Arhive etichetă: Vasile Gabrian

Maxima zilei – 18 noiembrie 2016


Porunca de a face ucenici a fost dată Bisericii chiar de Mântuitorul după înviere și s-a dovedit de-a lungul istoriei că este cea mai bună metodă de  lărgire a Împărăției lui Dumnezeu în această lume.

Vasile Gabrian

Juan Carlos Ortiz, Ucenicia: îndrumător pentru creșterea spirituală a credincioșilor, trad.: Laurențiu Pășcuți, Editura Casa Cărții, Oradea, 2014, p. 7.

Fotografii și scurte impresii de la lansarea în limba română a cărții „Excludere și îmbrățișare ” scrisă de Prof. Miroslav Volf


Joi, 12 iunie 2014 a avut loc la Biblioteca Națională a României lansarea cărții Excludere și îmbrățișare a Prof. Miroslav Volf. La acest eveniment au participat pe lângă autorul cărții, teologi și oameni de cultură. Dintre aceștia amintesc: Mihail Neamțu om de cultură, dar și om politic care a lansat o provocare Prof. Volf, dar și sălii: Ce se întâmplă atunci când refuzul îmbrățișării, adică excluderea, salvează viața unui om? Întrebarea are ca exemplu un caz real din România comunistă.
Alături de Mihail Neamțu la eveniment au mai participat profesorul universitar Corneliu Constantineanu, rectorul Institutului Teologic Penticostal din București care a adus în atenția audienței problematica cărții, a mulțumit Bibliotecii Naționale pentru deschiderea avută față de acest eveniment, fiind și moderatorul evenimentului.

Profesorul și teologul Silviu Tatu a fost traducătorul acestei întâlniri.

Am mai remarcat prezența lui Cristian Bădiliță, a profesorului Marcel Măcelaru, a traducătoarei, Mihaela Gingirov, a directorului Editurii Casa Cărții, Vasile Garbian, a editorilor Dragoș Ștefănică din partea Editurii Pleroma și a lui Teofil Stanciu din partea Editurii Casa Cărții.

La eveniment a fost prezent și Alin Cristea, jurnalist independent și editor al blogului România Evanghelică.

Cartea tratează problema iertării, a alterității, a culturii.

Lansarea cărții Istoria penticostalismului românesc la ITP București (14 nov 2012)


În data de 14 noiembrie 2012 la sediul Institutului Teologic Penticostal din București a avut loc lansarea cărții Istoria penticostalismului românesc  de dr. Valeriu Andreiescu. La eveniment au fost prezenți membri ai corpului academic al Institutului teologic penticostal, reprezentanți ai mass media, studenți și alte persoane interesate de subiect.

Prezentarea participanților și implicit deschiderea evenimentului a fost realizată de către Dr. Romulus Ganea, portretizat de către Emanuel Conțac ca fiind eminența cenușie a ITP.

Invitații au fost:

Lect. univ. dr. Valeriu Andreiescu,

Pastor Vasilică Croitor,

Vasile Gabrian, directorul Editurii Casa Cărții,

Asist drd. Ciprian Bălăban care a fost și moderatorul dezbaterii privind istoria penticostalismului românesc. Dat fiind faptul că auditorul a fost format în principal din studenți a avut loc și un mic „incident” atunci când a fost prezentat Ciprian. Incidentul a constat în faptul că Ciprian Bălăban a fost aplaudat timp de câteva zeci de secunde insistent de către studenți, mai mult decât l-au aplaudat pe Valeriu Andreiescu oaspetele principal al evenimentului. Semnalul pe care l-au transmis prin intermediul acestei acțiuni a fost unul de apreciere și simpatie pentru profesorul lor.

Ca reprezentanți ai mass media au fost prezenți Cristi Țepeș, realizator de programe TV la TVR și Cristi Pavel una din prezențele emblematice de la RVE București.

Dat fiind faptul că atunci când am fotografiat sala nu l-am surprins pe Cristi Pavel am preluat o fotografie de la Emanuel Conțac. Cristi Pavel se află pe rândul doi, partea dreaptă a sălii.

Așa cum am menționat anterior dezbaterile privind istoria penticostalismului românesc precum și cele referitoare la necesitatea consemnării în scris a evenimentelor care au modelat istoria confesiunii din care facem parte au fost moderate cu profesionalism de către Ciprian Bălăban.

Invitații au evidențiat rolul istoriei în viața unei comunități religioase.

Dr. Valeriu Andreiescu a accentuat pe parcursul intervențiilor sale rolul istoriei pentru comunitatea penticostală din România. Acesta a menționat și faptul că istoria pe care a scris-o este o istorie teologică și nu una laică, este una scrisă de un penticostal care dorește să evidențieze rolul și lucrarea Duhului Sfânt în apariția și dezvoltarea Bisericii Penticostale din România. Deși lucrarea se bazează foarte mult pe surse de natură orală, autorul a apelat și la surse editate tocmai din dorința de a da obiectivitate demersului său.

Pastorul Vasilică Croitor, autorul cărții Răscumpărarea memoriei: Cultul Penticostal în perioada comunistă  a scos în evidență rolul pe care istoria îl poate avea pentru o comunitate religioasă precum și necesitatea cunoașterii acesteia. În cadrul intervențiilor sale, acesta a menționat faptul că istoria trebuie prezentată cu lumini și umbre tocmai pentru că prin cunoașterea adevărului vom deveni liberi.

Directorul Editurii Cartea Creștină, Vasile Gabrian a menționat contextul în care a editat și publicat această carte. În fapt, domnul Garbian l-a numit proiect, un proiect căruia i-a luat 3 ani ca să se materializeze.

la finalul evenimentului, Romulus Ganea a prezentat studenților una dintre instrumentele de lucru pe care aceștia îl pot folosi în activitatea lor educațională. Este vorba despre Manualul Biblic apărut nu cu mult timp în urmă la Editura Casa Cărții din Oradea.

Auditorul numeros a fost format în principal din studenții Institutului Teologic Penticostal. În partea dreaptă pe primul rând veți remarrca prezența Lect. univ. dr. Emanuel Conțac întors recent de pe meleagurile lui Shakespeare și Conf. univ. dr. Cornelui Constantineanu, rectorul ITP.

La final am primit un autorgraf de la autor, moment imortalizat de către Emanuel Conțac și făcut cunoscut publicului larg prin intermediul articolului Lansarea „Istoriei penticostalismului românesc”, la ITP București. Emanuel surprinde prin intermediul imaginilor lumea bună a „seratelor culturale” care se desfășoară sub egida ITP București. Vă veți convinge de acest lucru citind articolul menționat precum și pe celelalte care popularizează evenimentele culturale și religioase organizarte în ultimul timp de către ITP București.

Simpozionul „90 de ani de penticostalism românesc”


Institutul Teologic Penticostal din București, împreună cu Editura Casa Cărții din Oradea, va organiza, pe 14 și 15 noiembrie, simpozionul cu tema „90 de ani de  penticostalism românesc”.
Prima parte a simpozionului (miercuri 14 nov.) se va desfășura la Institutul Teologic Penticostal din București, cu sediul în B-dul Uverturii, Nr. 210-220, sector 6, de la ora 18,00.
În cea de-a doua parte a sa (15 nov.), evenimentul va fi găzduit de Biserica „Vestea Bună”, din Strada Popa Nan, nr. 106, sector 3, București, începând cu ora 17,30. 

Cu acest prilej va fi lansată și cartea Lectorului univ. dr. Valeriu Andreiescu, Istoria penticostalismului românesc, publicată de Editura Casa Cărții.


La simpozion vor lua cuvântul următorii invitați:
Lector univ. dr. Valeriu Andreiescu
Pastor Vasilică Croitor
Pastor Cristian Vasile Roske
D-l Vasile Gabrian, Directorul Editurii Casa Cărții

Moderator:
Asist. drd. Ciprian Bălăban

%d blogeri au apreciat: