Unii dintre psalmii lui David formează pereche: doi psalmi trebuie luați împreună, ca o singură unitate, deoarece autorul enunță o idee în primul și apoi o dezvoltă și o rezolvă în al doilea. Așa este cazul cu psalmii 36-37.

David, ca și Iosif înaintea lui, trăia într-o lume teribil de rea. Răutatea îi făcea pe oameni să fie fără milă, să sfâșie, să calce în picioare, să nimicească fără nici un scrupul.

Ce face un om bun care este confruntat cu atâta răutate? Aceasta este tema discutată în psalmii 36-37.

Înainte de a intra în studiul acestor psalmi, anticipez să vă spun că aici găsim, așa cum găsim într-un boboc floarea de mai târziu, ideile de bază din predica de pe munte, în special Matei cap.5. În primul rând, Domnul Isus citează direct din psalmul 37 într-una dintre ”fericiri”. Astfel ”Cei blânzi moștenesc țara”, din Psalmul 37:11, devine ”Ferice de cei blânzi, căci ei vor moșteni pământul” (Mat. 5:5). Vom găsi în Psalmul 37 și alte idei care sunt reformulate în ”fericiri” și vom vedea cum toate culminează în chemarea să-i iubim și să le facem bine celor ce ne urăsc și ne fac rău (Mat. 5:43-48).

Anticiparea aceasta este menită să ne stârnească interesul deosebit pentru ceea ce ne învață Dumnezeu prin robul său David.(…)

Read more on

Iosif Țon 08. David si bunatatea lui Dumnezeu. Confruntarea dintre rautate si bunatate

În viața noastră intervin oameni și întâmplări care ne marchează pe toată viața. Pentru marele rege David, și pentru pasionatul poet David, un asemenea om a fost Ionatan și momentul crucial a fost acela în care Ionatan i-a vorbit despre bunătatea lui Dumnezeu.

David crescuse la oi și venise doar de curând la curtea regelui Saul. Ionatan era fiul regelui. Ca fiu al regelui, învățătorul lui a fost Marele Preot, și acest Mare Preot a fost omul lui Dumnezeu Samuel. El l-a educat pe Ionatan. El l-a introdus în cele cinci cărți ale lui Moise și, cu siguranță, el i-a vorbit despre modul în care Dumnezeu s-a revelat pe Sine ca fiind bunătate generoasă, bunătate specială acordată celor care nu merită decât moarte. Samuel îi va fi vorbit și despre bunătatea atât de neobișnuită, de ieșită din comun, a lui Iosif față de frații săi ticăloși.

Ionatan a fost atras de tânărul acesta venit la curtea regelui direct de la oi. Tânărul era viteaz, îl ucisese pe uriașul Goliat și mai făcuse și alte acte de vitejie pe câmpul de luptă. Faptele lui de vitejie, l-au făcut pe regele Saul, tatăl lui Ionatan, suspicios: tânărul acesta s-ar putea să aibă pretenții la domnie! S-ar putea să fie o primejdie pentru mine și pentru fiul meu. Mai bine să acționez din timp, mai bine să termin cu el cât mai repede.

 

Saul i-a spus și fiului său despre primejdia pe care o vedea în David. Dar Ionatan ”îl iubea pe David ca pe sufletul său”. Când Ionatan a ajuns să vadă că ura tatălui său față de David nu mai are leac, a decis să-l scape pe David, să-l ajute să fugă. Înainte, însă, de a o face, a avut o lungă stare de vorbă cu David. În această discuție, Ionatan i-a vorbit lui David despre bunătatea lui Iehova, o bunătate față de cineva care merită numai pedeapsă. David era un posibil pretendent la tron; un posibil complotist. După toate regulile vremii, el trebuia lichidat fără milă. Dar Ionatan îl iubea și a decis să fie bun cu David, cu bunătatea generoasă, nemeritată, a lui Iehova. Ionatan îi spune lui David că s-ar putea ca el  să ajungă pe tron. Când cineva ajungea pe tron, își lichida toți dușmanii. Ionatan îi spune: ”Dacă voi mai trăi, să te porți cu mine cu o bunătate ca a Domnului”, iar dacă eu voi muri, să nu-mi ucizi copiii, ca posibili pretendenți la tron, ci ”să nu-ți îndepărtezi niciodată bunătatea față de casa mea” (1 Samuel 20:14-15). (…)

Iosif Țon – 07. O bunatate ca bunatatea lui Dumnezeu