Cristian Romocea – Church-State Relations in Post-1989 Romania via Persona
Introduction
There are several aspects that could be encompassed in an investigation of the relationship between the Romanian Orthodox Church (ROC) and the state twenty years after the fall of Communism. In order to examine how the ROC perceived its newly found identity in the aftermath of the revolution, I proceed from the issue of public repentance in relation to the church’s collaboration with the Communist authorities. Furthermore, I analyze the issues surrounding church-state autonomy, which will provide further insights into the difficulties the church is facing in the democratic Romanian society. The efforts of the ROC theologians on the one hand, and of the secular intelligentsia on the other hand, to address the role of the church in society and politics in an informed way will be addressed in the following sections of this article. I will conclude by providing an insight into the interaction that exists between the ROC and other religious denominations in Romania and the implications these have for church’s presence as a factor of moral regeneration in today’s society.
The aim of this article is to describe the challenges that contemporary Romanian Orthodoxy is facing in the public arena and to show the ways in which its clergy and theologians address them. As I will suggest, the Orthodox Church struggles in present-day Romania with a discrepancy between the official prodemocratic statements of some of its clergy and the church’s anti-Western and negative perception of modernity. The underlying assumption I am bringing to this analysis is that such antinomy is related to the historical self-identity of the ROC as a national church endowed with special status and responsibilities toward the state and its people.
Political Identity of Post-1989 Romanian Society
The collapse of Communism in the countries of the Eastern bloc has been perceived as a great liberating event marking the beginning of …
You can read entire article about the relations between Church and State in Post Communist Romania and find out more about Cristian Romocea by accessing the link below.
Cristian Romocea – Church-State Relations in Post-1989 Romania
Source: Persona
Partajează asta:
Confesiunea de la Westminster – 8 – Despre Cristos – Mijlocitorul via Persona
Capitolul VIII. Despre Cristos – Mijlocitorul
1. Dumnezeu a binevoit, în planul Lui veşnic, să aleagă şi să rânduiască pe Domnul Isus, Fiul Său cel Unul născut, să fie Mijlocitorul între Dumnezeu şi om, Profet, Preot şi Împărat; Capul şi Mântuitorul Bisericii Sale; Moştenitor al tuturor lucrurilor şi Judecător al lumii; Căruia El I-a dat, încă din veşnicie, un popor care să fie smânţa Lui şi care să fie, prin El, la timpul [portivit], răscumpărat, chemat, justificat, sfinţit şi glorificat.
2. Fiul lui Dumnezeu, a doua persoană a Trinităţii, fiind Dumnezeu adevărat şi veşnic, de o substanţă şi deopotrivă cu Tatăl, la împlinirea vremii, a luat asupra Lui natura umană, cu toate proprietăţile ei esenţiale şi cu toate slăbiciunile ei caracteristice, dar fără păcat; fiind conceput prin puterea Duhului Sfânt, în pântecele Mariei, din natura ei. Astfel încât două naturi complete, perfecte şi distincte, dumnezeirea şi umanitatea, au fost unite în mod inseparabil într-o singură persoană, fără schimbare, amestecare sau confuzie. Şi Persoana aceasta este Dumnezeu adevărat şi om adevărat şi, în acelaşi timp, un (singur) Cristos, singurul Mijlocitor între Dumnezeu şi om.
3. Domnul Isus, în natura Sa umană unită astfel cu cea divină, a fost sfinţit şi uns cu Duhul Sfânt peste măsură; ascunzând în Sine toate comorile înţelepciunii şi ştiinţei; în care Tatăl a binevoit să locuiască toată plinătatea [dumnezeirii]: astfel încât, fiind sfânt, neprihănit, nepătat, plin de har şi adevăr, să poată fi pe deplin pregătit pentru a îndeplini rolul de Mijlocitor şi Garant. Rol pe care nu Şi l-a asumat singur, ci la care a fost chemat de Tatăl Său, care a pus în Mîna Sa toată puterea şi toată judecata şi I-a poruncit să o îndeplinească.
4. Acest rol Domnul Isus l-a îndeplinit de bună voie; şi pentru aceasta El a fost născut sub Lege, pe care a împlinit-o în mod desăvârşit. A îndurat cele mai grele chinuri în sufletul Său şi a suferit cele mai mai dureri în trupul Său; a fost crucificat şi a murit; a fost îngropat şi a rămas sub puterea morţii, dar fără să vadă putrezirea. A treia zi a înviat dintre cei morţi, cu acelaşi trup în care a suferit; cu care s-a înălţat la cer, unde şade la dreapta Tatălui, mijlocind [pentru noi]; şi va reveni să judece oamenii şi îngerii la sfârşitul lumii.
Articole similare
Confesiunea de la Westminster – Introducere via Persona
Confesiunea de la Westminster – 1 – Despre Sfinta Scriptura via Persona
Confesiunea de la Westminster – 2 – Despre Dumnezeu si despre Sfinta Treime via Persona
Confesiunea de la Westminster – 3 – Despre decretele eterne ale lui Dumnezeu via Persona
Confesiunea de la Westminster – 4 – Despre creatie via Persona
Confesiunea de la Westminster – 5 – Despre providenta via Persona
Confesiunea de la Westminster – 7 – Despre legamintul lui Dumnezeu cu omul via Persona
Partajează asta:
Calvin si baptistii – 4 – Concluzii
Ce au retinut deci baptistii de la Calvin? Avem in vedere aici baptistii in general fara a ne ocupa de specificitatea baptistilor in Franta si problema separarii intre biserica si stat, unde ei difera de Calvin. Sigur ca unul dintre elementele principale este teocentrismul. Calvin a subliniat importanta doctrinei despre Dumnezeu: atitudinea lui fata de Dumnezeu a fost una de coplesitoare reverenta. Calvin prezinta in analizele lui teologice un Dumnezeu maret, un Dumnezeu caruia ii revine toata slava – SOLI DEO GLORIA.
Preocuparea lui Calvin, am putea spune chiar obsesia lui – sa nu uitam ca Calvin a fost un om foarte pasionat, era ca nimeni sa nu stirbeasca din gloria lui Dumnezeu. Nimeni sa nu-si atribue ceea ce ii revine doar lui Dumnezeu, nimeni, nici papa, nici clerul, NIMENI. Calvin este teologul slavei lui Dumnezeu, al maretiei lui Dumnezeu, al unui Dumnezeu care ne depasteste de departe, dar care vine spre cel pe care l-a creat dupa chipul si asemanarea Sa. A marturisi maretia lui Dumnezeu insemna, pentru Calvin, a nu pretinde in nici un fel ca putem dispune de El, nici macar mental, intelectual. Dumnezeu depaseste orice cunostinta umana, adica este deasupra ratiunii umane, al capacitatii ratiunii umane de a-l explica, depaseste intelegerea umana si nu poate intra in nici o ecuatie umana.
A marturisi majestatea lui Dumnezeu inseamna si a recunoaste ca El este Rege si ca El domneste peste Imparatia Lui. Comentind prima dintre cele zece porunci Calvin scrie: „Dumnezeu vrea sa aiba preeminenta in toate, El este mai presus de tot, El vrea sa se bucure de dreptul pe care il are asupra poporului sau. El vrea prin urmare ca orice supersitie si orice impietate care ar putea sa umbreasca gloria Lui sa fie indepartata din poporulLui.” (traducere libera personala) Calvin insista ca, slava si recunostinta trebuie atribuite lui Dumnezeu in toate si mai ales in ce priveste mintuirea omului.
Omul nu se poate glorifica cind este vorba de mintuirea lui si nu isi poate atribui nici un merit. Omul nu isi poate cistiga mintuirea; el nu poate decit sa o primeasca, sa ii multumeasca lui Dumnezeu printr-o atitudine pe care sa o manifeste in viata, si sa o pastreze, umblind pe calea credintei si facind faptele bune pe care Dumnezeu le-a pregatit mai dinainte pentru el (Efes. 2:10).
Articole similare
Calvin si Baptistii – 1 – Introducere via Persona
Calvin si baptistii – 2 – Origini baptiste. Anabaptistii via Persona
Calvin si baptistii – 3 – Origini baptiste. Puritanismul englez via Persona
Partajează asta:
Confesiunea de la Westminster – 7 – Despre legamintul lui Dumnezeu cu omul via Persona
Capitolul VII. Despre legământul lui Dumnezeu cu omul
1. Distanţa dintre Dumnezeu şi creatura Sa este atât de mare încât, deşi creaturile înzestrate cu raţiune îi datorează ascultarea cuvenită ca Creator al lor, ele n-ar putea ajunge să se bucure niciodată de El, astfel ca El să le fie binecuvântarea şi răsplata, dacă nu S-ar coborâ El Însuşi de bună voie, lucru pe care a binevoit să-l facă exprimându-l sub forma legământului.
2. Primul legământ făcut cu omul a fost un legământ bazat pe fapte, prin care lui Adam i-a fost promisă viaţa şi, în el, întregii posterităţi, cu condiţia unei ascultări perfecte şi personale.
3. Deoarece prin căderea sa omul a devenit incapabil să obţină viaţa pe baza acelui legământ, Domnul a binevoit să facă un al doilea [legământ], numit în mod curent „legământul harului”, prin care El oferă păcătoşilor, fără plată, viaţa şi salvarea prin Isus Cristos, cerând de la ei credinţă în El, pentru a fi mântuiţi; şi promiţând să dea tuturor celor care sunt rânduiţi la viaţă Duhul Său cel Sfânt, prin care să le dea voinţa şi puterea de a crede.
Articole similare
Confesiunea de la Westminster – Introducere via Persona
Confesiunea de la Westminster – 1 – Despre Sfinta Scriptura via Persona
Confesiunea de la Westminster – 2 – Despre Dumnezeu si despre Sfinta Treime via Persona
Confesiunea de la Westminster – 3 – Despre decretele eterne ale lui Dumnezeu via Persona
Confesiunea de la Westminster – 4 – Despre creatie via Persona
Confesiunea de la Westminster – 5 – Despre providenta via Persona
Partajează asta:
Calvin si baptistii – 3 – Origini baptiste. Puritanismul englez via Persona
Puritani
Puritani (sursa, AICI)
Origini baptiste
Puritanismul englez
Mentionind anabaptismul pacifist ca prima sursa a baptistilor, trebuie sa adaugam ca puritanismul englez constitue cea de a doua sursa. Acesta a aparut la sfirsitul secolului al XVI-lea si contesta sinteza pe care Biserica Anglicana o facuse intre Catolicism si Protestantism. Puritanii considerau ca Biserica Anglicana nu a dus pina la capat Reforma si ei doreau purificarea bisericii de rezidurile catolice. In teologia lor, puritanii l-au urmat pe Calvin, care la rindul lui promova o separare totala de Biserica Catholica. Existau si printre puritani oameni care nu considerau necesara separarea dintre biserica si stat, dar existau si din aceia care considerau ca separarea dintre stat si biserica este de importanta majora si ca biserica ar trebui sa fie condusa de episcopi si nu de regina Angliei. Aceia dintre puritani care nu au aceptat sinteza dintre biserica si stat, numiti separatisti, s-au separat de Biserica Anglicana si au fondat comunitati autonome.
John Smith, fost profesor la Universitatea Cambridge si preot anglican, a imbratisat cauza separatista si a format o noua biserica, ce nu recunostea autoritatea Bisericii Anglicane. Atitudinea si actiunea lui a dus la persecutii si in anul 1608 el se refugiaza in Olanda, impreuna cu o parte dintre membrii comunitatii pe care o formase. Acolo intilneste un grup de anabaptisti, care botezau adultii pe baza marturisiri credintei lor. El face o sinteza intre anabaptisti si puritani si formeaza o noua biserica. Aceasta noua biserica este o comunitatea de credinciosi marturisitori. Pentru el, acolo unde sunt doi sau trei credinciosi regenerati prin puterea Dunului Sfint, care sunt uniti pentru a marturisi credinta lor in Isus Cristos prin rugaciune, cintare si celebrarea botezului si a Cinei Domnului, ca si prin practicare darurilor spirituale, acolo este o biserica crestina. Asa cum am mentionat deja, apartenenta la biserica depindea de marturisirea personala a credintei in Isus Cristos in apa botezului. Iata deci cele doua surse din care isi trag radacinile baptistii.
Partajează asta:
Confesiunea de la Westminster – 6 – Despre caderea omului, despre pacat si despre pedeapsa pentru pacat via Persona
Capitolul VI. Despre căderea omului, despre păcat şi despre pedeapsa pentru păcat
1. Primii noştri părinţi, fiind seduşi de viclenia şi ispita lui Satan, au păcătuit mâncând din fructul oprit. Dumnezeu a binevoit, după sfatul Lui cel înţelept şi sfânt, să îngăduie acest păcat al lor, rânduindu-L să slujească descoperirii slavei Sale.
2. Prin păcatul acesta ei au căzut din starea de neprihănire şi din părtăşia cu Dumnezeu de la început şi au ajuns astfel morţi în păcat şi cu totul întinaţi în toate facultăţile şi părţile sufletului şi trupului lor.
3. Datorită faptului că ei au fost rădăcina întregii omeniri, vina acestui păcat a fost imputată şi aceeaşi moarte în păcat şi aceeaşi natură coruptă au fost transmise întregii posterităţi, care a descins din ei prin naştere obişnuită.
4. Din această corupere originară (?), prin care ne aflăm într-o stare de totală indispoziţie, incapacitate şi opoziţie faţă de tot ce este bine şi totalmente înclinaţi spre rău, pornesc toate faptele noastre nelegiuite.
Articole similare
Confesiunea de la Westminster – Introducere via Persona
Confesiunea de la Westminster – 1 – Despre Sfinta Scriptura via Persona
Confesiunea de la Westminster – 2 – Despre Dumnezeu si despre Sfinta Treime via Persona
Confesiunea de la Westminster – 3 – Despre decretele eterne ale lui Dumnezeu via Persona
Confesiunea de la Westminster – 4 – Despre creatie via Persona
Confesiunea de la Westminster – 5 – Despre providenta via Persona
Partajează asta:
Colocviul de la Providenta si asocierea lui Iosif Ton cu Miscarea Strajerilor
În perioada 27-29 ianuarie 2011 la Biserica baptistă Providența din Oradea s-a desfășurat colocviul LUCRAREA CUVÂNTULUI REVELAT ŞI A DUHULUI SFÂNT ASTĂZI
Au prezentat
- Dr. Silviu Tatu, conferenţiar la Institutul Teologic Penticostal din Bucureşti, care a vorbit despre Funcţiile profetului în societatea israelită a Vechiului Testament.
- Dr. Radu Gheorghiţă, conferenţiar la Seminarul Teologic Baptist din Kansas City, SUA, şi la Facultatea de Teologie Baptistă din Universitatea Bucureşti, care a vorbit despre „Cum zice Duhul” – Persoana şi lucrarea Duhului Sfânt în epistolele generale ale Noului Testament.
- Dr. Marius-David Cruceru, conferenţiar la Universitatea Emanuel din Oradea, care a vorbit despre Nimic nou sub soare, o scurtă descriere a crizei carismatice din primele secole creştine şi a răspunsului biblic oferit acesteia, cu referire specială la montanism, Augustin (şi capadocieni).
- Dr. Emil Bartoş, conferenţiar la Facultatea de Teologie Baptistă din Universitatea Bucureşti, care a vorbit despre O incursiune în istoria mişcărilor de trezire şi înnoire spirituală din bisericile evanghelice.
sursa: Biserica Providența Oradea
Teofil Stanciu, a participat la colocviu și a scris articolul Ce am înțeles de la colocviu, pe care Alin Cristea îl sintetizează în cadrul unei postări intitulată 10 lucruri despre Colocviul de la Providența. În cadrul articolului menționat, Alin Cristea consideră articolul lui Teofil Stanciu o ,,lectură obligatorie pentru oricine e interesat de evenimentele din ultimele luni declanșate de asocierea lui Iosif Țon cu Mișcarea Străjerilor, așadar un document de interes pentru studiul istoriei evanghelicilor din România”. După cum spune și titlul articolului, Alin Cristea sintetizează în 10 puncte articolul lui Teofil Stanciu, iar primul punct, personal îl consider a fi o sinteză, concluzia analizei colocviului desfășurat la Oradea prin prisma analizei lui Teofil Stanciu. 1. “Acest colocviu a fost util, însă doar a deschis anumite „dosare” sensibile. Dacă nu va fi urmat și de alte întreprinderi similare, se va dovedi cu totul insuficient pentru nevoile actuale ale evanghelicilor români.”
Dănuț Mănăstireanu semnalează articolulul lui Teofil Stanciu sub titlul Ce am înțeles de la colocviu « Cu drezina
În cadrul articolului său, Dănuț face referire la faptul că, colocviul de la Biserica Providența din Oradea, a avut ,,teme legate de criza produsa de ralierea lui Iosif Ton la Mișcarea Strajerilor”, iar analiza lui Teofil Stanciu este caracterizată ca fiind ,,lucida si echilibrata”.
Partajează asta:
Confesiunea de la Westminster – 5 – Despre providenta via Persona
Capitolul V. Despre Providenţă
1. Dumnezeu, marele Creator al tuturor lucrurilor, susţine, îndrumă, dispune (hotărăşte, determină?) şi guvernează toate creaturile, acţiunile şi lucrururile, de la cel mai mare până la cel mai neânsemnat, prin providenţa Sa înţeleaptă şi preasfântă, după preştiinţa Sa infailibilă şi după sfatul liber şi neschimbat al voii Sale, spre gloria înţelepciunii, puterii, dreptăţii, bunătăţii şi îndurării Lui.
2. Deşi toate lucrurile se petrec în mod imuabil şi infailibil, după preştiinţa şi hotărârea lui Dumnezeu, care este cauza primordială, prin aceeaşi providenţă El le rândueşte să aibă loc în conformitate cu natura cauzelor secundare, fie în mod necesar, liber sau întâmplător.
3. Dumnezeu, în providenţa Sa obişnuită, se foloseşte de mijloace, dar este liber să lucreze şi fără ele, peste ele sau împotriva lor, după cum doreşte.
Articole similare
Confesiunea de la Westminster – Introducere via Persona
Confesiunea de la Westminster – 1 – Despre Sfinta Scriptura via Persona
Confesiunea de la Westminster – 2 – Despre Dumnezeu si despre Sfinta Treime via Persona
Confesiunea de la Westminster – 3 – Despre decretele eterne ale lui Dumnezeu via Persona
Confesiunea de la Westminster – 4 – Despre creatie via Persona
Partajează asta:
Calvin si Baptistii – 1 – Introducere via Persona
- Jean Calvin
“27 mai 1564. In dupa amiaza acestei zile, citeva persoane inainteaza sub stralucirea soarelui primavaratec, spre cimitirul Plainpalais de la marginea orasului Geneva. Demne, dar vizibil afectate, ele se apropie de o groapa larga de curind sapata. In acest grup se disting Théodore de Béze succesorul, Antoine, fratele defunctului, Marie, sora lui si inca citeva persoane. Multimea de anonimi nu participa la acest eveniment; fara ceremonie, fara discursuri, fara cintari. Groapa comuna este larg deschisa in fata grupului mic de intimi… Incet, in tacere corpul defunctului este coborit in groapa invelit intr-un lintoliu. Fara sicriu, pur si simplu cusut intr-un cearceaf de pinza groasa. Nu va fi nici mormint, nici piatra memoriala si nici un alt semn vizibil. Nici un loc de reculegere… Omul care este astfel ingropat se numeste Jean Calvin.
Cel care este adesea considerat fondatorul unei civilizatii noi tocmai fusese purtat pe ultimul drum. Lumea veche, reprezentata prin unitatea crestinilor se desirase in mod iremediabil, iar el era autorul. O stia si se stia «ales si trimis» dar nimic nu trebuia sa-l deosebeasca de ceilalti muritori. Totul era dar si har acordat. Radical. Definitiv. O existenta inchinata total unui singur tel: Predicarea Adevarului Evangheliei.” Jean Luc Mouton, Calvin, Gallimard, 2009. Maretie in simplitate, imi permit sa adaug. (…)
La intrebarea daca exista sau nu o legatura intre Calvin si baptisti raspunsul este afirmativ. Exista cel putin doua elemente de baza care leaga baptistii de Calvin.
Soli Deo Gloria. Numai Dumnezeu este infailibil si totalmente demn de incredere si toata gloria ii revine doar Lui.
Sola Scriptura. Scriptura este singura autoritate si ea va servi ca norma in predicare si educare in biserica. Astfel, nu se acorda nici un fel de infailibilitate omului (cel vizat aici este papa). Sa nu uitam ca papalitatea ajunsese in epoca respectiva nu numai la apogeul puterii, dar si la apogenul coruptiei, astfel incit papa Clement al VII-lea accepta vinzarea indulgentelor pentru iertarea pacatelor. El avea de fapt nevoie de bani pentru construirea bisericii Sf. Petru din Roma. Pentru Calvin orice invatura trebuie sa fie supusa unei analize critice.
Partajează asta:
Confesiunea de la Westminster – 4 – Despre creatie via Persona
Capitolul IV. Despre creaţie
1. Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, a binevoit, pentru a-şi manifesta gloria puterii, înţelepciunii şi bunătăţii Lui veşnice, la început, să creeze, sau să facă din nimic lumea cu toate lucrurile din ea, vizibile sau invizibile, în decurs de şase zile, şi toate au fost foarte bune.
Articole similare
Confesiunea de la Westminster – Introducere via Persona
Confesiunea de la Westminster – 1 – Despre Sfinta Scriptura via Persona
Confesiunea de la Westminster – 2 – Despre Dumnezeu si despre Sfinta Treime via Persona
Confesiunea de la Westminster – 3 – Despre decretele eterne ale lui Dumnezeu via Persona
Istorie Evanghelica 