Arhive categorie: Cultură

Istoria nu este aproape niciodată o simplă înșiruire de date


Istoria nu este aproape niciodată o simplă înșiruire de date, poate doar în vreun manual neinspirat. Istoria este de fapt întotdeauna plină de viață, de drame și răsturnări spectaculoase de situație, punctată de persoane în carne și oase, devenite între timp personaje de poveste.

Carturesti.ro

Despre dragoste și credință în vreme de război (I)


Dragostea și credința sunt două teme importante pe care le regăsim în literatură sub forme și aspecte diverse. Am făcut referire la ele datorită faptului că acestea se împletesc în romanul Tăcerea zorilor scris de Cătălin Dupu publicat recent la Editura Neverland din București (iunie 2020).

Pentru cei interesați prezint aici prima parte a postfeței pe care am scris-o pentru această carte.

Tăcerea face parte din ființa noastră efemeră creată de Ziditorul tuturor lucrurilor şidevine element constitutiv al unei povești de dragoste în romanul Tăcerea zorilor al scriitorului Cătălin Dupu. Aș putea spune, parafrazând un titlu celebru, Dragoste și război, cartea lui Hemingway, In love at war tradusă la noi cu acest titlu. Dacă tot am avut Dragoste în vremea holerei al lui Gabriel Garcia Marquez, acum avem și dragoste în vreme de război.

Acțiunea romanului se derulează pe câteva planuri principale și abordează mai multe teme importante, totul pe fondul unei Românii aflată în plin război mondial la mijlocul anilor ’40, respectiv 1943-1944. Unul dintre acestea, cel istoric, prezintă viața din România acelor ani, o țară implicată în cel de-al doilea război mondial luptând alături de Germania, iar un al doilea plan, cel social, este reprezentat de povestea de dragoste dintre Dinu Romanescu și Miruna Deleanu. Povestea lui Dinu, un ofițer român și Miruna, o pictoriță, elevă la școala de contabilitate, este una care conține accente autobiografice, relevate și de faptul că dincolo de paginile cărţii de față autorul este și poet, iar Diana Dupu artist plastic.În plan istoric autorul schițează un tablou sumbru, o Românie care pierduse în vara și toamna anului 1940 aproximativ 1/3 din teritoriul național. Referire la cele două ultimatumuri sovietice din iunie 1940 și răpirea de către Uniunea Sovietică a Basarabiei, Nordului Bucovinei și a Ținutului Herța. Acest fapt este urmat de cel de-al doilea Dictat de la Viena din 30 august 1940 prin arbitrajul lui Hitler și Ciano, în urma căruia România este nevoită să cedeze NV Transilvaniei către Ungaria, iar la 7 septembrie 1940 prin Tratatul de la Craiova Cadrilaterul, partea de sud a Dobrogei, către Bulgaria.De acum înainte se poate vorbi de o colaborare mult mai strânsă între români și germanii, condiționată de situația politică existentă în Europa la momentul respectiv. Pentru decriptarea tuturor aspectelor este nevoie de documentare, de surse despre care autorul ne avertizează că suntem în război, motiv pentru care este nevoie să ne alegem cu grijă știrile. Prezentarea situației istorice nu se limitează doar la referirile ample pe care autorul le face la evenimentele din anul 1940, ci se continuă prin menționarea prezenței trupelor germane pe teritoriul României, la relațiile dintre germani și români, activitatea legației germane la București. Talentul de narator este evidențiat de prezentarea atmosferei din perioada respectivă, dar și din mini portretul lui Ion Antonescu și relațiile sinuoase ale acestuia cu legionarii conduși de Horia Sima. De asemenea, sunt evidențiate destul de bine și tensiunile sociale, precum și starea de spirit a populației ca urmare a bombardamentelor aliaților, precum cel 4.4.’44. Se poate întâmpla ca aceste detalii istorice să-i îndepărteze pe unii cititori de firul naraţiunii, dar, ele sunt justificate în tabloul romanului. Se pot face în acest context trimiteri la autori de romane istorice, precum Vintilă Corbul și Eugen Burada ale căror lucrări abundă de informații istorice. Pe măsură ce am aprofundat Tăcerea zorilor mi-a fost tot mai clar că, dincolo de proză și ficțiune, vorbim de viața reală, că acest roman are trimiteri fine autobio-grafice. Fac această referire ca un cunoscător al scrierilor lui Dupu, la care am semnat mai multe analize socio-istorice la majoritatea cărților publicate. În tușă fină, autorul apare în mai multe ipostaze, precum cel al aviatorului Dinu și al profesorului Dumitru Chelaru. Se poate spune că elementele autobiografice sunt îmbinate cu ficțiunea și misterul fiind transpuse în altă perioadă istorică decât cea în care trăiește autorul. De remarcat și faptul că personajul principal, aviatorul Dinu Romanescu este într-o anumită măsură un alter ego al autorului. În ceea ce-l privește pe profesorul Dumitru Chelaru acesta transpune pe paginile romanului din ideile şi prelegerile lui Cătălin Dupu, acesta susţinând o bogată activitate în calitate de conferențiar. Mai mult, discursul profesorului Chelaru are ceva din misterul scriitorului Paulo Coelho, acel ezoterism oriental așa cum acesta apare în romane celebre precum Alchimistul sau Al cincilea munte.

Fragment din postfața romanului Tăcerea zorilor de prof. dr. Marius Silveșan.

Cartea se poate comanda aici https://www.ujmag.ro/drept/diverse/tacerea-zorilor

Coperta și ilustrațiile din carte sunt realizate de Diana Dupu

Ce este istoria?


Această întrebare se află pe buzele multora în aceste vremuri tulburi, dar un răspuns exhaustiv nu a fost încă oferit. Astăzi avem și o întrebare conexă celei din titlu: Mai reprezintă istoria ceva pentru noi? Răspunsurile oferite pot diferi, însă Istoria nu este doar o știință, ci ea reprezintă și evenimentele trecute sau prezente.

Un posibil răspuns la întrebarea din titlu ne este oferit de Napoleon Bonaparte, împărat al Franței între 1804-1814/1815.

„Istoria este versiunea evenimentelor trecute asupra căreia oamenii s-au decis să fie de acord.” – NAPOLEON BONAPARTE

Citatul este preluat de aici: https://www.stelian-tanase.ro/calendar-azi-25-mai-2020

26 Martie 1881-26 martie 2020: 139 de ani de la Proclamarea Regatului României


În data de 14/26 martie s-au împlinit 139 de ani de la proclamarea Regatului României. Evenimentul a avut loc în anul 1881 după ce România obținuse independența pe câmpul de luptă în cadrul Războiului de Independență (1877-1878). Tot în anul 1881, dar la 10 mai, dată cu multiple semnificații, Carol I și Elisabeta au fost încoronați ca regi ai României.

Evocarea momentului din martie 1881 este evocat de către Muzeul Național de Artă al României.

Astăzi se împlinesc 139 de ani de la Proclamarea Regatului României, după ce România a fost recunoscută ca stat independent ca urmare a Războiului de Independență din 1877.

Ceremonia de încoronare a fost stabilită pentru data de 10 mai 1881, o zi cu multiple semnificații în istoria țării noastre. Carol I este numit „Rege” iar noul statut cere o reședință pe măsură, impunătoare și somptuoasă, fapt ce a dus la contractarea arhitectului francez Paul Gottreau pentru ridicarea acesteia.

Gottreau a construit palatul regal între 1882 și 1885, noul edificiu incluzând și fostul palat domnesc (casa Golescu) în aripa Kretzulescu. Palatul a dăinuit în forma concepută de arhitectul francez până la incendiul din 1926.

Imagine: Palatul Regal în vremea lui Carol I – carte poștală. Sursa: cartea „Palatul Regal. Muzeul Național de Artă al României” de Nicolae Șt. Noica

Palatul Regal în vremea lui Carol I

Sursa: Muzeul Național de Artă al României

YHWH YIRE (Iehova Ire), Studiu biblic


Studiu biblic prezentat în Biserica Creștină Baptistă Nădejdea București prezentat de Adrian Dumitru.

Agerpres: Publicaţiile de artă şi istorie pe care Muzeul Naţional Cotroceni le-a realizat în ultimii ani pot fi consulte online


O veste bună venită de la Muzeul Național Cotroceni făcută cunoscută prin intermediul unui comunicat transmis Agrnției Naționale de Presă Agerpres.

Iată comunicatul celor de la Muzeul Național Cotroceni:

Publicaţiile de artă şi istorie pe care Muzeul Naţional Cotroceni le-a realizat în ultimii ani pot fi consulte online de pe site-ul oficial al instituţiei muzeale.

