Agora evanghelică este un termen care vrea să desemneze ceea ce generic denumim cu termenul de blogosfera evanghelică. Un spațiu de discuții și dezbateri precum sunt cele referitoare la cazul Iosif Țon, ajuns acum la numărul XIV pe blogul Istorie evanghelică, plus câteva ,,studii de caz” cum ar fi Cazul Iosif Țon în dezbaterile evanghelicilor români,  Iosif Țon-AGA RVE 1,2,3, sau Iosif Țon- Societatea Misionară Română. Dezbaterile care se poartă în agora evanghelică au ca și subiect central problema cesaționistă, precum și relațiile baptiști-penticostali. Dincolo de poziția față de cazul Iosif Țon, scrisoarea  pastorului Adrian-Mihai Mateaş aduce în discuție și aspecte doctrinare și de relaționare baptiști -penticostali, fapt care a generat o serie de răspunsuri dintre care amintesc cele două articole ale lui Emanuel Conțac, precum și  Scrisoarea lui Gavrilă de Petru Lascău. Așa cum am menționat și în sinteza anterioară (Nr.XIII), Emanuel Conțac răspunde prin intermediul a două posturi (articole) scrisorii pastorului Adrian-Mihai Mateaş deoarece acesta a  ”făcut în mod generos  referire la mișcarea penticostală”. Marius Cruceru răspunde la rândul său articolelor lui Emanuel Conțac prin intermediul unui post în care susține ideea că, cazul Iosif Țon – Străjerii este unul periferic. Cu toate divergențele și punctele de vedere pro și contra lui Iosif Țon, se poate observa faptul că popularitatea acestuia nu a fost afectată de deciziile luate la sfârșitul anului 2010. O analiză a dezbaterilor din ultima vreme din agora evanghelică este realizată de către Dyo prin intermediul articolului În săbii să ne luptăm sau în scrisorele să ne denigrăm?. Poate datorită faptului că dezbaterile se îndreptau într-o direcție greșită, Marius Cruceru a decis să-și prezinte scuze publice pentru găzduirea scrisorii pastorului Adrian-Mihai Mateaş.

Scrisoarea lui Gavrilă from Paşi spre lumină by Petru Lascău (04.01.2011)

Am primit mai deunăzi o scrisoare de la prietenul meu Găvrilă Penticostalu, cioban în Poiana Sibiului. Amu că-s la modă scrisorile deschise (ca aceea a Mateiaşului căruia i-a sărit ţandura), m-am gândit s-o deschid şi eu pe a lui Gavrilă şi s-o împărtăşesc cu dumneavoastră. Că amu aşa se face, publici scrisori aşa de la talpa ţării, scrise de oameni din popor, care ştiu să scrie din topor.
Gavrilă are şi el lăptop de ştie tare multe de furtuna asta de vorbe care s-a iscat acuma cu Iosif Ţon. El scrie ca la ei la stână, interpretând evenimentele în graiul şi lumina obiceiurilor lui. Vă dăruiesc şi dumeavoastră spre delectare scrierea lui Gavrilă. Domnul să-l alduiască pe el şi oile sale! Mă tare tem să n-o facă de oaie cu scrierea lui. Dar cine face oare mai mare brânză astăzi cu scisul? Că tot scriem noi, dar oare cine ne-o fi citind?

În săbii să ne luptăm sau în scrisorele să ne denigrăm? from Frică şi cutremur by Dyo (04.01.2011)

Se încetăţeneşte tot mai mult un stil, un model dezonorant de a lupta pe câmpul minat al apologeticii confesionale. A început prin guest-posturi, timide, încă deficitar calibrate în raport cu dimensiunea duşmanilor atacaţi, după care s-a trecut la misive întinse pe câte douăsprezece pagini, sau porţionate pe episoade. Vorbesc binenţeles despre războiul scrisorelelor deschise, în toi pe blogosfera evanghelică românească, un război care modelează tot mai radical taberele combatante înspre idealul drăcesc al dezbinării totale.

Fără îndoială, acest mod de întreţinere a unei dispute şi de decontare a poliţelor restante oferă nişte avantaje celor ce recurg la el. În primul rând, îl pune pe găzduitor la adăpostul disclaimerelor şi al neasumării în totalitate a afirmaţiilor din scrisoarea găzduită. Convenabilă manevră de eschivare de la asumarea unei poziţii clare, bărbăteşti, într-o dispută … Spune că scrisoarea nu îl reprezintă, însă o publică, strecurând dacă se poate şi câteva finuţe tuşeuri de marketing (ex. precizia de diamant a afirmaţiilor autorului, bunul său simţ, coerenţa şi, nu în ultimul rând, titlurile acestuia)  Spune că nu este în totalitate de acord cu ea, dar numai bunul nostru Dumnezeu ştie ce aprobă el acolo şi ce nu; se aşteaptă însă de la cititori să facă distincţia asta, să citească printre rânduri şi să fie de acord cu el în ceea ce susţine împreună cu autorul scrisorii şi să treacă cu vederea derapajele acestuia, neglijabile în raport cu scopul nobil al mesajului transmis.

Scuze publice from Marius Cruceru by Marius David (04.01.2011)

Doresc să prezint scuzele mele publice faţă de fraţii penticostali răniţi sau întristaţi, prin ricoşeu, de remarcile dure din scrisoarea publică a pastorului Mateaş, scrisoare pe care am găzduit-o pe blogul meu.

Aşa cum am precizat, intenţia mea a fost cu totul alta decît de a-mi răni fraţii şi/sau rudeniile (reamintesc faptul că bunicul din partea mamei a făcut parte dintr-o biserică penticostală). Exerciţiul s-a vrut cu totul altul, dar … fiecare mai avem de învăţat. (…)

Scuze publice (via Marius Cruceru) from Vaisamar by Vaisamar (04.01.2011)

Preiau acest semnal nu pentru că am socotit că suntem îndreptăţiţi să primim scuze publice, ci pentru că mi se pare imperativ necesar să ne reconsiderăm fiecare poziţia de pe care îi privim pe fraţii noştri în credinţă. Experimentul hermeneutic al fr. Marius Cruceru şi răspunsul meu au scos la iveală un trecut dureros. În faţa unei asemenea crize n-aş vrea să flutur în faţa cititorilor o lozincă de tipul “Isus este soluţia”, fiindcă Isus nu este un soi de soluţie cu care stropim peste probleme, făcându-le să dispară ca prin farmec; Isus lucrează în noi şi prin noi în măsura în care avem urechi de auzit şi inimi sensibile la vocea Lui.

Isus este rezolvarea pentru situaţiile tensionate în măsura în care înţelegem că El ne adună în jurul Lui şi că nimic din ceea ce adesea folosim ca marcă identitară (pentru a ne lăuda) nu ne aparţine. Ce avem care să nu fi fost un dar de la El?