Arhive etichetă: Editura Humanitas

La mulți ani, Neagu Djuvara! Mulțumim pentru 100 de ani de istorie adevărată


Astăzi, 18 august 2016, istoricul Neagu Djuvara împlinește 100 de ani.
La mulți ani, maestre!

Neagu Djuvara

Am citit câteva din cărțile domniei sale, iar alte câteva își așteaptă rândul în biblioteca personală pentru a fi lecturate.

Mai jos prezint o biografie a acestui intelectual român preluată de pe site-ul Editurii Humanitas.

NEAGU M. DJUVARA s-a născut la Bucureşti în 18 august 1916, într-o familie de origine aromână aşezată în ţările române la sfârşitul secolului al XVIII-lea, care a dat ţării mai mulţi oameni politici, diplomaţi şi universitari. Licenţiat în litere la Sorbona (istorie, 1937) şi doctor în drept (Paris, 1940). Participă la campania din Basarabia şi Transnistria ca elev-ofiţer de rezervă (iunie-noiembrie 1941); rănit în apropiere de Odessa. Intrat prin concurs la Ministerul de Externe în mai 1943, este trimis curier diplomatic la Stockholm în dimineaţa zilei de 23 august 1944, în legătură cu negocierile de pace cu Uniunea Sovietică. Numit secretar de legaţie la Stockholm de guvernul Sănătescu, va rămâne în Suedia până în septembrie 1947, când comuniştii preiau şi Externele. Implicat în procesele politice din toamna anului 1947, hotărăşte să rămână în exil, militând până în 1961 în diverse organizaţii ale diasporei româneşti (secretar general al Comitetului de Asistenţă a Refugiaţilor Români, la Paris; ziaristică; Radio Europa Liberă; secretar general al Fundaţiei Universitare „Carol I”). În 1961, pleacă în Africa, în Republica Niger, unde va sta douăzeci şi trei de ani în calitate de consilier diplomatic şi juridic al Ministerului francez al Afacerilor Străine şi, concomitent, profesor de drept internaţional şi de istorie economică la Universitatea din Niamey. Între timp, reluase studiile de filozofie la Sorbona. În mai 1972, capătă doctoratul de stat la Sorbona cu o teză de filozofie a istoriei; mai târziu, obţine şi o diplomă a Institutului Naţional de Limbi şi Civilizaţii Orientale de la Paris (I.N.A.L.C.O.). Din 1984, secretar general al Casei Româneşti de la Paris, până după revoluţia din decembrie 1989, când se întoarce în ţară. Din 1991, profesor-asociat la Universitatea din Bucureşti şi membru de onoare al Institutului de Istorie „A.D. Xenopol” din Iaşi.

http://www.humanitas.ro/neagu-djuvara

Reclame

Impresii de la Târgul de carte Kiliprim, București: 29 octombrie 2015


În aceste zile se desfășoară la București ediția de toamnă a Târgului de carte Kilipirim.

04f4b-kilipirim2015

Astăzi am trecut și eu pe acolo să văd ce noutăți, oferte și reduceri au editurile. Am observat prezența câtorva edituri mari, precum Humanitas, Polirom, ALL, Corint, RAO, Litera.

Oferta era oarecum restrânsă, sunt și reduceri, precum și doritori să achiziționeze cultură.

IMG_20151029_125939

*

IMG_20151029_122543

Standul Editurii Humanitas

*

De la această ediție mi-am achiziționat în limita unui buget de austeritate 4 cărți de la Editura Humanitas care privesc aspecte istorice. Dat fiind faptul că unele dintre ele au mici defecte, prețul a fost redus cu aproximativ 50% pe fiecare exemplar în parte.

IMG_20151029_163654

Dat fiind faptul că oferta de cărți teologice este foarte slabă am achiziționat pentru Biblioteca ITBB, volume care acoperă domeniul metodologiei cercetării, științei și religiei, dar și psihologiei.

IMG_20151029_173111

Recomandări editoriale (8) Horia-Roman Patapievici, Partea nevăzută decide totul


Horia-Roman Patapievici - Partea nevazuta decide totul -

Horia-Roman Patapievici, Partea nevăzută decide totul, Editura Humanitas, București, 2015, 296 pagini.

LibHumanitas.ro – 49 lei
Elefant.ro – 34.30 + transportul
Librărie.net – 29.40 + 12 lei transportul pentru cumpărături până în 150 lei

Prezentare

„Tot sensul vieții noastre poate fi gândit ca o aducere la vizibilitate, prin felul nostru de a vedea, a părții de nevăzut din lume și din fiecare.

Fiecare dintre eseurile cuprinse în acest volum pune în lumina sau celebrează o formă de nevăzut. Nu este nevăzutul suprasensibil ori extrasenzorial. Nu e nimic mistic în nevăzutul de care vorbesc și nimic mistagogic în felul în care îl invoc. Nevăzutul nu e o opțiune. Nevăzutul este aici, lângă noi, în noi, ca un dat inconturnabil al lumii și al naturii noastre. Suntem în el predați lui cu totul, așa cum suntem predați apei, când ne scufundăm, ori aerului, când ne regăsim respirația.

Singularitatea condiției noastre constă în faptul că partea nevăzută, în viața noastră, decide totul, în situația în care singurele dovezi ale nevăzutului de care depindem stau în văzutul după care fugim, ori de care fugim, ori pe care îl pierdem.“

„La început, esența umanității europene a fost a unui om care se refugia dintr-un dezastru: gestul fondator consta în faptul că, în Eneida, eroul nu a părăsit Troia distrusă de flăcări singur, ci împreună cu esența trecutului său. Enea îl ducea în spinare pe bătrânul său tată, Anchise, care, la rândul lui, purta cu el larii și penații strămoșilor.

Această imagine a fost cifrul simbolic al Romei și, ori de câte ori s-a reinventat, a fost și cifrul simbolic al Europei.“ – Horia-Roman Patapievici

  Citește câteva pagini

http://www.humanitas.ro

Horia-Roman Patapievici: lectură „Partea nevazută decide totul” (2015.04.21, Hum. Cișmigiu)

Recomandări editoriale

Recomandări editoriale (1) – Bertalan A Kirner, Viața misionarului Mihály Kornya

Recomandări editoriale (2) – David Preistland, Steagul roșu. O istorie a comunismului

Recomandări editoriale (3) – Ian M. Randall, Communities of Conviction: Baptist Beginnings in Europe

Recomandări editoriale (4) – Grigore Gafencu, Jurnal

Recomandări editoriale (5) – Rob Riemen, Nobleţea spiritului – Un ideal uitat

Recomandări editoriale (6) – Pr. Daniel Benga, Metodologia cercetării științifice în teologia istorică

Recomandări editoriale (7) Jean Sévillia, Incorectitudinea istorică

Recomandări editoriale (7) Jean Sévillia, Incorectitudinea istorică


  1. Dacă vreți să știți cum stăm cu corectitudinea istorică vă recomand să citiți Incorectitudinea istorică, scrisă de Jean Sévillia, lucrare tradusă și în limba română la Editura Humanitas, București, 2012, 345 pagini.  Incorectitudinea istorică este o carte interesantă care își propune să demitizeze istoria, să prezinte lucrurile așa cum s-au întâmplat și nu așa cum credem noi că s-au întâmplat. Acesta este unul din motivele pentru care o recomand tuturor celor interesați de istorie, dar și celor care își dau seama că istoria nu este întotdeauna corectă. Am remarcat faptul că autorul are o poziție pro Biserica (referire în principal la Biserica Catolică), deci pro creștină, iar acest lucru se întâmplă într-un context în care este la modă, chiar recomandat, să ataci Biserica, să ataci creștinismul și să acorzi raționalismului, „libertății individuale” un loc proeminent.