„Accesând linkul http://www.muzeulcotroceni.ro/proiecte/1_publicatii_online.html pot fi descărcate gratuit titluri precum

„Ceremonialul la Curtea lui Carol I de Hohenzollern (1866-1914)”,

„Istoria Cotrocenilor în documente (sec. XVII-XX)”,

„Mănăstirea Cotroceni. Un monument istoric dispărut”,

„Lucia Beller. Poveste, graţie, creaţie”,

„Portrete comice. Istoria în caricatură”,

„Sub semnul vulturului bicefal. Cantacuzinii veacului al XVII lea”,

„Ex Libris Brâncuşi 2018”,

„Familia Regală pe frontul Marelui Război (1916-1918)”,

Sursa: AGERPRES.

Convergente.ro: Epoca întunecării hermeneutice. Cum l-a răstălmăcit Catherine Nixey pe Augustin


Creștinismul a avut un rol important în construcția lumii asa cum o știm noi astăzi, iar acest adevăr este uneori incomod, motiv pentru care trebuie combătut. Este o misiune pe care unii și-o asumă, este un construct ideologic similar cu ceea ce făcea Ministerului Adevărului din romanul 1984 scris de autorul britanic George Orwell.


Prin urmare, Catherine Nixey își propune în cartea Epoca întunecării : cum a distrus creștinismul lumea clasică o deconstrucție a realității și reconstrucția evenimentelor pentru a corespunde unui anumit construct ideologic. Evidențierea acestor aspecte este meritul lui Emanuel Conțac, care, folosindu-se de surse antice contemporane evenimentelor descrise de autoare, relevă mistificările adevărului la care se dedă autoarea.

În partea de final vă las o remarcă a cercetătorului Emanuel Conțac despre cartea Epoca întunecării

Chiar și pentru cei care nu au simpatii creștine, furia autoarei față de moștenirea creștină a Occidentului este greu de explicat.

Vezi articolul pe https://convergente.ro/epoca-intunecarii-hermeneutice-cum-l-a-rastalmacit-catherine-nixey-pe-augustin/

 

Winston Churchill – Sistemul parlamentar e detestabil … dar e cel mai puțin rău


Sistemul parlamentar e detestabil … dar e cel mai puțin rău din câte cunoaștem.

Winston Churchill

Neagu Djuvara, O scurtă istorie ilustrată a românilor, Editura Humanitas, București, 2013, p. 343.

Neagu Djuvara – Moralitatea batjocorită se repară mai greu decât uzinele învechite


În cadrul secțiunii dedicate perioadei comuniste din cartea O scurtă istorie ilustrată a românilor, istoricul Neagu Djuvara face o analiză pertinentă, și totodată o demitizare a realizărilor regimului comunist din România, fără a contesta ce anume s-a făcut în perioada amintită. Un alt aspect adus în discuție de autor, atunci când vorbește despre reconstrucție și progres economic, este acela că situația economică a țării noastre ar fi fost alta dacă puteam accepta Planul Marshall și nu am fi avut exploatarea economică prin intermediul societăților mixte sovieto-române cunoscute sub denumirea de SOVROM-uri.

Cu toate acestea este clar, conchide Neagu Djuvara, că într-o anunită măsură am progresat în domeniul economic, dar am regresat în cel moral.


Sursa foto AICI

„Moștenirea cea mai tragică [a regimului comunist din România] constă în faptul că acea jumătate de secol ne-a stricat sufletul. Un regim în care minciuna a fost ridicată la rangul de metodă de guvernare, în care teroarea a dezvoltat lașitatea la cei mai mulți și eroismul imprudent la câțiva, în care delațiunea a fost considerată virtute, în care furtul, nu numai din banul statului, dar și din cel al vecinului, a sfârșit prin a apărea legitim din cauza privațiunilor permanente și a exemplului de înșelăciune venit de sus, un asemenea regim nu putea să nu lase urme profunde în mentalități și comportamente. Ele sunt astăzi piedica majoră în integrarea noastră într-o lume nouă. Răul mi se pare atât de adânc și de generalizat, încât nu știu dacă generația celor care acum sunt tineri îl ca mai putea stârpi. Moralitatea batjocorită se repară mai greu decât uzinele învechite. Poate doar generațiile următoare să reușească a regăsi echilibrul, , dacă ar ști cu hotărâre, să impună cultul cinstei, al respectului pentru cuvântul dat și pentru semeni”.

