Arhive etichetă: cercetare

La mulți ani, Prof. dr. Iosif Țon (30 septembrie 2016)


Iosif Țon la Centenarul Ioanid&Carman - dec 2012

În data de 30 septembrie 2016, profesorul Iosif Țon a împlinit frumoasa vârstă de 82 de ani. Cu acest prilej îi urăm binecuvântări din partea Domnului.

Iosif Țon predicând la Biserica Baptistă Mihai Bravu 1977

Iosif Țon predicând la Biserica Baptistă Mihai Bravu 1977

Despre rolul său în promovarea libertății religioase în perioada comunistă am scris, atât eu cât și Bogdan Emanuel Răduţ în cărțile noastre, dar și în alte studii și articole științifice.

Cultele neoprotestante si drepturile omului - coperta 1

În anul 2015, profesorul Iosif Țon ne-a acordat un interviu, mie și colegului de slujire pe tărâmul istoriei, Emanuel Răduţ, în care a vorbit despre modul în care familia sa a cunoscut credința baptistă, dar și despre perioada interbelică și cea a celui de-al doilea război mondial.
În cadrul acestui interviu Prof. dr. Iosif Țon vorbește și despre modul în care a cunoscut-o pe Elisabeta, cea care avea să-i fie soție atunci și continuă să-i fie soție credincioasă și devotată. Un ajutor potrivit în viața de familie și în lucrarea de propovăduire a Evangheliei.
Todată anul acesta (2016) familia Țon Iosif și Elisabeta a împlinit 57 de ani de căsnicie.

Cu acest prilej am realizat și poza următoare, în care alături de Prof. dr. Iosif Țon sunt doi istorici : Bogdan Emanuel Răduţ și Marius Silveșan

Reclame

Tinerii baptiști în Europa. Influența factorilor sociali în prevenirea conduitei deviante – Sesiune de comunicări științifice la Facultatea de Teologie Baptistă


Siglă FTBFacultatea de Teologie Baptista și Institutul Teologic Baptist de Grad Universitar din București au deosebita plăcere de a va invita sa participați, în data de 18 noiembrie, între orele 09.00 – 11.30, la Sesiunea de comunicări științifice „Tineri baptiști în Europa. Influența factorilor sociali în prevenirea conduitei deviante”.
Evenimentul va avea loc la sediul Institutul Teologic Baptist de Grad Universitar din București, situat în Str. Berzei nr. 29, Sector 1.
Programul Youth in Europe presupune, printre altele, realizarea unei cercetări care să stea la baza unor programe de prevenire a consumului de droguri în rândul tinerilor.

Astfel, Facultatea de Teologie Baptistă din cadrul Universității București a efectuat o cercetare sociologica pentru a evidenția posibilele asemănări și deosebiri în domeniul consumului de substanțe,
existente între elevii bucureșteni din eșantionul general, cu vârste cuprinse între 14 și 16 ani (2800 de respondenți) și, respectiv, elevii baptiști din același segment de vârstă. În cadrul acestei conferințe vor fi prezentate rezultatele inițiale ale cercetării din București, în prezenta inițiatorului Programului Youth in Europe, dl. Jón Sigfússon, Directorul Icelandic Centre for Social Research and Analysis (ICSRA) din cadrul Universității din Reykjavik.

Necesitatea unei istorii obiective a Bisericii Baptiste


Mi s-au părut interesante unele dintre ideile care apar în articolul de mai jos.
Referitor la întrebările pe care le-am primit legate de inițiativă lui George Modoran de a publica o istorie „sincera” a bisericii Adventiste în perioada comunista, precizez doar ca nu cunosc detalii. Câțiva ani în urma i-am propus lui George o colaborare care sa includă mai multi cercetători adventiști la CNSAS iar rezultatul sa fie inclus într-o carte cu autor multiplu. Nu am primit nici un feedback legat de aceasta propunere, asa ca am considerat proiectul ca neprezentând interes. Ideea era ca puncte de vedere eventual diferite sa apară în paralel în așa fel încât cititorul sa poată avea un spectru larg de informație (și eventual interpretare) și sa poată concluziona singur. Nu pun la îndoiala sinceritatea lui George, însă pentru un istoric profesionist nu exista istorie sincera sau nesincera ci doar cu un grad mai mic sau mai mare de subiectivitate. Nu exista istorie 100% obiectivă. Pentru ca asta ar însemnă sa cunoști intențiile din spatele gesturilor și acțiunilor oamenilor. Cine pretinde ca ar putea reda acest context cu „sinceritate” se așează într-o poziție ingrata, pierzându-și credibilitatea. Ghiocel Fitzai a publicat o variantă de istorie adventistă cu câțiva ani în urma. Apariția anunțatei istorii „sincere” înseamna ca varianta lui Ghiocel Fitzai a fost o istorie nesincera? Ceea ce ma intriga, însă, este solicitarea de păreri cu privire la o astfel de „sinceritate” în contextul solicitării ca lucrarea sa fie tipărita sub auspiciile bisericii la editura Viata și Sănătate. În afara unei dorințe de publicitate, și eventual a unei presiuni asupra comitetului Uniunii pentru a ceda cererii „maselor”, solicitarea mi se pare neavenită. Istoria se scrie. Iar istoricul va fi judecat de istorie. Restul este deșertăciune.
Ideile care mi-au atras atenția sunt următoarele:
1.  mai multi cercetători adventiști la CNSAS iar rezultatul sa fie inclus într-o carte cu autor multiplu. Ideea era ca puncte de vedere eventual diferite sa apară în paralel în asa fel încât cititorul sa poată avea un spectru larg de informație (și eventual interpretare) și sa poată concluziona singur.
2.  pentru un istoric profesionist nu există istorie sinceră sau nesinceră ci doar cu un grad mai mic sau mai mare de subiectivitate. (nu pot fi în totalitate de acord cu aceasta afirmație pentru ca o istorie cu un grad mare de subiectivitate este din capul locului una „nesinceră” ).
Autorul articolului de mai sus a avut amabilitatea să mă lămurească asupra acestui aspect, și deși îl regăsiți în comentarii, m-am gândit că ar fi oportun să-l introduc și aici:
Marius, sa-ți explic de ce un grad mai mare de subiectivitate nu înseamnă automat lipsa de sinceritate. Lipsa documentelor sau acces doar parțial la ele poate duce la subiectivitate, în ciuda intențiilor lăudabile și sincere. Dacă istoria se scrie pe baza declarațiilor martorilor, implicit gradul de subiectivitate este mai mare. Bineînțeles ca nu exclud posibilitatea unor intenții mai putin oneste, dar nu suntem în măsura sa ne pronunțam legat de intențiile oamenilor, pana la proba contrarie. Obiectivul nostru nu sunt procesele de intenție . . .
Prin urmare, subiectivitatea nu este legată întotdeauna în mod direct de lipsa de sinceritate, fiind consecința unui complex de factori.
3. Nu exista istorie 100% obiectivă. Pentru că asta ar însemna să cunoști intențiile din spatele gesturilor și acțiunilor oamenilor.
4.  Istoria se scrie. Iar istoricul va fi judecat de istorie.
Părerea mea este că și în Biserica Baptistă ar trebui să existe un grup de cercetători care să elucideze aspectele plăcute sau mai putin plăcute ale istoriei recente (comuniste și postcomuniste) sau a celei putin mai îndepărtate (perioada interbelică și anii 40). Ar fi interesantă o carte cu puncte de vedere diferite asupra unor subiecte în care autorii să-și argumenteze științific punctele de vedere, să le explice și să se bazeze pe documente dacă acestea există (documente pe care să le prezinte cu scopul de a informa, elucida anumite aspecte și nu cu cel de răzbunare personala sau pentru a arăta că o tabăra este mai tare decât alta).
Un caz pe care l-am întâlnit recent în cercetările mele și are o legătură cu acest subiect se referă la un pastor baptist din zona de sud/sud-est a României despre care un document din anul 1971 menționa: „Numitul S este informatorul nostru cu numele conspirativ „FLORESCU PETRE”, pastor al bisericii baptiste din …………, județul …………
%d blogeri au apreciat asta: