După 40 de ani de comunism, românii și-au luat „porția de libertate” în decembrie 1989.
În toamna acestui an, în calitate de istoric și cercetător, voi participa la o conferință internațională cu o comunicare despre implicarea baptiștilor din România, dar și a celorlalți credincioși evanghelici în evenimentele revoluționare din decembrie 1989, care au avut ca și consecință prăbușirea comunismului.
Dată fiind tema particulară, lansez un apel prin care îi rog pe cititori să-mi semnaleze sau să-mi transmită mărturii, articole, cărți sau orice alt tip de sursă despre implicarea evanghelicilor din România în revoluția din decembrie 1989.
De asemenea, dacă sunt persoane care au participat la evenimentele amintite și vor să-mi spună mărturia dumnealor îi rog să lase un comentariu sau să mă contacteze.
Precizez faptul că sunt istoric și am publicat mai multe cărți și studii despre istoria evanghelicilor din România, iar informațiile le voi folosi în scop științific cu menționarea surselor. Scopul acestui demers este acela de a prezenta rolul credinței și a credincioșilor în prăbușirea comunismului din România.
Cărți publicate:
Marius Silveșan, Istoria unui secol de educație teologică baptistă în România : de la Școala de Misiune la Institutul Teologic Baptist din București (1921-2021), Editura Carmel Print, Arad, 2021. (312 p). (ISBN -978-006-9631-11-9).
Marius Silveșan, Bisericile Creștine Baptiste din România: între persecuție, acomodare și rezistență (1948-1965), Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2012, (410 p). (ISBN 978-606-537-145-3).
Marius Silveșan; Vasile Bel, Rolul lui James Henry Rushbrooke în obținerea libertății religioase pentru baptiștii din România între anii 1907-1947, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2017. (281 p). (ISBN 978-973-53-2138-3)
Marius Silveșan; Bogdan Emanuel Răduț, Cultele neoprotestante și drepturile omului: un strigăt la Radio Europa Liberă (aprilie 1977), Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2014, (136 p). (ISBN 978-973-53-1177-3).
Ioan Bunaciu, Marius Silveșan, Pelerin spre patria cerească, , f. edit., București, 2013, (184 p).
Cu prețuire, Marius Silveșan
Tel. 0724915782
E-mail: marius.silvesan@yahoo.com












A republicat asta pe RomaniaEv.
ApreciazăApreciază
Exclenta initiativa. Domnul sa va ajute!
ApreciazăApreciază
Multumesc!
ApreciazăApreciază
Am sa incerc sa obtin o poza (proba) a unui aspect concret al participarii baptistilor din Arad. Din pacate, putini ne gindeam in acele momente la istorie si la a o documenta
ApreciazăApreciază
De la Timsioara s-a scris mult. Sper sa vi se confirme faptul ca tineri baptisti au colindat la casa lui Tokes prin 15-16 decembrie . Stiti desigur ca enoriasii sai au blocat evacuarea fortata a pastorului. La veghea permanenta a acestora, s-au adaugat si tinerii care au colindat. Nevasta-mea a fost printre ei. Dupa ce-a plecat ea, a venit politia si a inceput sa traga. Sunt convins ca exista timisoreni care va pot oferi mai mutle detalii.
ApreciazăApreciază
Da, mulțumesc! Aștept detalii de la cei implicați
ApreciazăApreciază
Sper daca veti scrie sa clarificati si un detaliu ce-a generat acuzatii la Timisoara; dupa mine nejustificate, cel putin exagerate. Exista inca tensuni si acuzatii pe aceasta tema; eu cred ca adevarul simplu ne poate elibera si in acest caz. In Dec 15-17, au fost multe coruri si multi pastori la serbarile inaugurarii bisericii Baptiste numarul 1. Cu aceasta ocazie atit Paul Negrut cit mai ales Petre Dugulescu au sfatuit tinerii sa nu se alature vandalizarilor din oras. Desi e dovedit ca Dugulescu s-a alaturat apoi revolutionarilor, el este acuzat pt acest apel initial; acuzatiile sunt nedrepte, cel putin exaggerate, dupa mine. In confuzia intiala, circulau zvonuri contradictorii: se auzise ca s-au distrus doar cartile lui Ceausescu intr-un gest politic dar si ca s-a furat din magazine. De spart magazine, s-au spart si e posibil sa fi fost provocatori ca si zvonuri ale Securitatii. Pe fondul acestora, Dugulescu nu putea face altceva decit sa-si protejeze biserica, tinerii si pe el insusi. In plus, evanghelicii erau adeptii protestului pasnic, ei nu agreau cu spargerea magazinelor. Au fost si alti evanghelici care la inceput au fost ezitanti. In plus, inaugurarea a creat tesiune intre biserica si comunstii locali, Dugulescu fiind obligat sa amine deschiderea bisericii pt a nu se suprapune peste congresul partidului.
ApreciazăApreciază
[…] Evanghelicii din România și revoluția din decembrie 1989 […]
ApreciazăApreciază
Sper daca veti scrie sa clarificati si un detaliu ce-a generat acuzatii la Timisoara; dupa mine nejustificate, cel putin exagerate. Exista inca tensuni si acuzatii pe aceasta tema; eu cred ca adevarul simplu ne poate elibera si in acest caz. In Dec 15-17, au fost multe coruri si multi pastori la serbarile inaugurarii bisericii Baptiste numarul 1. Cu aceasta ocazie atit Paul Negrut cit mai ales Petre Dugulescu au sfatuit tinerii sa nu se alature vandalizarilor din oras. Desi e dovedit ca Dugulescu s-a alaturat apoi revolutionarilor, el este acuzat pt acest apel initial; acuzatiile sunt nedrepte, cel putin exaggerate, dupa mine. In confuzia initiala, circulau zvonuri contradictorii: se auzise ca s-au distrus doar cartile lui Ceausescu intr-un gest politic dar si ca s-a furat din magazine. De spart magazine, s-au spart si e posibil sa fi fost provocatori ca si zvonuri ale Securitatii. Pe fondul acestora, Dugulescu nu putea face altceva decit sa-si protejeze biserica, tinerii si pe el insusi. In plus, evanghelicii erau adeptii protestului pasnic, ei nu agreau cu spargerea magazinelor. Au fost si alti evanghelici care la inceput au fost ezitanti. In plus, inaugurarea a creat tesiune intre biserica si comunstii locali, Dugulescu fiind obligat sa amine deschiderea bisericii pt a nu se suprapune peste congresul partidului.
ApreciazăApreciază