Neagu Djuvara, O scurtă istorie ilustrată a românilor, Editura Humanitas, București, 2013, p. 342.

Hora Unirii (vioară) – Ioan Albert Silveșan


24 Ianuarie 1859-24 Ianuarie 2020, 161 de ani de la Unirea Principatelor Române
La mulți ani, România!

Octavian Baban – Renaşterea cenzurii şi a inchiziţiei: o ramură de amărăciune, dintr-o rădăcină de violenţă


Octavian Baban, conferențiar universitar la Institutul Teologic Baptist din București și unul dintre păstorii Bisericii Creștine Baptiste „Sfânta Treime” din București abordează prin intermediul acestui material o temă importantă, aceea a cenzurii. Domnia sa vorbește despre o atracție a evanghelicilor din România către cenzură, Inchiziție și denunțare.

Iată textul preluat de pe Facebook cu acordul autorului.

Pe când eram adolescent citeam cu uimire într-un manual catolic de istorie a Bisericii că Inchiziţia, dincolo de orice greşeli şi acuzaţii, a fost cu adevărat un for bisericesc prestigios în istorie. Obişnuit cu ceea ce ştiam din alte manuale despre Galileo Galilei şi „e pur si muove”, sau despre Savonarola, ori Jan Hus, o astfel de părere mi se părea de-a dreptul curioasă. Apoi, am descoperit că toate cărţile tipărite de Biserica Romană-Catolică aveau o aprobare, undeva pe primele pagini, numită Imprimatur (bun de tipar). Deci, sub o formă nouă, vechile evaluări continuau, ceea ce, într-un fel, era chiar normal, ca expresie a interesului pentru corectitudine şi sănătate teologică.

Mai târziu am descoperit cum reprezentanţii Securităţii române cenzurau totul, articole, cărţi, conferinţe, piese de teatru, expoziţii. Totul era verificat ca să exprime cum se cade idealurile comuniste şi să nu ascundă vreun atac voalat sau nu, la adresa conducerii comuniste a statului. Cenzura devenise atât de eficace încât s-a transformat în auto-cenzură. Foarte mulţi comunicatori îşi cenzurau singuri mesajele ca să poată rămâne pe scenă, sau pe micul ecran, sau pe antenele radio, sau în paginile de tipar, sau la amvon. Ajunsesem să mă delectez enorm cu orice mică aluzie din schetchuri sau monologuri, ori predici, cu orice scene din literatură sau filme, care, ca să zicem aşa, „combăteau bine”. Şi nu eram singurul. Poate chiar ajunseserăm să vedem mesaje subtile acolo unde nu era nimic deosebit – dar asta este o problemă de manifestare a subiectivităţii în exegeza şi hermeneutica textelor sau artei.

În acelaşi timp, îmi doream parcă vremurile din timpul lui I.L. Caragiale, când ştiam că, după vreun articol muşcător la adresa regelui, autorul se prezenta singur la arestul poliţiei, eventual cu o pătură, ca să petreacă o noapte sau două, acolo, ca pedeapsă pentru atacul la casa regală. Stăteai la răcoare o noapte, dar ziua îţi spuneai păsul. Era şi aceasta, o libertate preţioasă şi o plată aproape convenabilă. Oricum, în vremea conducerii comuniste, nimeni nu mai număra zilele de închisoare, într-o asemenea situaţie, şi uneori nici nu se mai punea problema să mai ieşi de acolo. Ori să rămâi în viaţă.

Descopăr cu uimire că în lumea evanghelică românească din ultimii ani, atracţia cenzurii şi a unei neo-inchiziţii, de tip neo-protestant, este irezistibilă. Uneori, ea se combină periculos şi trist cu dorinţa denunţării ideologice şi cu bucuria execuţiei publice. Pe prima o cunoaştem din Rusia lui Lenin şi Stalin, sau din China lui Mao Tse-Dun, unde a funcţionat ca o forţă redutabilă de distrugere a comunităţilor, a familiilor (tot în adolescenţă, dădusem peste o carte a meditaţiilor lui Mao, în engleză, tipărită în China, cu poza binevoitoare a liderului pe prima pagină, şi mai citeam din ea, din când în când, întrebându-mă cât de gri poate fi viaţa când eşti obligat să faci aşa ceva zi de zi şi să subscrii necondiţionat, de frica pedepsei cu moartea). Pe a doua, o știm din antichitate și din evul mediu, și nu numai. Pedepsele lumii islamice ne aduc chiar azi aminte de aceasta forma de cruzime.

Este această atracţie spre cenzură, inchiziţie şi denunţare, o formă de ortodoxie teologică şi practică, o contribuţie atentă la puritatea Bisericii? La lucrarea de păstorire eficientă şi iubitoare de Biserică şi societate? Este cumva, mai degrabă, o formă de deformare sufletească şi reîntoarcere la primitivism comunitar? Este o formă de răzbunare sau imobilizare a celor neagreaţi? Sau o formă de ideologizare şi corectitudine politică pătrunsă mascat în lumea bisericilor evanghelice? Un fel de terorism al ideilor? Am întâlnit-o sub diverse forme, de la cei învăţaţi până la cei simpli, de la gânditori exersați, la oameni deturnaţi de învăţăturile false, păgâne. Ea poate fi, cu siguranţă, o formă de agresiune socială şi mediatică, un ecou nefericit al televiziunii şi ziarelor de scandal în viaţa Bisericii, un magnetism irezistibil al dorinţei de judecată şi excludere, de sacrificiu şi condamnare, o ramură de amărăciune dintr-o rădăcină de violenţă şi nepocăinţă. Un țipăt ostentativ și coroziv asumat instinctiv din panoplia păgână a eradicării străinului. O mână cenușie a lui Cain, ridicată asupra unui Abel nebănuitor. O întâmpinare ucigașă a lui Ioab pentru un Abner fără ascunzișuri.

Ea îşi va avea, cu siguranţă, victimele ei, şi îşi va aplauda zeloasă, cu adâncă satisfacţie firească şi pământească, pe noii săi călăi mediatici. Ea va beneficia însă, implacabil, şi de forţa şi realismul avertizării biblice: „Pentru că întreaga lege este împlinită într-un singur cuvânt: ‘Iubeşte-l pe aproapele tău ca pe tine însuţi!’ Dar, dacă vă muşcaţi şi vă mâncaţi unii pe alţii, vedeţi să nu fiţi mistuiţi unii de alţii” (Galateni 5:14-15).

Emanuel Conțac: „cum se face oare că cei care se revendică drept moștenitorii post-moderni ai Epocii Luminilor au ajuns să răspândească atâta întuneric moral și spiritual?”


Anul 2020, care abia a început, aduce în atenția opiniei publice o serie de probleme legate de moralitatea unor persoana publice considerate până nu demult modele și promovate ca atare.

Sunt prezentate cazuri din Statele Unite ale Americii, Anglia (chiar din cadrul monarhiei) și Franța.

În partea de final Emanuel Conțac se întreabă retoric: „cum se face oare că cei care se revendică drept moștenitorii post-moderni ai Epocii Luminilor au ajuns să răspândească atâta întuneric moral și spiritual?”

Citiți restul în postarea lui Emanuel Conțac

„Le Consentement”. Establishmentul cultural francez, zguduit de „afacerea Matzneff”

https://vaisamar.wordpress.com/2020/01/08/le-consentement-establishmentul-cultural-francez-zguduit-de-afacerea-matzneff/

Istorie Baptistă: Evenimentele anului 1920 din lumea baptistă din România, văzute în 2020


https://istoriebaptistablogul.blogspot.com/2020/01/evenimentele-anului-1920-din-lumea.html?m=1

Anul 1920 este cel al organizării Uniunii Comunităților Creștine Baptiste din România, dar și cel în care se pune problema drepturilor drepturilor religioase ale baptiștilor din România.

În ceea ce privește rolul lui James Henry Rushbrooke a se vedea cartea despre implicarea lui în obținerea și păstrarea drepturilor religioase ale baptiștilor din România.

Gordon Conwell – Status of Global Christianity 2020


Every year in the International Bulletin of Mission Research, Gordon Conwell Theological Seminary present an annual snapshot of global Christianity, a one-page version of which can be downloaded for free here. The table provides a statistical overview of the world’s 2.5 billion Christians and their activities.

https://gordonconwell.edu/center-for-global-christianity/resources/status-of-global-christianity/

Ziarul Lumina : „Prima condiție a unei bune judecăți este buna informare”


Conform unei știri recente, o treime dintre „mileniali” (tinerii născuți între 1981 și 1996) ar vota în 2020 cu candidații de extremă stângă, 36% declarând explicit că aprobă comunismul, față de 28% anul trecut. (…)

[Prin urmare], prima condiție a unei bune judecăți este buna informare. Poți să ai IQ 150, e degeaba, dacă nu ești în posesia informațiilor cât mai complete pe baza cărora să-ți formezi o opinie. Să mai adăugăm că acum câțiva ani, într-un sondaj făcut exclusiv între tinerii născuți după 1989, 60% dintre respondenți considerau că era mai bine înainte.

Tudor Călin Zarojanu, „Arheologia sufletului” în Ziarul Lumina, miercuri, 13 noiembrie 2019, p. 9.

Istorie Baptistă: Primul congres al Uniunii din 1 decembrie 1918 de la București


Credincioșii baptiști din România se reunesc la data de 1 decembrie 1919 în cadrul unui prim congres la București. În noua configurație teritorială după Marea Unire, acest congres, care nu a fost recunoscut ca și congres datorită neintrunirii numărului de delegați, este un bun prilej pentru a discuta aspecte importante privind organizarea internă a comunității baptiste. În cadrul acestei reuniuni fratesti sunt discutate aspecte financiare, dar și aspecte referitoare la misiune, lucrarea cu tinerii, copiii și școala duminică. A fost abordată și problema formei pe care ar trebui să o aibă serviciul religios, modelul care ar trebui luat ca etalon, respectiv german sau american, precum și o încercare de standardizare a lăcașurilor de cult, aceasta din urmă propusă de Constantin Adorian. La acest congres participă mai mulți reprezentanți ai baptiștilor din România Mare dintre care amintesc pe Constantin Adorian, Gheorghiu Slăvu, Vasile Berbecar, Ioan Popa, Tașcă, Hodoroabă, Leon Averbuch și alții.

Vezi în acest sens procesul verbal al congresului publicat de neobositul cercetător pe tărâmul istoriei baptiste, Vasile Bel.

https://istoriebaptistablogul.blogspot.com/2019/11/primul-congres-al-uniunii-din-1.html?m=1

Andrei Pleșu: Prin excesul acomodării, românii au ratat, pînă tîrziu, rezistența reală


Prin excesul acomodării, românii au ratat, pînă tîrziu, rezistența reală, eficientă, riscantă (cu excepțiile de rigoare: Paul Goma, Doina Cornea, Dorin Tudoran, Radu Filipescu, Mircea Dinescu, Gabriel Andreescu, Vasile Paraschiv, Dan Petrescu și alții, nu mulți). Am recuperat „onoarea nereperată“ fie prin amplă gesticulație antiguvernamentală după 1989, fie prin forjarea unui concept discutabil: „rezistența prin cultură“. În alte foste țări comuniste, lucrurile au arătat (și arată) altfel.

https://dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/binele-raului-totalitar

Acomodarea a fost unul dintre cele trei paliere alâturi de rezistență și colaborare care au caracterizat și spațiul evanghelic în comunism, inclusiv cel baptist. A se vedea în acest sens studiile și lucrările de specialitate printre care si Marius Silvesan, Bisericile Creștine Baptiste din România (1948-1965) între acomodare, persecuție și rezistență.

Mesajul pastorului Viorel Iuga, președintele Uniunii Baptiste, la evenimentul de lansare a Platformei Prodocens


Mesajul pastorului Viorel Iuga, Președintele Uniunii Bisericilor Creștine Baptiste din România si Președintele Alianței Evanghelice din România la evenimentul de lansare a Platformei Prodocens. Palatul Parlamentului, 24 septembrie 2019.

Cristina Olariu în dialog cu Cătălin Vasile despre Platforma Prodocens


Cristina Olariu, redactor-șef RVE Timișoara, în dialog cu Cătălin Vasile, Director & Fondator Prodocens Media, despre Platforma Prodocens la evenimentul de lansare a Platformei Prodocens, Palatul Parlamentului, 24 septembrie 2019.

Cum să te bucuri de Festivalul Enescu și fără papion. Aplicația mobilă Enescu Experience – Victor Kapra


Ajuns la cea de-a XXIV-a ediție, Festivalul Internațional George Enescu se va desfășura în perioada 31 august-22 septembrie 2019. În sălile de concerte din București, vor urca pe scenă peste 2.500 dintre cei mai valoroși muzicieni ai lumii.

Pentru cei care nu și-au cumpărat bilete, dar vor să urmărească programele acestui festival există aplicația mobilă Enescu Experience.

Mai multe detalii aici:

https://www.victorkapra.ro/2019/08/cum-sa-te-bucuri-de-festivalul-enescu-si-fara-papion-aplicatia-mobila-enescu-experience/

Foto: Un secol de har (1919-2019) – Centenarul Bisericii Creștine Baptiste „Betel” Câmpulung Moldovenesc


Duminică, 11 august 2019, Biserica Creștină Baptistă „Betel” din Câmpulung Moldovenesc și-a serbat centenarul, prilej cu care au fost realizate și câteva fotografii.

Biserica Baptistă Betel din Câmpulung Moldovenesc 1 eBiserica Baptistă Betel din Câmpulung Moldovenesc 2 eBiserica Baptistă Betel din Câmpulung Moldovenesc 3 eBiserica Baptistă Betel din Câmpulung Moldovenesc 4 eBiserica Baptistă Betel din Câmpulung Moldovenesc 5 e

Cărți despre istoria baptiștilor din județul Arad


La mijlocul lunii iulie 2019 am făcut o vizită la Arad pentru a susține o prelegere despre Evoluția legislativă în perioada comunistă. Vizita la Arad mi-a prilejuit oportunitatea de a vorbi despre comunism ca regim politic, despre ideologia acestuia și schimbările legislative cu impact asupra vieții religioase. Mulțumesc pentru această oportunitate Centrului de Istorie, Genealogie și Statistică Baptistă din Arad. A fost un timp binecuvântat în care am avut discuții și dezbateri interesante, am schimbat opinii și am legat prietenii.

De asemenea, cu acest prilej am primit mai multe cărți, comori care mă ajută în activitatea didactică, dar și de cercetare în calitate de istoric care a publicat 4 cărți și peste 30 de articole și studii științifice alături de articole cu rol de popularizare a istoriei.

Le sunt îndotorat pentru timpul minunat petrecut acolo lui Jurcoi Emanuel, Bulboaca Sorin Ovidiu și Mirăuțe Ioan. Cei menționați sunt și autorii unora dintre materialele (cărți, articole, studii) prezentate în fotografia de mai jos.

Handra Sima – un secol de viață sub providența lui Dumnezeu (video)


Handra Sima s-a născut la mijlocul anilor ’20 ai secolului XX, iar în anii vieții sale, ajunși acum la 93, a trecut prin multe și a a fost contemporan cu trei dintre cei patru regi ai României (Ferdinand, Mihai I, Carol II, Mihai I). De asemenea a cunoscut de mic comunitatea baptistă din România despre care ne-a dezvăluit aspecte inedite.

În cadrul dialogului pe care l-am avut cu domnia sa, ne-a vorbit despre familia sa, convertirea și botezul părinților, dar și al domniei sale, despre viața din trecut și cea prezentă.

De asemenea, așa cum anunțam și AICI, am vorbit despre Ioan Ungureanu, Alexa Popovici, Ioan Socaciu, Jean Staneschi.

Discuțiile s-au purtat între pastorul Handra Sima, pastorul și istoricul Emanuel Jurcoi și istoricul Marius Silveșan.

Cântările Evangheliei, Ediția a X a 1968, reeditată în 1988.


Cântările Evangheliei, Ediția a X a 1968, reeditată în 1988.

*

*

*

*

*

Acasă la pastorul baptist Handra Sima (93 de ani)


Împreună cu Emanuel Jurcoi de la Centrul de Istorie, Genealogie și Statistică Baptistă din Arad, sâmbătă 20 iulie 2019, am fost în vizită la fratele Handra Sima, un pionier al credinței baptiste.

Acesta a ajuns la venerabila vârstă de 93 de ani și a fost o bucurie și o onoare să-l putem vizita și să ne împărtășească din trăirile, amintirile și experiențele trăite de-a lungul a aproape un secol de viață.

Am vorbit despre familia sa, despre convertirea și botezul părinților, dar și al domniei sale, despre viața din trecut și cea prezentă.

Handra Sima, Marius Silveșan

*
Handra Sima, Emanuel Jurcoi

De asemenea, așa cum veți vedea și din înregistrările video, am vorbit despre Ioan Ungureanu, Alexa Popovici, Ioan Socaciu, Jean Staneschi.

Arad, 19 iulie 2019 – Evoluția legislativă în perioada comunistă


Vineri, 19 iulie 2019, Centrul de Istorie, Genealogie și Statistică Baptistă din Arad organizează o ședință de comunicări despre Evoluția legislativă în perioada comunistă. Comunicarea va urmări cu precădere evoluția legislației religioase încadrată în cadrul mai larg al transformărilor aduse de instaurarea și consolidarea comunismului în România.

Zece sfaturi pentru a-ți salva copiii | onisimbotezatu


Copiii sunt o moștenire, spunea înțeleptul Solomon în Psalmul 127. Dacă primești ca moștenire o mașină, iar zece ani nu îi schimbi niciun filtru sau cauciuc, oare va merge perfect? Același lucru cu o casă, ogor, orice moștenire, inclusiv copiii- care sunt moștenire eternă. Avem exemple atât pozitive cât și negative în cauză. Tu cum…
— Read on onisimbotezatu.wordpress.com/2019/07/10/zece-sfaturi-pentru-a-ti-salva-copiii/

București 12 mai 2019 : lansarea cărții Rolul lui James Henry Rushbrooke în obținerea libertății religioase pentru credincioșii baptiști din România între anii 1907-1947


Duminică, 12 mai 2019 de la ora 18 la Biserica Creștină Baptistă „Nădejdea” din București va avea loc lansarea cărții Rolul lui James Henry Rushbrooke în obținerea libertății religioase pentru credincioșii baptiști din România între anii 1907-1947

Scopul prezentării unui astfel de subiect este acela de a face cunoscute lucrările mărețe ale lui Dumnezeu atât din prezent, cât și din trecut. Totodată suntem mulțumitori pentru jertfa pe care J. H. Rushbrooke a depus-o în vederea obținerii și păstrării libertății religioase pentru credincioșii evanghelici din România în prima jumătate a secolului al XX – lea.

De asemenea, cartea evidențiază implicarea Bisericii în societate, aceasta fiind și în acest fel o mărturie pentru lumea în care trăim.

La acest eveniment vor vorbi:

Bogdan Emanuel Răduț – istoric Biserica Creștină după Evanghelie din România – Uniunea Bisericilor Creștine după Evanghelie din România

Cătălin Vasile – Director și fondator Prodocens Media

Ovidiu Rusnac – pastor Biserica Creștină Baptistă „Nădejdea” București

Marius Silveșan – istoric, coautor al cărții

Laura Bretan la Emisiunea Garantat 100% cu Cătălin Ștefănescu


Înainte de finala Eurovision România 2019 Laura Bretan a fost invitata lui Cătălin Ștefănescu la emisiunea Garantat 100% difuzată de TVR.

Cătălin Ștefănescu reușește sa creeze o atmosferă destinsă în care Laura a putut povesti lucruri din copilăria ei, despre dragostea față de muzică, dar și despre competițiile la care participase până la momentul respectiv.

Care este Ziua Independenței României : 9 sau 10 mai 1877?


Ziua Independenței României este una care suscită încă dezbateri la trei decade de la căderea comunismului.

Profesorul Adrian Cioroianu demitizează o găselniță rostogolită ieri, 9 mai 2019, prin presă, la 30 de ani de la căderea comunismului, conform căreia data de 9 mai este Ziua Independenței României. Este adevărat că declarația de independență a fost citită în Parlamentul României de către Mihail Kogălniceanu, ministrul de externe, pe data de 9 mai 1877, dar independența a fost proclamată în mod solemn pe data de 10 mai 1877 de către conducătorul statului, domnitorul Carol I (rege din 1881).

Prin urmare, Ziua Independenței României este 10 mai 1877 și nu 9 mai 1877.

Putem să facem un exercițiu de imaginație: Ministrul de externe citește în Parlament o declarație, poate să fie chiar și una de război, dar asta nu înseamnă ca acea declarație intră în vigoare, își face efectul de la momentul respectiv nefiind promulgată de președintele țării. Cel care are aceste prerogative prin Constituție. La fel s-a întâmplat și în anul 1877.

Inducerea ideii că Ziua Inependenței este 9 mai și nu 10 mai au facut-o comuniștii cu scopul de a-l scoate din memoria publică pe regele Mihai și prin extensie a realiza o separare între independența României și monarhie.

Astfel, 10 mai are o dublă semnificație:

1. Ziua monarhiei

2. Ziua Independenței

Nihil Sine Deo

%d blogeri au apreciat: