Arhive categorie: Foto

Biserica Baptistă Betel Făget – Serbarea de absolvire a promoției 2015 a Institutului Teologic Baptist din București (12.07.2015)


Astăzi, duminică, 12 iulie 2015, în cadrul serviciului religios de dimineață la Biserica Creștină Baptistă Betel din Făget, județul Timiș, a avut loc Serbarea de absolvire a promoției 2015 a Institutului Teologic Baptist din București.
Conf. Univ. Dr. Daniel Mariș, rectorul Institutului Teologic Baptist din București, a salutat pe cei prezenți și a transmis un mesaj de încurajare prin care i-a îndemnat pe cei prezenți la slujire și o viață de sfințire.

image

La eveniment au fost prezenți absolvenții și studenți ai Institutului Teologic Baptist, profesori, invitați, prieteni, familii ale acestora.
Corul Institutului Teologic Baptist din București, dirijat de către Conf. Univ. Dr. Cristian Caraman a interpretat mai multe melodii.

image

Au transmis mesaje reprezentanți ai comunității baptiste Timiș, bisericilor din zonă, autorităților locale (mesaj din partea primarului orașului Făget, Marcel Avram), dar și a unor reprezentanți ai Senatului României. Senatorul Ben-Oni Ardelean și senatorul Ioan Iovescu. Aceștia au felicitat absolvenții și i-au încurajat la slujirea semenilor și comunității.
Mesajul biblic a fost transmis de către fratele păstor Romică Iuga, președintele Bordului ITBB.

image

image

După proclamarea Cuvântului lui Dumnezeu prin predică, a avut loc festivitatea de înmânare a diplomelor din partea Institutului Teologic Baptist din București, precum și a unei Biblii pentru fiecare absolvent din partea fratelui Costel Oglice, reprezentantul Institutului de Studii Biblice Precept Ministries România.
image

Evenimentul a fost filmat de către Cătălin Vasile, fondator și director Prodocens Media
image

Fotografierea evenimentului a fost realizată de Marius Silveșan, fondator și redactor IstorieEvanghelica.ro.

Foto: Promoția 2015 a Institutului Teologic Baptist din București.


Luna iunie a adus cu sine sfârșitul examenelor și emoțiilor pentru o nouă generație de studenți, absolvenți ai Institutului Teologic Baptist din București.
28 iunie 2015 a fost ziua examenului oral, cea a susținerii în fața comisiei a subiectului prezentat în lucrările de licență. Fiecare student a căutat să argumenteze în fața comisiei noutatea, dar și relevanța subiectului tratat. După muncă a venit și momentul în care aceștia au fost răsplătiți.
Fiind prezent la eveniment am realizat câteva poze prin care am dorit să surprind atât încordarea, cât și bucuria aflării rezultatelor.
La finalul unei etape și începutul alteia doresc ca Dumnezeu să-i binecuvinteze în lucrarea pe care o vor face de acum înainte!

Marius Silveșan

Bucuria absolvirii poate fi citită pe fețele lor așa cum a surprins-o aparatul de fotografiat.

Albumul complet poate fi găsit pe pagina de facebook a site-ului:

https://www.facebook.com/istorieevanghelica/photos

 

*

*

*

*

*

Poze – Congresul Uniunii Bisericilor Creștine Baptiste din România (Oradea 28-29 mai 2015)


În perioada 28-29 mai 2015 Biserica Creștină Baptistă „Emanuel” din Oradea a găzduit cel de-al XXXVI Congres al Uniunii Baptiste din România. Tema Congresului a fost Isus Hristos – Calea, Adevărul și Viața. În cadrul acestei postări am selectat doar câteva din fotografiile realizate pe parcursul desfășurării celor două zile ale congresului. Restul fotografiilor sunt disponibile în cadrul unui album foto disponibil AICI.

Corul mixt al Bisericii Baptiste Emanuel din Oradea

Credo TV

Prodocens Media

Pastor Onisim Mladin

Delegații la Congresul UBR

Delegații la Congresul UBR

Moment de închinare

Otniel Bunaciu – president of The European Baptist Federation (EBF) și Anthony Peck – General Secretary EBF

Otniel Bunaciu – president of The European Baptist Federation (EBF)

Pastor Paul Negruț

Pastor Viorel Iuga

Pastor Daniel Mariș

Pastor Ionel Tuțac

Consiliul UBR împreună cu Comitetul Executiv

După 20 de ani (1995-2015) – Promoția 1995 a ITBB în fotografii


În data de 20 mai 2015 la Biserica Creștină Baptistă Golgota din București s-au reîntâlnit alături de o parte a corpului profesoral, absolvenții promoției 1995 a Institutului Teologic Baptist din București. A fost un moment emoționant și o oportunitate de a-I mulțumi lui Dumnezeu pentru purtarea de grijă de până acum.

Din partea corpului profesoral au participat: Conf. univ. dr. Daniel Mariș, rectorul ITBB, Prof. univ. dr. Vasile Talpoș, rectorul ITBB în anul de grație 1995; Lect. univ. Lidia Talpoș, profesoara de muzică la momentul 1995; Prof. univ. dr. Otniel Bunaciu, președintele senatului ITBB, profesor în cadrul ITBB; Aistent Drd. Teodor Ioan Colda și pastor Trandafir Popovici, absolvent al promoției 1995, în prezent director administrativ al ITBB.

Fiind un moment festiv am realizat și câteva fotografii pe care le găsiți în cadrul albumului foto disponibil AICI.

PROMOTIA 1995

  1. ARDELEAN I. IOAN
  2. CARTACAI D. FLAVIUS ROBERT
  3. COVACI V.GH.L. SORIN GABRIEL
  4. DIMITRIU I. IOAN
  5. DRAGOMIR P. IOSIF
  6. DRAGU S. PETRU
  7. IONUT Z. DELIU ZAHARIE
  8. LAPUJAN I. STEFAN
  9. LUPU I. ADRIAN
  10. MALANCEA ION
  11. MEZIN I. ILIE
  12. MIRAUTA GH. IOSIF
  13. PELEASE N. CARMIN CORNELIU
  14. POPOVICI P. TRANDAFIR
  15. SPATARU SLAVIC
  16. STANCU S. GEORGE
  17. TALOS S. CALIN IOAN
  18. TARABUGA I. ILIE
  19. VANCEA V. FLORIN VIOREL
  20. VINTU V. VASILE
  21. BOINGEANU CORNELIU

* nr.21 este absolvent al Seminarului Teologic Baptist care a făcut cursul de diferența pentru Licența în Teologie

http://www.itb.ro/?q=en/alumni

Poze de la festivitatea de absolvire a promoției 2015 a Institutului Teologic Penticostal București.


Duminică, 7 iunie 2015, în cadrul serviciului religios de dimineață al Bisericii Penticostale Betel din București a avut loc festivitatea de absolvire a promoției 2015 (2011-2015) a Institutului Teologic Penticostal din București.

Echipa Prodocens Media a fost prezentă la eveniment, prilej cu care a filmat și realizat fotografii. Din cele peste 150 de fotografii realizate am preluat câteva pentru a ilustra evenimentul. Restul fotografiilor le gasiți pe pagina de Facebook Prodocens Media

Promoția 2015 a ITP București

*

Pastorul Cristian Ionescu

*

O parte din corpul profesoral al ITP

*

Pastorul Florin Ianovici

*

Absolvenții împreună cu corpul profesoral, pastorii Bisericii Betel și pastorul Cristian Ionescu

*

Sursa foto: Prodocens Media logo final2

Buni Cocar despre Marcu Nichifor: „era „o bogăție” deși aparent sărac”


În cadrul celei de-a patra postări cu amintirile pastorului Buni Cocar publicate de Alin Cristea am găsit evocată și figura lui Marcu Nichifor.

Marcu Nichifor (glimboca.wordpress.com)

Marcu Nichifor (glimboca.wordpress.com)

Buni Cocar (romaniaevanghelica.wordpress.com)

Buni Cocar (romaniaevanghelica.wordpress.com)

Importanți deveniseră și slujitorii care purtau focul dragostei Lui. Astfel Harap, Marcu Nichifor, Ștef Ioan și Cure Simion au figurat printre invitații noștri favoriți din acel an. Curata sărbătoare! (…)

Marcu Nichifor era „o bogăție” deși aparent sărac. Uneori îl întrebăm: cum stăm? Sensul era: cum arată Biserica în care tocmai ați predicat? Dânsul zicea: „mai bine, dar mai sunt niște cioate”. Odată ni s-a făcut milă de fratele Marcu și tinerii din Petroșani i-au dat 1000 de lei. Ei i-am înmânat banii într-un plic și Marcu n-a spus decât: „mulțămesc în Numele lui Dumnăzău”.

