De ce sărbătorim Crăciunul?
Ștefan Cornu în dialog cu Costel Ghioancă
Partajează asta:
Dej: Lansarea cărții: Gânduri pastorale. Un dialog între generații de Ionel Mânzat și Constantin Ghioancă
Partajează asta:
Apariții editoriale (25) Ionel Mânzat, Constantin Ghioancă – Gânduri pastorale. Un dialog între generații
Partajează asta:
Costel Ghioancă: Am un „Respect” de la domnul președinte ales
Ieri am vizitat târgul de carte „Gaudeamus”. Ca în fiecare an, lumea se înghesuie pentru a lua act de noile apariții editoriale și, mai ales, pentru a se bucura de reducerile mult așteptate.
Foto: Mediafax, Andreea Alexandru
Foto: Marius Silveșan
Anul acesta, surpriza evenimentului a fost lansarea cărții autobiografice „Pas cu pas”, semnată de președintele ales Klaus Iohannis.
Am vrut să spun că mă aflu printre „norocoșii” care au obținut un autograf de la domnia sa, dar nu mă văd îndreptățit să folosesc termenul „noroc”. Nu pentru că nu aș fi obținut o carte cu autograf, ci pentru simplul motiv că toți cei care au stat, literalmente, ore în șir la coadă au primit un autograf.
Era ora 17.55. Domnul Iohannis se așează la o masă și începe să semneze. Presa a relatat că sute de oameni au stat la coadă. Au fost mai mult decât „sute”. Cei de la editura Curtea Veche au relatat că au vândut peste 3000 de cărți. Vă vine să credeți, sau nu, domnul președinte le-a semnat pe toate.
Foto: Marius Silveșan
Mă uit la ceas. Este trecut deja de ora 20.00. Merg din nou la „Curtea Veche” să văd ce se mai întâmplă. Domnul Iohannis tot acolo, tot zâmbind, iar coada se întindea încă și pe scările de la etaj. Eu obosisem. Am plecat acasa la copii. Domnul președinte a rămas pentru că știe ce înseamnă cuvântul „respect”. Și știe, nu doar din dicționar.
Ajung acasă după ora 21.00. Intru pe net. Domnul Iohannis tot la Gaudeamus și tot semnând cărți. Mi-am dat atunci seama că, de fapt, domnia sa nu împărțea autografe. Autografele le dai ca o vedetă celor „norocoși” și apoi pleci tacticos, lăsându-i pe cei mai mulți să spere că poate vor avea mai mult noroc data viitoare…
Când semnezi și ultima carte (din cele 3000), nu dai autografe, dai „respecte”. Respectul se demonstrează atunci când toți se numără printre norocoși.
Din acest exemplu putem învăța să fim plini de respect față de semenii noștri, să respectăm demnitatea umană și să-i iubim pe toți. Îmi doresc ca mai ales noi, cei ce ne numim creștini, să fim mai generoși când vine vorba de marea provocare întâlnită în urbea românească: „împărțirea respectelor!”
Partajează asta:
Costel Ghioancă: Iohannis, de ce nu te faci frate cu Ponta până treci puntea?
Am urmărit cu mare interes confruntarea electorală dintre Iohannis şi Ponta, mult aşteptata confruntare… Nu ştim dacă vor urma şi altele!?
Ce am văzut în această mare dezbatere? L-am văzut pe domnul Victor Ponta îngropat în hârtii până la gât şi plictisindu-ne cu tot felul de cifre care ţin de palatul Victoria, şi nu de Cotroceni, culmea, într-o dezbatere pentru prezidenţiale… Aveai senzaţia că urmează să fie ales un nou prim-ministru, nu preşedintele!
În rest, domnul Ponta nu a adus nimic nou. Ne-a confirmat ceea ce deja ne exasperează de câţiva ani: stilul miştocăresc, mitocăniile, atacurile la persoană şi chiar ilegalităţi în direct, la maximă audienţă (vezi informarea şi divulgarea cu cifre exacte a pensiei pe care o primeşte soacra domnului Iohannis!).
Ca o paranteză, l-am mai văzut pe un domn, Rareş Bogdan, moderatorul, uşor depăşit de situaţie şi pe domniţa Lavinia Şandru, a cărei intervenţie nu am cuvinte să o calific decât, sincer, prin: „no comment!”
Foto: realitatea.net
Ce am văzut la Iohannis? Câteva lucruri la care mă așteptam: nu s-a lăsat nici măcar un moment intimidat de oponentul său, aFoto: realitatea.net vorbit deschis, dovedind că nu are nevoie de copiuțe – sau copy/paste-uțe – și, mai ales, un mod de exprimare și o eleganță de o civilitate ce are toate șansele să fire receptată ca un „corp străin” în sistemul imunitar de tip dâmbovițean, bine clădit cu pilulele politicii postdecembriste.
Altceva m-a uimit la domnul Klaus Iohannis. Mai toți așteptam „să-l rupă” în această confruntare pe domnul Ponta. Am văzut noi că este cu bun-simț, politicos și că respectă „regulile jocului”, dar ne gândeam – așa cum ne-au obișnuit politicienii să gândim – că va păstra stilul acesta doar până când îi va ajunge „cuțitul la os”. Apoi, în marea confruntare își va da drumul. Va împrumuta din circul practicat de domnul Ponta – se va face „frate cu Ponta” ca să zic așa – pentru a-i seduce pe români cu ceea ce ei așteaptă: circ („pâinea” le-a dat-o deja domnul Ponta!).
Era nevoie de atacuri sub centură, limbaj murdar, provocări la persoană și minciuni gogonate. Sigur ar mai fi atras un număr bun de voturi!
Pentru prima dată în 25 de ani, un politician sfidează așteptările: rămâne echilibrat și cu bun-simț, chiar dacă știe că asta îl poate costa scaunul de la Cotroceni. Ba mai mult, în timp ce domnul Ponta își rostogolea vorbele ca un bolovan spre a (dez)minți că s-a legat de familia domnului Iohannis, că nu are treabă cu etnia sa, nici măcar cu faptul că este creștin protestant, domnul Iohannis a făcut ceva ce rar vom mai vedea: își cere scuze public dacă a jignit familia domnului Ponta! Este prima dată când văd o confruntare electorală în care unul dintre candidați parcă ar fi creștin (sau chiar este?!).
Domnul Klaus Iohannis putea să-și suspende bunul-simț și valorile la care ține măcar pentru două săptămâni, până „trecea puntea” spre Cotroceni. Apoi, putea să revină la felul său de a fi. Putea gândi machiavelic: „Scopul scuză mijloacele!”
„Domnule Iohannis, de ce nu v-ați făcut frate cu Ponta, până să treceți puntea?” Nu știu dacă îmi va răspunde, dar vă las pe dumneavoastră să vă dați cu părerea..
Pastor Costel Ghioancă
http://bisericaadonai.ro
Partajează asta:
Prezentare video Biserica ADONAI București
Partajează asta:
Costel Ghioancă: Poate teoria „Big Bang” să explice creația biblică?
Subiectul „originii universului” este extrem de actual și controversat. Deși există mai multe teorii despre originea universului, două dintre ele sunt mai cunoscute: perspectiva creștină biblică asupra creației ex nihilo (din nimic), prin voința liberă a lui Dumnezeu și teoria evoluționistă, cunoscută sub numele de „Big Bang”.
Cele două teorii au părut a fi într-un contrast vizibil, până de curând când Papa Francisc, reprezentatul unui mare număr de creștini din lume, a afirmat că cele două perspective pot fi, de fapt, reconciliate:
„«Când citim despre creaţionism în Geneză, riscăm să ne imaginăm că Dumnezeu este un magician cu o baghetă magică, cu care poate face orice. Dar nu este aşa», a explicat Papa. «El a creat oamenii şi i-a lăsat să evolueze conform legilor interne pe care le-a dat fiecăruia, pentru ca aceştia să atingă împlinirea. Big Bang-ul, despre care azi credem că este originea lumii, nu contrazice intervenţia divinului creator ci, mai degrabă, o cere. Evoluţia naturii nu este în contradicţie cu noţiunea de creaţie, pentru că evoluţia presupune crearea unor fiinţe care evoluează», a mai spus Papa.” (sursa, „The Independent”, citat în www.gândul.info)
Să analizăm, pe scurt, această situație! Începem, mai întâi, cu teoria „Big Bang”!
Teoria „Big Bang” („marea explozie”) susține că universul, cu tot ce cuprinde el (materie, energie, spațiu, timp), provine dintr-un punct special denumit „singularitate”, punct caracterizat de o energie infinită. Fără a ști ce a cauzat acest lucru, acum circa 13,7 miliarde de ani, punctul acesta de mărime subnucleară a explodat într-un mod uimitor, creând universul cu toată complexitatea sa. De atunci și până azi, universul este într-o continuă expansiune în mod uniform și în toate direcțiile. Este de menționat că astrofizicienii nu pot explica momentul „zero” al acestui punct, ci iau ca punct de plecare momentul 10-43 secunde după explozia Big Bang.
Perspectiva creaționistă afirmă că Dumnezeu a creat (din nimic) „cerurile și pământul” (Geneza 1:1), nu folosind o „baghetă magică”, ci prin intermediul Cuvântului Său (Ioan 1:3). Dumnezeul etern și Atotputernic a decis să creeze universul cu tot ce cuprinde el, după bună plăcere a voii Sale, conform cu înțelepciunea și scopurile Sale desăvârșite. Omul a fost creat „după chipul și asemănarea lui Dumnezeu” (Geneza 1:26), distanțându-se calitativ de orice alt element al creației și fiind, prin urmare, responsabil direct față de Dumnezeu, Creatorul său.
Să revenim acum la opiniile Papei Francisc și la întrebarea noastră: „Poate teoria „Big Bang” să explice creația biblică?” Pentru a da răspuns la această întrebare introducem în discuție și următoarele repere:
- Teoria „Big Bang” nu este științifică. Cu alte cuvinte, teoria în sine nu respectă criteriile teoriei științifice. De exemplu, teoria nu corespunde exigențelor științifice propuse de Karl Popper și alții: nu putem vorbi despre o totală consistență internă (lipsă de contradicții în cadrul teoriei) și nici despre consistență externă (lipsă de contradicții cu alte teorii recunoscute). Nu putem vorbi despre testabilitiate empirică și nici despre falsicabilitate (o teorie să fie astfel formulată, încât afirmațiile sale să poată fi infirmate prin experiment). Nu negăm faptul că sunt puncte în care teoria se intersectează cu anumite aspecte științifice, dar vorbim în special despre „o credință” într-o teorie, așa după cum evoluționismul, în sine, este tot o „credință”.
- Perspectiva creaționistă nu este științifică. Nu spunem că perspectiva creaționistă este împotriva științei (de fapt, de fiecare dată când se „intersectează” cu știința se dovedește că perspectiva creaționistă este adevărată. Nu a fost descoperit încă nimic științific care să contrazică Biblia, nici măcar atunci când s-a aflat că „pământul este rotund”!). Ceea ce afirmăm este faptul că Biblia nu e o carte de știință, iar relatările ei depășesc uneori cunoașterea științifică. Teoria creației nu poate fi considerată o știință per se. Este deci „o credință”, la fel ca alte credințe.
Prin urmare, adevărata întrebare este: „Ce fel de credință alegi?” O credință într-un Dumnezeu etern, Personal și Creator, față de care suntem responsabili și care ne dă un sens existenței noastre? Sau o credință într-o teorie ce susține „jocul întâmplării”, fără a putea explica „momentul zero” și care ne așază pe noi oamenii într-o autonomie și independență totală, caz în care nu avem sens în viață și repere morale absolute?! În cazul acesta, singura valoare a rasei umane rămâne „supraviețuirea speciei”, așa după cum au concluzionat mulți cercetători „credincioși în evoluționism”.
Din punctul meu de vedere, afirmațiile Papei Francisc sunt dubioase și periculoase, din mai multe motive:
„Când citim despre creaţionism în Geneză, riscăm să ne imaginăm că Dumnezeu este un magician cu o baghetă magică, cu care poate face orice. Dar nu este aşa.” Sub nicio formă nu trebuie să ni-l imaginăm pe Dumnezeu cu o „baghetă magică în mână”, ci mai degrabă consultându-se în sânul Sfintei Treimi. A lăsa, totuși, să se înțeleagă – chiar și indirect – că Dumnezeu „nu poate face orice” înseamnă să punem sub semnul întrebării atotputernicia Lui.
- „Evoluţia naturii nu este în contradicţie cu noţiunea de creaţie, pentru că evoluţia presupune crearea unor fiinţe care evoluează”. Aici afirmația este vădit ambiguă. Papa nu specifică despre ce fel de evoluție este vorba. Dacă vorbim despre o „micro-evoluție” (sau evoluția în plan orizontal) prin care se ajunge la variațiuni în cadrul unei anumite specii este una, însă dacă se are în vedere „macro-evoluția” („saltul calitativ” sau evoluția în plan vertical), prin care se ajunge de la o specie la alta, este cu totul altceva.
- Prin ambiguitatea afirmațiilor sale, Papa Francisc poate susține în mod indirect credința în evoluționism, într-un spirit pacificator, dar slăbind relaționarea directă a omului față de Dumnezeu, afectându-se perspectiva asupra omului ca Imago Dei.
- Chiar dacă nu s-ar susține teoria evoluționistă, opiniile Papei riscă să fie interpretate, în cel mai bun caz, printr-o hermeneutică de tip deist – un Dumnezeu care creează universul imprimându-i o inerție (prin Big Bang?), lăsat apoi în seama propriei „evoluții”.
În concluzie, nu putem afirma cu certitudine dacă o teorie de genul „Big Bang” a fost sau nu parte din actul creator a lui Dumnezeu. Ce putem afirma sigur, pe baza revelației biblice, este că Dumnezeu e Creatorul tuturor lucrurilor și că El nu a avut un act originar al creației – un „moment zero” – lăsând apoi totul în voia sorții. Dimpotrivă, Biblia ne vorbește despre o creație în mai multe acte, Dumnezeu fiind implicat direct în ele, de fiecare dată. Cu alte cuvinte, dacă Dumnezeu ar fi creat „Big Bang-ul”, El a creat și toate celelalte lucruri care există în univers, inclusiv pe om!
Pastor Costel Ghioancă
http://bisericaadonai.ro/poate-teoria-big-bang-sa-explice-creatia-biblica/
Partajează asta:
Costel Ghioancă – De ce trebuie creștinii să voteze?
Campania electorală este în toi. Candidații cu cele mai mari șanse de a ajunge la Cotroceni își împart în fiecare zi mai mult injurii, decât idei. Pe cine să votăm? Cum să ne raportăm la alegerile prezidențiale de anul acesta?
Am auzit, chiar și printre creștini, de refuzul de a vota, sau de varianta anulării votului. De ce nu este înțelept și biblic să facem lucrul acesta?
Desigur, argumentul cel mai des întâlnit la cei ce refuză votul este că nimeni nu merită să fie votat! „Pe cine să votăm? Toți sunt niște hoți și mincinoși!”, spun cei mai mulți. Posibil să fie așa, însă noi trebuie să privim totul dintr-o perspectivă creștină, biblică.
Dincolo de orice fel de calcule ori furturi electorale trebuie să înțelegem că „Dumnezeu este Cel ce răstoarnă și pune pe împărați.” (Daniel 2:21). De asemenea, Scriptura spune: „Oricine să fie supus stăpânirilor celor mai înalte; căci nu este stăpânire care să nu vină de la Dumnezeu. Şi stăpânirile care sunt, au fost rânduite de Dumnezeu.” (Romani 13:1)
Aceste versete – și altele pe care nu le menționăm aici – indică destul de clar că Dumnezeu este direct interesat de ascensiunea (sau căderea) autorităților statului. Textul din Romani ne oferă și o explicație: autoritățile sunt rânduite în vederea limitării răului din societate.
Până la un punct – fără a deveni o obsesie – trebuie să fim interesați se profilul moral, spiritual și profesional al candidaților la președenție. Este important să votăm o persoană pe care, în lumina unor analize și prin călăuzirea Duhului Sfânt, o considerăm cu cele mai mari șanse de a promova valorile și etosul creștin.
Vom obiecta, poate, că deși Dumnezeu este în controlul istoriei, la cârma națiunii pot ajunge și dictatori, cum a fost și cazul României de dinainte de 1989. Este adevărat, dar tot la fel de bine să observăm ce s-a întâmplat cu toți dictatorii lumii, care a fost destinul lor final.
În concluzie, reținem următoarele:
1. Creștinul trebuie să fie interesat în mod direct de soarta națiunii, deoarece Dumnezeu este interesat de acest lucru.
2. Trebuie să evităm ignoranța, să încercăm să conștientizăm, pe cât posibil, profilul moral al candidaților și să-l votăm pe cel ce promovează valorile biblice, creștine.
3. Faptul că sunt situații în care la conducere ajung oameni cu un caracter slab și idei eronate nu anulează domnia lui Hristos peste univers și istorie.
4. Cei ce sunt „sarea pământului” și „lumina lumii” trebuie să fie primii care dau „semnalul domniei lui Hristos”, chiar și peste alegerile prezidențiale.
Pastor Costel Ghioancă
http://bisericaadonai.ro/de-ce-trebuie-crestinii-sa-voteze/
Partajează asta:
Costel Ghioancă: Papa Francisc are dreptate… dar numai pe jumătate!
Creştinii care cunosc puţină istorie nu se lasă uşor impresionaţi de traiectoriile mentalităţilor şi perspectivelor contemporane. Da, chiar şi atunci când e vorba de Papa Francisc. Personalitate de talie mondială şi, desigur, model pentru mulţi oameni, Papa s-a pronunţat de curând asupra unor probleme vechi de când lumea: chestiuni legate de homosexualitate şi divorţ.
Potrivit relatărilor de pe site-ulwww.huffingtonpost.com, Papa a declarat în faţa a circa 70.00 de mii de credincioşi că „Dumnezeu nu se teme de lucrurile noi. De aceea, ne surprinde în permanenţă, deschizându-ne inimile şi conducându-ne pe drumuri neaşteptate.” Evident, cum noi trebuie să ne asemănăm cu Dumnezeu ar trebui să fim și noi netemători și toleranți cu chestiuni precum homosexualitatea și celelalte.
Cei care se opun unor astfel de acomodări la cultura decăzută în care trăim nu vor avea chiar o viață ușoară. Spre exemplu, se pare că din cauza opoziției față de noua viziune papală, cardinalul Raymond Burke va fi retrogradat.
Eu nu pot decât să spun că Papa Francisc are dreptate, dar numai pe jumătate! Are dreptate când spune că „Dumnezeu nu se teme de lucrurile noi”. Normal, El este în controlul istoriei. Și, fie vorba între noi, aceste lucruri nu sunt chiar atât de inedite. Parcă s-a mai confruntat El cu asemenea „noutăți” prin Sodoma și Gomora, prin Roma antică, prin Evul Mediu, prin modernitate și până astăzi. De fiecare dată Dumnezeu, „același ieri, azi și în veci” a dovedit că este Domn peste toate izvodirile minții umane și a dus mai departe planul Său: a pregătit un popor din care să se nască Mesia, a înfăptuit lucrarea de mântuire prin moartea lui Hristos pe Golgota, L-a înălțat pe Hristos la cer și i-a „pus totul sub picioare”, L-a trimis pe Duhul Sfânt, și-a zidit și își zidește Biserica și urmează ca Hristos să revină a doua oară.
Da, nimic nu l-a speriat și nu l-a oprit pe Dumnezeu. El își face lucrarea mai departe. Adevărurile Sale absolute și planurile desăvârșite nu vor fi clătinate de nimicnicia umană.
Dumnezeu nu se sperie și nu are nimic de pierdut. Aici Papa are dreptate. Ce nu a spus Papa Francisc e faptul că avem noi pentru ce să ne temem. Decadența morală a coincis întotdeauna în istorie cu perioade de mare suferință: escaladarea bolilor, a abuzurilor asupra persoanelor defavorizate, sărăcia, creșterea numărului de orfani, lipsa de compasiune pentru semeni, o rată ridicată a mortalității. Istoria arată că îndepărtarea de adevărurile absolute ale lui Dumnezeu a dus la decadența pluriformă a societăților și chiar a marilor imperii.
Atunci când nu mai știm să deosebim binele de rău – sau când nici măcar nu mai îndrăznim să gândim în acești termeni – când adevărații credincioși sunt „surzi și orbi”, când ne dărâmăm singuri valorile morale, propriul eșafodaj pe care existăm ca ființe sociale, avem de ce să ne temem. Nu ne putem aștepta la „vremuri roz”, oricât de mult ar fi promovată această culoare prin tot felul de parade…
Dumnezeu își va duce planurile mai departe. Domnia lui nu poate fi clintită. Adevărații creștini, însă, trebuie să-și deschidă gura. Iubindu-i pe semenii noștri, trebuie să avem curajul de a afirma că binecuvântarea noastră ca familii și națiuni depinde de ascultarea de Dumnezeu. Trebuie să proclamăm că avem un Domn. El nu are de ce să se teamă, însă noi trebuie să ne temem de El. Autonomia umană nu este în ultimă instanță decât o iluzie provizorie.
Pastor Costel Ghioancă
Sursa: http://bisericaadonai.ro
Istorie Evanghelica 