Istoria nu este una liniară și nici una care să reflecte doar elementele pozitive. Ca și alte domenii, și cel religios a fost unul cu lumini și umbre care trebuiesc analizate împreună pentru a descoperii adevăratele sensuri ale acțiunilor instituțiilor sau persoanelor care reprezentau acele instituții.

Instaurarea regimului comunist a  adus cu sine o anumită normalizare a relațiilor dintre culte, dar a determinat și răsturnarea valorilor pe care era construită vechea societate precum și promovarea unor oameni noi care să implementeze directive venite de la puterea seculară. Un exemplu în acest sens este și cel al lui Constantin Bălgrădeanu, pastor și secretar al Cultului Creștin Baptist, Uniunea Comunităților Creștine Baptiste din R.P.R. Din documentele consultate (mai puțin cele de la C.N.S.A.S.) rezultă clar că el a fost omul Securității în cadrul cultului, așezat în funcția de secretar cu ocazia Congresului Uniunii Baptiste din anul 1955, la sugestia și presiunile reprezentanților Ministerului Cultelor.

În cadrul acestui articol nu mă voi referi la modul în care Bălgrădeanu a fost folosit de către autorități pentru a transpune în practică diferitele directive ale Statului prin care se urmărea restrângerea activității religioase, ci la un caz mai puțin cunoscut, respectiv o grevă a foamei care a avut loc la Seminarul Teologic Baptist din București în anul 1957,  și al cărei inițiator a fost. Înainte de a prezenta un pasaj edificator din memoriul pastorului Jean Staneschi, care era la momentul respectiv director al Seminarului Teologic Baptist, aș dori să menționez că acțiunea lui Bălgrădeanu, descris ca o persoană arogantă și fără a da dovadă de milă creștină în relațiile cu semenii, avea ca scop subminarea autorității și prestigiului directorului Seminarului cu care s-a aflat în conflict. Memoriul la care facem referire, a fost redactat de către Jean Staneschi, în contextul în care, Departamentul Cultelor prin intermediul Directorului Gheorghe Nenciu (director în cadrul instituției menționate și nu al acesteia), i-a retras recunoașterea atât din funcția de pastor cât și din funcțiile administrative deținute la momentul respectiv.

„C. Bălgrădeanu a instigat pe elevi împotriva conducerii Seminarului la greva foamei. Faptul s-a petrecut astfel:

În seara de 27 februarie 1957, s-a prezentat la mine-scrie Jean Staneschi-, o delegație de elevi, din fiecare clasă câte unul, în frunte cu fr. Ieremia Găvăgină, care mi-a cerut să schimb bucătăreasa seminarului. Le-am spus că am și angajat o nouă bucătăreasă, care-și va lua serviciul în primire peste o zi sau două. I-am rugat să păstreze liniștea și ordinea, și elevii mi-au promis.

Însă șeful delegației, fr. Ieremia Găvăgină, ieșind de la mine, s-a dus deadereptul la locuința fratelui C. Bălgrădeanu de la parter (Martor ocular e fratele Radu Cruceru, păstor la Bis. Baptistă din Turnu Măgurele, care mi-a comunicat cazul), și ieșind de acolo, a început imediat propaganda între elevi de a refuza a doua zi mâncarea . (Martor: Ilie Lazău, absolv. anului III.)

A doua zi la 28 februarie 1957, dis-de dimineață, fr. C. Bălgrădeanu a plecat pentru 24 de ore în provincie. Jumătate din elevi nu au băut ceaiul de dimineață, iar o parte din ei au lipsit în mod ostentativ de la cursuri.

Pe scara blocului B. la intrarea în clasele I și IV., prof. Popa N. Petre, mi-a spus textual: „Greva e opera lui Bălgrădeanu!” și în repetate rânduri. Același lucru mi l-a spus și fratele Bunaciu Ioan, profesor și secretar al Seminarului.”