M-a impresionat simplitatea și naturalețea, mă gândeam: deci așa se primește un ajutor … dar la Marcu era și un epilog. La vreo două zile, prezbiterul s-a-ntors în Petroșani, la locul faptei: „Bre mi-ai dat prea multi bani …”. Cum eu n-am vrut să-i primesc înapoi, dânsul mi-a cerut să-i spun câteva lucruri unde ar putea merge să misioneze în locul nostru pentru acei bani … Cred c-am văzut atunci „omul frumos”!

https://romaniaevanghelica.wordpress.com/2015/06/03/buni-cocar-amintiri-4/

Recomandări

Marcu Nichifor – Cum răspunde Dumnezeu

Marcu Nichifor – Viata are o singură tintă, de a face voia lui Dumnezeu

Marcu Nichifor, un adevărat mit al baptiștilor din Romania via Persona

FOTO: Ceremonia de încoronare a Reginei Elisabeta a II-a


Cu prilejul împlinirii a 63 de ani de la încoronarea reginei Elisabeta a II-a, ediția electronică a ziarului România Liberă pune la dispoziția publicului mai multe fotografii de la ceremonia de încoronare a reginei, precum și informații interesante despre activitatea acesteia ca suveran al Regatului Unit al Marii Britanii și a Irlandei de Nord.

Regina Elisabeta a II-a

Regina Elisabeta a II-a (foto Wikipedia.org)

În urmă cu 63 de ani, pe 2 iunie 1952, la Catedrala Westminster Abbey s-a desfăşurat ceremonia de încoronare a Elisabetei a II-a ca Regină a Regatului Unit al Marii Britanii şi a Irlandei de Nord, suverană peste 16 state cunoscute sub numele de Commonwealth: Regatul Unit, Australia, Canada, Noua Zeelandă, Jamaica, Barbados, Bahamas, Grenada, Papua Noua Guinee, Insulele Solomon, Tuvalu, Sfânta Lucia, Sfântul Vincent și Grenadine, Antigua și Barbuda, Belize și Sfântul Kitts și Nevis. Ceremonia solemnă a fost condusă de arhiepiscopul de Canterbury, Geoffrey Fisher. La ceremonie au fost prezenți mai toţi reprezentanții nobilimii britanice alături de publicul larg, reprezentații străini și cei ai Commonwealth-ului. Toți au asistat la întreaga procesiune, în ciuda ploii torențiale. Ceremonia a fost transmisă la radio în întreaga lume și, pentru prima oară, la cererea reginei, evenimentul a fost filmat.

A devenit regina Angliei la doar 25 de ani, după moartea tatălui sau, regele George al-VI-lea. Elisabeta era a treia în linia de succesiune la tronul britanic, în urma unchiului ei, Prințul de Wales devenit mai târziu, regele Eduard al VIII-lea, și a tatălui ei.

http://www.romanialibera.ro

Fotografia zilei – 26 aprilie 2015


Fotografia de astăzi este preluată de pe Agerpres și îl prezintă pe „jucătorul spaniol de tenis Guillermo Garcia-Lopez care a câștigat ediția 2015 a turneului BRD Nastase Tiriac Trophy, învingându-l cu 7-6 (7/5), 7-6 (13/11) pe cehul Jiri Vesely, în finala probei de simplu, desfășurată pe Arenele BNR din Capitală.”

Guillermo Garcia-Lopez (Agerpres.ro)
http://foto.agerpres.ro/index.php?i=7756936

Nu am găsit informații despre credința acestui sportiv. Am presupus însă că această atitudine, surprinsă de cei de la Agerpres, este una de mulțumire la adresa Creatorului.

 

5 aprilie 2013: Lansarea cărții Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție, acomodare și rezistență (1948-1965)


Astăzi s-au împlinit doi ani de la lansarea cărții mele despre istoria baptiștilor în prima perioadă a comunismului românesc.Între timp s-a dovedit faptul că lucrarea are la bază o cercetare serioasă constituindu-se într-un element de referință pe domeniul ei de analiză.

Nu am cunoștință că între timp să fi apărut o altă lucrare complexă privind istoria baptiștilor din perspectiva relației Biserică – Stat în perioada 1948-1965, una care să se bazeze și pe analiza competentă a documentelor de arhivă, nu doar pe mărturii orale.

Lansarea cărții a constituit și prilejul întâlnirii cu Cristi Țepeș care în interviul acordat lui Alin Cristea a vorbit despre momentul aprilie 1977, cunoscut în termeni populari ca cel al difuzării Scrisorii celor 6 evanghelici. Subiectul va fi analizat atât de Dorin Dobrincu, cât și de mine împreună cu Bogdan Emanuel Răduț. Împreună cu istoricul Bogdan Emanuel Răduț am realizat cartea Cultele neoprotestante și drepturile omului. Un strigăt la Radio Europa Liberă (aprilie 1977).

Mai jos aveți materialul redactat în anul 2013 după lansarea cărții:

În data de 5 aprilie 2013, a avut loc la Institutul Teologic Baptist din București lansarea cărții Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție, acomodare și rezistență 1948-1965.

M-am bucurat de prezența unor profesori, pastori, cercetători, studenți dar și a unora care lucrează în alte domenii de activitate. Le mulțumesc tuturor celor care au participat la acest eveniment.

La sfârșit am făcut și câteva poze printre care și una cu doamna profesoară Ecaterina Lung, alături de domnii profesorii Otniel Bunaciu și Daniel Mariș.

Daniel Mariș, Ecaterina Lung, Otniel Bunaciu, Marius Silveșan

La eveniment au fost prezenți printre alții: Prof. Univ. Dr. Ecaterina Lung – Facultatea de Istorie Universitatea din București, Prof. Univ. Dr. Otniel Ioan Bunaciu – Facultatea de Teologie Baptistă Univesritatea din București, Conf. Univ. Dr. Daniel Mariș – Institutul Teologic Baptist din București (ITBB), Prof. Univ. Dr. Vasile Talpoș Institutul Teologic Baptist, Pastor Virgil Achihai – Președintele Alianței Evanghelice din România.

Alături de cei menționați mai sus, la acest eveniment au mai participat: Conf. Univ. Dr. Octavian Baban – ITBB, Lect. Univ. Dr. Sorin Bădrăgan – ITBB, Cristi Țepeș – realizator TVR, Criti Pavel – realizator RVE, Ruben Ologeanu – Revista Creștinul Azi, Pastor Trandafir Popovici – ITBB, Biserica Baptistă Golgota București, Lect. Univ. Dr. Cristian Caraman – Institutul Teologic Timotheus București,  Pastor Constantin Ghioancă – Biserica Baptistă Adonai București, Cercetător Cosmin Budeancă – Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, Irina Pandelaș – Palatul Parlamentului, Prof Dragoș Predescu – București, Profesor Daniel Andreșoi – București, FAMILIA SILVEȘAN în variantă extinsă, Radu Iroftei – Biblioteca Centrală Universitară București (BCU), Marius Gliga – ITBB, Simona Nica – ITBB, Cristiana Gherghin (Faur) care mi-a realizat graficul de la p. 108.

Surpriza plăcută la acest eveniment a fost și prezența lui Alin Cristea de la România Evanghelică. Până acum ne-am întâlnit de trei ori: 1. Worshop-ul de istorie orală pe istoria evanghelicilor – Iași 2009, Simpozionul internațional Secularizarea şi Europa contemporană – particularităţile Europei Centrale şi de Est – Oradea 2010, Lansarea cărții Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție, acomodare și rezistență 1948-1965 – București 2013.

Alin Cristea, Marius Silveșan

Noul comitet al BCB „Nădejdea” București (01.02.2015)


În data de 1 februarie 2015 a avut loc adunarea generală anuală a Bisericii Creștine Baptiste „Nădejdea” din București.

image

Cu acest prilej a fost ales un nou comitet bisericesc pentru perioada 2015-2019 format din următorii membrii:
Păstor: Ovidiu Rusnac
Presbiter: Tritean Vasile
Secretar: Ilea Adrian
Casier: Octavian Bora
Administrator: Mihai Mocanu
Membru: Nelu Ene
Membru: Cătălin Vasile

Menționez că păstorul și prezbiterul nu au fost votați, ei fiind aleși pe perioadă nedeterminată.