Maxima zilei – 24 noiembrie 2013

Un adevărat conducător trebuie să susțină valoarea și activitatea oamenilor fiindcă pe asta se bazează
Lucian Boia, Istoriile mele, p. 81
Condițiile și limitările istoricului

Ca istoric nu te poți ocupa de tote!
Eu (L.B.) încă aș putea să afirm că m-am ocupat de destule, dar nu poți să acoperi tot și să te intereseze toate în același timp și în aceiași măsură.
Istoriile mele. Eugen Stancu în dialog cu Lucian Boia, Editura Humanitas, București, 2012, p. 67
Am citit cartea cu ceva timp în urmă și mi-am făcut unele însemnări printre care și la pasajul de mai sus pe care l-am pus ca și maxima zilei în data de 23 noiembrie. Cei care nu au citit încă cartea sper ca prin intermediul acestui articol să fie motivați în această direcție.
În opinia mea ceea ce spune istoricul Lucian Boia este relevant pentru condiția unui om de cultură, cercetător, istoric fiindcă arată că suntem limitați. Chiar și cineva cu o capacitate și putere de munca precum a profesorului Lucian Boia, trebuie să recunoască că nu le poate acoperii pe toate. În dreptul meu observ că am câteva interese majore și că nu pot să le acopăr așa cum aș fi dorit, evident și datorită faptului că sunt din domenii diferite. Printre interesele mele actuale menționez: istoria, cu precădere regimul comunist din România, istoria comunităților religioase evanghelice și a relației lor cu statul (îndeosebi a bisericii baptiste); teologia; literatura.
Maxima zilei – 23 noiembrie 2013
Ca istoric nu te poți ocupa de tote!
Eu (L.B.) încă aș putea să afirm că m-am ocupat de destule, dar nu poți să acoperi tot și să te intereseze toate în același timp și în aceiași măsură.
Lucian Boia, p. 67
Teofil Stanciu despre „soarta” lui John F. Kenedy, Aldous Huxley și C.S. Lewis
În cadrul articolului Trei într-o … soartă, Teofil Stanciu prezintă în paralel viețile a trei personalități care au murit pe 22 noiembrie, respectiv JFK, Aldous Huxley și C.S. Lewis. Nu l-am citit pe Huxley, dar mi-a atras atenția menționarea faptului că lucrările lui duc mai departe ideile lui Orwell, sau altfel spus, aduc în contemporaneitate problematica regimurilor politice, a problemelor cu care se confruntă omul modern în societățile moderne. Preiau mai jos pasajul despre Aldous Huxley care mi-a atras atenția.
Despre Huxley se spune că a fost unul dintre părinții spirituali ai mișcărilor din anii ’60. Celebritatea i-a asigurat-o însă utopia neagră Minunata lume nouă și completarea survenită la vreo 30 și ceva de ani, scrisă sub formă de eseuri, Reîntoarcerea la minunata lume nouă, unde apar și niște sugestii de soluții.
Avea dreptate Huxley când spunea că el a văzut mai departe decât Orwell, care anticipase doar sistemele totalitare. Huxley a anticipat vremurile noastre și câteva dintre problemele ei fundamentale: uniformizarea, suprapopularea, controlul etc.
Articolul poate fi citit la adresa http://drezina.wordpress.com/2013/11/22/trei-intr-o-soarta/
Atunci când se referă la Orwell, Teofil are în vedere cartea 1984 în care Orwell descrie, după afirmația istoricului Lucian Boia (p.60), un sistem totalitar perfect, unul în care nu exista nicio breșă, nicio posibilitate de evadare.
Emma Repede, Vreau să învăț să leg o rană
Vezi și
The Messenger; Speranța și prietenii; Anca Rus; Emma și Cristi Repede
Maxima zilei – 22 noiembrie 2013
„If you cannot do great things, do small things in a great way”.
„Daca nu poti face lucruri mărețe, fă lucrurile mărunte într-o manieră măreață”.
(Napoleon Hill, 1883 – 1970)
Maximă preluată de la Adrian Sârbu
Secularizarea în timpul comunismului. Cazul României
În cadrul Conferinței internaționale CREDINȚA ÎN EPOCA SECULARIZĂRII voi prezenta comunicarea „Secularizarea în timpul comunismului. Cazul României”

Prin intermediul acestei comunicări voi face scurte referiri la sensul termenului secularizare și modul în care înțeleg să-l utilizez în cadrul comunicării mele, iar apoi mă voi referi la cazul României în perioada comunistă. Specific, după cum reiese și din rezumat, voi avea în vedere aspecte care țin de cadrul legislativ și modul în care acesta a fost un factor al secularizării.
Credința în Dumnezeu a fost și este un element important prin care un creștin primește sprijin și încurajare în vremuri de restriște, iar regimul comunist a urmărit distrugerea acestui pilon al societății. Pornind de la această realitate, în cadrul acestei comunicări ne vom referi specific la măsuri legislative luate de către regimul comunist din România (1948-1989), prin intermediul cărora rolul credinței în spațiul public a fost minimalizat. Pentru prezentareaacestora vom face referire la o legislație generală și la o legislație particulară. În cadrul acestei comunicări prin termenul de legislație generală înțelegem acea legislație care nu a avut o aplicabilitate specifică mediului religios, iar prin legislație particulară facem referire la una cu o aplicativitate specifică acestui mediu. Concret, în prima categorie ne vom referi la cele trei constituții ale regimului comunist din România (1948, 1952, 1965), legea educației,Codul Penal, pentru ca atunci când tratăm legislația din a doua categorie să avem în vedere Legea pentru regimul general al cultelor religioase, statutele cultelor religioase redactate de către acestea sub supravegherea și „îndrumarea”statului, legea de organizare și funcționare a Ministerului Cultelor, Decretul de organizare și funcționare al Departamentului Cultelor, dar și alte decizii nepublicate în Monitorul Oficial sau Buletinul Oficial. Ne referim aici la reglementarea serviciilor religioase din anul 1952, decizie care viza reducerea serviciului religios la cultele evanghelice sau neoprotestante (adventist, baptist, creștin după Evanghelie, penticostal), dar și la decizia privind arondarea bisericilor care impunea reguli stricte privind posibilitatea ca o biserică să mai poată funcționa. Spre deosebire de decizia privind reglementarea serviciilor religioase, decizia de arondare a afectat și alte biserici în afara celor evanghelice cunoscuteși sub denumirea de neoprotestante.Măsurile luate de stat în direcția secularizării nu au rămas fără efecte asupra credinței religioase, aceasta deși Biserica a acționat în vederea minimalizării acestora.
Conferința internațională Credința în epoca secularizării

După cum am anunțat AICI, în perioada 22-23 noiembrie 2013 se desfășoară la București Conferința internațională Credința în epoca secularizării.
În cadrul acestei conferințe voi prezenta comunicarea: „Secularizarea în perioada comunistă. Cazul României” Rezumatul comunicării este disponibil în partea de jos a acestui articol împreună cu programul complet al conferinței.
Reiau acum informațiile despre conferință așa cum au fost ele transmise în momentul lansării apelului la contribuții.
În perioada 22-23 noiembrie 2013, Facultatea de Teologie Romano-Catolică din cadrul Universității din București, în colaborare cu Council for Research in Values and Philosophy organizează conferința „Credința într-o epocă a secularizării“.
22-23 noiembrie 2013
Facultatea de Teologie Romano-Catolică, Universitatea din București
Tematică
Secularizarea este un fenomen spiritual, cultural și socio-politic complex, care se răspândește neîncetat în unele părți ale lumii prin intermediul mass-media și al globalizării. El implică un stil de viață și o mentalitate specifice acestuia, practic fără nicio referire la Transcendență. Pentru unii, secularizarea este sinonimă cu „moartea lui Dumnezeu“ prevestită de Nietzsche și alți gânditori contemporani. Pentru alții, secularismul este exilul credinței, o libertate radicalizată, în care adevărul devine relativ, iar bunăstarea materială este elogiată, în timp ce calitatea interacțiunii umane este neglijată, iar valorile umane fundamentale se degradează. Într-un context secularizat, Dumnezeu nu mai este menționat în discursul public al fostelor comunități creștine. Valorile moștenite din tradiția Bisericii nu mai sunt importante. Mulți creștini caută și improvizează noi modalități de a trăi, iar credința autentică nu mai este la îndemână. Unii se tem, alții chiar renunță la speranță. Totuși, unii privesc secularizarea ca provocare providențială ce trebuie gestionată cu optimism și curaj, căutând noi căi de actualizare a valorilor credinței și ale Scripturii.
Conferința de față își propune să examineze izvoarele secularizării: ideologiile politice ale ultimelor două secole, globalizarea, autosecularizarea Bisericii în urma Conciliului Vatican II, teologia eliberării, filosofia resentimentului etc.
De asemenea, se dorește explorarea unor direcții noi de conceptualizare a credinței, precum și de trăire a acesteia într-un context secularizat, astfel încât credința să poată înceta să se dilueze și mai mult, fiind, dimpotrivă, experimentată în mod autentic și integral.
Se primesc propuneri din partea cercetătorilor ce activează în domeniile de mai jos (care vor fi publicate într-un volum):
— metafizică și fenomenologia religiilor;
— teologie fundamentală și teologie antropologică;
— filosofia culturii și dialog intercultural;
— sociologie și istoria religiilor;
— teologie politică și dialog stat-Biserică;
— rolul și poziția credinței în regimurile politice recente.
Program conferință
Rezumat comunicare Marius Silveșan, Secularizarea în perioada comunistă. Cazul României
Rezumat (PDF)













