Arhive categorie: Puncte de vedere

Ziarul Gândul: H. R. Patapievici, la 25 de ani de la Revoluţie: „Oamenii trăiesc într-o societate în care nu este fericirea pe stradă, dar măcar poţi trăi fără să fii urmărit zilnic”


H. R. Patapievici, la 25 de ani de la Revoluţie:
„Oamenii trăiesc într-o societate în care nu este fericirea pe stradă, dar măcar poți trăi fără să fii urmărit zilnic”

La 25 de ani de la căderea comunismului, Horia Roman Patapievici crede că România se află într-un context favorabil. „Ruşii nu sunt la noi în ţară, sunt la ei în ţară. E adevărat că Putin face tot felul de mişcări, dar suntem în NATO, suntem în UE şi de aici decurg avantaje enorme. În plus, suntem pentru prima oară în libertate. Ne facem legile, dacă le facem proaste, noi le face proaste”, a spus filosoful în cadrul unui interviu pentru Gândul, în care a vorbit despre comunism şi despre efectele lui, sunt resimţite şi astăzi în societatea românească. Unul dintre ele este chiar dublul limbaj, rezumat de vechiul principiu: „Zic ca ei şi fac ca mine”. „Subzistă această scindare în personalitate, în personalitatea socială – unul e limbajul legii, altul e limbajul a ceea ce fac eu cu legea. Şi lucrul ăsta nu se va stinge decât în momentul în care autoeducaţia de supravieţuire a majorităţii societăţii româneşti se va fi făcut în condiţii de libertate, în condiţii de legalitate, când cele două niveluri până la urmă se vor unifica.

http://www.gandul.info

De ce sărbătorim Crăciunul?


Ștefan Cornu în dialog cu Costel Ghioancă

Ovidiu Nahoi, „Preşedintele poate contribui decisiv la detribalizarea României”


„Dincolo de atribuţiile sale reale în politica externă sau în afacerile europene – care merită o discuţie separată –, preşedintele poate face măcar un lucru extrem de important, folosindu-şi atît prerogativele constituţionale, cît şi (sau mai ales) legitimitatea de care se bucură.
Preşedintele poate contribui decisiv la detribalizarea României, poate să ajute la dărîmarea zidurilor din societatea noastră, care îi separă pe „unii“ de „ceilalţi“, pe „ai noştri“ de „ai lor“. Pe „graşi“ de „slabi“. Pe „bugetari“ de „privaţi“. Pe „angajaţi“ de „pensionari“. Pe cei din „urban“ de cei din „rural“. Pe „ardeleni“ de „regăţeni“. Şi aşa mai departe.
În definitiv, România este în aceeaşi măsură ţara celor şase milioane care au votat cu Iohannis şi a celor cinci milioane care au votat cu Ponta. Pare o banalitate să spui asta. Dar nu e, cîtă vreme, dacă te uiţi la multe dintre atitudinile de după turul II, alegerile par să fi consfinţit victoria unui trib asupra celuilalt. Iar tribul învins nu are decît să se predea şi să suporte fără crîcnire, pentru că cei buni au izbîndit şi cei răi au fost biruiţi.
„Preşedintele care uneşte“ a eşuat la urne, şi nu pentru că sloganul nu ar fi fost corect, ci fiindcă cei mai mulţi alegători n-au avut încredere că acel candidat va face ceea ce promite. Îi revine acum celui ales să ducă la îndeplinire această promisiune. O misiune grea, dar făcută şi mai grea tocmai de campania de glorificare a preşedintelui. O campanie sub care putem vedea cu uşurinţă încercarea de a-l confisca pe eroul zilei în beneficiul unui trib sau al altuia. Ceea ce, în realitate, este o capcană.”

Costel Ghioancă: Am un „Respect” de la domnul președinte ales


Ieri am vizitat târgul de carte „Gaudeamus”. Ca în fiecare an, lumea se înghesuie pentru a lua act de noile apariții editoriale și, mai ales, pentru a se bucura de reducerile mult așteptate.

KLAUS IOHANNIS - LANSARE - CARTE - GAUDEAMUS

Foto: Mediafax, Andreea Alexandru

Sesiuune de autografe cu președintele Kalus Iohannis la Gaudeamus 2014 (2)

Foto: Marius Silveșan

Anul acesta, surpriza evenimentului a fost lansarea cărții autobiografice „Pas cu pas”, semnată de președintele ales Klaus Iohannis.

Am vrut să spun că mă aflu printre „norocoșii” care au obținut un autograf de la domnia sa, dar nu mă văd îndreptățit să folosesc termenul „noroc”. Nu pentru că nu aș fi obținut o carte cu autograf, ci pentru simplul motiv că toți cei care au stat, literalmente, ore în șir la coadă au primit un autograf.

Era ora 17.55. Domnul Iohannis se așează la o masă și începe să semneze. Presa a relatat că sute de oameni au stat la coadă. Au fost mai mult decât „sute”. Cei de la editura Curtea Veche au relatat că au vândut peste 3000 de cărți. Vă vine să credeți, sau nu, domnul președinte le-a semnat pe toate.

Sesiuune de autografe cu președintele Kalus Iohannis la Gaudeamus 2014

Foto: Marius Silveșan

Mă uit la ceas. Este trecut deja de ora 20.00. Merg din nou la „Curtea Veche” să văd ce se mai întâmplă. Domnul Iohannis tot acolo, tot zâmbind, iar coada se întindea încă și pe scările de la etaj. Eu obosisem. Am plecat acasa la copii. Domnul președinte a rămas pentru că știe ce înseamnă cuvântul „respect”. Și știe, nu doar din dicționar.

Ajung acasă după ora 21.00. Intru pe net. Domnul Iohannis tot la Gaudeamus și tot semnând cărți. Mi-am dat atunci seama că, de fapt, domnia sa nu împărțea autografe. Autografele le dai ca o vedetă celor „norocoși” și apoi pleci tacticos, lăsându-i pe cei mai mulți să spere că poate vor avea mai mult noroc data viitoare…

Când semnezi și ultima carte (din cele 3000), nu dai autografe, dai „respecte”. Respectul se demonstrează atunci când toți se numără printre norocoși.

Din acest exemplu putem învăța să fim plini de respect față de semenii noștri, să respectăm demnitatea umană și să-i iubim pe toți. Îmi doresc ca mai ales noi, cei ce ne numim creștini, să fim mai generoși când vine vorba de marea provocare întâlnită în urbea românească: „împărțirea respectelor!”

Pastor Costel Ghioancă

Vlad Mixich: Mulțumim. Mulțumim pentru că vă pasă


A trebuit să plecați din Romania. A trebuit să plecați de acasă, să vă vedeți copiii doar pe skype, să vă sărutați iubitele doar în week-end și să vă îngropați părinții între două avioane. A trebuit să vă fie dor, să vă fie ciudă, a trebuit să vă fie greu cum oricui plecat printre străini îi este. Și cu toate astea ne-ați arătat astăzi (16 noiembrie 2014), tuturor celor ramași aici, că vă pasă. Un astfel de fenomen e imposibil de înțeles de un rațional, de un logician sau de un sociolog guvernamental. Așa ceva se cuprinde doar cu sufletul.

Ați plecat din România ca să-i lăsați locul de chirurg  băiatului mai putin talentat dar fiu de rector.

Ați plecat din Romania pentru ca fata șefului e cea care trebuia sa ajungă asistent universitar.

Ati plecat din Romania pentru ca e imposibil sa trăiești dintr-un salariu de profesor de engleza în satul în care te-ai născut.

Ati plecat din Romania pentru ca e greu sa faci profit atunci când toate construcțiile sunt câștigate de firmele cu pile politice.

Ati plecat din Romania ca sa le faceți loc lor: hoților, plagiatorilor, nesimțiților, incompetenților, ticăloșilor. Dar nu v-ați uitat casa. Ati continuat sa sperați.

Nu-ti poți îngropa țara. Nu o poți privi liniștit, de la televizorul tău din străinătate, cum se prăbușește sub conducerea unor șarlatani. Cum devine moșia baronului Munchhausen și a celor 40 de hoți care se sprijină intre ei. Totul are o limita, chiar și în Romania. „Ajunge!”, ați spus.

Si atunci ați ieșit in strada. Nu ca sa dărâmați guverne sau sa instaurați egalitatea intre oameni. Doar ca sa votați. Au încercat sa va blocheze. Au refuzat sa înființeze mai multe secții de votare pentru voi. Si-au batut joc de voi trimițăndu-va in orase aflate la 300 de kilometri distanta. V-au insultat ca va dați votul pe covrigi sau pe 40 de euro.

Dar voi ati ramas in strada. Ati ramas in picioare ore in sir, la coada, in frig, in ploaie, cu vecinii vostri straini privindu-va ca pe niste ciudatenii barbare. Si cu voi ridicand din umeri: “Ce sa facem? Asa-i la noi in Romania”. V-ati sunat parintii si prietenii ramași acasă si i-ati rugat „cu cerul și pământul” sa mearga sa voteze. Daca nu pentru ei, atunci macar pentru voi.

Ati ramas in strada pentru ca voi credeti inca in acel vis numit libertate. Voi inca credeti ca se poate. Voi sunteti rezultatul cel mai frumos al Revolutiei de acum 25 de ani. Voi: medici, tamplari, bucatari, functionari, voi sunteti elita noastra.

Indiferent cine a castigat alegerile, ne-ati dat o lectie. Noua, celor ramasi in tara. Noua celor obositi, cinici sau fara speranta. Ne-ati spus pe zeci de mii de voci ca va pasa.

Va multumim.

http://www.hotnews.ro

Doamne, nu ne da un președinte după păcatele noastre


Multi lideri evanghelici din țara noastră au făcut apel la credincioșii români să se roage și să postească în mod special pentru România. Duminica aceasta (16 noiembrie 2014), după cum bine știm cu toții, se va decide noul președinte al României pentru următorii cinci ani. Bisericile sunt chemate să se roage ca Dumnezeu să se îndure de români. Frații și surorile s-au rugat şi au postit. Unii s-au rugat ca președintele care va fi ales prin vot să fie un om după inima lui Dumnezeu, alții s-au rugat pentru un președinte care să se aplece spre problemele oamenilor, însă, din multitudinea de rugăciuni am remarcat una cu totul specială: „Doamne nu ne da un președinte după păcatele noastre”!
Când am auzit rugăciunea „Doamne te rog să nu ne dai un preşedinte după păcatele noastre” la început mi-a venit să zâmbesc, dar cercetând bine lucrurile mi-am dat seama că nu e de râs ci de plâns. Un popor care îl are ca reprezentat de marcă pe şmecherul Păcală, care îi păcăleşte pe toţi, un descurcăreţ, nu poate să aleagă decât pe unul după chipul şi asemănarea lui. Românului îi trebuiesc scandaluri delicioase, împroşcări şi invective. Atunci ce fel de preşedinte merităm? Ce fel de preşedinte putem să alegem? Este atât de actual ceea ce spunea profetul Isaia:

„Piere cel neprihănit şi nimănui nu-i pasă; se duc oamenii de bine şi nimeni nu ia aminte. . . ”(Isaia 57:1).

Cât este de valabil ceea ce spunea Domnul Isus pentru neamul lui Israel şi pentru neamul românesc:

„Cu cine voi asemăna dar pe oamenii din neamul acesta? Şi cu cine seamănă ei? Seamănă cu nişte copii, care stau în piaţă, şi strigă unii către alţii: “V-am cântat din fluier, şi n-aţi jucat; v-am cântat de jale, şi n-aţi plâns. În adevăr, a venit Ioan Botezătorul, nici mâncând pâine, nici bând vin, şi ziceţi: «Are drac.» A venit Fiul omului, mâncând şi bând, şi ziceţi: «Iată un om mâncăcios şi băutor de vin, un prieten al vameşilor şi al păcătoşilor”(Ioan 7:31-34).

Fraţii mei, îndemnul meu pentru dumneavoastră este să vă rugaţi pentru români. Trăim într-o ţară bună, dar locuită şi gospodărită de oameni răi. Mai mult, îndemnul meu sfânt este să vă rugaţi pentru vecinii voștri şi pentru rudele voastre ca să-L cunoască pe Dumnezeu. De asemenea, vă îndemn să vă rugaţi ca Dumnezeu să facă, ca în România să existe oameni ai lui Dumnezeu cu impact naţional precum altădată a fost Ilie. Să ne rugăm ca unii dintre copiii fraţilor să ajungă în poziţii importante şi cu impact în societatea românească. Să fie profesori, doctori, avocaţi, păstori renumiţi și cinstiți. Astfel, prin ei, credinţa în Domnul Isus să fie răspândită la nivel naţional. Faptul că astăzi unul dintre candidaţii la preşedinţia României se declară protestant este un lucru mare. Poate în viitorul apropiat ura religioasă se va risipi şi de ce nu să sperăm că vom putea vota un frate de credinţă pentru cea mai înaltă funcţie din stat.
În concluzie, frații mei, vreau să nu uităm că noi suntem cetățeni ai Cerului, oameni din casa lui Dumnezeu. Respectăm și ne rugăm pentru fericirea cetății romanești în care suntem doar străini și călători, însă țara noastră este sus lângă Isus.

Amin.
Pastor, Ovidiu Rusnac

Costel Ghioancă: Iohannis, de ce nu te faci frate cu Ponta până treci puntea?


Am urmărit cu mare interes confruntarea electorală dintre Iohannis şi Ponta, mult aşteptata confruntare… Nu ştim dacă vor urma şi altele!?

Ce am văzut în această mare dezbatere? L-am văzut pe domnul Victor Ponta îngropat în hârtii până la gât şi plictisindu-ne cu tot felul de cifre care ţin de palatul Victoria, şi nu de Cotroceni, culmea, într-o dezbatere pentru prezidenţiale… Aveai senzaţia că urmează să fie ales un nou prim-ministru, nu preşedintele!

În rest, domnul Ponta nu a adus nimic nou. Ne-a confirmat ceea ce deja ne exasperează de câţiva ani: stilul miştocăresc, mitocăniile, atacurile la persoană şi chiar ilegalităţi în direct, la maximă audienţă (vezi informarea şi divulgarea cu cifre exacte a pensiei pe care o primeşte soacra domnului Iohannis!).

Ca o paranteză, l-am mai văzut pe un domn, Rareş Bogdan, moderatorul, uşor depăşit de situaţie şi pe domniţa Lavinia Şandru, a cărei intervenţie nu am cuvinte să o calific decât, sincer, prin: „no comment!”

index

Foto: realitatea.net

Ce am văzut la Iohannis? Câteva lucruri la care mă așteptam: nu s-a lăsat nici măcar un moment intimidat de oponentul său, aFoto: realitatea.net vorbit deschis, dovedind că nu are nevoie de copiuțe – sau copy/paste-uțe – și, mai ales, un mod de exprimare și o eleganță de o civilitate ce are toate șansele să fire receptată ca un „corp străin” în sistemul imunitar de tip dâmbovițean, bine clădit cu pilulele politicii postdecembriste.

Altceva m-a uimit la domnul Klaus Iohannis. Mai toți așteptam „să-l rupă” în această confruntare pe domnul Ponta. Am văzut noi că este cu bun-simț, politicos și că respectă „regulile jocului”, dar ne gândeam – așa cum ne-au obișnuit politicienii să gândim – că va păstra stilul acesta doar până când îi va ajunge „cuțitul la os”. Apoi, în marea confruntare își va da drumul. Va împrumuta din circul practicat de domnul Ponta – se va face „frate cu Ponta” ca să zic așa – pentru a-i seduce pe români cu ceea ce ei așteaptă: circ („pâinea” le-a dat-o deja domnul Ponta!).

Era nevoie de atacuri sub centură, limbaj murdar, provocări la persoană și minciuni gogonate. Sigur ar mai fi atras un număr bun de voturi!

Pentru prima dată în 25 de ani, un politician sfidează așteptările: rămâne echilibrat și cu bun-simț, chiar dacă știe că asta îl poate costa scaunul de la Cotroceni. Ba mai mult, în timp ce domnul Ponta își rostogolea vorbele ca un bolovan spre a (dez)minți că s-a legat de familia domnului Iohannis, că nu are treabă cu etnia sa, nici măcar cu faptul că este creștin protestant, domnul Iohannis a făcut ceva ce rar vom mai vedea: își cere scuze public dacă a jignit familia domnului Ponta! Este prima dată când văd o confruntare electorală în care unul dintre candidați parcă ar fi creștin (sau chiar este?!).

Domnul Klaus Iohannis putea să-și suspende bunul-simț și valorile la care ține măcar pentru două săptămâni, până „trecea puntea” spre Cotroceni. Apoi, putea să revină la felul său de a fi. Putea gândi machiavelic: „Scopul scuză mijloacele!”

„Domnule Iohannis, de ce nu v-ați făcut frate cu Ponta, până să treceți puntea?” Nu știu dacă îmi va răspunde, dar vă las pe dumneavoastră să vă dați cu părerea..

Pastor Costel Ghioancă
http://bisericaadonai.ro

Oameni zidesc biserici, tipăresc Biblii, cântă imnuri religioase, dar …


Oamenii zidesc biserici dar nu intră în ele, tipăresc Biblii dar nu le citesc, vorbesc despre Dumnezeu dar nu se bizuie pe El în mântuirea sufletelor, cântă imnurile noastre dar le uită imediat.

Leonard Ravenhill, De ce întârzie trezirea? (p. 41)

Impresii de la Târgul de carte Kilipirim – octombrie 2014


Kilipirim 2014

Miercuri seara am fost pe la Târgul de carte Kilipirim de unde mi-am cumpărat câteva cărți. Trei volume de la Humanitas pe care le-am găsit la reducere (10 RON volumul) și în lichidare de stoc, 3 volume de la Editura Aramis și 2 romane istorice de la un anticariat pentru Colecția romanul istoric din care cred ca nu-mi mai lipsesc decât câteva cărți, colecție publicată de Editura Univers în principal perioada comunistă. Nu am găsit decât câteva titluri publicate după anul 1989 în această colecție.

Cărți cumpărate de la Kilipirim - 29 octb 2014
Ediția din aceasta toamna mi-a lăsat o impresie trista. Acest lucru se datorează în primul rând faptului ca l-au mutat de la Sala Dalles la Etajul 2 aripa Călărași a Magazinului Unirea, o locație pe care o consider nepotrivită pentru un asemenea eveniment. De asemenea, nu am găsit ce ma interesa. Majoritatea editurilor aveau la vânzare în principal beletristică. Am întrebat la standul Editurii Polirom dacă au o carte de asistență socială pe care am vrut să o cumpăr pentru bibliotecă, dar mi s-a spus ca nu mai aduc cărți de specialitate ca nu se vând. Mi s-a recomandat să caut titlul respectiv pe site-ul editurii și să trec pe la standul lor la Târgul de carte Gaudeamus care se va desfășura la mijlocul lunii noiembrie în București. Prin urmare, aștept ediția Gaudeamus din această toamnă și datorită faptului că anul trecut au fost editurii, precum ALL, care au avut reduceri consistente la cărțile pe care le comercializau.
Dintre cele câteva editurii prezente la această ediție a târgului de carte, Editura Herald avea cea mai bogată colecție de cărți privind teologia creștină. Cei care sunteți interesați de aceste titluri merită să ajungeți până la această ediție a Kilipirimului și să vi le cumpărați.

Oferta pe teologie creștină a Editurii Herald la Târgul de carte Kilipirim octb 2014

Costel Ghioancă: Poate teoria „Big Bang” să explice creația biblică?


Subiectul „originii universului” este extrem de actual și controversat. Deși există mai multe teorii despre originea universului, două dintre ele sunt mai cunoscute: perspectiva creștină biblică asupra creației ex nihilo (din nimic), prin voința liberă a lui Dumnezeu și teoria evoluționistă, cunoscută sub numele de „Big Bang”.the-big-bang-experiment-300

Cele două teorii au părut a fi într-un contrast vizibil, până de curând când Papa Francisc, reprezentatul unui mare număr de creștini din lume, a afirmat că cele două perspective pot fi, de fapt, reconciliate:

«Când citim despre creaţionism în Geneză, riscăm să ne imaginăm că Dumnezeu este un magician cu o baghetă magică, cu care poate face orice. Dar nu este aşa», a explicat Papa. «El a creat oamenii şi i-a lăsat să evolueze conform legilor interne pe care le-a dat fiecăruia, pentru ca aceştia să atingă împlinirea. Big Bang-ul, despre care azi credem că este originea lumii, nu contrazice intervenţia divinului creator ci, mai degrabă, o cere. Evoluţia naturii nu este în contradicţie cu noţiunea de creaţie, pentru că evoluţia presupune crearea unor fiinţe care evoluează», a mai spus Papa.” (sursa, „The Independent”, citat în www.gândul.info)

Să analizăm, pe scurt, această situație! Începem, mai întâi, cu teoria „Big Bang”!

Teoria „Big Bang” („marea explozie”) susține că universul, cu tot ce cuprinde el (materie, energie, spațiu, timp), provine dintr-un punct special denumit „singularitate”, punct caracterizat de o energie infinită. Fără a ști ce a cauzat acest lucru, acum circa 13,7 miliarde de ani, punctul acesta de mărime subnucleară a explodat într-un mod uimitor, creând universul cu toată complexitatea sa. De atunci și până azi, universul este într-o continuă expansiune în mod uniform și în toate direcțiile. Este de menționat că astrofizicienii nu pot explica momentul „zero” al acestui punct, ci iau ca punct de plecare momentul 10-43 secunde după explozia Big Bang.

Perspectiva creaționistă afirmă că Dumnezeu a creat (din nimic) „cerurile și pământul” (Geneza 1:1), nu folosind o „baghetă magică”, ci prin intermediul Cuvântului Său (Ioan 1:3). Dumnezeul etern și Atotputernic a decis să creeze universul cu tot ce cuprinde el, după bună plăcere a voii Sale, conform cu înțelepciunea și scopurile Sale desăvârșite. Omul a fost creat „după chipul și asemănarea lui Dumnezeu” (Geneza 1:26), distanțându-se calitativ de orice alt element al creației și fiind, prin urmare, responsabil direct față de Dumnezeu, Creatorul său.

Să revenim acum la opiniile Papei Francisc și la întrebarea noastră: „Poate teoria „Big Bang” să explice creația biblică?” Pentru a da răspuns la această întrebare introducem în discuție și următoarele repere:

  1. Teoria „Big Bang” nu este științifică. Cu alte cuvinte, teoria în sine nu respectă criteriile teoriei științifice. De exemplu, teoria nu corespunde exigențelor științifice propuse de Karl Popper și alții: nu putem vorbi despre o totală consistență internă (lipsă de contradicții în cadrul teoriei) și nici despre consistență externă (lipsă de contradicții cu alte teorii recunoscute). Nu putem vorbi despre testabilitiate empirică și nici despre falsicabilitate (o teorie să fie astfel formulată, încât afirmațiile sale să poată fi infirmate prin experiment). Nu negăm faptul că sunt puncte în care teoria se intersectează cu anumite aspecte științifice, dar vorbim în special despre „o credință” într-o teorie, așa după cum evoluționismul, în sine, este tot o „credință”.
  1. Perspectiva creaționistă nu este științifică. Nu spunem că perspectiva creaționistă este împotriva științei (de fapt, de fiecare dată când se „intersectează” cu știința se dovedește că perspectiva creaționistă este adevărată. Nu a fost descoperit încă nimic științific care să contrazică Biblia, nici măcar atunci când s-a aflat că „pământul este rotund”!). Ceea ce afirmăm este faptul că Biblia nu e o carte de știință, iar relatările ei depășesc uneori cunoașterea științifică. Teoria creației nu poate fi considerată o știință per se. Este deci „o credință”, la fel ca alte credințe.

Prin urmare, adevărata întrebare este: „Ce fel de credință alegi?” O credință într-un Dumnezeu etern, Personal și Creator, față de care suntem responsabili și care ne dă un sens existenței noastre? Sau o credință într-o teorie ce susține „jocul întâmplării”, fără a putea explica „momentul zero” și care ne așază pe noi oamenii într-o autonomie și independență totală, caz în care nu avem sens în viață și repere morale absolute?! În cazul acesta, singura valoare a rasei umane rămâne „supraviețuirea speciei”, așa după cum au concluzionat mulți cercetători „credincioși în evoluționism”.

Din punctul meu de vedere, afirmațiile Papei Francisc sunt dubioase și periculoase, din mai multe motive:

 „Când citim despre creaţionism în Geneză, riscăm să ne imaginăm că Dumnezeu este un magician cu o baghetă magică, cu care poate face orice. Dar nu este aşa.” Sub nicio formă nu trebuie să ni-l imaginăm pe Dumnezeu cu o „baghetă magică în mână”, ci mai degrabă consultându-se în sânul Sfintei Treimi. A lăsa, totuși, să se înțeleagă – chiar și indirect – că Dumnezeu „nu poate face orice” înseamnă să punem sub semnul întrebării atotputernicia Lui.

  1. „Evoluţia naturii nu este în contradicţie cu noţiunea de creaţie, pentru că evoluţia presupune crearea unor fiinţe care evoluează”. Aici afirmația este vădit ambiguă. Papa nu specifică despre ce fel de evoluție este vorba. Dacă vorbim despre o „micro-evoluție” (sau evoluția în plan orizontal) prin care se ajunge la variațiuni în cadrul unei anumite specii este una, însă dacă se are în vedere „macro-evoluția” („saltul calitativ” sau evoluția în plan vertical), prin care se ajunge de la o specie la alta, este cu totul altceva.
  2. Prin ambiguitatea afirmațiilor sale, Papa Francisc poate susține în mod indirect credința în evoluționism, într-un spirit pacificator, dar slăbind relaționarea directă a omului față de Dumnezeu, afectându-se perspectiva asupra omului ca Imago Dei.
  3. Chiar dacă nu s-ar susține teoria evoluționistă, opiniile Papei riscă să fie interpretate, în cel mai bun caz, printr-o hermeneutică de tip deist – un Dumnezeu care creează universul imprimându-i o inerție (prin Big Bang?), lăsat apoi în seama propriei „evoluții”.

 În concluzie, nu putem afirma cu certitudine dacă o teorie de genul „Big Bang” a fost sau nu parte din actul creator a lui Dumnezeu. Ce putem afirma sigur, pe baza revelației biblice, este că Dumnezeu e Creatorul tuturor lucrurilor și că El nu a avut un act originar al creației – un „moment zero” – lăsând apoi totul în voia sorții. Dimpotrivă, Biblia ne vorbește despre o creație în mai multe acte, Dumnezeu fiind implicat direct în ele, de fiecare dată. Cu alte cuvinte, dacă Dumnezeu ar fi creat „Big Bang-ul”, El a creat și toate celelalte lucruri care există în univers, inclusiv pe om!

 Pastor Costel Ghioancă
 http://bisericaadonai.ro/poate-teoria-big-bang-sa-explice-creatia-biblica/