Arhive etichetă: Cluj-Napoca

Simpozion omagial – Traian Dorz 100 ani, Cluj-Napoca, 12 septembrie 2013


Afiș simpozion Traian Dorz-  Cluj-Napoca 2013

Personalitățile al căror impact cultural și comunitar au influenţat numeroase vieţi merită întotdeauna celebrate. Alături de istorici, teologi, critici literari, regizori și numeroși colaboratori apropiați ai lui Traian Dorz, acest simpozion își propune evocarea empatică a unei figuri creatoare, a cărei jertfă existenţială face cât o operă. Evenimentul va cuprinde două sesiuni de comunicări, o masă rotundă cu titlul Traian Dorz – între biografie și mitologie, lansarea antologiei de autor Emaus, proiecția filmului documentar Traian Dorz – un poet creștin (regia: Lucia Hossu Longin).

TRAIAN DORZ s-a născut la 25 decembrie 1914, într-un cătun din județul Bihor. Debutează cu versuri la frageda vârstă de 18 ani. Vreme de patru decenii a fost liderul ”Oastei Domnului”, o mişcare religioasă de trăire evanghelică în Biserica Ortodoxă,
înființată în 1923 de preotul Iosif Trifa. Beneficiind de o educație medie, împlinită de o existență teribilă, traversând cele două totalitarisme ale secolului XX, Traian Dorz ilustrează prin scrierile sale condiţia liderului religios, devenit deopotrivă artist, într-un sistem politic ostil libertății de expresie. Prețuit în cercul strâmt al unei comunități spirituale prigonite și recunoscut drept o personalitate ecumenică, acest om simplu, însă oarecum vizionar, şi-a transformat identitatea traumatizată într-o formă de libertate spirituală. Traian Dorz a murit la 20 iunie 1989, cu doar câteva luni înainte de prăbușirea unei lumi și nașterea alteia. La funeraliile sale au participat peste 5000 de oameni.
Organizatori: Editura ”Traian Dorz” & Forumul Civic Creștin
Participarea la eveniment este gratuită, dar necesită programare!
Contact: ionatanille@gmail.com; tel. 0745784921

 

Nicolae Ceaușescu solicitat să dea relații despre dărâmarea Bisericii Baptiste din Dej


În anul 1973, luna august un credincios penticostal francez pe numele său CHARLEX CHOIX  vizitează mai multe biserici din Cluj și Dej.

„După ce a vizitat aceste biserici s-a arătat foarte încântat de cele văzute și auzite dar a întrebat cum este cu biserica baptistă din Dej, deoarece știe că în timpul vizitei pe care șeful statului român a făcut-o în Congo, i s-a prezentat o fotografie  cu biserica dărâmată de autorități.  Colaboratorul a replicat că cei care au fost la conducerea bisericii în perioada respectivă au comis unele greșeli în planul de sistematizare (?)[1], fapt pentru care legea prevede demolarea imobilului în cazul în care nu se respectă sistematizarea dar că în același loc dar respectând ceea ce trebuia să respecte la timpul respectiv a fost construită o biserică frumoasă și a invitat pe oaspete să o viziteze și împreună s-au deplasat la Dej unde a fost încântat de ceea ce a văzut. A făcut fotografii tehnic – color la bisericile din Cluj și Dej, interior și exterior pentru a argumenta că cele publicate de ing. CARAVAN nu corespund realității.”

În finalul documentului găsim următoarea adnotare.

„Sursa nu spune aproape nimic despre Charlex Choix, cine este cu ce se ocupă de ce a venit în România, ce legături are aici, dacă a mai fost ce …… etc. date despre persoana sa.

A se cere o completare!!

Col. Mea (?)”

Interesant este faptul că în timpul vizitei pe care președintele României, Nicolae Ceaușescu o efectuează în Republica Congo între 18-21 martie 1972 este solicitat să dea detalii referitoare la dărâmarea bisericii baptiste din orașul Dej.

Vizita delegaţiei R.S.R. condusă de preşedintele Nicolae Ceauşescu în Republica Populară Congo. Convorbiri oficiale. (18-21 martie 1972). Fototeca iiccr

Vizita delegaţiei R.S.R. condusă de preşedintele Nicolae Ceauşescu în Republica Populară Congo. Convorbiri oficiale. (18-21 martie 1972). Fototeca iiccr

Ce detalii a dat Ceaușescu despre ceea ce s-a întâmplat la Dej în afara faptului că a făcut biserica și conducătorii vinovați de situația respectivă nu știu pentru că nu am cercetat cazul, însă este interesat de remarcat faptul că cetățeanului francez i se spune că tot biserica din Dej este vinovată de dărâmare.

Despre istoria Bisericii Baptiste din Dej care tocmai a avut jubileul de 100 de ani, a scris și Ioan Bunaciu în cartea Istoria Bisericilor Baptiste din România.

“Evanghelia a fost propovăduită în Dej în jurul anului 1910. […] Din anul 1912, grupul de credincioși s-au adunat cu regularitate la închinare. […]

Cum autoritățile comuniste au refuzat să aprobe construirea unui nou locaș de închinare, credincioșii au demolat vechea clădire în anul 1970, ridicând una nouă, corespunzătoare necesităților bisericii. Pe data de 21 noiembrie 1970, chiar după inaugurare, autoritățile au demolat clădirea cu ajutorul pușcăriașilor. […]

După îndelungi tratative duse cu autoritățile comuniste, pe data de 12 decembrie 1973. credincioșii au primit autorizația de reconstruire a bisericii pe același demisol, căruia i-au adăugat un antreu în fațăm iar în spate o sală pentru baptister, ajungând chiar la proporții mai mari decât cea anterioară.

Lucrările de reconstruire au demarat în data de 17 ianuarie 1974; credincioșii din satele din jur au ajutat prin muncă voluntară, iar bisericile din țară au trimis bani prin intermediul Uniunii Baptiste, astfel că, în decurs de câteva luni, clădirea a ajuns în stadiul final.” ( Ioan Bunaciu, Istoria Bisericilor Baptiste din România, pp. 204-205)

În cadrul articolului Biserica Creștină Dej la ceas aniversar publicat în ziarulfaclai.ro se menționează că în anul 1970 biserica este dărâmată de autorități și nu de credincioși.

„Existența Bisericii Baptiste nu a fost scutită de provocările istoriei. Asemenea altor culte şi confesiuni din România postbelică, baptiştii au suferit numeroase persecuţii din partea statului comunist. Inclusiv cei din Dej, cărora, în noiembrie 1970 le este demolată biserica. După numeroase şi îndelungi tratative duse cu autorităţile, în decembrie 1973, credincioşii primesc dreptul de a-şi reconstrui biserica, lucrările fiind demarate în ianuarie 1974. După doar cîteva luni, graţie muncii susţinute şi devotamentului voluntarilor sosiţi din satele din jurul Dejului, dar şi cu sprijinul financiar sosit din partea bisericilor din ţară, membre ale Uniunii Baptiste, construcţia va fi terminată. Mai încăpătoare, mai luminoasă şi mai puternică, Biserica Creştină Baptistă din Dej va deveni cea ce este astăzi: un lăcaş al Domnului.” (M. Vaida, „Biserica Creştină Baptistă din Dej, la aniversare”, http://www.ziarulfaclia.ro)

Un alt aspect interesant pe care îl menționează sursa este faptul că cetățeanul francez a făcut fotografii pentru a demonstra că în România nu sunt probleme în privința respectării libertății religioase contracarîndu-l în acest fel pe Constantin Caraman.


 [1] Este vorba de planul de sistematizare sau de cel de construcție? Pentru că nu vedem legătura între planul de sistematizare care era realizat de autorități și greșeala celor care au fost la conducerea bisericii.

Articole relaționate

Biserica Creştină Baptistă Emanuel din Dej, la ceas aniversar

Istoria Bisericii Baptiste din Dej – Jubileu 100 de ani

Două licee baptiste cu promovabilitatate 100% în sesiunea iunie-iulie 2012 a examenului de bacalaureat


Rezultate la Bacalaureat ale Liceelor Teologice Baptiste în sesiunea iunie-iulie 2012

(rezultate înainte de contestaţii)

Nr. crt Unitate de învăţământ

Promovabilitate

Promovabilitate la nivel judeţean

Observaţii

1.

Liceul Teologic Baptist “Alexa Popovici” Arad

96.49%

39.07%

a obţinut locul al II-lea pe judeţ în ceea ce priveşte promovabilitatea

2.

Liceul Teologic Baptist “Logos” Bucureşti

54.16%

39.97%

3.

Liceul Teologic Baptist “Emanuel” Cluj-Napoca

98, 15%

54.3%

a obţinut locul al III-lea pe judeţ în ceea ce priveşte promovabilitatea, 35% din medii sunt peste 9

4.

Liceul Teologic Baptist “Emanuel” Oradea

100%

53.37%

a obţinut locul al I pe judeţ în ceea ce priveşte promovabilitatea, 35.09 % din medii sunt peste 9, ultima medie 7.21

5.

Liceul Teologic Baptist Reşiţa

82.76%

30.25%

a obţinut locul al I pe judeţ în ceea ce priveşte promovabilitatea, între primii zece elevi clasaţi pe judeţ doi aparţin Liceului Baptist, poziţia a II-a şi a IX-a

6.

Liceul Teologic Baptist “Betania” Sibiu(Structură a Liceului Teoretic “C. Noica” Sibiu)

100%

51.66%

7.

Liceul Teologic Baptist Timişoara

71.87%

42.17%

Cea mai mare medie în Centrul de examen la care a fost arondat liceul este a unui elev de la LiceulBaptist

Promovabilitatea la nivel naţional a examenului de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2012: 43.04%

Promovabilitatea Liceelor Teologice Baptiste la examenului de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2012: 86.2%

Sursa: http://revistacrestinulazi.ro/

Remarc faptul că pe lângă Oradea și Sibiu mai avem încă două licee baptiste cu o promovabilitate foarte bună; liceele baptiste din Cluj-Napoca si Arad.

Pentru o situație comparativă prezint centralizat situația pe liceele teologice (neo)protestante la sesiunea de bacalaureat din 2011.

Sursa: semneletimpului.ro

Felicitări cadrelor didactice, elevilor, părinților și bisericilor care au sprijinit performanța în educație.

Cei interesați pot vedea în cadrul unor articole similare situația de anul trecut la sesiunea de bacalaureat.

Liceul Teologic Baptist “Emanuel” Oradea, pozitia 13 in Top 100 licee la BAC 2011

HARTA BAC 2011

Liceele teologice protestante – printre cele mai bune la examenul de bacalaureat

Cluj: Atelier de iniţiere în fotografie, pentru copii, la CCF


Centrul Cultural Francez (CCF) invită copiii între 7 şi 12 ani la un atelier de iniţiere în fotografie, care se va desfăşura de luni până vineri, în cadrul programului „Vacanţe active”.

Copiii vor realiza un reportaj foto despre toamnă, urmărind luminile şi culorile din Parcul Central al oraşului şi din Grădina Botanică. În zoo-parcul „Moara de vânt” din localitatea Ciurila, unde vizitatorii pot să hrănească şi chiar să atingă căprioare, cerbi, iepuri, porcuşori de Guineea şi o maimuţă, copiii vor surprinde imagini inedite, prin suprapunerea mai multor cadre. Vineri, 28 octombrie, micii ucenici în arta fotografiei vor vizita un studio foto, unde vor învăţa secretele meseriei.

Atelierul se va desfăşura în limba română şi în limba franceză şi le va permite copiilor să descopere lumea fotografiei şi limba franceză. Pentru înscrierea la atelier, cunoaşterea limbii franceze nu este obligatorie.

Fotografiile realizate în primele patru zile vor fi expuse vineri la Mediateca CCF.

Copiii vor aduce cu ei un aparat foto indiferent dacă este digital sau analogic.

Sursa: AGERPRES

Cartele de acces în şcolile din Cluj


Clujenii vor putea urmări online, pe pagina de Internet a primăriei, prezenţa la şcoală a propriilor odrasle.

Primăria intenţionează să introducă, din acest an şcolar, cartele de acces pentru toţi elevii. Activarea lor la intrare şi ieşire va apărea pe pagina de Internet a municipalităţii.

Conducerea inspectoratului şcolar clujean susţine că a reuşit deja să combată absenteismul cu ajutorul paznicilor de şcoală, lucru insuficient însă.

Directorii de şcoală sunt cei care vor trebui să se ocupe de achiziţionarea softului şi a cartelelor.

Conducerea inspectoratului şcolar estimează că preţul programului informatic necesar sistemului de cartele de acces nu ar trebui să depăşească 1.500 de lei. În judeţul Cluj există deja mai multe şcoli care au introdus sistemul de cartele.

 http://www.tvr.ro/articol.php?id=109967

%d blogeri au apreciat: