Penticostalii și deconspirarea
Penticostalii și deconspirarea reprezintă o cugetare personală asupra modului cum au înțeles ei că trebuie rezolvată această poblemă spinoasă a trădării și desconspirării trădătorilor.
Urmarind o parte din mesajul pastorului Petrică Lascău despre cartea Răscumpararea Memoriei observ că atitudinea penticostalilor față de problema deconspirării este diferita de cea cu care ne-am obișnuit în dezbaterile din mediul evanghelic românesc. După cum relevă și comentariile la postarea Intransigență, loialitate și iubire față de patrie la Sandru Trandafir [patria socialistă după cum se exprima cineva], penticostalii sunt mai deschiși față de această problemă a trădării despre care știau ceva și acum li se prezinta adevarul în totalitate. În fapt o parte a realităților perioadei comuniste, pentru că adevarul în totalitate nu poate fi prezentat docamdată. Remarc totuși această deschidere spre dialog din dorința de a rezolva problema trădării și colaborării într-un mod ,,onorabil”. Și ce poate fi mai onorabil decat adevărul? În ceea ce-l priveste pe ,,Iuda fățarnicul” discuția din punctul meu de vedere este una complexă cu două direcții principale. Prima directie se refră la faptul că marea majoritate a oamenilor consideră acțiunea lui de semnare a unui angajament cu Securitatea, nerespectarea lui și inducerea instituției în eroare ca una pozitivă, meritorie, dorindu-și să fi existat mai mulți ca el. Cea de a doua direcție pleacă de la constatarea că astfel de oameni nu au fost acceptati nici de Securitate, nici de frățietate. Ei au considerat că aliindu-se cu dușmanul, după cum se exprima Vasilică într-o postare, pot face un bine lucrarii lui Dumnezeu, însă au fost confruntați cu conțsecințele postulate de o maximă care spune ,,iubesc trădarea dar urăsc pe trădători”. Consider că nu este greșit să mă refer la cei care au trădat cu bună știință cât și la cei care și-au dat seama de faptul că trădarea de frați este un păcat grav, ca fiind persoane care au acționat după principiul ,,scopului care scuză mijloacele”.
Mesajul pastorului Petrică Lascău despre cartea Răscumpararea Memoriei poate fi urmărit aici.
Partajează asta:
Billy Graham la a treia biserică penticostală, București, 14 septembrie 1985 p.II
Partea a II a predicii susținută de către Billy Graham.
Partajează asta:
Care este scopul existenței noastre?
Care este scopul vieții noastre? Încotro mergem? Aceste întrebări au fost puse audienței de către Billy Graham cu ocazia predicii susținută la ,,a treia biserică penticostală din București” în 14 septembrie 1985. Deși oficialitățile 
române i-au pus o serie de interdicții și au încercat să cosmetizeze realitatea, evanghelistul a acceptat provocarea de a vorbi românilor la ei acsă. În mesajele sale, Billy Graham făcea referiri la pacea mondială dar și la modalitatea prin care oamenii se pot împăca cu Dumnezeu. Scopul pentru care Dumnezeu ne-a așezat aici este aclea de a-l glorifica, de a-i da Lui slava care I se cuvine. Spunea aceste cuvinte vreme în care cultul conducătorului Nicolae Ceaușescu se manifesta deplin. Modul cum a fost prezentat mesajul păcii într-o lume măcinată de războie vă invit să-l descoperiți singuri din lectura primei părți din predica lui Billy Graham.
Partajează asta:
”Alege plata eternității și a gloriei Mielului” Scrisoarea lui Răscol Victor p.III
Aceasta este ultima parte a unei scrisori prin care un credincios persecutat atrage atenția lumii libere și totodată conducerii cultului penticostal de situația precară a libertății religioase din România. Dovadă stă campania ateistă din mass media românească, mai virulentă în anii 80 decât înainte, precum și arestările operate de către Securitate printre cei care transportau biblii. Cazurile Caraman de la penticostali și Sfetcu de la baptiști sunt edificatoare în acest sens pentru perioada avută în discuție. Nu am eu dreptul să judec, dar mă întreb cum este să susții că în România există o libertate religioasă deplină în timp ce fratele tău este bătut, arestat, expulzat. Probabil că sunt alte interese care primează. Spre exemplu SUA milita pentru drepturile omului, inclusiv pentru cele religioase și în același timp acorda României Clauza națiunii celei mai favorizate.
În final rămâne îndemnul extraordinar al lui Răscol Victor la fel de actual astăzi ca acum 20 de ani: ,,Alege plata eternității și a gloriei Mielului”
Partajează asta:
Scrisoarea lui Răscol Victor către Sandru Trandafir p.II
Postez acum partea a doua din scrisoarea lui Răscol Victor către Sandru Trandafir.
În această parte ne sunt prezentate suferințele Bisericii în cei ,,35 de ani de guvernare ateistă”., context în care Răscol V leagă arestarea lui Caraman Constantin și Gaspar Vasile de instalarea lui Sandru Trandafir în funcția de păstor. Personal cred că arestarea celor doi nu a fost dictată de Sandru Trandafir, iar dacă cele două evenimente s-au petrecut simultan poate să fi fost doar o coincidență cu momentul hotărât de Securitate pentru arestarea celor doi credincioși. De cele mai multe ori arestarea celor care transportau biblii s-a făcut în urma unor controale de rutină, alteori în urma unei supravegheri atente care se întindea pe o durată mai mare de timp. Trecând peste acest aspect lecturarea acestei părți dezvăluie și partea nevăzută a Bisericii, cea care nu era prezentată în rapoartele oficiale, dar și dorința credincioșilor de a se strânge împreună. Rememorăm astfel atât constrângerile cât și râvna Bisericii din România în perioada comunistă.
Partajează asta:
Scrisoarea lui Răscol Victor către Sandru Trandafir p.I
În postul anterior, Intransingență, loialitate și iubire de patrie la Sandru Trandafir, am prezentat nota prin care era înaintată Departamentului Cultelor scrisoarea lui Răscol Victor. În cadrul acestui post voi prezenta prima parte a scrisorii prin care Răscol V își exprimă regretul față de modul în care Sandru Trandafir, considerat agent comunist denaturează în străinătate realitatea religioasă din România. Pentru o înțelegere mai clară a afirmațiilor lui Răscol Victor doresc să menționez faptul că că nimeni nu putea ajunge în funcții de conducere în cadrul cultelor religioase fără aprobarea Departamentului Cultelor și a organelor de securitate. În fapt, din documentele consultate reiese clar că Securitatea avea ca principal obiectiv recrutarea de persoane fidele din cadrul cultelor încă din seminariile teologice și ulterior promovarea acestora în funcții de conducere. A se vedea în acest sens și articolele lui Adrian Nicolae Petcu în revista Dosarele istoriei precum și în Adrian Nicolae Petcu (coord.), Partidul, Securitatea și cultele apărută la Editura Nemira din București. Promovarea unor oameni ,,fideli statului” în cadrul cultelor se realiza și prin atragerea ulterioartă la colaborare cum a fost și cazul Hușan de la baptiști. Prin prezentarea acestor informații nu vreau să insinuez că Sandru Trandafir ar fi colaborat cu Securitatea ci doar că a acceptat să facă politica statului în cadrul cultului penticostal. Dacă nu o accepta era înlăturat din funcție. Opiniile pro sau contra vă rog să le menționați în comentarii. Numai în felul acesta vom ajunge să discernem informațiile relevante de cele irelevante.
Partajează asta:
ALRC
Prin intermediul unei serii de mesaje, Dănuţ Mănăstireanu vrea să readucă în atenţia specialiştilor dar şi a celor tineri care nu au prea multe informaţii despre condiţia creştinului sub comunism, un set de documente şi mărturii despre acea vreme de tristă amintire, dar şi de eroism veritabil. Un astfel de act, de eroism veritabil, l-a constituit pregătirea şi lansarea oficială în primăvara anului 1978 a grupului numit Comitetul Român pentru Apărarea Libertăţii Religioase şi de Conştiinţă (pe scurt, ALRC).
Comitetul ALRC – 1 – Depre Pavel Nicolescu
În cadrul acestui material sunt prezentate date despre întâlnirea dintre Dănuţ Mănăstireanu şi Pavel Nicolescu, relaţiile care s-au stabilit între aceştia de-a lungul timpului precum şi pregătirea lansării oficiale ale ALRC. Acest grup (ALRC), este considerat a fi singura contestare pe baze ideologice a regimului comunist din România.
Comitetul ALRC – 2 – Adresă către Consiliul de Stat
Prin prezentarea Adresei Comitetului ALRC către Consiliul de Stat se demonstrează faptul că în România a existat rezistenţă anticomunistă. În acest context, rezistența anticomunistă trebuie înţeleasă ca fiind acţiuni de opoziţie faţă de regimul comunist, care pun sub semnul întrebării, în mod implicit sau explicit, bazele ideologice ale statului comunist, cu scopul de aobţine libertatea de care ne bucurăm astăzi. Ca dovadă a celor afirmate stă şi documentul amintit prin intermediul căruia autoritățile statului precum şi Uniunea baptistă erau informate de crearea unui grup interconfesional care avea ca scop principal ” apărarea libertăţilor religioase şi de conştiinţă în ţara noastră”, cu o „activitate permanentă în semnalarea cazurilor de persecuţie religioasă şi de studiere a fenomenului religios în contextul societăţii socialiste.” Danuţ Mănăstireanu, autorul materialului pe care l-am sintetizat aici precizează că textul documentului Adresă către Consiliul de Stat, a fost publicat anterior în numărul 110, din 15 iulie 2001 al revistei The Salt Street Journal(SSJ).
Partajează asta:
Amintiri din lagărul comunist
Amintiri din lagărul comunist reprezintă o acţiune lăudabilă a domnului Dănuţ Mănăstireanu, de a republica, de astă dată pe blogul său, sau de a da pentru prima dată publicităţii o serie de materiale despre disidenţa religioasă evanghelică din România anilor ‘70.
Amintiri din lagarul comunist -1
Sub acest titlu, Dănuţ Mănăstireanu publică un text al său mai vechi despre disidența religioasă evanghelică din Romania anilor ‘70. Textul la care facem referire a fost publicat pentru prima dată în numarul 127, din 17 februarie 2002, al revistei Salt Street Journal, prima revistă virtuală a evanghelicilor din România, apăruta la Iași, în 19 aprilie 1999, la inițiativa lui Edi Orășanu.
Amintiri din lagarul comunist – 2
Document dat pentru prima dată data publicității pe blogul Persona, a apărut la Iași în toamna anului 1978. El a fost conceput de către Dănuț Mănăstireanu şi a fost trimis Uniunii Baptiste, însoțit de o lista cu câteva zeci de semnături, mai ales ale unor tineri, dar și ale altor membri ai Bisericii baptiste în Iași.
Amintiri din lagarul comunist – 3
Sub titlul Amintiri din lagărul comunist – 3, Danuţ Mănăstireanu ne prezintă un exemplu de denigrare şi descurajare a creștinilor de către Securitate în perioada comunistă. Cazul prezentat pe care se referă “la unul dintre momentele dificile din viața Bisericii baptiste din Iaşi în perioada dictaturii comuniste”. Autorul prezintă în acest articol cazul unei intelectuale baptiste din Iaşul anilor ‘70, Genovieva Sfatcu, care “fusese exmatriculată cu câtva timp în urmă din Facultatea de engleză a Universității ieșene din pricina relațiilor ei cu străinii – un ‘păcat de moarte’ în vremea dictaturii comuniste. Tot în acea perioadă, Genovieva începuse lucrul cu renumitul cor de fete ‘Sion’. Excursiile întreprinse de acest cor în diverse biserici din țară constituiau un nou motiv de îngrijorare pentru securitate”. Ca urmare a acestui fapt s-a realizat la iniţiativa lui Dănuţ Mănăstireanu Memoriul de protest al Bisericii din Iaşi către Uniunea Baptistă din R.S.R.
Partajează asta:
Ioan Bunaciu, Umblând pe ape printre stânci (I)
Incursiune în istoria Bisericii baptiste din România pe parcursul perioadei comuniste (I)
Umblând pe ape printre stânci reprezintă în viziunea autorului, Prof. univ. dr. Ioan Bunaciu, viaţa acestuia în cei 60 de ani de ,,slujire cu Evanghelia în România comunistă[1]: o umblare pe ape printre stânci fără să mă ciocnesc cu ele şi cu o sosire bună în portul din care plec spre veşnicie.”[2] Plecând de la această mărturisire ne propunem să prezentăm pe parcursul mai multor articole această călătorie a autorului. În paralel cu această prezentare ne pr
opunem şi realizarea unei incursiuni în istoria Bisericii Baptiste din România, privită ca un întreg, pe parcursul a patruzeci de ani de domnie a unui regim care şi-a propus încă de la început distrugerea religiei. Obiectivul propus venea şi din considerentul că regimul comunist a văzut în religie un competitor. Când spunem aceasta ne referim la faptul că, din punct de vedere ideologic, comunismul avea caracteristicile unei religii, doar că ,spre deosebire de creştinism, care le dă adepţilor săi speranţa întâlnirii cu Mântuitorul lor şi intrarea în stăpânire a moştenirii promise, comunismul promitea un rai irealizabil, un Eden utopic care urma să se materializeze când sistemul va atinge maturitatea necesară[3]. Până la momentul respectiv sistemul comunist îşi propunea să reformeze din temelii societatea şi să creeze omul nou. Înţelegem astfel că ,,schimbările care au avut loc în societatea românească au fost o reflectare a utopiei comuniste de realizare a unei societăţi noi. Această societate era una în care valorile tradiţionale româneşti şi morala creştină au fost înlocuite de către stat cu noi valori impuse la momentul 1945 de către Uniunea Sovietică şi acceptate de clasa politică din România, ducând la înlocuirea treptată a sistemului democratic cu unul comunist. Individul, pe de altă parte, a fost constrâns să se ralieze cerinţelor sistemului pe diferite căi: de la favoruri până la impuneri brutale. Prin aceste mijloace şi metode societatea românească devine una conformistă, iar regimul comunist, prin ignorarea valorilor morale, era unul care îşi ignora propriul cetăţean şi, chiar mai mult decât atât, îl ignora pe Însuși Dumnezeu.”[4] Acesta este cadrul în care profesorul Bunaciu rememorează o parte însemnată, 40 de ani din cei 60 de slujire cu Evanghelia. De asemenea, cartea se vrea şi un răspuns la acuzaţiile de colaborare cu Securitatea care i-au fost aduse în ultimul timp, fiind utilă şi generaţiilor tinere pentru a înţelege condiţiile de lucru şi viaţă din perioada materialist ateistă prin care a trecut România pe parcursul a patru decenii.
[1] Autorul se referă la perioada 1947(1950)-2010 în care numai 40 de ani a slujit în perioada comunistă
[2] Ioan Bunaciu, Umblând pe ape printre stânci, f. ed., Bucureşti, 2009, pp.47-48
[3] Mulţumim doamnei Conf. univ. dr. Mihaela Pop, cadru didactic al Universităţii Bucureşti, pentru informaţiile şi viziunea despre problematica spinoasă a relaţiei biserică-stat, precum şi despre cea a raiului comunist
[4] Marius Silveşan, Aspecte din viaţa cotidiană a românilor. Mediul urban 1960-1975, Lucrare de licenţă prezentată în sesiunea iunie 2003 la Facultatea de Istorie, Universitatea din Bucureşti, sub coordonarea Prof. univ. dr. Mihai Retegan
Umblând pe ape printre stânci reprezintă în viziunea autorului, Prof. univ. dr. Ioan Bunaciu, viaţa acestuia în cei 60 de ani de ,,slujire cu Evanghelia în România comunistă: o umblare pe ape printre stânci fără să mă ciocnesc cu ele şi cu o sosire bună în portul din care plec spre veşnicie.”[1] Plecând de la această mărturisire ne propunem să prezentăm pe parcursul mai multor articole această călătorie a autorului spre portul din care va pleca spre veşnicie. În paralel cu această prezentare ne pr
opunem şi realizarea unei incursiuni în istoria Bisericii Baptiste din România, privită ca un întreg, pe parcursul a patruzeci de ani de domnie a unui regim care şi-a propus încă de la început distrugerea religiei. Obiectivul propus venea şi din considerentul că regimul comunist a văzut în religie un competitor. Când spunem aceasta ne referim la faptul că, din punct de vedere ideologic, comunismul avea caracteristicile unei religii, doar că ,spre deosebire de creştinism, care le dă creştinilor speranţa întâlnirii cu Mântuitorul lor şi intrarea în stăpânire a moştenirii promise, comunismul promitea un rai irealizabil, un Eden utopic care urma să se materializeze când sistemul va atinge maturitatea necesară. Până la momentul respectiv sistemul comunist îşi propunea să reformeze din temelii societatea şi să creeze omul nou. Înţelegem astfel că ,,schimbările care au avut loc în societatea românească au fost o reflectare a utopiei comuniste de realizare a unei societăţi noi. Această societate era una în care valorile tradiţionale româneşti şi morala creştină au fost înlocuite de către stat cu noi valori impuse la momentul 1945 de către Uniunea Sovietică şi acceptate de clasa politică din România, ducând la înlocuirea treptată a sistemului democratic cu unul comunist. Individul, pe de altă parte, a fost constrâns să se ralieze cerinţelor sistemului pe diferite căi: de la favoruri până la impuneri brutale. Prin aceste mijloace şi metode societatea românească devine una conformistă, iar regimul comunist, prin ignorarea valorilor morale, era unul care îşi ignora propriul cetăţean şi, chiar mai mult decât atât ,îl ignora Însuşi pe Dumnezeu.”[2] Acesta este cadrul în care profesorul Bunaciu rememorează o parte însemnată, 40 de ani din cei 60 de slujire cu Evanghelia. De asemenea, cartea se vrea şi un răspuns la acuzaţiile de colaborare cu Securitatea care i-au fost aduse în ultimul timp, fiind utilă şi generaţiilor tinere pentru a înţelege condiţiile de lucru şi viaţă din perioada materialist ateistă prin care a trecut România pe parcursul a patru decenii.
Partajează asta:
Persecuţia creştinilor: realităţi şi întrebări
Creștinii reprezintă grupul cel mai persecutat din lume.
Dragoş Paul Aglica „Supuşi discriminării legalizate, violenţei, închisorii, deportării şi convertirii forţate, soarta acestor oameni rămâne un secret bine ferit de atenţia opiniei publice […]
Situaţia este atât de frapantă, încât, pentru a nu părea de domeniul fabulaţiei, orice discuţie trebuie să înceapă lăsând pur şi simplu faptele să vorbească, urmându-l pe Anthony Browne, unul dintre puţinii jurnalişti din marile trusturi de presă interesat de chestiunea persecuţiilor creştine şi care, mai mult, ateist declarat fiind, nu poate fi acuzat de părtinire. Preoţi creştini decapitaţi în India. Poliţia egipteană arestează şi torturează în Cairo convertiţii de la islamism. Atacuri asupra bisericilor în Pakistan. În Coreea de Nord, preoţii riscă în orice clipă condamnarea la moarte. Şi acestea sunt doar o mostră. […]
Persecuţia creştinilor nu este însă un monopol al campionilor musulmani. În Sri Lanka budhistă bisericile vandalizate şi închise în ultimii ani se numără cu sutele. În India, naţionaliştii hindu au incitat sute de atacuri împotriva comunităţii creştine […] În China, sute de case de rugaciune au fost închise de autorităţi şi zeci, poate sute de preoţi au fost trimişi în închisori. În Coreea de Nord, creştinii nu numai că sunt închişi, dar sunt folosiţi drept cobai în experimentele cu arme biologice.
Situaţia creştinilor nu este dificilă numai în China, Nigeria sau Egipt. Chiar şi în aşa-zisul Occident creştin, creştinismul este în defensivă, fiind continu obiectul ridiculizărilor, „demitizărilor” şi subminării instituţionalizate prin mass-media şi în cultura populară promovată de aceasta. […]
Elocvenţa faptelor brute este incontestabilă. […] După cum concluzionează Alianţa Evanghelică Mondială într-un raport înaintat mai demult Comisiei ONU pentru Drepturile Omului: „creştinii sunt cel mai mare grup din lume căruia îi sunt refuzate drepturi fundamentale din cauza credinţei”. […]
A încerca un raspuns la întrebarea „cum s-a ajuns aici?” cere o discuţie separată. Cert este că influenţa masivă pe care stânga liberală o are în mass-media joacă un rol decisiv. A arunca însă toată responsabilitatea în braţele marilor trusturi media occidentale şi a elitelor academice şi politice de stanga este uşor. Dar, în acelaşi timp, şi incorect. O parte la fel de mare de responsabilitate se datorează creştinilor înşişi”.
Istorie Evanghelica 