Penticostalii și deconspirarea
Penticostalii și deconspirarea reprezintă o cugetare personală asupra modului cum au înțeles ei că trebuie rezolvată această poblemă spinoasă a trădării și desconspirării trădătorilor.
Urmarind o parte din mesajul pastorului Petrică Lascău despre cartea Răscumpararea Memoriei observ că atitudinea penticostalilor față de problema deconspirării este diferita de cea cu care ne-am obișnuit în dezbaterile din mediul evanghelic românesc. După cum relevă și comentariile la postarea Intransigență, loialitate și iubire față de patrie la Sandru Trandafir [patria socialistă după cum se exprima cineva], penticostalii sunt mai deschiși față de această problemă a trădării despre care știau ceva și acum li se prezinta adevarul în totalitate. În fapt o parte a realităților perioadei comuniste, pentru că adevarul în totalitate nu poate fi prezentat docamdată. Remarc totuși această deschidere spre dialog din dorința de a rezolva problema trădării și colaborării într-un mod ,,onorabil”. Și ce poate fi mai onorabil decat adevărul? În ceea ce-l priveste pe ,,Iuda fățarnicul” discuția din punctul meu de vedere este una complexă cu două direcții principale. Prima directie se refră la faptul că marea majoritate a oamenilor consideră acțiunea lui de semnare a unui angajament cu Securitatea, nerespectarea lui și inducerea instituției în eroare ca una pozitivă, meritorie, dorindu-și să fi existat mai mulți ca el. Cea de a doua direcție pleacă de la constatarea că astfel de oameni nu au fost acceptati nici de Securitate, nici de frățietate. Ei au considerat că aliindu-se cu dușmanul, după cum se exprima Vasilică într-o postare, pot face un bine lucrarii lui Dumnezeu, însă au fost confruntați cu conțsecințele postulate de o maximă care spune ,,iubesc trădarea dar urăsc pe trădători”. Consider că nu este greșit să mă refer la cei care au trădat cu bună știință cât și la cei care și-au dat seama de faptul că trădarea de frați este un păcat grav, ca fiind persoane care au acționat după principiul ,,scopului care scuză mijloacele”.
Mesajul pastorului Petrică Lascău despre cartea Răscumpararea Memoriei poate fi urmărit aici.
Partajează asta:
”Alege plata eternității și a gloriei Mielului” Scrisoarea lui Răscol Victor p.III
Aceasta este ultima parte a unei scrisori prin care un credincios persecutat atrage atenția lumii libere și totodată conducerii cultului penticostal de situația precară a libertății religioase din România. Dovadă stă campania ateistă din mass media românească, mai virulentă în anii 80 decât înainte, precum și arestările operate de către Securitate printre cei care transportau biblii. Cazurile Caraman de la penticostali și Sfetcu de la baptiști sunt edificatoare în acest sens pentru perioada avută în discuție. Nu am eu dreptul să judec, dar mă întreb cum este să susții că în România există o libertate religioasă deplină în timp ce fratele tău este bătut, arestat, expulzat. Probabil că sunt alte interese care primează. Spre exemplu SUA milita pentru drepturile omului, inclusiv pentru cele religioase și în același timp acorda României Clauza națiunii celei mai favorizate.
În final rămâne îndemnul extraordinar al lui Răscol Victor la fel de actual astăzi ca acum 20 de ani: ,,Alege plata eternității și a gloriei Mielului”
Partajează asta:
Scrisoarea lui Răscol Victor către Sandru Trandafir p.II
Postez acum partea a doua din scrisoarea lui Răscol Victor către Sandru Trandafir.
În această parte ne sunt prezentate suferințele Bisericii în cei ,,35 de ani de guvernare ateistă”., context în care Răscol V leagă arestarea lui Caraman Constantin și Gaspar Vasile de instalarea lui Sandru Trandafir în funcția de păstor. Personal cred că arestarea celor doi nu a fost dictată de Sandru Trandafir, iar dacă cele două evenimente s-au petrecut simultan poate să fi fost doar o coincidență cu momentul hotărât de Securitate pentru arestarea celor doi credincioși. De cele mai multe ori arestarea celor care transportau biblii s-a făcut în urma unor controale de rutină, alteori în urma unei supravegheri atente care se întindea pe o durată mai mare de timp. Trecând peste acest aspect lecturarea acestei părți dezvăluie și partea nevăzută a Bisericii, cea care nu era prezentată în rapoartele oficiale, dar și dorința credincioșilor de a se strânge împreună. Rememorăm astfel atât constrângerile cât și râvna Bisericii din România în perioada comunistă.
Partajează asta:
Scrisoarea lui Răscol Victor către Sandru Trandafir p.I
În postul anterior, Intransingență, loialitate și iubire de patrie la Sandru Trandafir, am prezentat nota prin care era înaintată Departamentului Cultelor scrisoarea lui Răscol Victor. În cadrul acestui post voi prezenta prima parte a scrisorii prin care Răscol V își exprimă regretul față de modul în care Sandru Trandafir, considerat agent comunist denaturează în străinătate realitatea religioasă din România. Pentru o înțelegere mai clară a afirmațiilor lui Răscol Victor doresc să menționez faptul că că nimeni nu putea ajunge în funcții de conducere în cadrul cultelor religioase fără aprobarea Departamentului Cultelor și a organelor de securitate. În fapt, din documentele consultate reiese clar că Securitatea avea ca principal obiectiv recrutarea de persoane fidele din cadrul cultelor încă din seminariile teologice și ulterior promovarea acestora în funcții de conducere. A se vedea în acest sens și articolele lui Adrian Nicolae Petcu în revista Dosarele istoriei precum și în Adrian Nicolae Petcu (coord.), Partidul, Securitatea și cultele apărută la Editura Nemira din București. Promovarea unor oameni ,,fideli statului” în cadrul cultelor se realiza și prin atragerea ulterioartă la colaborare cum a fost și cazul Hușan de la baptiști. Prin prezentarea acestor informații nu vreau să insinuez că Sandru Trandafir ar fi colaborat cu Securitatea ci doar că a acceptat să facă politica statului în cadrul cultului penticostal. Dacă nu o accepta era înlăturat din funcție. Opiniile pro sau contra vă rog să le menționați în comentarii. Numai în felul acesta vom ajunge să discernem informațiile relevante de cele irelevante.
Partajează asta:
Intransigență, loialitate și iubire față de patrie la Sandru Trandafir
Istoria cultului penticostal, ca și a celorlalte culte evanghelice din perioada comunistă, este adeseori complicată iar uneori ambiguă. Iubirea de patrie era o expresie frecventă în discursurile oficialilor comuniști, fiind utilizată și de unii lideri evanghelici precum Sandru Trandafir, director al Seminarului Teologic Penticostal din București începând cu anul 1976 pentru a-și dovedi loialitatea față de autorități. Posibil să mă înșel, dar acestea sunt concluziile notei prin care Sandru Trandafir, în calitate de director al Institutului Teologic Penticostal din București, înaintează Departamentului Cultelor o scrisoare primită de la Răscol Victor. Scrisoarea deschisă difuzată în străinătate a fost redactată în opinia lui Sandru Trandafir cu scopul ,,de a defăima atât țara noastră, cât și pe mine personal.”
Partajează asta:
Lumini și umbre în istoria Cultului Penticostal sub comunism
Răscumpărarea memoriei- o cale mai bună, este titlul articolului prin care Dănuț Mănăstireanu ne anunță apariția blogului Istoria noastră cea de toate zilele.
Autorul acestui demers de recuperare a memoriei evanghelice, în speță a Bisericii Penticostale, este pastorul Vasilică Croitor. Blogul acestuia anticipează lansarea cărții Răscumpărarea memoriei, despre care autorul mărturisește următoarele:
Cartea […] are drept țintă despovărarea Bisericii de tarele trecutului care bântuie prezentul şi aşezarea unei pietre de hotar pentru generația tânără, căreia trebuie să i se dea șansa unui nou start, întemeiat pe adevăr, pe credință și pe valori neştirbite de compromisuri astăzi prea ușor acceptate.
Obiectivele enunțate sunt similare cu abordarea noastră pe istoria baptiștilor din România în perioada comunistă și într-o anumită măsură cu cele ale cărții Pigmei și uriași scrisă de Daniel Mitrofan. Ca unul care am citit cartea respectivă și am avut acces la documente pot să mărturisesc că abordarea sa este incompletă. Am să mă refer la un singur exemplu, reglementarea serviciilor religioase. Prezentând acest eveniment, Daniel Mitrofan tratează numai acceptarea de către conducerea cultului baptist a reglementării serviciilor religioase, lucru trist de altfel, fără a face referire la încercările acesteia de evitare a acceptării acestei impuneri. Istoria baptiștilor din România sub comunism a fost reluată de către Daniel Mitrofan în cartea Pași. În urma unei lecturări sumare a acesteia, remarc ca și cercetător documentele din arhiva Uniunii baptiste, precum și faptul că lucrarea se concentrează nu asupra istoriei baptiștilor în general, ci pe încercarea de dovedire a faptului că majoritatea liderilor cultului baptist au colaborat cu Securitatea și cu Departamentul Cultelor. Acest aspect fiind unul destul de sensibil și controversat în același timp, consider că analizarea colaborării trebuie făcută cu multă responsabilitate și prin analizarea mai multor categorii de documente. Cat privește asemănările de abordare dintre Daniel Mitrofan și pastorul Vasilică Croitor, Dănuț Mănăstireanu în articolul amintit menționează faptul că între cele două lucrări, Răscumpărarea memoriei și Pigmei și uriași, sunt doar asemănări superficiale pe care le și evidențiază în urma unei lecturări fugare a manuscrisului.
1. Scopul aceastei lucrări nu este unul electoral, deși ea va aparea, probabil, în preajma unui congres electiv al Uniunii Penticostale. […]
2. Abordarea domnului Croitor este una cît se poate de impartială, omenește vorbind. […]
3. Rigoarea cu care este abordat subiectul este impresionanta, dat fiind ca autorul nu este istoric de profesie […] El incearcă să se ferească de a da verdicte și face efortul de a opera cu nuanțe într-o problematică complexă în care numai Dumnezeu este calificat să rostească judecata finală și în care colaboraționismul și responsabilitatea pentru acesta presupune o gradare infinită de sensuri.
4. Atitudinea cu care se raportează autorul la această complicată chestiune nu este una de vendetă, mai mult sau mai puțin personală, ci una spirituală, al cărei scop este de a oferi o șansă de reconciliere a unei comunități care a întercat timp de peste două decenii sa ascundă, din diverse pricini și cu diverse scuze, mizeria colaboraționismului cu regimul comunist.
În final doresc ca acest demers istoriografic să fie unul pozitiv pentru mișcarea evanghelică și să-și atingă scopul de recuperare a memoriei.
Partajează asta:
Organizarea bisericească la baptiștii din România
Bisericile Baptiste din România sunt biserici “surori”, organizate după un model asociativ în care fiecare biserică (adunare) este autonomă. Autonomia se referă la faptul că fiecare adunare este liberă să îşi desfăşoare activităţile interne conform propriilor nevoi spirituale fără ingerinţa forurilor superioare ale cultului sau a altei adunări, adică fiecare adunare este liberă să studieze ce carte a Bibliei doreşte fără a putea fi obligată să studieze cartea studiată în altă adunare, fiecare adunare poate să îşi aleagă în mod liber slujitorii duhovniceşti aceştia nefiind impuşi de la Comunitate sau Uniune, fiecare adunare îşi stabileşte ora de începere a “liturghiei” (serviciului divin duminical) şi ordinea şi/sau componenţa elementelor din cadrul serviciului divin (rugaciune, studiu biblic, cântari), fiecare adunare este liberă să achiziţioneze noi clădiri pentru desfăşurarea activităţilor liturgice şi pastorale sau să înstrăineze aceste clădiri (cu exceptia clădirilor de biserici care au importanţă istorică pentru cult şi pentru vinderea sau demolarea cărora este nevoie de acordul conducerii Uniunii baptiste). Deasemenea fiecare adunare este liberă să desfăşoare propriile acţiuni misionare. […]
Fiecare adunare baptistă are unul sau mai mulţi slujitori duhovniceşti. Conform statutului cultului baptist adoptat în 2008, aceştia poartă denumirea păstori sau prezbiteri. […]
Pastorii sunt slujitorii duhovniceşti ai adunării, ei având următoarele îndatoriri:
- promovează viziunea şi strategia bisericii;
- motivează şi îndrumă biserica spre împlinirea menirii şi misiunii ei în lume;
- organizează activitatea spirituală a bisericii şi a serviciilor divine;
- coordonează păstorirea şi consilierea membrilor şi aparţinătorilor;
- asigură pregătirea şi echiparea celorlalţi slujitori ai bisericii;
- asigură îndeplinirea actelor de cult (botezuri, Cina Domnului, cununii, înmormântări, binecuvântarea copiilor);
Pastorii au deasemenea ca îndatoriri predicarea cuvântului lui Dumnezeu, supravegherea activităţii misionarilor şi evangheliştilor bisericii, catehizarea candidaţilor la botez. Biserica este reprezentată de pastorul bisericii sau de pastorul coordonator (în cazul în care biserica are mai mulţi pastori), biserica este angajată prin semnătura pastorului sau a pastorului coordonator şi a secretarului. Pastorul prezidează si convoacă Adunarea Generală şi conduce sesiunile comitetului. Pastorul este obligat să respecte secretul mărturisirii, la fel ca preotul ortodox, nu are voie să divulge informaţiile împărtăşite lui de un membru al bisericii. La fel cum un preot ortodox nu are voie sa divulge ce i s-a spus de credincios la spovedanie, tot asa nici pastorul nu poate sa divulge ce i s-a spus la sedintele de consiliere spirituală decât cu acordul crediciosului în cauză. Articolul integral în Revista Confesionala
Partajează asta:
Ioan Bunaciu, Umblând pe ape printre stânci (V)
Incursiune în istoria Bisericii baptiste din România pe parcursul perioadei comuniste (V)
Tânăr profesor chemat la studiile de doctorat (1970-1974)
În vara anului 1969, în timp ce pastorul Bunaciu, profesor de acum14 ani la Seminarul Teologic din București, vizita orașul Cluj-Napoca împreună cu familia, au inclus în itinerarul lor și Institutul Teologic Protestant pentru a arăta fiului său, Otniel, instituția unde a studiat teologia. Ceea ce nu știa la momentul respectiv domnul Bunaciu este faptul că o întâlnire întâmplătoare pe holurile Institutului Teologic cu Pro-rectorul Bende Bela, care i-a fost profesor, avea să-i ofere o ocazie unică, aceea de a-si continua studiile la nivel de doctorat. Soluția găsită de acesta în contextul respectiv este una ingenioasă și interesantă totodată, care merită amintită, așa cum o face pastorul Bunaciu:
,,Pro-rectorul mi-a răspuns [întrebărilor mele, spunându-mi] că aș putea cere Departamentului Cultelor să dea aprobare pentru un loc la doctorat pentru Cultul Baptist deoarece nu aveau decât 6 locuri pentru reformați, luterani și unitarieni”[1]
Întors la București, pastorul Bunaciu comunică președintelui Cultului Baptist, Covaci Nicolae, oferta Institutului Teologic Protestant din Cluj, iar ,,Uniunea a făcut demersurile necesare și răspunsul departamentului Cultelor a fost că s-a aprobat un loc doar pentru anul școlar 1970-1971”. Ceea ce s-a întâmplat mai departe ne mărturisește însuși pastorul Bunaciu care scrie următoarele:
,,În toamna anului 1970 eram doctorand iar în februarie 1974 mi-am susținut teza de doctorat intitulată «Propovăduirea în Bisericile Baptiste»”.[2]
Anul 1970 are o dublă semnificație pentru activitatea profesională a pastorului și profesorului Bunaciu, reprezentând atât anul începerii studiilor doctorale așa cum am amintit, cât și cel al preluării funcției de director al Seminarului Teologic Baptist din București, pe care o va deține până la congresul cultului din anul 1988. Începând cu această dată, conducerea Seminarului Teologic Baptist din București va fi preluată de către pastorul și profesorul Vasile Talpoș. În cadrul unei discuții avută (de către mine, M.S) cu profesorul Bunaciu în februarie 2010, acesta aprecia ca pozitivă schimbarea de ștafetă la conducerea Seminarului Teologic Baptist petrecută la sfârșitul anilor ˈ80. În cadrul discuției amintită, profesorul Bunaciu considera că preluarea conducerii Seminarului de către profesorul Vasile Talpoș ar fi fost acceptată de către Departamentul Cultelor și datorită faptului că acesta deținea la momentul respectiv și funcția de președinte al Federației Baptiste Europene (European Baptist Federation, în continuare EBF).[3]
Edificatoare pentru lămurirea aspectelor menționate sunt procesele verbale ale congresului cultului, precum și nota inspectorului sau inspectorilor Departamentului Cultelor care au supravegheat alegerile, documente pe care nu le-am consultat.
Evoluția Seminarului Teologic Baptist din București sub directoratul profesorului Vasile Talpoș este caracterizată de către profesorul Bunaciu ca fiind una pozitivă, având printre considerente și următoarele realizări:
- Transformarea Seminarului Teologic Baptist din București la începutul anilor ˈ90 în Institutul Teologic, devenind astfel instituție de grad universitar.
- Independența din punct de vedere financiar a Seminarului față de Uniunea Baptistă prin casierie separată, buget separat.
Omul evoluează o dată cu instituția și instituția o dată cu oamenii, sunt concluziile care pot fi desprinse din istoria profesorului Bunaciu care se împletește cu cea a Seminarului Teologic Baptist.
[1] Ioan Bunaciu, Umblând pe ape printre stânci, p.25.
[2] Ioan Bunaciu, Umblând pe ape printre stânci, p.25.
[3] Profesorul univ. Vasile Talpoș a deținut în cadrul Federației Baptiste Europene următoarele funcții: vicepreședinte (1985-1987), președinte(1987-1989) și past president(1989-1991).
Partajează asta:
Ioan Bunaciu, Umblând pe ape printre stânci (IV)
Incursiune în istoria Bisericii baptiste din România pe parcursul perioadei comuniste (IV)
Chemarea de a fi pastor în slujirea Bisericii Baptiste din Ferentari
Secolul XX a adus cu sine nu numai o evoluție din punct de vedere al cunoașterii și tehnologiei, dar și două războaie mondiale si impunerea unor sisteme totalitare precum comunismul.
Anii 50 ofera oportunitatea implicării în activitatea teologica si educativă în cadrul Cultului Baptist a domnului Bunaciu, prilej cu care primește și chemarea de a se implica în slujirea pastorală în cadrul Bisericii Baptiste din cartierul bucureștean Ferentari.
După terminarea Seminarului Teologic Baptist în vara anului 1950, domnul Bunaciu devine pastor în Lugoj, iar din iunie 1951 este angajat ca pastor al Bisericii Baptiste Cluj-Mănăștur pentru a putea urma în paralel și Institutul Teologic Protestant din Cluj, recunoscut de către stat ca instituție de învățământ superior. Pe parcursul studiilor de teologie la Cluj (1951-1956), pastorul Bunaciu își dă examenul de foc al vieții dupa cum il numeste dumnealui, pe care l-a luat numai datorită intervenției Divinității. În acest context, la 1 septembrie 1955, ,,a fost angajat ca secretar și profesor la Seminarul Teologic Baptist din București”[1] care avea în acea perioadă 70 de seminariști.
Ajuns profesor la Seminar, fiind tânăr plin de ardoare în activitatea educațională și de pastorație, profesorul Bunaciu își dorea să fie chemat acum în slujire la Biserica Baptistă Golgota din strada Nicolae Titulescu nr.56 A. Dorința sa se sprijinea pe faptul că
,,în decursul timpului, majoritatea profesorilor de teologie de la Seminarul Baptist au fost pastori la această biserică”[2].
Dar cum nu întotdeauna planurile omului sunt și planurile lui Dumnezeu, după doi ani de așteptări nematerializate, chemarea de slujire ca pastor în București a venit din partea Bisericii Ferentari, prezentată astfel:
,,Un alt fapt deosebit pentru mine a fost chemarea ce mi-a adresat-o în octombrie 1957,comitetul Bisericii Baptiste Ferentari din București de a păstori această biserică.”[3]
Acceptarea slujbei de pastor oferită de către această biserica s-a dovedit în timp o alegere potrivită. Realizările obținute în această funcție vorbesc de la sine de călăuzirea divină, care trebuie relaționată și cu o vorbă populară conform căreia ,,omul sfințește locul”, dovedită de timp și realizări. Mai mult decât atât, profesorul Bunaciu mărturisește ca evenimentul a fost unul fericit, fiind privit ca un fapt deosebit
Rememorând chemarea în slujire la Biserica Baptistă din Ferentari după 50 de ani, pastorul Bunaciu afirmă:
,,Deși era mică și modestă în comparație cu biserica din str. Nicolae Titulescu, astăzi, cu deplină siguranță, pot afirma că acesta a fost locul providențial pregătit ca pastorație pentru mine si dovada pentru aceasta sunt realizările spirituale și materiale cu care m-a binecuvântat Domnul în această biserică. Ele au culminat cu construcția în anul 1982, în plină dominație comunistă, a unei «catedrale» cu toate facilitățile unei funcționări moderne, în locul unei clădiri modeste pe care a avut-o biserica când am început lucrarea pastorală în ea”[4].
Succesele spirituale și administrative repurtate în Biserica din Ferentari de către pastorul Bunaciu,sunt continuate de către fiul acestuia, Otniel Bunaciu:
,,dacă mai adăugăm la […] [construcția realizată în anul 1982] și clădirile Școlii Rut construite de biserică de când Otniel (fiul meu) păstorește această biserică trebuie să zic: Binecuvântată a fost alegerea lui Dumnezeu pentru mine de a păstori Biserica Baptistă din Ferentari”[5].
Perioada celor cinzeci de ani ai comunismului românesc este cea în care Dumnezeu a ales să lucreze la desăvârșirea unui om. Calitățile și abilitățile cu care a fost înzestrat de Dumnezeu pastorul Bunaciu sunt folosite cu abilitate de către acesta pe parcursul perioadei menționate în desele confruntări între ideologia creștină și cea materialist comunistă. Prin preluarea funcției de pastor al unei Biserici Baptiste din Ferentari și pe cea de director al Seminarului Teologic, pastorul Bunaciu a călăuzit generații întregi în activitatea pastorală. Un vlăstar al acestor generații este și fiul său, Otniel Bunaciu, care alături de alții asemeni lui, continuă proiectele domnului Bunaciu într-o lume în care Biserica își poate afirma scopul în societate.
[1] Ioan Bunaciu, Umblând pe ape printre stânci, p.23.
[2] Ioan Bunaciu, Umblând pe ape printre stânci, p.24.
[3] Ioan Bunaciu, Umblând pe ape printre stânci, p.24.
[4] Ioan Bunaciu, Umblând pe ape printre stânci, p.24.
[5] Ioan Bunaciu, Umblând pe ape printre stânci, p.24.
Partajează asta:
Un rebel reformează Biserica: Cu 475 de ani în urmă, Luther a publicat traducerea germană a Scripturii Sfinte
În ajunul Crăciunului din 1990, preotul luteran Eginald Schlattner, care avea să devină cel mai cunoscut scriitor de limbă germană din România, şi-a găsit biserica goală. Aproape toţi saşii din comuna Roşia emigraseră în Germania în decursul unui an. În prezent, comunitatea evanghelică din România cuprinde doar 14.300 de enoriaşi. La baza protestantismului se află ideile lui Martin Luther.
În secolul al XVI-lea, mântuirea sufletului părea o chestiune extrem de costisitoare. Chiar şi cei mai săraci oameni încercau să-şi răscumpere păcatele cu sume frumuşele, pentru a evita chinurile purgatoriului. Această practică a vânzării indulgenţelor era foarte răspândită în rândurile preoţilor catolici din acea perioadă. Riscând chiar să fie ars pe rug, călugărul german Martin Luther a fost primul care a condamnat deschis abuzurile sistemului cu indulgenţe în cele „95 de teze”, care au stârnit furia Papei Leon X. Pentru Luther, mântuirea nu avea nici o legătură cu aceste aspecte materiale, ci doar cu graţia divină. Fiecare fiinţă umană poate să se bucure de iubirea lui Dumnezeu prin credinţă şi prin cunoaşterea Cuvântului Domnului.
„Pentru a traduce bine, trebuie să asculţi cum vorbeşte o mamă acasă”
Pentru a facilita accesul poporului la învăţăturile Bibliei, Martin Luther a tradus Sfânta Scriptură din latină în germană. El a finalizat varianta germană a Noului Testament între 1521 şi 1522, pe când era nevoit să se ascundă în castelul Wartburg. Traducerea Vechiului Testament avea să dureze încă 12 ani.
Luther îşi dorea ca şi oamenii simpli să poată citi Biblia, motiv pentru care a apelat la un limbaj cât mai clar, renunţând la acrobaţii intelectuale şi literare. „Pentru a traduce bine, trebuie să asculţi cum vorbeşte o mamă acasă, copiii pe stradă şi omul simplu când merge la piaţă, căci totul depinde de graiul poporului” – aceasta era reţeta lui Luther. Astfel, cel ce avea să devină părintele bisericii evanghelice, nu a tradus cuvânt cu cuvânt, ci s-a străduit să explice sensul versetelor biblice pe înţelesul fiecăruia.
Goethe: „Germanii au deventi un popor datorită lui Luther”
Pe 6 august 1534 a fost lansată varianta germană a Bibliei, care a devenit piatra de temelie a reformei Bisericii realizate de Luther, dar şi baza limbii şi literaturii germane. În timpul lui Luther nu exista încă o germană unitară, ci doar diverse dialecte şi variante, aşa încât germana folosită în Biblie a devenit un important punct de referinţă. Secole mai târziu, Goethe avea să remarce că „germanii au devenit un popor datorită lui Luther.”
Biserica evanghelică din România
Luther joacă un rol central pentru saşii transilvăneni, care au trecut în anul 1550 în majoritate la confesiunea evanghelică. Mai târziu, Ardealul avea să devină patria unor protestanţi alungaţi din spaţiul austriac, aşa-numiţii „landleri”, care s-au stabilit în secolul al XVIII-lea în Transilvania. După exodul minorităţii germane în Republica Federală începând cu anul 1989, au mai rămas mai puţin de 15.000 de enoriaşi protestanţi pe teritoriul României, potrivit site-ului oficial al Bisericii Evanghelice. Cei mai mulţi dintre ei au peste 60 de ani.
Autor: Alexandra Sora
Redactor: Medana Weident
Istorie Evanghelica 