În privința surselor am observat că acestea sunt consistente, recente, dar exclusiv în limba franceză, deci mai greu de verificat de către un necunoscător al limbii franceze, sau de o persoană care nu are acces la lucrările citate. Ca și istoric recomand ca informațiile din această carte să fie pe cât posibil verificate și cu alte surse.

Din ceea ce am citit până acum îmi dau seama de faptul că acestă lucrare este structurată pe mai multe subiecte/teme:

1. Isus cel din istorie și Cristos cel din credință. Este de fapt o discuție care atestă istoricitatea lui Isus având ca bază de  pornire cartea Codul lui Davinci, care este o ficțiune cu pretenție de realitate.

2. Ce le datorează Occidentul medieval arabilor, ce nu le datorează. Această parte tratează, abordează rolul arabilor și a civilizației islamice medievale în transmiterea culturii grecești și romane către Occidentul European pe parcursul Evului Mediu.

3. Galileo Galilei, Biserica și știința dorește să-l prezinte pe Galilei în contextul epocii și să arate că Biserica Catolică nu a fost împotriva lui și chiar Papa Urban VIII i-a luat apărarea și l-a scăpat de condamnarea la moarte permițându-i chiar continuarea activității științifice. Apare aici și informația că expresia Eppur si mouve (Și totuși se mișcă) nu aparține lui Galileo Galilei, ci este apocrifă fiind „născocită în 1757, la mai mult de un secol de la moartea astronomului, de către un pamfletar italian instalat la Londra, Giuseppe Baretti, care scrria pentru niște cititori englezi cărora le măgulea antipapismul.” (p.68) Wikipedia.org menționează că această expresie aparține lui Galilei, iar ca sursă este dat un tablou descoperit în 1911 și datat aproximativ 1643 or 1645. Cu toate acestea se menționează că ea este menționată pentru prima data în scris de către Giuseppe Baretti.

4. Colonizarea: este Franța vinovată?

5. Nu mai înțelegem Marele Război

6. Al doilea Război Mondial prin prisma Soluției Finale

7. Vaticanul împotriva lui Hitler

8. Creștinii și evreii de-a lungul istoriei

9. Identitate națională, identități franceze

10. Franța și Islamul: o lungă confruntare

Jean Sévillia, autorul faimosului eseu Corectitudinea istorică, revine acum cu pandantul acestuia, Incorectitudinea istorică. Sumarul cărții, la fel de bogat şi de incitant, include de data aceasta şi probleme controversate, prejudecați ideologice, tabuuri şi mistificări legate de istoria mare, a lumii: De ce oamenii au simțit uneori nevoia să fabrice un nou Isus, după gustul epocii? Care a fost cu adevărat contribuția arabilor în transmiterea cunoștințelor antice în Evul Mediu? Biserica a fost un obstacol în calea științei? Cine a profitat de pe urma colonizării? Cele două războaie mondiale au fost purtate în numele drepturilor omului? Într-un stil ferm, dar echilibrat şi dezinvolt, consacrat deja prin succesul cărților sale, Jean Sévillia construiește, pe baza unei documentări riguroase şi bogate, un traseu sigur pentru ieșirea din păienjenișul de piste false ale interpretării istoriei.

Coperta 4

„«Îmi urăsc istoria», pare să spună societatea noastră; însă această istorie este a noastră, şi nu putem trăi urându-ne. Dacă manipularea istoriei a existat întotdeauna, fenomenul a căpătat o întorsătură acută şi deosebită în cursul ultimelor decenii. Nu numai că figurile eroice şi momentele de glorie celebrate cândva au fost îngropate, dar privirea contemporană se focalizează asupra anumitor episoade. […] De ce atâta ură? De ce această ură de sine?“ (Jean Sévillia)

  Citeşte câteva pagini

http://www.humanitas.ro/humanitas/incorectitudinea-istorică

Incorectitudinea istorică este, pentru Jean Sévillia, o atitudine asumată de luptă împotriva unei corectitudini (istorice, politice, sociale) prost înțelese, prin care unii specialiști sau diletanți manipulează din ce în ce mai puternic în zilele noastre opinia publică pentru a orienta conform unor interese inaccesibile omului de rând. O carte – manifest pentru uzul celor care se simt exasperați de prea numeroasele discursuri mistificatoare ale începutului de secol XXI.

Interior coperta 3.

Am găsit și un articol din anul 2013 realizat de Dan Stanca în care acesta vorbește despre Jean Sévillia și cărțile sale traduse în limba română.

Jean Sevilla este un istoric francez de 60 de ani care prin tot ce a scris a șocat opinia publică europeană. Cărțile sale au apărut şi în românește şi s-au bucurat de aceeaşi audiență. Fiindcă lumea s-a săturat de clișee și de ideologizări ale momentului, o privire lucidă ca a autorului citat este mai mult decât necesară. „Incorectitudinea istorică“ este ultima sa carte tipărită de curând de Humanitas, care deja are parte de o receptare importantă. (…)

El nu admite să i se bage ceva omului pe gât şi să-l înghită ca atare fără să protesteze. Francezii, ca şi românii, deşi ei nu au avut parte de comunism, au fost siliţi să admită multe adevăruri „prefabricate“ cărora li s-au închinat precum unor falşi idoli, cum denunţa odinioară Francis Bacon. Şi această nouă lucrare a sa, după „Corectitudinea istorică“, „Corectitudinea morală“ şi „Terorismul intelectual“, se impune prin aceeaşi sinceritate bulversantă. Bunăoară, el se referă la falsa opinie potrivit căreia francezii au fost nişte colonizatori criminali. Dimpotrivă, colonizarea, în ciuda unor aspecte dure şi într-un fel explicabile, a reprezentat un fenomen civilizatoriu şi de fertilă comunicare între culturi diferite. Europenii nu au fost neapărat nişte acaparatori şi nici africanii sau asiaticii nişte inocenţi. A avut de fapt loc un proces de metisaj din care a luat naştere o altă populaţie, cu alte vederi decât până atunci. De asemenea, combatanţii din Primul Război Mondial nu trebuie priviţi ca simplă carne de tun pe care conducătorii de atunci au aruncat-o în luptă în scopuri imperialiste, cum ar spune marxistul. Într-un climat pacifist ca cel din prezent, ce s-a întâmplat este o oroare. Atunci însă, popoarele erau mult mai belicoase decât acum şi dorinţa de război era deplin autentică. Soldatul francez nu a plecat pe front „târât“ de mai-marii săi, ci convins că face bine. Un alt capitol al cărţii se referă la „mitul“ lui Galilei, la faptul că oamenii, în marea lor majoritate, văd în savantul din secolul XVII exact ceea ce nu este. Galilei nu a fost o victimă a bisericii precum Giordano Bruno. Şi nici Biserica Romano-Catolică nu a manifestat de la început tendinţe de frânare a cunoaşterii ştiinţifice. Adevărul este că Vaticanul nu i-a reproşat savantului viziunea heliocentrică, ci faptul că în sprijinul concepţiei sale nu putea să aducă dovezi. După cum şi Copernic la vremea lui, om de altminteri foarte cucernic, nu putea să dovedească ce gândea. Mai mult de atât. Oamenii de atunci, nu doar Biserica, erau atât de convinşi de poziţia centrală a Pământului în univers, încât orice le zdruncina o asemenea convingere era suspect de o gândire nesănătoasă. Jean Sevilla luptă împotriva clişeelor şi vrea să redea istoriei faţa ei adevărată. Viciem istoria fiindcă îi gândim epocile prin mentalitatea de acum şi nu ne putem pune în poziţia oamenilor şi a instituţiilor de atunci. Din cauza aceasta, istoricii falşi sunt aceia care în loc să respecte adevărul fac ideologie. Incorectitudinea istorică este o capcană în care cad cei mai mulţi, închipuindu-şi că singurul adevăr este acela care aparţine timpului lor.

See more at: http://ziarullumina.ro/incorectitudinea-istorica

Cartea poate fi cumpărată de pe:

 Libris.ro la prețul de  37.05  Lei

Libhumanitas.ro la prețul de 39 lei.

Apariții editoriale (19) Gabriel Liiceanu, Dragul meu turnător


Gabriel Liiceanu, Dragul meu turnător

Povestea fascinanta a dosarului de urmărire informativa de securitate al lui Gabriel Liiceanu și a întâlnirii fata în fata cu principalului turnător din acesta. O cartea despre paranoia regimului comunist și despre adaptarea turnătorilor la capitalismul de după.

În ziua aceea telefonul a sunat lung la secretariatul editurii. Secretara, care tocmai umplea doua cești de cafea din cafetiera pusa pe pervazul ferestrei cu priveliște spre soclul unde fusese cândva statuia lui Lenin, a trebuit sa traverseze camera sa ocolească biroul.

 – Humanitas! a raspuns, multumita ca aiunsese la telefon la timp.

Un domn, actionar la „S.C. Humanitas S.A.”, voia sa-si vanda. actiunile. Cum trebuia sa procedeze? Secretara mi-a transmis după o vreme mesajul.

Telefonul primit la editura m-a trezit dintr-o torpoare în care ma complăceam de câțiva ani buni. Mai precis, din 2006, de când avusesem prima oara în fata propriul meu „dosar de urmărire informativa”, deschis în 1971 și depozitat vreme de peste trei decenii în Arhivele Securității. Si atunci aflasem. Dumnezeule! mi-am zis. Au trecut peste doua decenii de când cel mai activ, după cum rezulta din Dosar, dintre turnătorii mei din anii 70 devenise, în 1991, acționar la Humanitas. La societatea comerciala care luase naștere la inițiativa mea! Cum se ajunsese aici?

 „Mie mi se pare ca nimeni dintre cei care s-au întâlnit cu imaginea lor pusa pe masa de disecție a Securității n-ar trebui sa tacă. Fiecare bucățică din această experiență satanică, oricât de mărunta ar fi ea, ar trebui adusă în conștiința celorlalți, împreună cu cei care, pierzându-și calitatea de «seamăn», au făcut-o cu putință.“ – Gabriel LIICEANU

Click AICI pentru a citi mai multe pagini din carte

Arthur Koestler – Credința nu se dobândește prin rațiune


Credința nu se dobândește prin rațiune. Nu (…) intri într-o biserică pentru că ai fost convins prin puterea logicii. Rațiunea poate susține un act de credință – dar numai odată ce actul a fost înfăptuit și asumat. Persuasiunea poate juca un rol important în convertirea unei persoane, dar aceasta are doar rolul de a desăvârși conștientizarea unui proces împlinit în acele sfere ale ființei  unde persuasiunea nu poate avea acces. Credința nu este dobândită; ea crește ca un copac. 

Arthur Koestler

în

Richard Crosssman (editor), Zeul care a dat greș, Editura Humanitas, București, 2012, p. 61

Apariții editoriale (5) – Richard Crosssman (editor), The God that Failed (Zeul care a dat greș).


Din cadrul unui articol semnat de Vladimir Tismăneanu am aflat că a apărut la  Editura Humanitas, în colecția “Zeitgeist”, traducerea volumului “The God that Failed” (“Zeul care a dat gres”).

