Arhive etichetă: Vasile Filat

Apariții editoriale (58) – Vasile Filat, Istoria mișcărilor evanghelice din Basarabia în perioada țaristă 1812-1918


Mișcările evanghelice din Basarabia au acum istoria lor grație cercetării realizate de pastorul Vasile Filat. Cunoscător al realităților zonei, beneficiind și de accesul la sursele scrise în limba rusă, aplicându-se cu competență asupra documentației de specialitate Vasile Filat tratează perioada țaristă a Basarabiei cuprinsă între anul 1812 când partea Moldovei cuprinsă între Prut și Nistru a intrat în componența Imperiului Țarist, teritoriu numit ulterior Basarabia, și anul 1918 când Basarabia se unește cu România.

Iată și cuprinsul lucrării.

Deportarea credincioșilor baptiști din Basarabia în lagăr – un material de Vasile Filat


La 22 iunie 1941 era pus in aplicare planul Barbarosa care prevedea atacarea Uniunii Sovietice de către Germania și aliații săi. România era aliata Germaniei din toamna anului 1940 după ce a pierdut teritorii însemnate către URSS, Ungaria și Bulgaria.

Basarabia fusese încorporată în Imperiul Țarist în anul 1812 la sfârșitul războiului ruso-turc (1806-1812), iar stăpânirea Rusiei asupra acestui teritoriu fusese confirmată de Marile Puteri Europene (Anglia, Austria, Prusia) prin Actul final al Congresului de la Viena semnat la 9 iunie 1815.

În 1918 se formează România Mare, iar Basarabia se unește cu România (Vechiul Regat) alături de Bucovina și Transilvania. România Mare va avea o existență scurtă, respectiv din decembrie 1918 până în iunie 1940 când a trebuit să cedeze Bucovina de Nord, Ținutul Herței și Basarabia către URSS. Se punea astfel în aplicarea prevederile secrete ale Pactului de neagresiune germano-sovietic (Pactul Ribbentrop – Molotov) semnat la 23 august 1939. A urmat Nord Vestul Transilvaniei cedat Ungariei (30 august 1940) și Cadrilaterul cedat Bulgariei (Tratatul de la Craiova din septembrie 1940). Dintre teritoriile cedate în 1940 vom recupera după război doar Transilvania.

Am prezentat pe scurt cadrul istoric pentru a înțelege situația prezentată de Vasile Filat.

La data de 22 iunie 1941, Germania a atacat Uniunea Sovietică.  Înainte de a se retrage, autoritățile sovietice au declanșat o mare teroare.

Baptisti Uniunea SovieticÄa

Peste patru zile de la începutul războiului, la 26 iunie au fost arestați 7 slujitori ai bisericii baptiste: Boris Bușilă, Andrei Ivanov, Pșenichnii Grigorii, Tarlev Marcu, Tarlev Daniel, Trahtenberg Isaac și Lidia Căldăraru[1]. Conform datelor oferite de Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova, Boris Bușilă, Andrei Ivanov și Grigorii Pșenicnii au fost învinuiți de “activitate sectantă anti-revoluționară”, pentru că “au fost membri activi ai comunității baptiste din Chișinău, au distribuit populației literatură anti-revoluționară și au luat parte activă la adunările comunității baptiste”[2].

La data de 22 august 1942, au fost judecați în regiunea Irkutsk.

Boris Bușilă a fost condamnat la moarte prin împușcare.

Ivanov Andrei la 10 ani de detenție în lagărul de concentrare.

Grigorie Pșenicinii la 4 ani de detenție în lagăr.

Marcu Tarlev a fost judecat la 15 aprilie 1942 și a fost condamnat la 8 ani de detenție în lagăr[3].

Oamenii au comunicat credincioșilor că Boris Bușilă a fost aruncat în cuptorul trenului de călăii săi și nu a mai ajuns să fie împușcat. După arestarea acestui grup de slujitori, biserica baptistă din Chișinău a fost condusă de M. Belousov.

[1] Arhiva personală, DIB-001, p.1

[2] Arhiva personală, DIB-001, p. 3

[3] Arhiva personală, MP-005, p. 2

Surse:

https://istoriebaptistablogul.blogspot.com/2018/06/vasile-filat-viitor-doctor-in-istorie.html

https://moldovacrestina.md/9-mai-1945-baptistii-moldova/

https://istoriebaptistablogul.blogspot.com/2018/06/busila-boris-1894-deportat.html

https://istoriebaptistablogul.blogspot.com/2018/06/lidia-caldararu-deportata.html

Vasile Filat: FACEBOOK – Cum se administrează pagina bisericii? (18 aspecte)


1. Echipa să facă ședințe săptămânale

În cartea Proverbelor lui Solomon este scris:
 Planurile omului harnic nu duc decât la belşug, dar cel ce lucrează cu grabă n-ajunge decât la lipsă. (Proverbe 21:5)

Ca să fie productivă pagina și să dea rezultatele dorite, trebuie să vă adunați săptămânal cu echipa media sau cel puțin cu echipa care administrează pagina de Facebook și să faceți o analiză profundă a eforturilor și rezultatelor atinse și o planificare a postărilor și activității pentru săptămâna care urmează. Îndemnați pe fiecare membru să-și schițeze acasă toate ideile care le are în acest sens și când vă adunați faceți un brainstorming în timpul căruia să-i dați voie fiecăruia să contribuie cu toate ideile sale, lăsați să curgă ideile. Perfect este să aveți o tablă pe care să scrieți toate aceste idei. Dacă nu, atunci le puteți scrie pe foițe pentru notițe care se lipesc și să le puneți toate pe un suport ca să fie vizibile și ușor de urmărit.

2. Alcătuiți un calendar al postărilor

Determinați-vă cu privire la frecvența zilnică a postărilor și aflați care este cel mai potrivit timp, adică când persoanele abonate la pagină sunt active (Facebook vă oferă gratuit aceste informații). În dependeță de aceasta planificați pentru fiecare zi ce anume să fie postat, cine va face postarea și ce trebuie ca să fie cât mai eficientă.

3. Planificați postările potrivit cu evenimentele 

Unul din scopurile paginii de Facebook este ca să-i informeze pe oameni cu privire la toate activitățile bisericii. De aceea, planificați postările în așa fel ca să coincidă cu evenimentele și să le anunțe cu suficient timp dinainte, așa ca oamenii să poată planifica participarea la aceste evenimente.

4. Planificați pentru toate componentele unei postări reușite

Ca să fie reușită o postare trebuie să includă
– text
– imagine sau video
– link la un material desfășurat
– un apel la acțiune.
Faceți un tabel cu toate aceste colonițe și mai adăugați la început una unde să fie scrisă data. Așa un tabel poate fi alcătuit online și să aibă toți access la el pe Evernote sau pe Google Drive. Da, mai este nevoie de încă o coloniță unde să fie scris cine este persoana care va face postarea respectivă. Dacă nu veți face acest calendar, atunci postările vor fi postate “doar ca să fie” și nu vor aduce nici un rezultat pozitiv, ci invers, vor face și pe abonații care mai sunt să se dezaboneze de la pagină.

5. Analizați postările și scoateți învățăturile necesare

La fiecare pagină de Facebook administratorii au acces la compartimentul “Statistici” care vă oferă foarte multe informații pentru analiza efortului depus. Căutați să urmăriți bine care sunt postările ce au avut cel mai mare success, care au fost cele mai puțin vizitate, discutați la ședințe neapărat tot ce observați și ce credeți că trebuie să schimbați, să faceți diferit, să renunțați la ceva sau să începeți a face.

6. Cereți poze specifice fotografului

Din moment ce veți ști exact ce veți posta, aceasta va face slujirea fotografului mult mai ușoară. Invitați-l totdeauna la ședința de planificare și spuneți-i exact de ce poze veți avea nevoie. El își va planifica, va face aceste poze și vi le va pune la dispoziție. Dacă nu aveți o persoană care să se ocupe doar de poze, atunci, cel puțin, veți ști singuri cum și ce poze să faceți. De altfel, eu singur îmi fac pozele pentru articolele pe care le public. Mi le planific din timp și apoi când am prilejul le fac.

7. Faceți postări relevante și interesante

În alcătuirea postărilor să prezentați ce a fost și ce va fi la serviciile divine. Răspândiți învățătura Evangheliei și spuneți-le oamenilor despre felul cum lucrează Dumnezeu în sfinții și prin sfinții din biserică, dar nu vă limitați doar la evenimentele care se întâmplă între pereții clădirii bisericii. Prezentați lucrările care se fac în timpul săptămânii cum ar fi grupele de studiu biblic pe la case, evanghelizarea, lucrarea de ajutorare, conlucrarea cu alții, mărturii despre credința și trăirea sfinților din biserică, crâmpee din istoria bisericii etc. Nu uitați totdeauna să faceți apel la acțiune așa ca oamenii să se implice cât mai  mult în lucrările bisericii.

8. Luați parte la discuții pe pagină

Ca să fie întreținută bine o discuție pe pagina bisericii și ca persoanele abonate să dorească să interacționeze este important ca ori de câte ori apare o postare la care sunt solicitate răspunsuri și comentarii, în primul rând să se implice membrii echipei care lucrează la pagină și voi să răspundeți, dar aveți grijă să fiți conectați cu contul vostru personal când oferiți răspunsul ca să nu iasă și întrebarea și răspunsurile de la aceeași pagină și să nu se cunoască cine este persoana care răspunde.

9. Distribuiți postările pe profilul personal

De fiecare dată când se face o postare nouă pe pagina de Facebook a bisericii, indiferent că o faci tu sau alt membru din echipă, citește postarea și fă-i distribuire pe pagina ta de profil.

10. Păstrați conecția dintre discuțiile on-line și off-line

Când vă întâlniți cu membrii bisericii spuneți-le și întrebați-i cu privire la subiectele despre care ați postat  pe Facebook, întrebați care sunt răspunsurile lor, invitați-i să răspundă, cereți-le sugestii cu privire la postările următoare. Vedeți care sunt subiectele cele mai discutate în biserică și faceți postările în așa fel ca discuția să continue pe pagină. Deci, discuția de pe pagină să continue când vă întâlniți cu oamenii și apoi iar discuția să fie dusă mai departe pe pagină.

11. Prezentați periodic în fața bisericii lucrul și rezultatele de la pagină

Este bine măcar o dată în lună să se facă o prezentare în fața bisericii, de 5-15 minute și să fie aduse la cunoștința sfinților care sunt cele mai bune rezultate, mărturii, dar și probleme, nevoi de rugăciune, de implicare etc. Anunțați din timp pastorul despre data când doriți să faceți această prezentare.

12. Cunoașteți și nu depășiți limitele informației care poate fi postată

În fiecare biserică ca și în fiecare familie sunt lucruri care se discută “doar la bucătărie”, adică lucruri intime, care țin doar de familia sau de comunitatea respectivă. Dacă biserica susține o misiune într-o țară cu multe persecuții sau dacă o anumită postare poate pune în pericol viața cuiva sau mersul lucrării, nu trebuie să fie postate niciodată astfel de lucruri. De asemenea, aspecte organizatorice și de administrare care trebuie să fie discutate de biserică doar sau decizii care țin de disciplină, toate acestea nu trebuie să fie postate pe pagina bisericii. Pentru aceasta cea mai bună opțiune este să se creeze un grup închis (sau secret) și acolo să aibă acess doar sfinții care fac parte din biserica locală.

13. Cereți opinia păstorului sistematic

Măcar o dată în săptămână cereți opinia păstorului cu privire la cele postate pe pagină și ce crede el că trebuie neapărat să fie postat în săptămâna sau luna care vine. Cel mai bine este să-l invitați și pe el să ia parte la ședințele voastre măcar o dată în lună când are posibilitate. Dar dacă nu va putea, să înțelegeți că slujba lui implică multe aspecte și nu poate fi prezent la toate ședințele tuturor departamentelor din biserică. Dar cereți-i neapărat totdeauna opinia și sugestiile cu privire la pagină. Și apoi, fiți ascultători și urmați sugestiile primite de la el.

14.  Totdeauna faceți descriere la poze

Pozele bune transmit o istorie, dar totdeauna solicită un comentariu. De aceea când arăți cuiva albumul de familie trebuie să stai alături și să faci comentariile necesare, adică să dai descrieri. Când postați poze pe Facebook, totdeauna faceți descrierile necesare ca pozele să fie cât mai clare și relevante pentru oameni. Nu trebuie să faceți descrieri lungi, dar să fie suficient de informative.

15. Atenție la gramatică

În Epistola 1 către Timotei apostolul Pavel a scris:
Nimeni să nu-ţi dispreţuiască tinereţea; ci fii o pildă pentru credincioşi: în vorbire, în purtare, în dragoste, în credinţă, în curăţie. Până voi veni, ia seama bine la citire, la îndemnare şi la învăţătura pe care o dai altora. (1 Timotei 4:12-13)

Chiar dacă autorul a scris aceste cuvinte cu referire la aspectul teologic în primul rând, este important să se vadă acuratețe în toate lucrurile și să evităm greșelile gramaticale, căci altfel aceasta aduce dispreț asupra celor care alcătuiesc și publică postările, dar și asupra întregii biserici și noi nu vrem să fie disprețuită nici Biserica, nici Evanghelia, nici Domnul nostru Isus Hristos.

16. Invitați oamenii să se aboneze la pagină și să ia parte la discuții

Fiecare creștin este chemat de Domnul Isus să fie un martor al Lui în orice loc și să le spună oamenilor Evanghelia. Când le vorbești oamenilor despre Hristos, totdeauna să le faci invitație și la biserica ta, căci Domnul Isus ne-a trimis să facem ucenici și să nu ne limităm doar la discuții de o singură dată. De aceea, invită-i pe oameni la serviciile divine ale bisericii și invită-i să se aboneze la pagina de Facebook, căci de acolo va putea fi totdeauna la curent cu toate evenimentele din biserică și va putea lua parte la discuții.

17. Nu repetați greșelile

Nu este om care să nu greșească, dar este lipsit de înțelepciune cel care nu învață din greșelile lui și le repetă continuu. De aceea, când vă întâlniți cu echipa totdeauna discutați și cu privire la greșelile care au fost făcute și apoi puneți-le toate într-un document la care fiecare să aibă acces online. În acel document să scrieți tot ce a fost făcut greșit, cum trebuie de evitat, cum trebuie de făcut corect. Acesta va fi un fel de manual de stil al echipei care lucrează la pagina de Facebook a bisericii. Bine ar fi ca acest manual să fie extins pentru toată echipa media, adică să fie un singur manual (sau document dacă vi se pare prea mult spus când zic “manual”) pentru toți.

18. Folosiți înțelept imaginea de fundal

Totdeauna să știți că poza de fundal este tabla de anunțuri. De aceea, plasați aici anunțul cu privire la evenimentul major care se apropie cum ar fi: predica care va fi duminică, seminarul care va fi cu biserica, conferință, tabără etc. Ceea ce considerați că este evenimentul major, pentru aceasta să fie folosită poza de fundal și neapărat să dați descrierea principală ca oamenii să fie suficient de informați când deschid poza aparte

http://moldovacrestina.md/blog/facebook-administrare-corect-pagina.html (accesat 21 mai 2015)

%d blogeri au apreciat: