Maxima zilei – 23 martie 2016

«Şi voi, părinţilor, nu întărâtaţi la mânie pe copiii voştri!»
Da, să împlinim noi înşine mai întâi învăţătura lui Hristos şi abia după aceea să cerem acelaşi lucru copiilor noştri. Altfel, nu ne putem numi părinţii, ci duşmanii lor, iar ei nu sunt copiii noştri, ci duşmanii noştri, pe care noi înşine ni i-am făcut vrăjmaşi! «Cu ce măsură măsuraţi vi se va măsura!» –asta iarăşi nu v-o spun eu, ci cuvântul Evangheliei, care ne învaţă să măsurăm cu aceeaşi măsură de care am avut parte noi. Putem noi, oare, să-i acuzăm pe copii când ne întorc, măsură pentru măsură, ceea ce le-am oferit noi?
F. M. Dostoievski, Frații Karamazov, vol. I-II (vol. II), p. 911.
Solomon Marcus: Marele pariu al vieţii este să nu lăsăm timpul să vină peste noi, ci să încercăm să-l stăpânim

Foto: edituraspandugino.ro
Astăzi le spun tinerilor că marele pariu al vieții este să nu lăsăm timpul să vină peste noi, ci să încercăm să-l stăpânim ; să nu fim sclavii timpului, ci stăpânii lui. Pentru a fi realiști, vom spune că sunt situații in care în mod inevitabil timpul vine peste noi, iar cuvântul tsunami, pe care toți l-am învățat, nu de mult timp, este tipic în această privința Problema este ca în ansamblul vieții noastre să prevaleze situațiile în care stăpânim timpul… (…)
Să descoperi farmecul celor mai simple acte ale vieții, faptul de a respira, de a privi cerul, copiii şi animalele, şi toate acestea să te umple de bucurie, să poți spune: Chiar numai pentru atât merită să trăiești!…
Maxima zilei – 21 februarie 2016
Cum își vor ține oamenii credința dacă pastorul lor nu e gata să sufere pentru ea ?
John Bunyan movie (seria Eroii credinței)
Maxima zilei – 31 ianuarie 2016

Ca să ajungi a preface lumea, trebuie mai întâi ca sufletul omenesc să se schimbe, să se îndrumeze pe un alt făgaș.
F. M. Dostoievski, Frații Karamazov
Maxima zilei – 26 ianuarie 2016

Nimic nu-i mai de preț pe lume pentru un om decât amintirea copilăriei petrecute în căminul părintesc, dacă dragostea și buna înțelegere sălășluiesc cât de cât în casă.
F. M. Dostoievski, Frații Karamazov, vol. I, p. 493
Maxima zilei – 16 decembrie 2015
Cu cât ești mai înțelept, cu atât îți dai seama că pe lume există mulți oameni deosebiți.
Oamenii de duzină nu observă nici o deosebire între semenii lor.
Blaise Pascal