„O carte într-adevăr esențială în care poate fi citit unul din marile eseuri ale lui Arthur Koestler. Tot acolo, textul lui Ignazio Silone care îl citează pe Palmiro Togliatti: “Lupta finală se va da între comuniști și ex-comuniști”.  Cartea tratează problematica adeziunilor frenetice la religia politica comunistă.”

 Vladimir Tismăneanu consideră că tema cărții este una de mare actualitate care „merită discutată cu acuratețe și fără prejudecăți.”

Richard Crossman, Zeul care a dat gres

„O carte esenţială pentru înţelegerea fenomenologiei deşteptării din somnul dogmatic, din mirajul utopiei, din vraja religiei politice marxiste. De la Arthur Koestler şi Ignazio Silone la Richard Wright şi André Gide, autorii acestei cărţi decisive îşi privesc necruţător trecutul şi se întreabă: «Cum şi de ce am putut crede?» Dar mai ales este vorba de mecanismele trezirii, de agoniile rupturii cu un cosmos al certitudinilor în favoarea unei lumi a interogaţiilor libere. De fiecare dată cand predau ascensiunea şi căderea comunismului în veacul lagărelor de concentrare şi al ideologiilor pretins redemptive, această carte, o veritabilă gramatică a apostaziei, este bibliografie obligatorie.” (Vladimir TISMĂNEANU)

http://www.humanitas.ro

  Citeşte câteva pagini

Apariții editoriale (2) – Andrei Pippidi, „Case şi oameni din Bucureşti”, Humanitas, 2012


Luni, 3 septembrie, ora 19, la Librăria Café Kretzulescu, Calea Victoriei nr. 45 va avea loc lansarea cărţii în două volume „Case şi oameni din Bucureşti”, volumul I si vol II de Andrei Pippidi. La eveniment sunt invitaţi: arh. Nicolae Lascu şi arh. Şerban Sturdza.

Iată și o prezentare a cărții preluată de pe site-ul Editurii Humanitas prin intermediul lui Cosmin Budeancă care a semnalat acest eveniment cultural.

„De vreo zece ani, tot mai multe faţade ale unor clădiri din secolul al XIX-lea încep să se oglindească în pereţii de sticlă ai unor turnuri ridicate împotriva oricăror principii de urbanism şi, mai ales, împotriva istoriei unui oraş şi aşa desfigurat de demolările din anii ’80. Suntem atacaţi de o specie nouă de prădători: speculanţii imobiliari, câştigătorii pe termen scurt din sluţirea oraşului. Rapacitatea lor nu se împiedică decât de protestele celor care cunosc în amănunt povestea caselor, străzilor şi oamenilor din Bucureşti. Andrei Pippidi este unul dintre puţinii bucureşteni care au protestat demonstrând că valoarea educativă a unei case vechi este infinit mai mare decât valoarea investiţiei în „buildingul” care îi va lua locul. Articolele din Dilema veche, reunite în această carte, sunt ultima şansă de a opri dezastrul şi de a-i împiedica pe bucureşteni să-şi piardă clădirile şi, odată cu ele, istoria.”

Din câte se observă pe copertă este vorba de un volum care reunește partea I și a II – a publicate separat de autor tot la Editura Humanitas.

Volumul I

Volumul II

Istoriile mele. Eugen Stancu în dialog cu Lucian Boia


Lucian Boia are reputaţia unui istoric în răspăr cu ideile de-a gata, pe care i-au creat-o zecile de volume cu o tematică luxuriantă, de la mişcarea naţională românească, până la imaginarul climatic. Dar chiar şi cu această reputaţie, Lucian Boia şi-a păstrat privilegiul de a nu se transforma într-un autor-vedetă, ci de a da întâietate absolută cărţilor sale. I-a fost dat lui Eugen Stancu, un tânăr coleg de breaslă, să pătrundă în cabinetul istoricului, ticsit de ediţii vechi, dicţionare, tablouri şi obiecte de artă, şi să pună întrebări despre predestinare, familie, formare şi împlinire profesională. A obţinut răspunsuri surprinzătoare, bogate în idei şi în detalii, din care nu se poate construi o singură istorie definitivă, istoria carierei lui Lucian Boia, ci un mănunchi de istorii, totdeauna polimorfe şi deschise, istoriile lui Lucian Boia.

