Arhive etichetă: Daniela Mariș

Daniela Mariș: În timp ce, ca nație, ne inventariem cu smerenie PROPRII demoni, să avem grijă să nu ajungem să ne inchinam la ai ALTORA


image
În timp ce, ca nație, ne inventariem cu smerenie PROPRII demoni, să avem grijă să nu ajungem să ne inchinam la ai ALTORA.

https://facebook.com/daniela.maris.54/posts/1712537318962510

Reclame

Dr. Daniela Mariș: Barnevernet, nuiaua și cultura


Dr. Daniela Mariș revine în mediul virtual cu un nou articol despre cazul Bodnariu.
Autoarea realizează acum o incursiune socială și cultură, pe alocuri cu apel la istorie, pentru a demonta două capcane care au polarizat o parte din mass media și opinia publică.
Prima capcană, la care face referire doamna doctor, o constituie asocierea creștinismului neoprotestant cu folosirea bătăii ca metodă preferată de educație a copiilor.
A doua capcană este mult mai subtilă și constă în prezumția superiorității culturii norvegiene față de cea românească.
Iată două aspecte interesante, două premise, care sunt prezentate și analizate în cadrul acestui articol.
image

Cazul Bodnariu, care are toate șansele să devină un precedent juridic, a ridicat în mod legitim multe întrebări, însă a și polarizat în mod neașteptat societatea românească. În mod premeditat sau nu, interpretarea situației a generat două mari controverse, care au devenit, din nefericire, redutabile capcane, în care mulți s-au grăbit să se arunce.

Prima capcană o constituie asocierea creștinismului neoprotestant cu folosirea bătăii ca metodă preferată de educație a copiilor. Totul a plecat de la recunoașterea deschisă, de către părinți, a folosirii ocazionale a disciplinării corporale minore. A fost tot ceea ce a trebuit unei părți a presei scrise și vorbite și a diverșilor comentatori de meserie sau de ocazie, pentru a declara cu aroganță că “pocăiții” consideră că “bătaia e ruptă din rai” și pentru a legitima cu putere de sentință validitatea măsurii extreme luate de Barnevernet. Nimic mai fals sau, mai bine zis, o afirmație cu nimic mai prejos decat prejudecata că în Biblie scrie „crede și nu cerceta“. Orice exegeză corectă a textelor biblice referitoare la disciplinarea copiilor infirmă această declarație. Pentru cititorii nefamiliarizați cu mediul neoprotestant și cu hermeneutica biblică, dar onești și detașați puțin de emoția politizată a momentului, lectura articolului “Unde să punem nuiaua din Biblie?” din revista Semnele Timpului din februarie a.c., e un bun început.

Am denumit capcană aceasta direcție de interpretare, pentru că realitatea ulterioară a dovedit că disciplinarea corporală a fost doar un pretext pentru abuzul comis de Barnevernet prin confiscarea celor cinci copii ai familiei Bodnariu. În primul rând, nu s-au putut dovedi nici un fel de semne de agresiune asupra nici unuia dintre copii, deși aceștia au fost suprainvestigați din punct de vedere medical. În al doilea rând, la reîntâlnirea părinților cu copiii, doi dintre ei aveau pe corp echimoze (vânătăi) care pot fi interpretate cel puțin ca o dovadă de neglijență în îngrijire, dacă nu de abuz, din partea familiilor surogat. În condițiile absenței explicațiilor din partea asistenților sociali chestionați de părinți, se dovedește ca Barnevernet este pentru unii mumă, pentru alții ciumă. În al treilea rand, ce importanță a avut pentru familia Nan faptul că părinții au sustinut in permanenta ca nu au disciplinat corporal copiii? Nici una. Dimpotriva, în stilul întors pe dos, specific Barnevernet, acesta a devenit chiar motivul oficial pentru care nu li s-au redat copiii.

A doua capcană este mult mai subtilă și constă în prezumția superiorității culturii norvegiene față de cea românească. Formulele deja consacrate în comentarii merg de la varianta mai elegantă: “În Roma te porți ca romanii”, până la cea malignă: “Așa le trebuie, să le ia copiii dacă au crezut că scăpa nepedepsiți pentru că se poarta ca la noi, în România, într-o societate atât de civilizată cum este cea norvegiana, în care totul merge ceas”.

Aș vrea să le atrag atenția distinșilor comentatori asupra faptului că aceasta este o abordare simplistă a problematicii culturii, abordare care nu face decât să demonetizeze (demonitizeze ?) argumentul. Cultura unui popor este un creuzet în care fierbe continuu un amestec de factori din cei mai diverși: istorie, literatură, performanțe intelectuale, resurse naturale, religie, realizări militare, muzica, arta, bucatarie, etc. Ce anume definește superioritatea sau inferioritatea unei culturi? Voi încerca să sugerez un raspuns, care reprezintă opinia mea personală, nealterată de rațiuni de corectitudine politică sau de anomia postmodernistă.

Ca să revin la formulele comentariilor, cultura romană era considerată superioară celorlalte culturi contemporane ei. Însă de la istoricul și preotul Silvianus, care a trait în sec. V d.Hr. și care a fost martor al prăbușirii bogatului însă putredului Imperiu Roman de Apus, au rămas surprinzatoare scrieri despre vandali, (popor migrator al cărui nume are și acum o conotație ce nu mai trebuie explicată), din care rezultă că ei au fost cei care au luat măsuri ferme pentru a pune capăt decăderii morale a romanilor.

Mai aproape de zilele noastre, este suficient să trecem în revistă câteva exemple de mari culturi și civilizații, ca să se clatine puțin aroganța argumentului mai sus menționat: Americanii au NASA, dar și pe Martin Luther King; japonezii sunt recunoscuți pentru meticulozitate și longevitatea dată de stilul de viață sănătos, dar și pentru violența manifestată de-a lungul timpului față de popoarele cucerite; britanicii au Oxford, Cambridge, dar și istoria lor legată de Commonwealth; nemții au corectitudinea și punctualitatea, dar și Holocaustul; coreenii au perseverența și inregimentarea, dar câtă diferență între viața din Nord și cea din Sud. Da, norvegienii au fiordurile și petrolul din Marea Nordului, dar și Lebensborn. Și da, noi românii avem corupția și diversele neputințe administrative, dar îi avem pe Țițeica, Coandă și Enescu și, mai mult decât atât, avem încă filonul creștin, care ne face să ne revoltăm de abuzurile reale, și nu închipuite, asupra copiilor.

Mă opresc aici cu exemplele, doar pentru a sugera că ceea ce face diferența în toate aceste cazuri este reflectarea ideologiei statului în cultura și valorile poporului respectiv. O spune foarte plastic Dumitru Nan, în apelul lui disperat către agentii Barnevernet care au venit să-i confiște copiii: “Vă dau TOT ce am, numai nu-mi luați copiii”.
Când trocul acesta nefericit, în care sufletele copiilor sunt vândute pentru liniștea si perfecțiunea socială de sub clopotul de sticlă al bunăstării scandinave, este legitimizat juridic la nivel de națiune, îmi dau seama ca mi-au cam trecut complexele de român, pe care au avut grijă unii și alții să mi le inducă de vreo douazeci și cinci de ani încoace.
Și, în timp ce, ca nație, ne inventariem cu smerenie PROPRII demoni, să avem grijă să nu ajungem să ne inchinam la ai ALTORA.

https://facebook.com/daniela.maris.54/posts/1712537318962510

„La ordinea zilei” – Dr. Daniela Mariș despre Barnevernet sau mic ghid de psihiatrie cu susu’n jos


Dr. Daniela Mariș a fost invitatata emisiunii „La ordinea zilei” reaizată la RVE Timișoara de Ioan Ciobotă. În cadrul acestei emisiuni, domnia sa a vorbit despre despre articolul BARNEVERNET sau MIC GHID DE PSIHIATRIE CU SUSU’N JOS, cum a ajuns să-l realizeze și care sunt problemele pe care le-a sesizat în calitate de medic.

Dr. Daniela Mariș – BARNEVERNET sau MIC GHID DE PSIHIATRIE CU SUSU’N JOS


Știam de ceva timp de documentarea unui astfel de material și iată că acesta a fost finalizat și a apărut public prin publicarea pe pagina de Facebook a doamnei dr. Daniela MARIȘ. Articolul dovedește documentare și competență, fiind primul articol de acest gen scris de la declanșarea cazului Bodnariu. Daniela MARIȘ este absolventă a Universitatății de Medicină şi Farmacie “Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca, iar în prezent este medic cu specialitatea Medicina de Familie și Ecografie și consilier nutriție la CMI Dr. Daniela Mariş – metabolic balance. Este căsătorită cu Dr.  Daniel Mariș, pastorul coordonator al Bisericii Creștine Baptiste Golgota din București, Conferențiar universitar și rectorul Institutului Teologic Baptist din București. Am făcut această introducere pentru acei dintre cititori care doreau să știe ce competențe are și cine este Dr. Daniela Mariș.

Daniela Mariș - facebook.com/metanoiaarad

Daniela Mariș – facebook.com/metanoiaarad

Am urmarit cu multa atentie desfasurarea dramei familiei Bodnariu, inca de la primele informatii aparute pe social media. Asemenea multora dintre noi, am trecut si eu prin cateva stadii de procesare a realitatii, primul fiind cel de negare. In mintea mea, imaginea aceea idilica a tarilor nordice, superdezvoltate si supercivilizate, a Norvegiei in speta, cumva nu se potrivea cu incredibilul act al confiscarii a cinci copii, cel mai mic dintre ei fiind inca alaptat la san.

Am trecut la stadiul urmator, cel de informare legata de practicile faimoasei structuri de protectie a copilului numita Barnevernet. In saptamanile ce au urmat au iesit la iveala niste aspecte desprinse parca din Kafka. Tot mai multe situatii documentate, surprinzator de asemanatoare cu a familiei Bodnariu, au aparut pe scena publica. In urma publicarii cercetarilor Mariannei Haslev Skanlånd, in legatura cu cele 69 de motive ale preluarii de catre Barnevernet a copiilor, au inceput sa se lanseze intrebari de genul: “Ce are de-a face omleta si grosimea feliilor de paine cu confiscarea copiilor?”; “De ce nu are voie copilul sa le zambeasca strainilor de pe strada?”; “De ce trebuie pedepsit parintele pentru ca bebelusul intoarce fata in partea opusa cand e spalat pe fata?”, etc.

Pentru ca in spatele oricarui experiment, fie el medical, social sau de orice alta natura, sta o teorie anume, indiferent cat de geniala sau stupida ar fi ea, am incercat sa o descopar pe cea care guverneaza activitatea Barnevernet. (Recunosc ca am fost orientata in directia corecta atat de interesul meu pentru psihiatrie ce dateaza inca din facultate, cat si de munca de documentare a mai multor persoane, printre care d-na dr. Mariana Goron si d-l Steven Bennett). In acest fel am ajuns, pe de o parte, la teoria atasamentului, iar pe de alta parte, la legislatia statului norvegian privitoare la protectia copilului.

Le luam pe rand. Teoria atasamentului este o teorie lansata de psihiatrul britanic John Bowlby si completata de psihologul canadian Mary Ainsworth, care, pe scurt, sustine (pe model evolutionist), ca la baza comportamentului relational al oricarui individ sta relatia de atasare fundamentala, genetic determinata, formata inca de la nastere, de o anumita persoana. Initial aceasta persoana a fost considerata mama, ulterior insa a fost denumita generic “persoana de referinta”. Aceasta relatie de atasare este atat de importanta pentru copil, incat acesta isi va organiza comportamentul si gandirea in asa fel incat aceasta relatie sa aiba continuitate, aceasta continuitate fiind esentiala pentru insasi supravietuirea individului respectiv. Copilul va “plati” chiar cu deranjamente functionale pastrarea atasamentului fata de persoana de referinta. Relatia de atasament copil-persoana de referinta este atat de puternica, incat afectarea ei, ruperea ei, disparitia ei, duce la tulburari emotionale si cognitive mai mult sau mai putin grave atat in copilarie, cat si in viata de adult, tulburari care se traduc prin: pasivitate, apatie, retardul dezvoltarii, agitatie, hiperactivitate, lipsa de atentie, incapacitatea de a stabili relatii semnificative si de lunga durata, instabilitate emotionala, depresie, etc. Este important de precizat aici ca exista cateva tipuri de atasament considerate NORMALE, chiar daca nu toate sunt optime: atasamentul autonom (optim), relational-evitant, nesigur-preocupat, neprelucrat si neclasificat. De asemenea, exista tipuri de tulburari de atasament PATOLOGICE, care se diagnosticheaza de catre psiholog sau psihiatru, in urma unor evaluari minutioase, prin teste standardizate si prin verificarea criteriilor de incadrare intr-o anume categorie de patologie psihiatrica (pe baza DSM – Manualul de diagnostic si statistica a tulburarilor mentale), si se trateaza numai la indicatiile psihiatrului. Cauzele cele mai grave care duc la tulburari de atasament patologice sunt: neglijarea, abuzul sau violenta persoanei de referinta asupra copilului.

Toate (aproape) bune si frumoase, insa problemele incep la modul in care agentii Barnevernet aplica aceasta teorie. Ca peste tot in lume, “practica ne omoara”. (Si daca nu ne omoara, atunci spune multe despre noi). Am identificat cateva probleme majore, care devin cauzele dramelor prin care trec, fara exceptie, familiile despre ale caror situatii am citit:

1. De departe, aspectul cel mai condamnabil este ca se porneste de la prezumtia de VINOVATIE a parintilor. Se pleaca din start in sens invers fata de normal, si anume de la convingerea de nestramutat ca acei copii (care in final vor fi luati din familie) sufera, de fapt, de tulburare PATOLOGICA de atasament. Asta ar insemna automat ca au fost fie abuzati, fie neglijati, fie loviti in vreun fel, astfel incat trebuie neaparat inlaturati din mediul agresiv. Urmarea fireasca a acestei prezumtii este sa se caute (sau sa se fabrice ad-hoc) dovezi in acest sens.

2. Aceasta prezumtie de vinovatie pleaca de la niste “ingrijorari”, “presupuneri”, exprimate de persoane care nu au calitatea de a evalua situatia dpdv psihiatric, dar li se ofera recomandarea si puterea de a o face, deschizand calea larga spre abuzuri ale sistemului. Vezi situatia fetelor Bodnariu, care au fost luate pe un denunt in care directoarea isi exprima “ingrijorarea” ca “s-ar putea” ca fetele sa fie disciplinate acasa.

3. O alta mare problema este ca diagnosticul de tulburare patologica de atasament (care, in marea majoritate a cazurilor, este FALS) il pun niste persoane care NU SUNT PSIHIATRI. Daca, in cel mai bun caz, sunt psihologi, din toate relatarile de pana acum reiese ca acestia nu aplica nici teste standardizate, nici evaluare repetata, cu stabilirea diagnosticului in functie de toate criteriile din DSM. Nici nu ar avea cum, caci totul se face pe fuga, se declara scurt ca asa ar sta lucrurile, fara dovezi, si se iau copiii in regim de urgenta. Psihologii care au incercat sa semnaleze discordanta intre situatia familiilor si severitatea masurilor luate au devenit indezirabili pentru sistem, din declaratiile activistului norvegian pentru drepturile omului Marius Raikerås. Conferentiara Gunn Astrid Baugerud, de la Colegiul Universitar de Stiinte Aplicate din Oslo, a sesizat, intr-un studiu de psihologie criminalistica, aceasta discrepanta intre problemele familiilor si masurile extreme de preluare de urgenta a copiilor intr-un numar nejustificat de cazuri

4. Felul in care se fabrica dovezile este o batjocura la adresa psihologiei si a medicinei civilizate, in mod special a psihiatriei. Cateva exemple: copilul intoarce fata cand este spalat pe fata de tata – asta inseamna ca se teme de tata sa nu fie lovit, nu o reactie normala a copilului atunci cand i se pune mana uda pe fata, cum este de fapt; copilul priveste cu interes alti oameni de pe strada – aceasta inseamna pentru Barnevernet criteriul A2 din DSM-IV-TR la tulburari reactive de atasament, si anume sociabilitate indiscriminativa a copilului (si nu interesul normal pentru alte fiinte, care denota dezvoltarea neuro-psihica normala a copilului, cum este de fapt); mama plange cand i se smulge copilul din brate de catre Barnevernet – deci este depresiva – fara evaluare, fara criterii de diagnostic, fara diagnostic diferential; mama sufera de o profunda ambivalenta in ce priveste angajarea in relatii interpersonale (ambivalenta pe care tatal copilului o neaga) – acest lucru sugereaza, pentru Barnevernet, ca mama are o tulburare patologica de atasament, care se va reflecta in atasamentul copilului fata de mama, aspect sustinut tot de teoria atasamentului, dar neconfirmat in cazul in speta; copilul mananca prea repede – cu siguranta a fost victima unui incest; copilul mananca prea incet – cu siguranta a fost victima unui incest; copilului nu-i plac icrele – cu siguranta a fost victima unui incest (in ultimele trei cazuri nu am gasit nici un corespondent in psihiatria actuala); copilul este dus in mod obsesiv la medicul de familie sau la urgente, pentru motive fictive, doar pentru a demonstra incapacitatea mamei de a-l ingriji, etc.

5. Felul in care sunt tratati ulterior copiii luati dovedeste tot o abordare intoarsa pe dos a teoriei atasamentului. Intentiei evidente de a rupe atasamentele stabile formate in familiile biologice si de reatasare de alte familii, ca si cum dezlipim un sticker dintr-un loc si il lipim intr-altul, i se spune la Barnevernet “interesul superior al copilului”. Sa luam exemplul copiilor Bodnariu. De ce au fost separati cei cinci frati? Pentru ca se pot “popula” trei noi familii cu ei: cinci timbre pe trei plicuri, nu? De ce au fost grupati copiii mai mari doi cate doi, de varste apropiate, si de ce li s-a dat program diferit de vizitare de catre parinti? Pentru ca atasamentul fata de familia lor biologica este in stadii diferite de formare, in functie de varsta: Eliana si Naomi au deja un atasament stabil (format deja de la 5-6 ani in sus), deci ele au trebuit separate complet de parinti, fara vizitare, fara conversatii telefonice, fara cadouri. Ca urmare, telefoanele de cate 10 minute permise parintilor au fost o mare concesie, facuta doar de dragul autoritatilor romane. Acest lucru nu ar fi trebuit niciodata sa se intample, dar s-a intamplat, gratie implicarii tuturor celor care au iesit in strada, astfel ca s-a aflat ca a existat o scrisoare a fetelor, care a fost impiedicata sa ajunga la parinti, iar una dintre fetite a declarat: “Am crezut ca urmeaza sa muriti”. Ele nu ar fi trebuit niciodata sa afle ca parintii nu sunt morti deloc, ar fi trebuit sa inceapa deja sa isi puna in miscare mecanismele de reatasare la noua familie, conform Barnevernet. Cu cei doi baieti, de 2 si 5 ani, Matei si Ioan, situatia este si mai inumana: la aceasta varsta, teoria atasamentului sustine ca despartirile repetate au efect de “consolidare a doliului”. Ca urmare, mama a fost lasata sa ii vada periodic, ca ei sa dezvolte agresivitate fata de ea, si apoi sa nu mai doreasca sa o vada, pentru ca asa spune teoria ca trebuie sa se intample. Acesta este motivul pentru care unul dintre copii a intrebat: “Chiar a spus tati ca ii este dor de mine?”. Cu cel mic, nu si-au batut prea tare capul, i-au permis cu “generozitate” mamei sa il viziteze de doua ori pe saptamana, fiindca el nici nu va sti ca a avut-o de mama pe Ruth, daca va ramane la Barnevernet. Nu a contat ca au riscat retard in dezvoltare rupandu-l de la sanul mamei, nu a contat nici ca l-au iradiat degeaba cu o tomografie computerizata a intregului organism, desi puteau sa-i faca ecografii neiradiante in diferite zone ale corpului, pentru a vedea daca a fost sau nu agresat.

6. Merg mai departe cu rationamentul: daca aceasta dezlipire de familia biologica – lipire de o familie surogat, urmata de multe ori de transfer la o alta familie, si apoi la o alta familie, ar fi atat de benefica pentru copil, de ce statisticile recente arata ca se raporteaza un numar de 8-9 decese pe luna ale copiilor aflati in plasament, rata mult mai mare decat a copiilor din populatia generala? De asemenea, de ce rata adoptiilor copiilor norvegieni aflati in custodia Barnevernet este mult mai mica decat rata plasamentului temporar in familii surogat, care merge in majoritatea cazurilor pana la atingerea varstei de 18 ani, dupa cum a aflat delegatia parlamentara romana in urma vizitei din Norvegia? Nici macar nu intru in rationamente legate de aspectele financiare ale sustinerii si promovarii Barnevernet, au facut-o altii inaintea mea, mult mai bine.

Intorcandu-ne la al doilea punct principal al argumentatiei mele, care priveste legislatia norvegiana de protectie a copilului, trebuie mentionate cateva aspecte. Motivele esentiale ale preluarii copilului din familia biologica si plasarea lui intr-o familie surogat sunt exact cele descrise de teoria atasamentului: neglijenta, abuzul sau violenta asupra copilului. Aceasta nu ar fi o problema in sine, insa statisticile publicate de Biroul national de statistica norvegian arata ca, din totalul de motive, doar 20% se refera la neglijenta, violenta, abuz de orice natura si consum de droguri. Restul de 80% au motive nejustificate (“alte motive”). Pe de alta parte, articolele din lege care guverneaza activitatea Barnevernet si care sunt cele mai contestate, sunt cele cuprinse sub numarul 4.12, sectiunile A-D. De exemplu, sectiunea A permite statului sa preia un copil daca conditiile fizice si psihologice din mediul de viata al copilului nu se ridica la standardul prevazut de Barnevernet. De aceea, daca agentului nu ii place cum face mama omleta, sau daca acesta considera ca feliile de paine sunt prea groase, copilul este luat. Daca parintele are o problema temporara la picior si nu se poate urca pe scara sa spele geamul, copilul este luat. Daca hainele nu sunt impachetate in sifonier asa cum doreste agentul, copilul este luat, etc. Logic, nu? De asemenea, sectiunea D a aceleiasi legi recomanda statului sa preia copilul daca se SUSPECTEAZA ca acesta va suferi neglijenta sau abuz candva in VIITOR. Ca urmare, parintele care provine el insusi din custodia Barnevernet, este insemnat cu fierul rosu si este considerat la risc, asa ca nu va avea parte de copiii proprii. Parintele care a apelat vreodata la Barnevernet, este automat trecut pe lista neagra si urmarit pana in… panzele albe (la propriu). Parintilor carora li s-au luat deja unul sau mai multi copii, trebuie sa le fie clar ca toti copiii pe care ii vor mai avea vreodata in Norvegia vor fi confiscati in acelasi chip. Fara asistenta, fara ajutor, fara consiliere, fara un diagnostic corect, fara un tratament corespunzator. O activitate neprofesionista, prestata de niste agenti fara pregatire corespunzatoare, deghizata ca “interes superior al copilului” si glazurata cu o urma de psihiatrie intoarsa pe dos – aceasta este protectia copilului din Norvegia.

Nu pot incheia fara sa spun ca exista si o altfel de asistenta psihiatrica in Norvegia, asa cum a inteles sa o practice asistenta medicala cu specializare in psihiatrie infantila, Ruth Johanne Bodnariu: prin consilierea telefonica a adolescentilor pentru evitarea actelor de auto-agresiune, prin intermediul liniei de urgenta Kirken SOS. Pentru aceasta, precum si pentru activitatea ei cu copiii strazii din Romania, ea a fost citata in 2012 in cel mai prestigios jurnal psihiatric din tarile scandinave, Jurnalul de Sanatate Mintala (http://napha.no/…/13…/Mener-kjarlighet-reduserer-selvskading). Pe un astfel de OM, Barnevernet o „rasplateste” luandu-i copiii. Daca este implicata aici si razbunarea personala a unui agent Barnevernet, cu atat mai rau. Rezultatul este umilitor pentru toata tagma medicala.

Sunt acum la etapa in care mi-am definitivat diagnosticul asupra Barnevernet. Nu m-am grabit sa il declar, fiindca am avut nevoie de timp pentru documentare, caci situatiile acestea de viata si de moarte nu se pot evalua intr-o zi-doua. Insa, pana cand statul norvegian continua sa sustina, cu o candoare demna de o cauza mai buna, incalcarile flagrante ale drepturilor omului si ale tuturor principiilor de buna practica medicala, produse de Barnevernet, m-am hotarat: nu mai vreau sa vad fiordurile in urmatorii 50 de ani.

Dr. Daniela Mariș

Fotografii – Protest pentru susținerea familiei Marius și Ruth Bodnariu (București, 9 ianuarie 2016)


Sâmbătă, 9 ianuarie 2016, în Piața Victoriei din București a avut loc un protest prin care participanții și-au exprimat nemulțumirea față de luarea celor cinci copii ai familiei Bodnariu de către autoritățile norvegiene. De asemenea, participanții au solicitat autorităților norvegiene reunirea familiei Bodnariu ai căror copii au fost luați de Protecția Copilului (Barnevernet), solicitând și autorităților române să continue să se implice în acest caz.

Evenimentul a fost transmis live de către Prodocens Media

Cătălin Vasile, directorul Prodocens Media, alături de una din camerele de filmat

La protest au participat în jur de 1500-2000 de persoane, în marea lor majoritate credincioși evanghelici din București, Suceava, Sibiu, Brașov.

Am participat și eu la acest eveniment și am realizat mai multe poze disponibile în cadrul unui album pe pagina de Facebook Istorie Evanghelică.

Protestatari

*

*

*

*

*

Ruben Ologeanu, Daniel Andreșoi

*

*

*

*

*

*

*

*

*

Daniela Mariș, Daniel Mariș

*

*

Conf. univ. dr. Daniel Mariș, rectorul ITBB, acordând un interviu celor de la Prodocens Media

*

*

Daniel Bodnariu acordând un interviu

*

*

*

*

*

*

*

*

*

Daniel Bodnariu, Dan Dragoman

La multi ani, Daniel Mariș!


Daniel Mariș este rectorul Institutului Teologic Baptist din București și profesor de Vechiul Testament în cadrul aceleiași instituții.

Profesorul Daniel Mariș s-a născut la data de 30 noiembrie, în orașul Curtici, județul Arad, într-o familie de Daniel Marișcredincioși baptiști.În anul 1984 l-a mărturisit public pe Domnul Isus Hristos ca Mântuitor personal și în luna aprilie a aceluiași an, a fost botezat în Biserica Baptista din Curtici.

În anul 1989 a fost admis ca student la Institutul Teologic Baptist din București în cadrul căruia activează și în prezent ca profesor. După absolvire, în același an, 1993, a fost ales ca pastor al Bisericii Creștine Baptiste Golgota, alături de pastorii Liviu Țiplea și Ioachim Țunea, fiind mai apoi ordinat la data de 19 septembrie 1993. Între anii 1996-1999, a urmat cursuri postuniversitare în cadrul programului de Master în Teologie la Colegiul „Regent’s Park College” din Universitatea Oxford, obținând titlul de Master în Teologie la Universitatea Oxford din Anglia. În anul 2006 a obținut titlul de Doctor în Teologie la Universitatea din București. Începând cu anul 2006 este membru al Langham Regional Council Board. În prezent slujește ca vicepreședinte al Comunității Creștine Baptiste de București și este membru în Consiliul de conducere al Cultului Creștin Baptist din Romania.

Din anul 1993, este căsătorit cu Daniela Cosmina, și Dumnezeu a binecuvântat familia lor în anul 1995 cu un fiu, Andrei Samuel și în anul 2005 cu o fiică, Naomi Beatrice[1]. Între anii 2004-2011 a fost secretar științific al facultății de Teologie Baptistă din Universitatea București. A fost vicepreședinte al Comunității Baptiste București (1999-2002) iar apoi președinte al comunității între anii 2002-2011. În data de 29 noiembrie 2011, Conferențiar universitar doctor Daniel Mariș a fost ales în funcția de Rector al Institutului Teologic Baptist din București[2]. În paralel cu activitatea profesorală la Institutul Teologic Baptist din București, Daniel Mariș este și profesor la facultatea de Teologie Baptistă din Universitatea București.

Profesorul Daniel Mariș a publicat următoarele cărți:

Creația biblică: reflecții teologice în contextul dialogului creștin, București: Editura Didactică și Pedagogică, 2009.

The Biblical Doctrine of creation: A basis for theological conversation between Evangelicals and The Eastern Orthodox Church in contemporary Romania, Bucureşti: Editura Universitară.

Theological Reflections upon the practice of faithExtended Essays in Applied Theology, Bucureşti: Editura Universitară, 2009.

Daniel MARIŞ, Vasile TALPOŞ, Evanghelism Biblic-curs universitar București: Editura Universității București, 1996.


[2] http://www.itb.ro/?q=noutati/confdr-daniel-maris-noul-rector-itb (19.09.2012).

Mai jos o colecție de poze și o înregistrare video cu profesorul Daniel Mariș

Prima dintre ele este realizată cu prilejul lansării cărții mele, Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție, acomodare și rezistență 1948-1965. De la stânga la dreapta Conf. Univ. Dr. Daniel Mariș, Prof. Univ. Dr. Ecaterina Lung, Prof. Univ. Dr. Otniel Ioan Bunaciu, Dr. Marius Silveșan.

Daniel Mariș, Ecaterina Lung, Otniel Bunaciu, Marius Silveșan

Împreună cu Jan Si la Sesiunea de comunicări științifice „Tinerii baptiști în Europa. Influența factorilor sociali în prevenirea conduitei deviante.” De la stânga la dreapta Lect. Univ. Dr. Adrian Emanuel Sârbu, Profesorul Jón Sigfússon, Prof. Univ. Dr. Otniel Bunaciu, Conf. Univ. Dr. Daniel Mariș

La Gaudeamus 2013 împreună cu Dr.Viorel Achim.

Daniel Mariș și Viorel Achim la Gaudeamus 2013

CONF. UNIV. DR. DANIEL MARIȘ LA GAUDEAMUS (2013) – LANSAREA VOLUMULUI „POLITICA REGIMULUI ANTONESCU FAȚĂ DE CULTELE NEOPROTESTANTE. DOCUMENTE”. O înregistrare video de la recenta lansare a cărții Dr. Viorel Achim, Politica regimului Antonescu față de cultele neoprotestante. Documente.

Împreună cu absolvenții promoției 2014

La amvonul Bisericii Baptiste Golgota (septembrie 2014)

Cu Stuart Blythe, rectorul IBTS (septembrie 2014)

*

Împreună cu colegii de slujire pastorală (Trandafir Popovici, Teo Colda)

Împreună cu soția (octombrie 2014)

%d blogeri au apreciat asta: