Arhive lunare: ianuarie 2012

O zi de duminică în imagini (11). Biserica Baptistă Nădejdea – 8 ianuarie 2012 (8)


*

*

*

*

*

*

*

Jimmy Carter despre Dumnezeu şi rolul religiei în politică


Jimmy Carter este cel de-al 39-lea preşedinte al Statelor Unite, fondator al Carter Center şi laureat al Premiului Nobel pentru Pace. Într-un interviu pentru Huffington Post, preşedintele Carter vorbeşte despre credinţă, despărţirea de Dumnezeu şi locul religiei în politică.

jimmy carterReligia şi politica ar trebui să fie două lucruri separate de un zid, dacă se poate, susține fostul președinte american. În timpul exercitării funcţiei de preşedinte, credinţa personală ar trebui să fie clar separată de îndatoririle politice. „Nu cred că preşedintele Statelor Unite ar trebuie să favorizeze creştinismul, dacă el este adept, în detrimentul islamismului, a iudaismului şi a altor religii”, spune Carter.

Pe de altă parte, fostul preşedintele este de părere că principiile credinţei personale trebuie aplicate şi în datoriile oficiale cu parteneri seculari. Asta în special pentru menţinerea păcii între naţiuni. „Îmi aduc aminte că în timpul războiului rece, stăteam în biroul oval şi învârteam un glob pământesc şi îmi imaginam că sunt Brezhnev în Moscova şi mă gândeam cum să fac să nu pornesc un conflict nuclear. Am încercat să îl înţeleg”, povesteşte preşedintele.

Citește continuarea AICI

Parcul Cismigiu – ianuarie 2012


*

*

*

Meditatia zilei – 8 ianuarie 2012 CITESTE BIBLIA!


Cuvântul Tău este o lumină pe cărarea mea”
(Psalmul 119:105)

Când sunt întrebaţi: „Ce carte v-a influenţat cel mai tare viaţa?”, majoritatea oamenilor spun că Biblia. Totuşi, sub 14% dintre noi o citim în fiecare zi. Cum aşa? Iată câteva din cele mai obişnuite scuze.

1) „Nu am timp”. Chiar aşa? Multe din cărţile Bibliei pot fi citite între 10 şi 45 de minute, altele în mai puţin de 20 de minute. Dacă citeşti un capitol pe zi din cartea Proverbe o poţi termina în-tr-o lună, iar epistola lui Iacov în 5 zile.

2) „Nu ştiu de unde să încep”. Dacă ţi se pare copleşitor să începi cu Geneza şi să citeşti treptat, împarte-o în porţiuni mici. Alege o evanghelie şi citeşte viaţa lui Hristos. Dar trebuie să începi!

3) „Nu este interesantă”. Îţi plac povestirile de dragoste? Citeşte cartea Rut. Cauţi aventură? Încearcă Judecători sau Faptele Apostolilor. Îţi place poezia? Citeşte Cântarea Cântărilor a lui Solomon. De la istorie la cum să facem asta…, totul este în Scriptură.

4) „Nu e suficient că merg în fiecare săptămână la biserică?” Billy Graham spune: „Biblia este harta rutieră a vieţii, iar când pastorul accentuează care este cea mai bună cale pe care să o alegi, înveţi că navighezi prin întorsăturile şi încurcăturile vieţii”.

5) „Mă face să mă simt stingherit”. Când nu ştii ce spune de fapt Cuvântul lui Dumnezeu, este uşor să-l identifici cu expe­rienţe negative şi cu ipocrizia pe care ai observat-o, şi apoi să arunci totul deoparte. Fără îndoială, Biblia te confruntă cu adevăruri grele: „Cuvântul lui Dumnezeu … judecă simţirile şi gândurile inimii” (Evrei 4:12). Îţi face o cercetare pe de-a-ntregul. Dar vei descoperi cine eşti, ce eşti chemat să faci şi primeşti putere pentru aceasta!

www.misiune.ro

Maxima zilei – 8 ianuarie 2012


Dacă vezi pe cineva fără zâmbet, dă-i unul de-al tău!

Anonim

Angajamente sfinte


„Voi canta bunatatea si dreptatea; Tie, Doamne, Iti voi canta. Ma voi purta cu intelepciune pe o cale neprihanita. Cand vei veni la mine ? Voi umbla cu inima fara prihana, in mijlocul casei mele.” 

Psalmul 101:1,2

Psalmul 101 este unul dintre psalmii regali, imparatesti, scris de imparatul David. Acesta urmarea intocmirea si implinirea unui plan ideal de guvernare a imparatiei sale. Preocupat de aceasta el se exprima, se exteriorizeaza dandu-si pe fata gandurile care-l framanta. Verbele folosite sunt traduse in limba noastra la timpul viitor (voi canta, ma voi purta, voi umbla), demonstrand angajamentul solemn al imparatului in fata lui Dumnezeu. In original acestea indica mai de graba o actiune in plina desfasurare, o actiune prezenta si continua. Dorinta lui David era ca imparatia lui sa fie pe placul lui Dumnezeu de aceea tot ce intreprinde in sensul acesta este sub semnul unei intalniri iminente, inevitabile, intre el si Dumnezeu. De aceea in mijlocul angajamentelor facute el se intreaba, sau mai degraba Il intreaba pe Dumnezeu : „Cand vei veni la mine ?”

Dragi frati si surori, iubiti prieteni,

Traim vremea dintre cele doua veniri ale lui Hristos in lumea noastra. Suntem foarte aproape de cea de-a doua venire a lui Hristos pe acest pamant. Daca prima Sa venire a fost sub semnul milei si indurarii divine fata de noi, cea de-a doua venire va fi clar sub semnul judecatii divine. Acest mare adevar scriptural trebuie sa ne determine si pe noi la o revizuire amanuntita a comportamentului nostru. Privind la aceste doua versete din psalmul 101, desprind urmatoarele domenii in care trebuie neaparat facuta ordine in vederea intalnirii noastre cu Imparatul imparatilor si Domnul domnilor

  1. 1. Viata personala. „Voi canta bunatatea si dreptatea; Tie, Doamne, Iti voi canta.”

 

Iata o relatie ideala intre un muritor si Cel vesnic. O inima buna, vesela, curata, plina de cantarile de lauda la adresa lui Dumnezeu. O inima constienta de bunatea dar si de dreptatea lui Dumnezeu in relatie cu creatura Sa. Sa lasam dar inima in mana Atotputernicului Dumnezeu sa o curete in sangele Domnului Isus , sa o faca curata, si sa o umple de cantarea de lauda. Sa ne pazim dar inima mai mult decat orice caci din ea ies izvoarele vietii.

  1. 2. Casa (familia).Voi umbla cu inima fara prihana, in mijlocul casei mele.” 

 

Domnul ne-a incredintat o familie. Avem frati si surori, avem sau suntem parinti sau bunici, suntem sot sau sotie, avem copii de care vom raspunde inaintea lui Dumnezeu. Copiii vor invata de la parintii lor ce sa faca sau ce sa nu faca nu neaparat din sfatuire ci mai degraba din exemplul personal pe care acestia il dau prin viata lor. David se angajeaza inaintea Lui Dunmezeu sa umble cu inima fara prihana (fara pacat) in mijlocul casei lui. Era perfect constient de faptul ca este model pentru cei din jurul lui si ca va da socoteala de modelul dat urmasilor sai.

  1. 3. Biserica lui Hristos.   „ Ma voi purta cu intelepciune pe o cale neprihanita.”

 

Care este statutul tau in Biserica unde esti membru ? Ce atributii ai ? Cum ti le duci la indeplinire ? Biserica lui Hristos este pe Calea neprihanirii, pe urmele lui Hristos. Tu pe ce cale umbli ? Daca vrei sa apartii realmente Bisericii lui Hristos, atunci poarta-te cu intelepciune pe aceasta Cale, altfel… nu stiu ce vei face cand El, Domnul va veni si la tine. David traieste sub autoritatea aceste intrebari : Cand vei veni la mine ? El n-a stiut asa cum nici noi nu stim cand va fi aceasta. De aceea sa ne rugam lui Dumnezeu sa ne ajute sa facem ordine in relatia personala cu El, in relatia cu familia si in relatia cu Biserica Sa. Numai asa ne vom putea bucura din plin si pentru vesnicie in prezenta Mantuitorului, a Domnului Isus Hristos, care este gata sa vina a doua oara in lumea noastra, adica la mine si la tine.

.                                     Pastor, Elisei Pecheanu

Iosif Țon despre mișcarea ”Străjerii.”


În România, mișcarea aceasta a început acum șase ani (2005) prin câțiva pastori baptiști. Aceștia organizează întruniri în diferite orașe din țară. De obicei, mai întâi au trei zile de ”scoală de vindecare”, în care vin bolnavii care sufăr de diferite boli. Pastorii ”străjeri” le țin cursuri în care le explică bazele vieții creștine și procesul prin care credinciosul, practicând diferite păcate, ajunge sub stăpânirea duhurilor acestor păcate. Li se explică necesitatea pocăinței de aceste păcate, despre spălarea de păcate prin sângele Domnului Isus, despre împăcarea cu Dumnezeu și re-umplerea cu Duhul Sfânt și despre eliberare și vindecare. La urmă sunt învățați să proclame o serie de învățături biblice despre ceea ce suntem noi în Cristos și despre libertatea noastră în Cristos. Prin aceste declarații, se așteaptă eliberarea și vindecarea lor.
După această ”școală de vindecare”, se face o conferință de trei zile de post și rugăciune pentru trezire spirituală, în cadrul căreia se țin predici și studii pe teme legate de trezirea spirituală.
La aceste întruniri participă persoane din toate cultele. S-a calculat că până în toamna anului trecut (2010), numărul total de participanți la aceste întruniri a fost apropximativ 50.000 (cincizeci de mii) de persoane.
O precizare foarte importantă: ”Străjerii” nu sunt o organizație, ci sunt o mișcare. Dacă ar fi o organizație, ar avea un statut și o mărturisire de credință, și ar avea membri, care ar trebui să accepte și să semneze mărturisirea de credință. Fiindcă sunt o mișcare, toți participanții la întruniri, inclusiv vorbitorii, vin acolo cu propria lor credință (teologie) și nimeni nu le impune să accepte o altă credință (teologie). Chiar și între pastorii care conduc această mișcare există diferențe teologice. Ei și le cunosc, dar se acceptă unii pe alții așa cum sunt și se unesc doar pentru a promova vindecarea bolnavilor și pentru trezire spirituală.
O altă precizare foarte importantă: Unii dintre conducătorii ”Străjerilor” au fost în Africa, la pastorul Chris  Oyakhilome, în Nigeria și în Africa de Sud, și au fost puternic influențați de acest pastor. Alți conducători ai ”Străjerilor” n-au fost în Africa și nu sunt de acord cu unele dintre învățăturile și practicile de acolo. Aceasta este o puternică dovadă că nu toți ”Străjerii” au aceeași teologie, dar se acceptă unii pe alții în ciuda diferențelor lor.
La o întâlnire a conducătorilor ”Stăjerilor” din decembrie 2010 s-a formulat și s-a publicat o declarație că mișcarea ”Străjerilor” din Romania nu este legată de nici o organizație din străinătate și în aceasta s-a cuprins și organizația pastorului Chris din Africa.

Iosif Țon,  De ce m-am asociat cu ”Strajerii”

Corageous (2011) – full movie


Pentru a urmării filmul dați click pe imagine.

Filmul a fost anunțat în cadrul următoarelor articole:

De la Fireproof la Courageous – succesul unor filme creștine

Courageous:  Movie trailer

Iosif Ton – 56. De ce m-am asociat cu ”Strajerii”


În cartea mea ”Umblarea cu Dumnezeu, în unire cu Domnul Isus, sub călăuzirea Duhului Sfânt,” am inclus o lungă introducere cu titlul ”Bazele teologice ale vieții spirtituale”. În această introducere, discut starea spiritulă a bisericilor evanghelice din România. Consider că este important să vă semnalez aici câteva dintre observațiile făcute acolo. Iată o observație de principiu:
”În întreaga mea carieră de predicator al Cuvântului lui Dumnezeu, un scop principal al predicilor mele a fost acela de a produce oameni de caracter! Acum când am văzut că toată Biblia este doar istoria modului în care Sfânta Treime lucrează să formeze oameni după chipul şi asemănarea Lor, am început să lucrez şi mai sistematic la lecţii despre transformarea caracterului şi despre schimbarea comportamentului.” (pag.27)
Când vorbesc despre caracter și comportament, am în gând persoane cu pasiune pentru integritate și cu aversiune față de păcat. Dar, iată ce am constatat în bisericile noastre din România.

Citez din nou din ”Introducere”:

”Când vine cineva din lume într-o biserică evanghelică (baptistă, creştin după Evanghelie sau penticostală) şi vede că toată lumea cântă şi aude rugăciuni înflăcărate ale unor credincioşi şi apoi aude predica, are impresia că a intrat într-un colţ de cer. El sau ea înţelege lucrarea de mântuire a Domnului Isus, Îl primeşte pe Domnul Isus în inimă şi trăieşte o adevărată convertire şi naştere din nou. Consecinţa imediată este bucuria mântuirii, dragostea dintâi şi o viaţă curată, plăcută Domnului. Dar, ceva mai târziu, persoana aceasta observă că şi cei credincioşi, adică membrii acelei biserici pe care îi credea sfinţi, se vorbesc de rău, sau se ceartă, sau mint, sau înşeală. Lucrul acesta o şochează şi îl întreabă pe un credincios: „Dar, cum, şi între pocăiţi se întâmplă asemenea lucruri?”  La care, cel credincios răspunde pios. „Dragă, dar nimeni nu poate fi sfânt în lumea aceasta! Toţi avem defecte şi toţi greşim. Dar, dacă ne cerem iertare, Domnul este bun şi ne iartă.”
Persoana de curând întoarsă la Domnul trăieşte un şoc. Unii sunt atât de dezamăgiţi, sau chiar scandalizaţi, încât se întorc înapoi în lume. Alţii, însă, îşi pierd doar pasiunea pentru o viaţă curată şi acceptă că nu-i o tragedie prea mare dacă încep şi ei din nou să mintă, să înşele, să se certe, etc., numai să aibă grijă ”să mărturisească”, „să se pocăiască”, în sensul de a-și cere formal iertare printr-o rugăciune, pentru ca apoi să continue în practici păcătoase. Desigur, ei continuă apoi să vină la adunare şi să participe la toate activităţile din adunare.
Să ne oprim şi să căutăm să înţelegem ce se întâmplă pe plan spiritual în această persoană. Lucrul pe care l-a primit această persoană când s-a convertit a fost relaţia sau părtăşia personală cu Dumnezeu. Bucuria mântuirii îi venea din această relaţie vie, reală cu Dumnezeu. Această relaţie cu Dumnezeu dădea conţinut nou vieţii ei spirituale. Dar noi am citit deja că avem părtăşie cu Tatăl, cu Fiul şi cu Duhul Sfânt numai câtă vreme umblăm în lumină! În momentul în care începem să minţim, să înşelăm, să vorbim de rău, Îl întristăm pe Duhul Sfânt (Efeseni 4:25-32 şi 5:1-6). Păcatul ne separă de Dumnezeu şi înainte şi după convertire! Persoana aceasta care „s-a dat pe brazdă”, a învăţat să facă compromisuri, să tolereze păcatul în propria viaţă, L-a supărat pe Duhul Sfânt şi şi-a pierdut părtăşia cu Tatăl şi cu Fiul. Pierzând această părtăşie, care dădea conţinut şi plinătate vieţii, persoana aceea intră din nou în golul spiritual pe care îl avea înainte de convertire! Dragostea dintâi dispare. Bucuria mântuirii nu mai este. Citirea Cuvântului şi rugăciunea nu mai sunt atrăgătoare, fiindcă părtăşia cu Dumnezeu este blocată. Persoana aceasta trăieşte o panică, dar repede învaţă să accepte golul acesta, fără însă să spună cuiva – poate nu-şi spune nici ei însăşi – că îl are. Ea continuă să vorbească evlavios, participă la tot ce se întâmplă în adunare, dar toate acestea sunt acum forme goale de conţinut.
Acesta este golul spiritual din multe biserici evanghelice. Viaţa abundentă, clocotitoare şi împlinitoare a dispărut şi au rămas doar formele fără conţinut.                                                                                  Astăzi, când atâţia credincioşi – şi chiar şi pastori – au intrat in diferite afaceri şi în diferite forme de corupţie. Iată de ce viaţa adevărată din biserici s-a stins și totul este rece, fără putere, fără lumină.
Un credincios aflat într-o astfel de stare şi o biserică ajunsă în situaţia aceasta are nevoie de ceea ce noi numim trezire spirituală. În limba engleză i se spune revival, care se poate traduce prin „reînviere”, sau „revitalizare.” Întotdeauna o trezire, sau o reînviere sau revitalizare, începe prin recunoaşterea că păcatele niciodata nu sunt după voia lui Dumnezeu, și că nu sunt tolerabile în viața credinciosului; dar de la acestea se trece imediat și categoric la ruperea categorică cu orice păcat din propria viaţă, însoțită de o nouă predare totală Domnului şi  de o dorinţă şi hotărâre răvăşitoare după sfinţenie.” (Pag. 30-32)
Repet apoi întrebarea, pentru mine obsedantă și chinuitoare:
„Pentru mine personal, aceasta a fost multă vreme o întrebare chinuitoare: De ce nu producem noi oameni de mare caracter? Este adevărat că eu am văzut legătura dintre relaţia personală cu Dumnezeu şi trăirea în lumină, adică trăirea unei vieţi morale, dar am ajuns să văd şi faptul că eu sunt o voce singulară în a predica acest lucru. Am văzut că majoritatea teologilor şi a predicatorilor evanghelici se limitează în mare măsură la predici despre răscumpărare, despre iertare, despre dragostea şi îndurarea lui Dumnezeu şi nu trec de la acestea, printr-o legătură logică, la formarea caracterului cristic şi la trăirea morală.
Semnificativ pentru mine a fost faptul că acum vreo cinci ani am predicat într-o biserică baptistă şi am explicat marea noastră deficienţă că noi ne concentrăm pe iertare şi nu trecem de la aceasta la transformare şi am repetat de mai multe ori că noi vrem iertare fără transformare. Pastorul bisericii este, după părerea mea, unul dintre cei mai buni şi mai spirituali pastori baptişti din ţară. Am fost surprins că după ce am încheiat eu, s-a ridicat şi a spus bisericii cu mare mirare dar cu totală acceptare că într-adevăr noi ne limităm la iertare şi nu punem accentul necesar pe transformare. Desigur că   m-a bucurat faptul că el a acceptat aşa de total afirmaţia mea, dar m-a întristat faptul că această lipsă a accentului necesar pe transformare venea pentru el ca o noutate!
Realitatea este că marea majoritate a teologilor evanghelici fac din răscumpărare centrul teologiei lor şi au mare dificultate în a include în mod logic şi structural în sistemul lor teologic a lucrării de sfinţire a vieţii, ceea ce înseamnă, cu alte cuvinte, transformarea caracterului şi moralitatea vieţii.
De ce-i aşa? De unde vine această limitare la lucrarea de mântuire de păcate, fără a o lega organic şi logic de lucrarea de sfinţire a vieţii?” (Pag. 34-35)
Pot să rezum totul spunând că  întristarea mea venea din faptul că vedeam că o mare parte a credincioșilor evanghelici nu se lasă convinși să o rupă cu păcatul și să urmărească cu pasiune o trăire în sfințenie.
Pe fundalul acestei întristări am ajuns să fac cunoștință cu mișcarea ”Străjerilor”.
Lucrarea lor principală a căpătat numele de ”vindecare prin eliberare”. Ea a început prin doi predicatori englezi, Derek Prince și Peter Horobin. Acesta din urmă a descris această lucrare într-un volum masiv, întitulat chiar așa: ”Vindecare prin eliberare” (publicat și în românește la Oradea în 2009).
Iată ideile teologice principale ale mișcării ”Străjerilor”:
1. În spatele fiecărui păcat stă un duh necurat: duh de minciună, duh de mânie, duh de curvie, duh de ceartă, duh de gelozie, etc..
2. Când o persoană, care este deja întoarsă la Dumnezeu, comite un păcat, duhul acelui păcat capătă ”un prilej” (Efeseni 4:27), o intrare, un cap de pod în acea persoană. Principiul spiritual fundamental în acest domeniu este formulat de Pavel în Romani 6:16 (adresat credincioșilor!): ”Nu știți că dacă vă dați robi cuiva, ca să-l ascultați, sunteți robii aceluia de care ascultați?” Când credinciosul comite păcate, el se dăruiește duhurilor acelor păcate, care pun stăpânire pe el. Ilustrația cea mai clară este în cuvintele apostolului Petru adresate lui Anania: ”Pentru ce ți-a umplut Satana inima ca să minți pe Duhul Sânt?” (Fapte 5:3).
3. Duhurile necurate intrate în cel credincios, în cele din urmă, rup legătura credinciosului cu Domnul Isus și Îl scot afară pe Duhul Sfânt. Aceasta este partea teologică cea mai contestată a acestui sistem de gândire teologică, dar ea poate fi clar argumentată biblic și o vom face în altă parte.
4. Duhurile necurate intrate în cel credincios pot produce și adeseori produc boli. Între textele folosite pentru justificarea acestei afirmații sunt: ”Din pricina aceasta sunt între voi mulți neputincioși și bolnavi și nu puțini dorm” (1 Corinteni 11:30) și ”Iată că te-ai făcut sănătos; de acum să nu mai păcătuiești, ca să nu ți se întâmple ceva mai rău” (Ioan 5:14).
5. Când un credincios a ajuns în situația să fie bolnav datorită duhurilor rele care au intrat în el prin păcate (nu toate bolile sunt produse astfel!), atunci se poate reversa situația: când păcatele sunt identificate și se produce adevărata pocăință, când se obține spălarea lor prin sângele Domnului Isus, când duhurile rele sunt alungate afară și este readusă în lăuntru prezența Duhului Sfânt, are loc și vindecarea de boala (sau bolile) produsă (sau produse) prin păcate și prin duhurile rele.
6. Un credincios bine informat despre aceste lucruri poate să se pocăiască, să se elibereze și să se vindece direct, prin dialog cu Domnul Isus și prin puterea Duhului Sfânt. Dar, în cele mai multe cazuri este nevoie de un consilier spiritual care să-l ajute pe credincios în tot procesul acesta. Uneori se organizează ”școli de vindecare” de câteva zile, în care unui număr de bolnavi li se explică toate aceste fenomene și în final sunt ajutați, fie individual, fie în grup, să facă pașii necesari pentru a ajunge la vindecare prin eliberare.
7. La sfârșitul procesului și după obținerea eliberării și a vindecării, consilierii îi spun celui vindecat: ”Du-te și să nu mai păcătuiești, ca să nu ți se întâmple mai rău”. Există multe cazuri în care cel vindecat se întoarce, după o vreme, la vechile păcate și… își pierde vindecarea, îi revine boala!
Aceasta este Credința și practica ”Străjerilor” din România.
Gândiți-vă că eu eram preocupat de fenomenul trăirii în păcat a multor credincioși din bisericile noastre și nu știam cum să-i conving să se oprească din a nu mai păcătui!  Și iată că, prin ceea ce făceau ”Străjerii”, descopeream cel mai puternic argument împotriva ”jocului” cu păcatul!                                                                    Iată de ce m-am asociat cu această mișcare!
Încerc aici să mă exprim cât mai clar cu putință. Întreg procesul acesta de consiliere, de pocăință, de eliberare și de vindecare este important în sine însuși, deoarece în bisericile noastre sunt foarte mulți credincioși care sunt ”apăsați de diavolul” (Fapte 10:38). Iată de ce consider că ceea ce fac ”Străjerii” pentru eliberarea credincioșilor evanghelici de păcate și de duhurile acestor păcate este o acțiune necesară și binevenită.
Aici este necesară o precizare foarte importantă. ”Străjerii” nu afirmă că toate bolile ar fi produse de păcate. În expunerile lor, ei arată că unele boli au cauze fizice, cum ar fi lipsa unor substanțe în organism (iod, calciu, etc.), sau intrarea unor microbi sau viruși în organism; alte boli sunt produce de păcate sau vicii (alcoolism, vrăjitorie, etc.) ale înaintașilor (părinți, bunici, străbunici); alte boli sau handicapuri au fost permise de Dumnezeu ca prin ele ”să se arate lucrările lui Dumnezeu” (cazul orbului din naștere, Ioan 9: 1-3); dar medicii în general spun că o mare parte dintre boli nu au cauze fizice, ci ”psihice” , ceea ce înseamnă de fapt ”spirituale.”
Afirmația că ”străjerii” ar spune că toate bolile sau handicapurile s-ar datora unui păcat sau unor păcate specifice în viața bolnavului sunt făcute de cei care nu ascultă cu atenție ce se spune și care au intenția să blămeze și să discrediteze cu orice preț această mișcare.
Conducătorii acestei mișcări nu sunt oameni perfecți. Ei fac și greșeli. Dar, a scoate în evidență greșelile lor ca indivizi și a le trâmbița pe bloguri și apoi a spune că aceste greșeli  definesc și compromit întreaga mișcare este o metodă de discreditare care poate fi folosită împortiva oricărei mișcări, ba chiar și împotriva oricărui cult religios. Cei care o folosesc ar trebui să știe că ea este ca un bumerang: se întoarce spre cel ce-l aruncă.

Citeste mai departe…

Gheorghe Mitrofan – Prezenţa lui Dumnezeu în viaţa Bisericii – Istorisiri despre începutul unor biserici evanghelice din nordul Moldovei“


Pe 20 noiembrie 2011, cu ocazia împlinirii a 80 de ani de viaţă a fratelui păstor Gheorghe Mitrofan, cu preţuire şi dragoste din partea fiilor săi, a avut loc lansarea cărţii “Prezenţa lui Dumnezeu în viaţa Bisericii – Istorisiri despre începutul unor biserici evanghelice din nordul Moldovei“.

Lansarea a avut loc în cadrul serviciului religios de după amiază al Bisericii Creştine Baptiste “Maranata” din Suceava.

Informația a fost prezentată la momentul respectiv de către David Reguș pe blogul Suceava Evanghelică.

Cartea  are un preţ accesibil de 15 lei (plus cheltuieli poştale dacă este cazul) şi se poate comanda la Editura Liga Bibliei.  Fondurile strânse se îndreaptă cu precădere spre lucrarea de misiune.

e-mail: tbl@xnet.ro

tel: 021 223 1200

Sursa: http://centruldeistoriesiapologetica.wordpress.com