Eugen Stancu este născut înTurnu Măgurele la 6 iulie 1978, este doctor în istorie. A studiat la Universitatea din Bucureşti, la Central European University din Budapesta și la Lincoln College, Oxford.
Volumul a apărut la Editura Humanitas şi va fi lansat la Bookfest duminică, 3 iunie, ora 13.00
    Informaţii preluate de pe site-ul Editurii Humanitas, unde pot fi citite şi câteva pagini din carte.

„Ferigi și elefanții” − acum și pe site-ul Humanitas


 

http://vaisamar.wordpress.com

Lansare de carte: Capcanele istoriei. Elita intelectuală românească între 1930 şi 1950 de Lucian Boia


http://www.humanitas.ro via http://cosmin-budeanca.blogspot.com

De mai bine de douăzeci de ani, istorici de toate vârstele şi coloraturile sunt dominaţi de obsesia comportamentului public al intelectualilor români în secolul XX. S-a scris mult, mai ales de la înălţimea prezidiului unui complet de judecată morală, adesea fără a se putea administra toate probele unui dosar încâlcit, dar şi fără înţelegerea deplină a naturii umane. Dacă nu sunt consideraţi de-a dreptul factori cauzali în istorie, intelectualii sunt cel puţin datori cu atitudini exemplare. Însă atunci când, între 1930 şi 1950, membrii elitei intelectuale, odată cu societatea, trec prin mai multe schimbări de regim, adevărata miză a discuţiei este omenescul, cu toate nuanţele sale. Era nevoie, după un lung şir de tentative intransigente, dar neizbutite, de judecata fină a unui istoric precum Lucian Boia care să pondereze şi iacobinismul, şi îngăduinţa faţă de cei care, în numai două decenii, din cauza amalgamului de idei abstracte şi de orgolii personale, cad în capcanele istoriei.

„Am zice că intelectualul, mai ales el, ar trebui să fie un om liber. Nu în­seamnă că şi este. E supus, ca oricine, conjuncturilor istorice şi presiunilor ideologice. Într-un fel sau altul, cariera lui e dependentă de Putere (cu atât mai mult într-un regim autoritar şi, fără doar şi poate, într-unul totali­tar). Nu puţini intelectuali au de altfel fascinaţia Puterii; se simt ei înşişi mai puternici, adăpostiţi la umbra ei. În tot cazul, intelectualul are o abilitate: aceea de a găsi de fiecare dată argumente potrivite pentru a justifica şi a se justifica. Mai ales atunci când i se pare că istoria şi-a dat verdictul. Pentru intelectual, glasul istoriei este irezistibil.“ (Lucian BOIA)

http://www.humanitas.ro/humanitas/capcanele-istoriei

Lucian Boia

LUCIAN BOIA, născut în Bucureşti la 1 februarie 1944, este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Opera sa, întinsă şi variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România şi în Franţa, precum şi traduceri în engleză, germană şi în alte limbi. Preocupat îndeosebi de istoria ideilor şi a imaginarului, s-a remarcat atât prin lucrări teoretice privitoare la istorie (Jocul cu trecutul. Istoria între adevăr şi ficţiune) şi la imaginar (Pentru o istorie a imaginarului), cât şi prin investigarea consecventă a unei largi game de mitologii (de la viaţa extraterestră şi sfârşitul lumii până la comunism, naţionalism şi democraţie). A adus, de asemenea, noi interpretări privitoare la istoria Occidentului şi la istoria Franţei. În 1997, lucrarea sa Istorie şi mit în conştiinţa românească a stârnit senzaţie şi a rămas de atunci un punct de reper în redefinirea istoriei naţionale.

http://www.humanitas.ro/lucian-boia

Canonul libertatii: “Religiile politice” de Eric Voegelin


Am mai scris pe acest blog despre religiile politice și în particular despre faptul că una dintre aceste religii este comunismul. Anunț acum, preluând informația de pe blogul lui Vladimir Tismăneanu, apariția în limba română a cărții lui Eric Voegelin, Religiile politice, Editura Humanitas, București 2010.

„Originală, profundă, menită să dăinuie, opera lui Eric Voegelin stă mărturie pentru efortul de a afla resursele ultime ale diverselor forme de misticism politic. Alături de Raymond Aron, Voegelin a demistificat religiile politice moderne, calificându-le drept încercări de a imanentiza eshatonul, deci de a şterge distincţia dintre ceea ce ţine de regatul imanent şi ceea ce defineşte imperiul transcendent. Oricine vrea să înţeleagă gramatica ezoterică a comunismului şi pe cea a fascismului şi substratul lor gnostic trebuie să citească lucrările lui Voegelin.“ (Vladimir TISMĂNEANU)

„Există epoci care interpelează stabilitatea conceptelor filozofice şi filozofi care depăşesc percepţia comună despre istorie şi timp. Eric Voegelin face parte din ultima categorie de gânditori, profund marcaţi de hecatombele secolului XX. Căutând să înţeleagă fascinaţia populară pentru extremism, el se îndreaptă spre rădăcinile nevăzute ale ororilor naziste şi comuniste. Făcând pentru prima oară cunoştinţă cu publicul român, Religiile politice de Eric Voegelin arată echilibrele fragile ale modernităţii europene. Pentru a neutraliza patologiile utopiei totalitare, e nevoie ca simţul etic al indignării şi precizia analizei conceptuale să întâlnească o sensibilitate teologică. Opunând lumina spirituală oricărei bezne colectiviste, Eric Voegelin ne vorbeşte ca martor curajos, erudit comentator şi îndrăzneaţă călăuză.“ (Mihail NEAMŢU)

Sursa: Canonul libertatii: “Religiile politice” de Eric Voegelin from Memorie, libertate, moderaţie by Tismaneanu

Eric Voegelin

ERIC VOEGELIN (1901-1985) este unul dintre filozofii importanţi ai secolului XX. S-a format şi afirmat în atmosfera intelectuală emulativă a Vienei interbelice şi, din cauza inaderenţei sale la nazism, a fost silit să emigreze, în 1938, în Statele Unite. Cauza a fost tocmai volumul Religiile politice, în care Voegelin dezvăluia asemănarea ideologiilor totalitare care seduceau Europa de dinainte de război cu religiile propriu-zise. În Statele Unite ale Americii, unde s-a stabilit după o scurtă şedere în Elveţia, a predat filozofie şi ştiinţe politice la mai multe universităţi, ocupând un post de profesor la Universitatea de Stat din Louisiana. În 1958, a fost invitat în Germania, pentru a preda ştiinţele politice la Universitatea Ludwig-Maximilian din München. A revenit în Statele Unite ale Americii pentru a se alătura corpului academic şi ştiinţific de la Institutul Hoover al Universităţii Stanford. Voegelin şi-a dedicat viaţa studierii fenomenelor prin care se extinde violenţa politică şi a consecinţelor pe care le au ideologiile totalitare, lăsând în urmă o operă pe cât de vastă, pe atât de cuprinzătoare din punct de vedere tematic şi intelectual – ştiinţe politice, filozofie politică, filozofia istoriei, din care trebuie menţionate volumele The New Science of Politics (1952), Wissenschaft, Politik und Gnosis (1959), Anamnesis. Zur Theorie der Geschichte und Politik (1966) şi monumentala serie Order and History (1957-1987).

Sursa Humanitas.ro

 

%d blogeri au apreciat asta: