Arhive etichetă: Cătălin Dupu

22 decembrie 1989 – un material video realizat de Cătălin Dupu


Preluat prin intermediul Revistei Artă și Credință

Marius Silveșan în interviu cu Cătălin Dupu (1)


Cătălin Dupu - Marius Silvesan header interviu

Cătălin Dupu: De când netul s-a întins si peste crestele Carpaților am primit prin e-mail mai multe întrebări legate de activitatile efectuate. Dupa ce am raspuns la ele, am avut surpriza sa le primesc și de la alții. Pentru a simplifica lucrurile, după ani si ani, Marius Silvesan a fost gata sa strângă sub un titlu, întrebările și răspunsurile, de subliniat, mult mai putine decat cele gasite in casuta postala electronica.

Marius Silveșan: Mesajele sunt făcute pentru a fi transmise, pentru a fi vizualizate, ele au o forță deosebită. Prin intermediul cuvintelor ele transmit sfaturi, gânduri de care oamenii sunt interesați. Dumneavoastră sunteți un om de cultură, dar și un predicator și fiindcă trăim în era informației digitale tot mai mulți oameni sunt interesați să găsească în mediul on-line predicile dumneavoastră. Negăsindu-le v-au adresat următoarea întrebare: De ce nu găsim pe internet predicile?

CD: Pe net sunt doar câteva, iar cine mi-a spus ca vrea sa le posteze, l-am rugat sa stea liniștit. Romanii au încă foarte multe prejudecați. Dacă te aud ca vorbesti prea mult despre credința, își fac o părere care nu are nimic de-a face cu realitatea. Eu si colaboratorii ii invitam pe oameni la inchinare in biserica. Acolo sa ne rugam, sa cântam, sa învățam din Sfantul Cuvant al Bunului Dumnezeu. Ce e de biserica e pentru biserica. Din 1999 colaborez cu multe institutii culturale, educative, administrative si unii nici nu vor sa auda de cele bisericesti, dar doresc sa colaboreze. Dupa ce lucrezi cu omul iti dai seama cine e si ce vrea de la viata. De multe ori Mântuitorul Isus Hristos întâi le-a dat oamenilor paine, i-a vindecat si apoi le-a vorbit. La noi se vorbește foarte mult și se face mai puțin! Din pacate! Celor interesați de mesajele susține public cu prilejul diferitelor evenimente la care particip le pot trimite filmarile prin e-mail. La evenimente, nici chiar cu transmisiile in direct nu prea sunt de acord. Am primit invitatii sa preia altii conferintele, in direct pe net, insa de multe ori am refuzat. Stiu ca se spune: “poate cineva va auzi chiar atunci Cuvantul”, dar mai stiu ca internetul e plin de predici, apo trebuie sa ne învățam a conștientiza că lumea aceasta într-o zi va merge și fără noi! Multumesc lui Dumnezeu ca pana acum, fata in fata, am putut vorbi la peste 187000 de oameni, in 124 de localitati din 7 tari.

M.S: Mulți au vizionat filmele și documentarele făcute de dumneavoastră, s-au implicat emoțional alături de personajele create, sau chiar jucate în aceste producții și s-au întrebat care este scopul filmelor pe care le-ați realizat. Există ceva anume care vă îndreaptă gândurile către acest domeniu? De unde vă inspirați? Mai urmează ceva, vă mai implicați în acest domeniu sau v-ați oprit din a mai realiza filme?

CD: Da, dupa 5 filme TV de lung metraj m-am oprit. Banii si cine sa joace au fost “problema”. Am avut doar câțiva actori cu care sa lucrez. Tot din cauza banilor. Degeaba ai un scenariu bun dacă nu ai bani de producție și actori profesioniști. Am colaborat cu câțiva, dar alții au cerut sume foarte mari. Dar am bucuria ca aceste 5 filme, s-a făcut o statistica de carte Asociația Alege Viata – care le-a produs, au fost văzute, fără cele piratate, de peste 300.000 de oameni, până în 2012. Nu mai vorbesc de scurt-metraje sau date la TV. Și subliniez sunt filme TV. Nu am alte pretenții. Însă cred ca e mult mai profi și necesar acum sa public povestirile care ar putea deveni filme. Și mă bucur că se citesc. Scopul filmelor pe care le-am făcut a fost acela de a arata o altă perspectivă asupra vieții. Una pozitivă, a doua șansă, salvarea prin credința în Dumnezeu. De ce așa? Pentru că nu este alta. Am fost foarte bucuros când am primit și o nominalizare în 2007 la un festival international de film. Și n-a fost bunica în juriu.

Omul recent și valorile marilor personalități


Recenzie a cărții Istoria se scrie acum de Cătălin Dupu

 Trăim într-o perioadă de transformări economice și sociale ce se reflectă în stilul de viață adoptat de cei care o trăiesc. Omul recent trăiește sub presiunea de a se integra în societate, de a fi pe placul familiei, al prietenilor, al anturajului, iar toate aceste aspecte au o consecință asupra stilului de viață, a alegerilor făcute de acesta. Omul zilelor noastre este Omul care vrea totul, își dorește o viață fără griji petrecută în petreceri, alergări dintr-un loc în altul, o viață în care să încerce totul, dar din care Divinitatea să fie exclusă. Astfel se poate rezuma nuvela Omul care a vrut totul ce deschide ultima carte a lui Cătălin Dupu, conferențiar, regizor, scriitor, actor. Nuvela este o radiografie a societății contemporane, a omului aflat în permanență în căutare de nou, de lucruri care să-i umple un gol în inimă, gol ce nu poate fi umplut decât de Dumnezeu. Goana după plăceri,Cătălin Dupu, Istoria se scrie acum coperta 1 dorința de a avea este firul roșu al acestei nuvele, una care captează de altfel și pe care după ce ai citit-o rămâi mișcat de profunzimea adevărurilor pe care autorul le transmite prin intermediul cuvintelor. Sunt cuvinte care doresc să miște inimi, să conștientizeze direcția pe care ne-o alegem în viață. Înțeleptul Solomon afirmă în cartea Eclesiastul că  „totul este deșertăciune și goană după vânt.” Această afirmație trebuie înțeleasă în contextul în care omul nu își pune în gând să-L caute pe Dumnezeu, deși acesta se relevă când într-un mod, când în altul, dovedind faptul că banii nu rezolvă toate problemele. Acesta este adevărul! Autorul ne îndemână „să nu dorim senzaționalul și să-L căutăm pe Dumnezeu” pentru că „din prea mult senzațional unii s-ar putea să rămână doar cu o părere din ceea ce trebuie să fie prezența lui DUMNEZEU.” De aceea, fiecare dintre noi trebuie să ne cunoaștem valoarea și să o apreciem ca venind din partea lui Dumnezeu, însă nu trebuie să dăm uitării nici calitățile celor din jurul nostru pentru că „a recunoaște valoarea cuiva este o calitate.” Pornind de la acest deziderat, Cătălin Dupu a scris și despre realizările unora dintre celebritățile zilerelor noastre, urmărind nu atât realizările acestora în plan profesional cât modul în care acestea se raportează la Dumnezeu. Primul care a răspuns întrebărilor lui Cătălin a fost Horia Brenciu. Acesta menționa că „cel mai important lucru pe care îl avem de oferit Divinității este simțimântul nostru. Divinitatea nu se schimbă cu trecerea anilor”, dar noi ne schimbăm. Andreea Marin continuă ideea lui Horia prin menționarea faptului „că nu poți străbate drumuri anevoioase în viață fără credința că acolo sus Cineva te veghează.” După cum spune Andreea, pentru a trece cu bine și prin momentele mai puțin plăcute ale vieții ai nevoie de credință, iar pentru Horațiu Mălăele lumina pe cărarea vieții i-a fost oferită de Biblie. Aceasta a fost cartea de căpătâi și cea mai frumoasă carte pe care a citit-o. În ea el l-a găsit revelat pe Dumnezeu, ori tocmai lipsa acestuia „din gândurile oamenilor a măcinat poporul acesta.” Pepe se declară o persoană credincioasă, caracteristică ce definește și viața unei alte vedete, Fuego. Acesta și-a dorit să studieze teologia, dorință expresă a bunicii sale reflectată și în faptul că de la grădiniță a început să meargă la biserică. „În fiecare dimineață [bunica] mă trezea la 7 și plecam la slujbă” povestește Fuego. „Mai târziu m-am apucat și am citit Biblia, o carte extraordinară”, continuă șirul amintirilor Fuego. Virgil Ianțu se declară, la rândul său, un om credincios cu o educație decentă primită de la tatăl său. Alessandra Stoicescu mărturisea în discuțiile cu Cătălin Dupu următoarele: „Cred în Dumnezeu. Nu pot să spun  că mă duc în fiecare duminică la biserică, dar mă rog, discut cu Dumnezeul din mine, există o relație.”

Dem Rădulescu, un bun național demonstrează faptul că maestrul Dem Rădulescu era nu numai un mare om de teatru, dar și un pedagog excelent, un om care punea suflet în relațiile cu studenții. A fost o personalitate în adevăratul sens al cuvântului, nu doar un om celebru, un bun național cum îl definește Cătălin Dupu care l-a avut pe acesta ca profesor, dar și mentor în carierea profesională.

Schițele biografice ale unor personalități politice, literare, artistice precum Jimmy Carter, Abraham Lincoln, Billy Graham, George Washington, Charles Dickens, Winston Churchill, Martin Luther King Jr., Henry Sienkiewicz, Jony Eareckson Tada ne arată tot atâtea moduri în care Dumnezeu a lucrat de-a lungul istoriei, dar și moduri în care oamenii au ales    să-L aleagă pe El ca Domn și Mântuitor. Selecția făcută de autor s-a realizat după criteriul valorii, dorind să evidențieze faptul că au existat oameni politici, președinți, prim-miniștrii care au  avut un set de valori morale după care s-au călăuzit în viața lor personală și profesională. Ceea ce putem învăța din experiențele acestor personalități este faptul că în viață au câștigat oamenii care au avut un set de valori și că cei care au avut principii morale solide au putut ajunge în funcții de conducere. Mult mai important decât faptul că aceștia au ajuns în poziții cheie este faptul că au lăsat în urma lor ceva, au avut un vis care a devenit realitate. Trebuie să învățăm din istorie să fim și recunoscători înaintașilor noștri și să înțelegem că ei au construit ceva valoros care dăinuie și astăzi. Autorul concluzionează faptul că „indiferent cine suntem în prezent, putem deveni prin perseverență, educație și credință în Cel de Sus oameni care să fie adevărate «miracole».” Educația și credința devin astfel cele două elemente principale ale succesului în viață. Dacă le înțelegem și ni le însușim avem șansa de a lăsa ceva valoros în urma noastră.

Ținând cont de un  set de principii, de valorile morale după care a ales să-și ghideze viața, Cătălin Dupu a considerat la un moment dat că Dumnezeu este mai sus de televiziune și că nu scena aceasta este importantă, ci cea a împărăției lui Dumnezeu, acolo unde El, creatorul tuturor lucrurilor, deține controlul și Lui i se aduce slava și gloria. Această carte dovedește faptul că harul lui Dumnezeu ne poate găsi pe fiecare dintre noi, rămâne numai ca noi să dăm curs invitației Sale.

Dr. Marius Silveșan
Istoric

Apariții editoriale (17) Cătălin Dupu, Istoria se scrie acum


Cătălin Dupu, Istoria se scrie acum coperta 1

 

Istoria se scrie acum este a 8-a carte pe care Cătălin Dupu o publică. În paginile sale cititorii vor găsi povestiri inspirate din cazuri reale,  schițe biografice cu nume celebre și răspunsurile unor vedete din Romania referitoare la o întrebare extrem de importanta. Cartea cuprinde și o povestire scrisa în 1996.

Cele mai cunoscute cărți publicate de Cătălin Dupu până acum sunt: “Dragoste crucificată”, “De ce bat clopotele de Crăciun” – aceasta fiind și comanda din partea Ministerului Educație și Cercetării, și “Cine știe ce aduc zorile?”  Lucrarea “Istoria se scrie acum” se poate comanda la birouapv@yahoo.com

http://evenimentcrestin.blogspot.ro/

Concursul de poezie POEME PENTRU VIAȚĂ – premierea câștigătorilor


premierea CONCURSUL DE POEZIE 2013_poeme pentru viata

Premierea câștigătorilor la concursul de poezie POEME PENTRU VIAȚĂ va avea loc în București, duminică, 20 octombrie 2013, orele 18, la Biserica Isus Mântuitorul din Strada Dâmboviței, Nr. 9-11, sector 6 (zona Pod Ciurel).
 

Colecționarul de fericire, colecționarul de vieți


  Cum „timpul înapoi nu se mai dă, viața
nu trebuie uitată ci împărtășită.”
Cătălin Dupu

 

Fiecare dintre noi suntem colecționari de fericire pentru că adunăm, strângem în inima noastră acele momente care ne aduc fericire, ne fac să fim mai buni, mai iubitori și mai atenți cu semenii. Prin antiteză, colecționarul de vieți face referire la un sistem, la un partid cum a fost cel comunist, care și-a propus nu să aducă fericirea în viața oamenilor, ci să îngenuncheze viețile acestora, să se pună pe sine mai presus de aceștia și să-și impună directivele prin intermediul unei dictaturi. Am făcut referire la aceste aspecte deoarece ele se regăsesc îngemănate sub titlul Cine știe ce aduc zorile?, numele ultimei cărți a lui Cătălin Dupu și totodată titlul povestirii cu care se deschide cartea. Întrebarea din titlu este una care merită mai multă atenție decât am fi tentați să-i acordăm la prima vedere. Noi nu știm ce pot aduce zorile, dar Creatorul lor știe. Am putea să parafrazăm titlul cărții și să întrebăm cine știe ce este viața?, cine știe ce aduce ziua de mâine în afară de Dumnezeu? Răspunsul este că nimeni, fapt relevat și de povestirile, schițele, nuvelele din care este compusă cartea, unele istorice iar altele autobiografice. Scopurile cărții sunt multiple, însă ceea ce atrage atenția din punct de vedere istoric este faptul că autorul aduce în atenția contemporanilor fapte, evenimente și personaje din trecut. Considerăm demersul său ca fiind unul binevenit și de folos pentru a cunoaște istoria, astfel ca atunci când aceasta se repetă, noi să nu mai repetăm greșelile trecutului. Să fim oameni înțelepți care știu să-și prețuiască valorile și trecutul, interesați de identitatea noastră, cetățeni care vor și pot să transmită un mesaj pozitiv societății în care trăiesc.

Cătălin Dupu, Cine stie ce aduc zorileCine știe ce aduc zorile? este o poveste istorică captivantă, care se desfășoară pe fondul celui de-al doilea război mondial și al alianței dintre Germania și România. Autorul reușește să capteze audiența prin realismul și totodată dramatismul operei. Citind povestioara ești transpus în birourile legației germane de la București, faci cunoștință cu oameni și locuri pe care altfel nu i-ai fi întâlnit, pe lângă care poate ai fi trecut nepăsător, referire la faptul că aceste personaje ne pot reprezenta chiar pe noi, viața lor să fie într-o anumită măsură și viața noastră. Unul din personajele care atrage atenția este „omul lui Dumnezeu”, preotul către dă dovadă de îndrăzneală și înțelepciune în acțiunea pe care o avea de îndeplinit, aceea de a aduce alinare sufletelor îndurerate, trupurilor vlăguite de tratamentul dur la care au fost supuse de către „lunganul”, gardianul închisorii. Cred că acesta este rolul nostru, al celor care cred într-un Creator, de a aduce speranță și alinare în viețile celor din jurul nostru prin ceea ce facem, prin comportament, prin vorbele noastre. Autorul nu forțează lucrurile, ci lasă povestea să decurgă normal cu tensiunile ei inerente. Viața se desfășoară pe mai multe planuri: în închisoare, în biroul comandantului, în oraș, în familia Liviei, dar peste toate veghează Bunul Dumnezeu. Un Dumnezeu care intervine în cursul istoriei, în desfășurarea ei așa cum vrea și când vrea. El este la cârma vieții oamenilor și la cârma istoriei, fapt care ne conduce către o îngemănare între istorie și credință.

O altă povestire istorică este Comanda dictatorului, care dezvăluie dorința președintelui României Socialiste, Nicolae Ceaușescu, de a cunoaște viitorul omenirii. A dorit să știe ce spune cartea Apocalipsa despre sfârșitul istoriei. Cu toate că nu știm ce a descoperit profesorul cu nume neamț despre ceea ce i-a comandat dictatorul să afle, este evident faptul că dictatorul nu a mai stat la conducerea țării decât un an. Mai mult decât atât, în decembrie 1989, după un proces sumar, Nicolae Ceaușescu, și soția sa, Elena Ceaușescu au fost împușcați. Faptul că s-a încrezut în sine, s-a crezut mai presus de divinitate, considerându-se el însuși o persoană care trebuia să aibă propriul cult i-a adus pierirea.

Societatea ideală, multilateral dezvoltată, ne este prezentată în schița Cândva la Casa Poporului, lucrare care descrie suferința, lacrimile, sacrificiul și prigonirile pe care le-au îndurat cei care au lucrat la acea construcție megalomanică. Povestea se construiește paralel cu dezvăluirea personajului principal, maistrul electronist Tudor Ilie, a familiei sale și a tovarășilor de lucru și de credință. Casa Republicii, denumită după Revoluția din decembrie 1989 Casa Poporului, s-a construit cu muncă non stop până la epuizare, cu lacrimi, cu amenințări și cu multe sacrificii de vieți omenești, a celor care s-au tot dus, „au murit și nu meritau.” (p. 36). Cu toate suferințele și privațiunile la care au fost supuși alături de ceilalți, pentru Tudor Ilie și ceilalți muncitori care au mai rămas în viață izbăvirea a venit mai repede decât aceștia se așteptau, prin Revoluția din decembrie 1989, „pentru că Domnul Dumnezeu nu ține cont de calendarul omului ci de Hăruitul Său Pan.” (p. 36)

În povestea Mașina de muzeu ne sunt relatate peripețiile prin care a trecut echipa care a filmat producția „Cartea care a schimbat lumea”, o continuare a filmului „La frontieră”, ambele regizate de către Cătălin Dupu. Filmul „La frontieră” vorbește despre transportul ilegal de Biblii în perioada comunistă. Sunt amintite în acest context persecuțiile îndurate de cei care s-au implicat în astfel de acțiuni în România comunistă. La frontieră, Cartea care a schimbat lumea, Acces interzis „sunt istorii adevărate care demonstrează că și la noi au trăit creștini adevărați care au îndurat ani de închisoare pentru Domnul.” (p. 41).

Așa cum aflăm din povestirea Piatra Neamțului „istoria este mult mai lungă și plină de învățăminte.” Cum „timpul înapoi nu se mai dă, viața nu trebuie uitată ci împărtășită.”

Faptul că viața nu trebuie uitată nu însemnă neapărat că În dragoste nu sunt necazuri. Cu toate acestea, „atâta timp cât suntem în viață fiecare dintre noi mai are o șansă la fericire.”

Prin intermediul Colecționarului de fericire „am realizat că viața noastră depinde de multe detalii pe care ni le stabilim noi: prieteni, locuri, alegeri, haine, atitudini” și mai mult decât atât am aflat că esența fericirii este „mai mult decât o filosofie, un țel, o stare”, aceasta este ADEVĂRUL.

Adevărul unei epoci nu de mult apuse este și subiectul nuvelei Dureri de seceră și ciocan unde ne este prezentată viața unei familii credincioase care deținea o mică fierărie, familie a cărei viață a fost distrusă prin două mari lovituri. Prima a fost colectivizarea, iar a doua a venit ca urmare a celei dintâi, însă după mai mulți ani în care familia se stabilise la Iași, iar Nea Ion se angajase ca fierar la Atelierele CFR Nicolina, când după ani de muncă și trudă și după promisiuni deșarte își vede năruită speranța de a ajunge șef de secție la fierărie ca urmare a avansării unei persoane mult mai tinere fără pregătirea profesională necesară. Prin intermediul acestei nuvele autorul scoate în evidență propaganda comunistă, punând în antiteză minciuna unei societăți născută prin distrugerea multor vieți și realitatea vieții sub comunism. Ne este relevată aici diferența dintre discurs și realitate, aspecte care pot fi observate dacă urmărim cu atenție evoluția acestei familii de țărani, credincioasă și recunoscătoare Creatorului, familie care este nevoită să plece de la sat la oraș datorită colectivizării. Ajunsă în orașul Iași această familie încearcă să se integreze în societatea comunistă, o societate care se construia sub ochii lor, însă și aici se va lovi tot de tovarășii care au luat locul domnilor, de comuniștii care după ce i-au luat pământul i-au luat și viața. Putem spune, parafrazând titlul povestirii anterioare, că Partidul Comunist a devenit un colecționar de vieți.

Pentru credincioșii evanghelici din România persecuțiile religioase declanșate la mijlocul secolului XX de Partidul Comunist nu erau o noutate pentru că aceștia se confruntaseră cu ele încă din secolul XIX. Un caz aparte în fenomenologia persecuției religioase este relevat de autor prin intermediul povestirii Locația nu vă aparține. Plecând de la cazuri reale acesta ne prezintă lupta unei biserici evanghelice pentru păstrarea, iar apoi recuperarea lăcașului de cult. Rechiziționarea acesteia s-a realizat prin Decretul lege din 29 decembrie 1942, completat în 1943 printr-o prevedere legislativă care avea următorul cuprins: „Asociaţiunile religioase sectante, care au existat în România la 29 Dec. 1942, şi acele care au fost autorizate ulterior sau sunt simulate sub forme personale juridice, fără scop lucrativ sau altele, sunt şi rămân desființate de drept.”

Acest scurt istoric transpus în scris sub formă de povestire face referire la faptul că aceasta a fost situația bisericilor evanghelice până la 31 august 1944 când „legea din 42 a fost abrogată.” În ceea ce privește lăcașul bisericii la care face referire povestirea, aflăm că recuperarea acestuia de către credincioși nu a fost un demers facil. „A fost un proces greu și abia în [19]46 biserica s-a reunit iar, acolo unde pentru patru ani s-au vândut lacuri și vopseluri.” Sfârșitul acestei relatări este unul care ne arată credincioșia lui Dumnezeu, atrăgând totodată atenția asupra faptului că El va judeca toate lucrurile și că fiecare din noi vom da socoteală de acțiunile noastre. „Ceea ce nu au înțeles niciodată autoritățile, puse acolo pe scaune doar pentru o vreme, este faptul că în necaz și persecuție cei care au aceeași credință creștină nu pier, nu disperă, ci se întăresc și cresc. Este puterea lui Dumnezeu asupra lor …” (p. 73)

            Fiecare dintre noi să rămânem credincioși lui Dumnezeu și să ne rugăm ca atunci când trecem prin situații limită El să nea dea puterea de a rămâne de partea ADEVĂRULUI.

Maxima zilei – 8 august 2013 Esența fericirii


Cătălin Dupu, Cine stie ce aduc zorile

Esența fericirii este „mai mult decât o filosofie, un țel, o stare”, aceasta este ADEVĂRUL

Cătălin Dupu

Maxima zilei – 7 august 2013 Șansa la fericire


Cătălin Dupu, Cine stie ce aduc zorile

Atâta timp cât mai suntem în viață fiecare dintre noi mai avem o șansă la fericire

Cătălin Dupu

Maxima zilei – 6 august 2013


Cătălin Dupu, Cine stie ce aduc zorile                                 

  Cum „timpul înapoi nu se mai dă, viața nu trebuie uitată ci împărtășită.”

Cătălin Dupu

Apariții editoriale (12) Cătălin Dupu, Cine știe ce aduc zorile?


Cătălin Dupu, Cine stie ce aduc zorile

„Cine știe ce aduc zorile?” este a 7-a carte pe care Cătălin Dupu o publică. Ea cuprinde 33 de povestiri și istorii adevărate. Lucrarea a apărut la Editura “Cetare”, Deva. Pana acum autorul a mai publicat: Povestiri din zăpadă, Întâmplări din anul 2000, Amintiri din copilăria vedetelor, Dragoste Crucificată, E-mail-uri către Paradis și De ce bat clopotele de Crăciun (două ediții). Cătălin Dupu a debutat în anul 1999 cu „Povestiri din zăpadă”, eveniment reflectat și de ziarul „Ziua”.

http://evenimentcrestin.blogspot.ro