Discursul Papei Francisc în Parlamentul European (25 nov. 2014)
După cum am menționat și AICI, marți, 25 noiembrie 2014, Papa Francisc, aflat în vizită oficială la Strasbourg, a susținut un discurs în fața Parlamentului European.
Partajează asta:
Oameni zidesc biserici, tipăresc Biblii, cântă imnuri religioase, dar …
Oamenii zidesc biserici dar nu intră în ele, tipăresc Biblii dar nu le citesc, vorbesc despre Dumnezeu dar nu se bizuie pe El în mântuirea sufletelor, cântă imnurile noastre dar le uită imediat.
Leonard Ravenhill, De ce întârzie trezirea? (p. 41)
Partajează asta:
Prezentare video Biserica ADONAI București
Partajează asta:
Modele de slujire – Isus spală picioarele ucenicilor Săi
Ioan 13: 1 – 17
Prin această temă vreau să aduc în atenția dumneavoastră modelul de slujire al Domnului Isus : „Spălarea picioarelor ucenicilor”. Despre slujirea Anei putem spune fără nici o îndoială că era una importantă. Dar cât de important este să speli picioarele ucenicilor? Ce a însemnat atunci şi ce înseamnă astăzi „spălarea picioarelor”? Iată doar două întrebări la care vă invit în cele ce urmează să găsim răspunsuri.
În primul rând, vreau să arăt că „spălarea picioarelor” este o slujire importantă, care în timpul Domnului Isus era realizată de un sclav, dar tocmai acela lipsea atunci când ucenicii împreună cu Învățătorul trebuiau să se așeze la masă. Lighean cu apă era, prosop era, dar nu era CINE să spele picioarele. Cine să facă munca de jos? Nici unul din cei doisprezece nu a dorit să spele picioarele. În Israel era o datină din bătrâni ca înainte de orice masă să-şi spele mâinile (Matei 15: 1-2). Apoi, când intrai în casa cuiva trebuia să existe un sclav, un lighean cu apă şi un ştergar pentru spălarea picioarelor. Observaţi că mâinile şi le spălau singuri, însă spălarea picioarelor era făcută de cele mai multe ori de un sclav. Sunt nevoi pe care ni le putem îndeplini singuri, însă sunt altele în care avem neapărată trebuinţă unii de alţii. Cât de dispreţuit era un sclav? Cât de neimportant era? Dar în acel context, descris în Ioan 13, Domnul Isus scoate în evidenţă importanţa acestor sclavi prin faptul că El îi slujeşte pe ucenici prin „spălarea picioarelor”. Ucenicilor nu le venea să creadă că Învăţătorul lor s-a coborât la un nivel social atât de jos încât să le spele picioarele. Însă Domnul îi spune lui Petru, care copleşit de cele ce se întâmplau nu vroia să se lase spălat: „Ce fac Eu acum tu nu pricepi, dar vei pricepe mai târziu”. Apoi Domnul Isus continuă: „Deci, dacă Eu, Domnul şi Învăţătorul vostru, v-am spălat picioarele şi voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora. Pentru că Eu v-am dat o pildă ca şi voi să faceţi cum am făcut Eu”. Este extraordinară lecţia pe care Domnul Isus le-a administrat-o. Ce învăţăm de aici? Că nu trebuie să ne vedem atât de importanţi şi atât de mari ca nu cumva să nu fim capabili de slujiri mici, neimportante în ochii lumii, dar atât de necesare.
Iubiţii mei, dacă am ajuns astăzi să slujesc pe Domnul acest lucru se datorează unui om care încă din adolescenţa mea nu s-a crezut prea mare ca să se ocupe de un adolescent naiv ca mine. Nu a fost prea mândru ca să-mi ofere cărţi grele să citesc, nu a fost atât de mare şi de ocupat ca să nu petreacă aproape săptămânal timp cu mine. Înţelegeţi ce spun? Acesta este un model de spălare a picioarelor. Înţelegeţi cât de important este să spălăm picioarele?
În al doilea rând vreau să răspund la cea de-a doua întrebare despre ce înseamnă în mod practic să speli picioarele. Primul răspuns priveşte ce nu înseamnă spălarea picioarelor. Unii înţeleg textul acesta în mod literar şi în luna în care serbează Masa Domnului practică efectiv şi spălarea picioarelor. Nu cred că Domnul Isus vrea ca noi să împrumutăm tradiţiile şi datinile evreilor. Astăzi contextul cultural este total diferit, de aceea textul trebuie aplicat acestui context. Consider că astăzi spălarea picioarelor înseamnă slujirea frăţească. Unii spun că slujesc pe Domnul şi este îndeajuns. Ei laudă pe Domnul, cântă Domnului, se roagă Domnului şi ajunge. Stăm unii lângă alţii în Biserică şi uneori nu ştim ce necazuri ascunde cel de lângă noi. Uneori nici nu mai vedem când cineva nu cântă sau chiar dacă vedem nu ne mai pasă, nu ne mai doare. Cred că spălarea picioarelor înseamnă să îţi pese de cel de lângă tine. Dacă a lipsit de la Biserică să fi gata să îi dai un telefon sau să îi faci o vizită. Dacă vezi că un frate slăbeşte în credinţă să fi gata să îl ajuţi să se redreseze. Nu te bucura de necazul fratelui tău în zuiua nenorocirii lui, stai lângă el, sprijineşte-l, ajută-l. Dacă ţi-a greşit cu ceva nu spune la toată Biserica, dragostea acoperă totul. O cât îmi doresc de mult ca în biserica noastră să fie fraţi care să slujească cu spălarea picioarelor. Fraţi care să vadă când cel din jur suferă şi să le pese, fraţi şi surori care se roagă, care încurajează, care ridică, care se ajută! Iată o slujire care la suprafaţă pare atât de nevrednică şi totuşi este de o aşa mare importanţă! Prin slujirea pe care o facem față de cei din jurul nostru, noi de fapt îl slujim pe Domnul.
Amin!
Pastor, Ovidiu Rusnac
Partajează asta:
Corul și Orchestra Națională BBSO – Mărețul Har [2014]
Videoclipul anticipează Evenimentul Anual BBSO 2014.
Evenimentul va avea loc duminică, 30 noiembrie, la Arena „Antonio Alexe” (Sala Sporturilor) din Oradea, de la ora 15:00 și de la ora 19:00 (două programe identice).
Pentru mai multe informații accesați http://romaniaevanghelica.wordpress.com
Partajează asta:
Ziua mondială de rugăciune a femeilor din bisericile baptiste, București, 3 noiembrie 2014
Anual, prima zi de luni a lunii noiembrie este Ziua mondială de rugăciune a femeilor baptiste. În București, femeile baptiste se vor întâlni luni, 3 noiembrie 2014, de la ora 17 la Biserica Creștină Baptistă „Betania”, Strada Popa Rusu, Nr. 22.
Partajează asta:
Ziua Reformei – 31 octombrie 2014
Martin Luther by Lucas Cranach the Elder, paint via wikipedia
Ziua Reformei se sărbătorește pe data de 31 Octombrie a fiecărui an în amintirea Reformei religioase inițiată de Martin Luther în anul 1517.
31 octombrie este sărbătoare națională în Slovenia (de vreme ce Reforma a contribuit profund la dezvoltarea ei culturală, deși slovenii sunt în principal romano-catolici) și în următoarele state germane: Brandenburg, Macklenburg-Pomerania Inferioară, Saxonia, Saxonia-Anhalt și Thuringia. Din 2008, este și sărbătoare națională în Chile.
În 31 Octombrie 1517, Martin Luther a afișat o propunere pe ușa bisericii în Wittenberg, Germania pentru a dezbate doctrina și practica indulgențelor. Această propunere este numită frecvent ca Cele 95 de Teze, pe care el le-a înfipt pe ușile bisericii castelului. Acest gest însă nu a fost un act de sfidare sau provocare cum se crede uneori. De vreme ce biserica din castel era expusă traficului principal din Wittenberg, ușa bisericii funcționa ca și afișier public și, în consecință, era locul pentru afișat anunțuri importante. De asemenea, Tezele erau scrise în Latină, limba folosită de biserică, și nu în limba națională. Chiar și așa, evenimentul a stîrnit controversă între Luther și cei de partea Papei în privința multor practici și doctrine. Cînd Luther și susținătorii lui au fost excomunicați în 1520, s-a format Lutheranismul. Aceasta avea să deschidă ulterior calea către formarea tradițiilor Reformate și Anabaptiste.
În cadrul Bisericii Lutherane, Ziua Reformei este considerată o sărbătoare mai neînsemnată, iar denumirea oficială este Festivalul Reformei. Pînă în secolul XX, cele mai multe biserici Lutherane sărbătoreau Ziua Reformei în 31 Octombrie, indiferent de ziua săptămînii în care se întîmpla să fie. Astăzi, cele mai multe biserici Lutherane au modificat data festivalului, astfel încît să fie în Duminica (numită Duminica Reformei) în sau înainte de 31 Octombrie și au mutat Ziua Tuturor Sfinților în Duminica din sau după 1 Noiembrie.
Culoarea liturgică a zilei este roșul, care reprezintă pe Duhul Sfînt și pe martirii Bisericii Creștine. Imnul lui Luther, Cetate tare-i Dumnezeu este cîntat în mod tradițional în această zi. În mod obișnuit, lutheranii stau în picioare în timpul imnului, în memoria folosirii imnului în războaiele religioase ale secolului al XVI-lea. De asemenea, este tradiție ca în unele școli Lutherane, copiii sa aibă scenete cu Ziua Reformei sau spectacole în care să joace scene din viața lui Martin Luther. Faptul că Ziua Reformei coincide cu Halloween ar putea să nu fie pură coincidență. Halloween, fiind ajunul Zilei Tuturor Sfinților, ar fi putut fi o zi excelentă pentru Luther ca să-și afișeze cele 95 de Teze împotriva indulgențelor, de vreme ce biserica din castel avea să fie deschisă în Ziua Tuturor Sfinților tocmai pentru ca oamenii să vadă o mare colecție de moaște. Vederea acestor moaște ar fi promis o micșorare a timpului petrecut în en purgatoriu similar cu cel al cumpărarii unei indulgențe. Luther a fost perspicace în alegerea zilei de 31 Octombrie pentru afișarea Tezelor sale.
http://ro.wikipedia.org/wiki/Ziua_Reformei
În timp ce Luther era preocupat de modul în care Dumnezeu îl mântuie pe om se confruntă cu problema vânzării indulgențelor, „concept datând încă din secolul al XII-lea, când creștinii bogați au fost scutiți de penitențe pentru păcatele lor dacă acceptau să contribuie cu bani la Cruciade. (…)
Luther era pornit împotriva practicilor unui om pe nume Johann Tetzel, care avea responsabilitatea de a vinde cât mai multe indulgențe în numele prințului Albert de Brandenburg. Prințul, chiar dacă avea doar 23 de ani, a fost episcop de Magdeburg, episcop de Halberstadt și arhiepiscop de Mainz, toate acestea în același timp – o situație neobișnuită, pentru care a trebuit să plătească însemnate sume papei. A convenit cu papa ca o parte din veniturile provenite din vânzarea indulgențelor lui Tetzel să fie considerate “taxele episcopale” ale lui Albert.
Întreaga situaţie ţinea în mod clar de corupţie, de aceea Luther a hotărât că este timpul pentru o dezbatere academică în primul rând pe marginea întrebării dacă este înțelept să se vândă indulgențe. “Voi face o gaură în toba lui”, a spus el când a auzit de Tetzel și a alcătuit o listă de 95 de teze în care ataca indulgențele, teze pe care spera să le discute și cu alți academicieni. De Ziua Tuturor Sufletelor, în 1517, Luther a țintuit lista pe ușa bisericii castelului din Wittenberg care era folosită și ca un fel de avizier al comunității.”
Jonathan Hill, Istoria gândirii creştine, Editura Casa Cărţii, Oradea, 2007, pp. 187-188.
Citește și
Ziua Reformei la București (2011)
Partajează asta:
Costel Ghioancă: Poate teoria „Big Bang” să explice creația biblică?
Subiectul „originii universului” este extrem de actual și controversat. Deși există mai multe teorii despre originea universului, două dintre ele sunt mai cunoscute: perspectiva creștină biblică asupra creației ex nihilo (din nimic), prin voința liberă a lui Dumnezeu și teoria evoluționistă, cunoscută sub numele de „Big Bang”.
Cele două teorii au părut a fi într-un contrast vizibil, până de curând când Papa Francisc, reprezentatul unui mare număr de creștini din lume, a afirmat că cele două perspective pot fi, de fapt, reconciliate:
„«Când citim despre creaţionism în Geneză, riscăm să ne imaginăm că Dumnezeu este un magician cu o baghetă magică, cu care poate face orice. Dar nu este aşa», a explicat Papa. «El a creat oamenii şi i-a lăsat să evolueze conform legilor interne pe care le-a dat fiecăruia, pentru ca aceştia să atingă împlinirea. Big Bang-ul, despre care azi credem că este originea lumii, nu contrazice intervenţia divinului creator ci, mai degrabă, o cere. Evoluţia naturii nu este în contradicţie cu noţiunea de creaţie, pentru că evoluţia presupune crearea unor fiinţe care evoluează», a mai spus Papa.” (sursa, „The Independent”, citat în www.gândul.info)
Să analizăm, pe scurt, această situație! Începem, mai întâi, cu teoria „Big Bang”!
Teoria „Big Bang” („marea explozie”) susține că universul, cu tot ce cuprinde el (materie, energie, spațiu, timp), provine dintr-un punct special denumit „singularitate”, punct caracterizat de o energie infinită. Fără a ști ce a cauzat acest lucru, acum circa 13,7 miliarde de ani, punctul acesta de mărime subnucleară a explodat într-un mod uimitor, creând universul cu toată complexitatea sa. De atunci și până azi, universul este într-o continuă expansiune în mod uniform și în toate direcțiile. Este de menționat că astrofizicienii nu pot explica momentul „zero” al acestui punct, ci iau ca punct de plecare momentul 10-43 secunde după explozia Big Bang.
Perspectiva creaționistă afirmă că Dumnezeu a creat (din nimic) „cerurile și pământul” (Geneza 1:1), nu folosind o „baghetă magică”, ci prin intermediul Cuvântului Său (Ioan 1:3). Dumnezeul etern și Atotputernic a decis să creeze universul cu tot ce cuprinde el, după bună plăcere a voii Sale, conform cu înțelepciunea și scopurile Sale desăvârșite. Omul a fost creat „după chipul și asemănarea lui Dumnezeu” (Geneza 1:26), distanțându-se calitativ de orice alt element al creației și fiind, prin urmare, responsabil direct față de Dumnezeu, Creatorul său.
Să revenim acum la opiniile Papei Francisc și la întrebarea noastră: „Poate teoria „Big Bang” să explice creația biblică?” Pentru a da răspuns la această întrebare introducem în discuție și următoarele repere:
- Teoria „Big Bang” nu este științifică. Cu alte cuvinte, teoria în sine nu respectă criteriile teoriei științifice. De exemplu, teoria nu corespunde exigențelor științifice propuse de Karl Popper și alții: nu putem vorbi despre o totală consistență internă (lipsă de contradicții în cadrul teoriei) și nici despre consistență externă (lipsă de contradicții cu alte teorii recunoscute). Nu putem vorbi despre testabilitiate empirică și nici despre falsicabilitate (o teorie să fie astfel formulată, încât afirmațiile sale să poată fi infirmate prin experiment). Nu negăm faptul că sunt puncte în care teoria se intersectează cu anumite aspecte științifice, dar vorbim în special despre „o credință” într-o teorie, așa după cum evoluționismul, în sine, este tot o „credință”.
- Perspectiva creaționistă nu este științifică. Nu spunem că perspectiva creaționistă este împotriva științei (de fapt, de fiecare dată când se „intersectează” cu știința se dovedește că perspectiva creaționistă este adevărată. Nu a fost descoperit încă nimic științific care să contrazică Biblia, nici măcar atunci când s-a aflat că „pământul este rotund”!). Ceea ce afirmăm este faptul că Biblia nu e o carte de știință, iar relatările ei depășesc uneori cunoașterea științifică. Teoria creației nu poate fi considerată o știință per se. Este deci „o credință”, la fel ca alte credințe.
Prin urmare, adevărata întrebare este: „Ce fel de credință alegi?” O credință într-un Dumnezeu etern, Personal și Creator, față de care suntem responsabili și care ne dă un sens existenței noastre? Sau o credință într-o teorie ce susține „jocul întâmplării”, fără a putea explica „momentul zero” și care ne așază pe noi oamenii într-o autonomie și independență totală, caz în care nu avem sens în viață și repere morale absolute?! În cazul acesta, singura valoare a rasei umane rămâne „supraviețuirea speciei”, așa după cum au concluzionat mulți cercetători „credincioși în evoluționism”.
Din punctul meu de vedere, afirmațiile Papei Francisc sunt dubioase și periculoase, din mai multe motive:
„Când citim despre creaţionism în Geneză, riscăm să ne imaginăm că Dumnezeu este un magician cu o baghetă magică, cu care poate face orice. Dar nu este aşa.” Sub nicio formă nu trebuie să ni-l imaginăm pe Dumnezeu cu o „baghetă magică în mână”, ci mai degrabă consultându-se în sânul Sfintei Treimi. A lăsa, totuși, să se înțeleagă – chiar și indirect – că Dumnezeu „nu poate face orice” înseamnă să punem sub semnul întrebării atotputernicia Lui.
- „Evoluţia naturii nu este în contradicţie cu noţiunea de creaţie, pentru că evoluţia presupune crearea unor fiinţe care evoluează”. Aici afirmația este vădit ambiguă. Papa nu specifică despre ce fel de evoluție este vorba. Dacă vorbim despre o „micro-evoluție” (sau evoluția în plan orizontal) prin care se ajunge la variațiuni în cadrul unei anumite specii este una, însă dacă se are în vedere „macro-evoluția” („saltul calitativ” sau evoluția în plan vertical), prin care se ajunge de la o specie la alta, este cu totul altceva.
- Prin ambiguitatea afirmațiilor sale, Papa Francisc poate susține în mod indirect credința în evoluționism, într-un spirit pacificator, dar slăbind relaționarea directă a omului față de Dumnezeu, afectându-se perspectiva asupra omului ca Imago Dei.
- Chiar dacă nu s-ar susține teoria evoluționistă, opiniile Papei riscă să fie interpretate, în cel mai bun caz, printr-o hermeneutică de tip deist – un Dumnezeu care creează universul imprimându-i o inerție (prin Big Bang?), lăsat apoi în seama propriei „evoluții”.
În concluzie, nu putem afirma cu certitudine dacă o teorie de genul „Big Bang” a fost sau nu parte din actul creator a lui Dumnezeu. Ce putem afirma sigur, pe baza revelației biblice, este că Dumnezeu e Creatorul tuturor lucrurilor și că El nu a avut un act originar al creației – un „moment zero” – lăsând apoi totul în voia sorții. Dimpotrivă, Biblia ne vorbește despre o creație în mai multe acte, Dumnezeu fiind implicat direct în ele, de fiecare dată. Cu alte cuvinte, dacă Dumnezeu ar fi creat „Big Bang-ul”, El a creat și toate celelalte lucruri care există în univers, inclusiv pe om!
Pastor Costel Ghioancă
http://bisericaadonai.ro/poate-teoria-big-bang-sa-explice-creatia-biblica/
