lui si asta este foarte dureros. Iar eu, daca v-am spus toate astea este pentru ca stiu ca un om care nu are trecutul pus la punct nu poate avea viitor. Nu este om ala. Comunistii nu au fost rai cu totii… Erau si oameni cumsecade printre ei, oameni care si-au vazut de treaba lor, profesionisti. Ca erau activisti si membri cotizanti. aia cotizanti isi vedeau de treaba lor. Iar Iliescu spune ca au fost 3.800.000 de comunisti! Nu se poate asa ceva! Nu trebuie sa-i bagam pe toti in aceeasi oala. Au fost membri care au facut rau acestei tari si membri care si-au vazut de treaba lor.

Cititi aici interviul tulburător de Fabian Anton realizat la 21 martie 2002 în Giurgiu cu un tortionar lucid dar nepocait.

Interviu semnalat de remembering7

 

%d blogeri au apreciat asta: