Nicolae Moldoveanu – Dor și gând (mărturie)
Nicolae Moldoveanu (n. 3 februarie 1922 în comuna Movileni, județul Tecuci, – d. 12 iulie 2007 – Sibiu) a fost un compozitor, poet și scriitor creștin român.
Viata și lucrarea lui s-au defășurat, în cea mai mare parte, în perioada dictaturii comuniste din România, perioadă ostilă manifestărilor artistice cu caracter creștin. În 1959 a fost închis și condamnat la 12 ani de muncă silnică, confiscarea averii și 10 ani degradare civică pentru „compunerea de cântări religioase și propagandă religioasă”.
A compus peste 8000 imnuri și cântări duhovnicești, incluse într-o măsură semnificativă în repertoriile și cărțile de imnuri ale majorității bisericilor evanghelice din România, precum și ale mișcării Oastea Domnului.
Este dificilă încadrarea sa într-o denominațiune creștină, întrucât omul Nicoale Moldoveanu s-a dovedit frate nedisimulat al tuturor creștinilor.
Crescut în Biserica Ortodoxă, format în iureșul mișcării Oastea Domnului, mai apoi prieten al oricărui creștin, Nicolae Moldoveanu și-a deschis casa ca loc de adunare pentru frați din toate confesiunile creștine. După ieșirea din Oastea Domnului, nu a mai fost înscris în nicio mișcare sau cult religios. Alături de bogata moștenire de cântări, asupra căreia n-a lăsat nici un drept scris, a scris comentarii la Noul Testament și la o parte din Vechiul Testament. Întreaga viață a cântat și a proclamat Harul fără plată al lui Dumnezeu.
Partajează asta:
Ție- Ți cânt Dumnezeul meu – Nicolae Moldoveanu, Richard Wurmbrand (1990)
Revedere între Richard Wurmbrand și Nicolae Moldoveanu după 25 de ani. Cei doi au fost colegi de celulă, ambii arestați și condamnați pe motive religioase.
La întâlnirea de pe aeroportul Otopeni din București din anul 1990, deduc că evenimentul a fost prilejuit de venirea în țară a pastorului Richard Wurmbrand, au participat:
Nicolae și Lena Moldoveanu
Richard și Sabina Wurmbrand
Constantin și Maricica Tudose
Partajează asta:
Simpozion omagial – Traian Dorz 100 ani, Cluj-Napoca, 12 septembrie 2013
Personalitățile al căror impact cultural și comunitar au influenţat numeroase vieţi merită întotdeauna celebrate. Alături de istorici, teologi, critici literari, regizori și numeroși colaboratori apropiați ai lui Traian Dorz, acest simpozion își propune evocarea empatică a unei figuri creatoare, a cărei jertfă existenţială face cât o operă. Evenimentul va cuprinde două sesiuni de comunicări, o masă rotundă cu titlul Traian Dorz – între biografie și mitologie, lansarea antologiei de autor Emaus, proiecția filmului documentar Traian Dorz – un poet creștin (regia: Lucia Hossu Longin).
Partajează asta:
Wurmbrand despre Nicolae Moldoveanu
În cartea De la suferință la biruință apărută în limba română la Editura Stephanus în anul 1994(varianta pe care am citit-o), Wurmbrand rememorează o serie de întâmplări și fapte din perioada anilor petrecuți în România înainte de exilarea sa forțată petrecută în decembrie 1965. În acest context prezintă publicului românesc o serie de personalități ale vieții de credință de toate confesiunile care au rămas statornici pe cale chiar și atunci când au avut parte de anchete, arestări, bătăi și alte modalități de tortură cu scopul de a-i denunța pe cei aflați în libertate și pentru a se dezice de credința lor. Vom începe cu Nicolae Moldoveanu.
Din 1938 a făcut parte din Oastea Domnului (care a fost desființată de Biserica Ortodoxă în 1948).
Deoarece mișcarea și-a continuat activitatea, Nicolae Moldoveanu a fost arestat în 1959 și condamnat la 12 ani de închisoare, din care a executat 5 ani.
Compozitor a cca. 7.000 de cântece religioase, pe versuri de Traian Dorz, Costache Ioanid, Ion Marini, Nicolae Moldoveanu.Sursa: Lucrători români.ro
Față de fostul lui coleg de celulă din închisoarea Gherla, Richard Wurmbrand are următoarele cuvinte de apreciere:
Prima persoană, pe care am văzut-o, [la revenirea în România în anul 1990] a fost colegul meu de celulă Nicolae Moldoveanu, din Oastea Domnului, asemănătoare cu ,,Armata Mântuirii” în Apus, dar fără uniforme și fanfare. Fusesem împreună în închisoarea Gherla. Regimul era foarte aspru. Din când în când, gardienii strigau: Toată lumea culcat! Era iarnă. Nu aveam flanele, ce să mai vorbim de paltoane. Pe jos era beton rece, nu erau nici măcar paie, pentru căldură, prizonierii înjurau brutalitatea gardienilor. Moldoveanu nu proceda la fel. El credea că a lăuda pe Dumnezeu este mai bine decât să înjuri pe comuniști. Cu un zâmbet minunat pe buzele sale, el spunea: Să nu uităm unde ne aflăm. Hai să-ți cânt cântecul pe care tocmai l-am compus cât am stat culcat la pământ. Era un imn plin de bucurie, nădejde și laudă, care se cântă în numeroase țări.
Richard Wurmbrand, De la suferință la biruință, Editura Stephanus, București, 1994, p.15
Istorie Evanghelica 