Maxima zilei – 28 martie 2017
Să nu dați uitării primirea de oaspeți, căci unii, prin ea au găzduit, fără să știe, pe îngeri.
Evrei 13:2
PressOne: Povestea lui Nicolae Tomaziu, cel mai bătrân supraviețuitor al Gulagului românesc
Vă invit să citiți un material interesant despre un domn extraordinar, Nicolae Tomaziu în vârstă de 101 ani, cel mai vârstnic supraviețuitor al Gulagului Românesc. Sunt istorii trăite, povești de viață cu care nu te întâlnești la orice pas. Dincolo de aspectele menționate materialul este util datorită referirilor la istoria noastră, una pe care trebuie să o cunoaștem și poate, de ce nu, să învățăm ceva din ea. Este o „Istorie care nu se învață la școală”, dar care ar trebui să se învețe în familii. Deși a trecut prin al al doilea război mondial datorită faptului că s-a aflat printre tinerii care protestau în anul 1947 împotriva noului regim care se instaura în România după 1945, acesta a fost arestat, bătut, trimis la Canal, iar apoi, într-un final eliberat. Însă, după cum rememorează domnul Tomaziu, „închisoarea nu se terminase în ziua când a ieșit de la Canal mai mult mort decât viu, ci a continuat și în libertate, în fiecare zi din lunga și încercata lui viață. A trebuit să îndure asta.” După moartea soției ajunge într-o situație precară, „era singur în mijlocul atâtor oameni care îl priveau fără să-l vadă.” Cu toate acestea, credința l-a ajutat să meargă mai departe, fapt pe care îl veți descoperi citind povestea acestui om extraordinar.
Viorel Ilișoi spune pe Press One povestea celui mai bătrân supraviețuitor al Gulagului românesc:
Nicolae Tomaziu s-a aflat printre tinerii care în 1947 protestau împotriva noului regim. Nu le era teamă. Vorba poetului Ion Caraion, erau tineri, aveau de unde muri. Și mulți chiar au murit pentru crezul lor, iar alții au murit pe dinăuntru, în pușcării, rămânând schilozi sufletește pe viață. (…)L-au dus la Direcția Generală de Securitate a Poporului Pitești. L-au înghesuit cu bocancii, să încapă într-o cămăruță în care n-ar mai fi încăput niciun șoarece.L-au bătut. Metodic, de sus până jos și de la cap la picioare, și pe-o parte, și pe alta. Cu bastonul de cauciuc la tălpi, cu ciomagul peste fluierele picioarelor, cu varga peste testicule, cu pumnii în ficat, cu palmele peste față, cu capul de perete.Să spună cu cine a mai fost la demonstrații. Și, având origine nesănătoasă, adică fiu de preot, să spună cu ce elemente dușmănoase mai este în contact. (…)
S-a rugat la Dumnezeu tot timpul, să-i dea putere să reziste, să rămână om. N-a declarat nimic. N-a vrut nici să semneze ce i-au pus anchetatorii în față. Dar ăsta nu era un motiv să nu fie condamnat.
Interviul integral poate fi citit aici: https://pressone.ro/primii-101-ani-din-viata-domnului-tomaziu/
Maxima zilei – 27 martie 2017
Un musafir nu uită niciodată gazda care l-a tratat cu amabilitate.
E. V. Rien
Maxima zilei – 26 martie 2017
Timpul limpezește multe.
Theophraste (Teofrast) – naturalist și filosof grec
Maxima zilei – 25 martie 2017
Avem totdeauna timp destul dacă știm să-l folosim bine.
Goethe
Biserica Baptistă BUTENI
O trecere succintă în revistă a evenimentelor care au avut loc la Biserica Baptistă din Buteni sau în localitatea Buteni în secolul XX. Localitatea are o semnificație deosebită pentru istoria baptiștilor din România și prin prisma faptului că aici au început cursurile Seminarului Teologic Baptist în 1921 și tot aici se vor relua în 1946 datorită foametei din țară. În fotografii se poate vedea Biserica Baptistă din Buteni în 1948 pe coperta cărții mele, iar alături o poză cu clădirea așa cum arată în 2017 fotografiată de Alin Cristea.

Biserica Baptistă BUTENI este una dintre cele mai celebre biserici din istoria baptiștilor români, din motive întemeiate.
La Buteni a avut loc primul congres al Uniunii Bisericilor Creștine Baptiste din România în 14-16 februarie 1920, cînd a fost votat primul statut, cu 14 capitole și 63 de articole, intitulat: Statutul Organic al Uniunii Comunităților Române din România Mare.
Președintele congresului a fost Teodor Sida, ordinat ca pastor în 1903, care a avut un rol important în răspîndirea credinței baptiste pe Valea Crișului Alb.
Tot la Buteni a avut loc conferința ad-hoc din 8-10 iunie 1919, unde s-au întîlnit pastori din Crișana, Banat, România Veche, pentru a discuta formarea unei organizații a baptiștilor din România și convocarea primului congres. În 28-30 noiembri 1919 a avut loc un precongres la București.
În perioada 1920-1933, 6 dintre primele 16 congrese baptiste au avut loc la Buteni.
La Buteni a avut loc…
Vezi articolul original 452 de cuvinte mai mult
Maxima zilei – 24 martie 2017
Timpul e mare învățător. Cu cât știi mai mult, cu atât eștti mâhnit de pierderea timpului.
Dante Alighieri
Maxima zilei – 23 martie 2017
Răbdare am, dar vremea-mi pare lungă
William Shakespeare












