Noul Cod Civil prevede mai multe drepturi pentru clienţii băncilor
Executarea silită nu va mai fi la fel de uşoară, iar clienţii vor avea la dispoziţie 15 zile pentru plata datoriei, în cazul în care banca reziliază contractul.

Senatul a respins obligativitatea uniformei școlare
Senatul a respins ieri propunerea introducerii unei ținute standard pentru fiecare școală în parte. Inițiativa deputatului PDL Cezar Preda a primit un vot categoric, de 91 împotrivă și doar 6 pentru.

Detalii pe http://www.semneletimpului.ro/
Intr-o Europa laica, trebuie sa vedem Bisericile lucrand impreuna
Bisericile din Europa pot rezista în faţa secularizării şi pot face progrese în lucrarea misionară doar în cazul în care îşi pun la un loc resursele şi cooperează mai strâns, potrivit unuia dintre ecumeniştii de top.
„Nu trebuie să încercăm să facem planuri de trasare a unor obiective pe termen lung, ci doar să fim realişti şi să vedem ce trebuie făcut”, a declarat Viorel Ioniţă, secretar general interimar al Conferinţei Bisericilor Europene (CBE/CEC), informeaza Agentia de stiri Lacasuri Ortodoxe, conform materialelor primite de la mebri corespondenţi aflaţi în Varşovia, Polonia.
„Există însă un puternic sentiment că sunt şanse reale de eficienţă în cadrul misiunii şi de recâştigare a unei părţi din terenul pierdut de Biserici în Europa”.
Teologul român a rostit aceste cuvinte în urma unei consultări a Comisiei de Dialog a Bisericilor din cadrul CBE, la Budapesta, organizată în perioada 29-31 august 2011, care stabileste recomandări practice pentru lucrarea de misiune comună interconfesională creştină pe continent.
Într-un interviu acordat unor publicaţii occidentale, la începutul lunii septembrie, acesta a mai spus că misiunea Bisericii a însemnat întotdeauna o „preocupare cheie” a CBE, care grupează 120 de Biserici Ortodoxe, Protestante, Anglicane şi Catolice din Europa, alături de alte 40 de organizaţii.
El a adăugat că un grup de lucru instituit de către CBE în iulie 2009, în Lyon, a recomandat „un proces foarte complex de reflecţie” asupra priorităţilor misiunii în viitor.
„În timp ce unele ţări europene sunt post-moderniste şi post-creştine, alte societăţi nu sunt atât de secularizate iar unele pot fi definite ca fiind chiar post-secularizate”, a afirmat preotul ortodox în vârstă de 65 de ani. „Având în vedere aceste contexte diferite, am încercat să identificăm ce rol ar trebui să aibă CBE în domeniul misionarismului, şi să canalizăm acest lucru în dezbaterile viitoare ale Conferinţei, astfel încât sarcina misionarismului să fie una centrală”.
Rolul social şi cultural al Bisericilor şi Asociaţiilor religioase variază mult în cele 27 de ţări membre ale Uniunii Europene, care includ patru ţări în mod tradiţional ortodoxe şi şase protestante, 17 fiind predominant romano-catolice. Consiliul Europei cuprinde încă 20 de ţări, unele predominant musulmane, precum Azerbaidjanul, Bosnia-Herţegovina şi Turcia.
Citește continuarea pe http://stiri.lacasuriortodoxe.ro
SUA au criticat România pentru libertatea religioasă
Intoleranţa şi atacurile împotriva creştinilor din Europa sunt tot mai puternice şi ar putea să conducă la instabilitate socială în unele regiuni, au avertizat o serie de lideri creştini şi europeni care au participat la o conferinţă OSCE, la Roma. Totodată, SUA au criticat România pentru libertatea religioasă.

Tema conferinţei OSCE din Italia a fost „Prevenirea şi răspunsul la incidentele bazate pe ură şi infracţiunile comise împotriva creştinilor”. Participanţilor le-au fost prezentate rapoarte despre creşterea intoleranţei vizavi de creştinii europeni, incluzând informaţii despre atacarea unor biserici în Spania, Franţa şi Austria, informează Reuters.
Arhiepiscopul rus Hilarion a declarat că sunt persoane şi grupuri interesate de scoaterea semnelor şi simbolurilor civilizaţiei creştine în afara spaţiului public. El a declarat că persecuţiile împotriva creştinilor se datorează poziţiei lor cu privire la avort şi eutanasie.
„Rădăcina problemei stă în faptul că nu există o suficientă reflecţie profundă în legătură cu ce anume este libertatea religioasă. Aceasta nu este o libertate ca oricare alta”, ci „este baza tuturor libertăţilor”, a declarat Arhiepiscopul Dominique Mamberti, ministrul pentru Afaceri Externe al Vaticanului. Acesta a spus că libertatea religioasă „include, între altele, dreptul de a predica, educa, converti, de a contribui la discursul politic şi de a participa deplin la activităţile publice”.
Departamentul de Stat american a criticat România în legătură cu teme legate de libertatea religioasă, într-un raport publicat chiar înainte de semnarea Acordului pentru instalarea scutului antirachetă în ţara noastră.
Ambasadorul american la Bucureşti şi alţi oficiali din cadrul ambasadei şi-au exprimat în repetate rânduri „îngrijorarea în legătură cu ritmul lent de restituire a proprietăţilor bisericii, mai ales ale Bisericii Greco-Catolice”, conform raportului prezentat de Departamentul de Stat. Ambasada americană încurajează dialogul între bisericile Ortodoxă şi Greco-Catolică.
„Oficiali SUA au continuat să pledeze în cercurile guvernamentale pentru un tratament corect şi egal în ceea ce priveşte chestiunile legate de restituirea proprietăţilor şi pentru aplicarea unui tratament nediscriminatoriu tuturor grupurilor religioase”, se mai precizează în raport.
Secretarul de Stat american Hillary Clinton a lansat un apel către guvernele lumii, cerând autorităţilor guvernamentale să îşi asume apărarea libertăţii religioase şi „crearea unui climat de toleranţă”. Societăţile lumii sunt mai stabile atunci când libertatea religioasă este respectată, a subliniat Clinton. Ca exemplu pozitiv a fost prezentată Turcia, ţară care, în vara acestui an, a emis un decret care le oferă grupărilor non-musulmane posibilitatea să obţină înapoi bisericile şi sinagogile care le-au fost confiscate cu trei sferturi de secol în urmă, notează CNN.
Un accent special a fost aşezat asupra situaţiei din Egipt unde, anterior evenimentelor tensionate ale „primăverii arabe”, au avut loc confruntări violente între musulmani şi creştini, inclusiv o serie de atacuri împotriva creştinilor copţi.
Raportul Departamentului de Stat se referă doar la semestrul al II-lea din anul 2010. Începând cu anul 2012, raportul va acoperi anii calendaristici.
http://www.semneletimpului.ro/stiri/SUA-a-criticat-Romania-pentru-libertatea-religioasa-4194.html
Recomandările raportorului ONU pentru libertatea religiei sunt „neruşinate şi impertinente”, spun reprezentanţii Bisericii Ortodoxe din Moldova.
Mitropolia Moldovei a reacţionat foarte critic la declaraţiile raportului ONU pentru libertate religioasă, Heiner Bielefeld.
Acesta a constatat monopolul Bisericii Ortodoxe în detrimentul celorlalte culte religioase şi a menţionat conflictul între Constituţie, prin care Republica Moldova este declarată un stat laic, şi legea cultelor, care vorbeşte de spre rolul central al bisericii.
Raportorul a propus guvernului emiterea unei legi antidiscriminare care să îmbunătățească relațiile între ortodocși și protestanți, evrei sau musulmani.
În răspuns, Mitropolia Moldovei a declarat că nu este de competenţa unei persoane străine de Biserică să indice Bisericii şi poporului ce este bine şi ce este rău, informează Europa Liberă.
„Aşa-numitele recomandări privind excluderea din legislaţie a recunoaşterii de către stat a importanţei şi rolului primordial al religiei ortodoxe pot fi calificate drept neruşinate şi impertinente”, se arată într-o declaraţie de presă emisă de Mitropolie.
http://www.semneletimpului.ro/stirescurta/Mitropolia-Moldovei-critica-raportul-ONU-4191.html
Negoiu: 100 de ani de la primul botez, 11 septembrie 2011
Data de 11 septembrie pare o dată fatidică pentru lume şi asta datorită evenimentelor care s-au petrecut în anul 2001 în U.S.A.
Pentru creştinii din localitatea Negoiu, judeţul Hunedoara, data de 11 septembrie 2011 a însemnat însă o sărbătoare specială, Biserica Creştină Baptistă din localitate a sărbătorit 100 de ani de la primul botez.
Într-o zi frumoasă de sfârşit de vară şi început de eternitate, în localitate au fost prezenţi mulţi fii ai satului care s-au bucurat de reîntâlnirea cu propria istorie, de lumina de septembrie, de Evanghelie, de peisajul extraordinar al zonei, de legăturile dintre creştinii din ţară.
A fost multă lume, sărbătoarea s-a ţinut în curtea bisericii pentru ca toţi să audă versete din Biblie, mărturii, cântece creştine.
Citește mai multe pe http://hunedoaraevanghelica.wordpress.com
Ordinul MECDTS de clasificare a universitatilor a fost publicat in Monitorul Oficial
Ordinul Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului Nr. 5.262/2011 privind constatarea rezultatelor clasificarii universitatilor a fost publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, Nr. 637 din data de 9 septembrie 2011.
Citeste mai mult: http://www.avocatnet.ro/
Noi prevederi legislative impotriva plagiatorilor
A trecut oarecum neobservata modificarea si completarea orin ordonanta 28 din 31 august 2011, aparuta in MO 628 din 02 septembrie 2011, a Legii 206/2004, privind buna conduita in cercetarea stiintifica, dezvoltarea tehnologica si inovare.
Ordonanta contine prevederi extrem de dure impotriva plagiatorilor de meserie sau doar de ocazie, asa incat sper ca expunerea publica cat mai larga a prevederilor sale sa-i determine pe amatorii de „inspiratii” nelegale sa se gandeasca de doua ori inainte de a da „copy-paste”.
Abaterile de la buna conduita in activitatea de cercetare-dezvoltare sunt detaliate intr-un supliment de articol:
“Art. 21. –
(2) Abaterile de la normele de buna conduita prevazute la art. 2 lit. b), in masura in care nu constituie infractiuni potrivit legii penale, includ:
a) plagiatul;
b) autoplagiatul;
c) includerea in lista de autori a unei publicatii stiintifice a unuia sau mai multor coautori care nu au contribuit semnificativ la publicatie ori excluderea unor coautori care au contribuit semnificativ la publicatie;
d) includerea in lista de autori a unei publicatii stiintifice a unei persoane fara acordul acesteia;
e) publicarea sau diseminarea neautorizata de catre autori a unor rezultate, ipoteze, teorii ori metode stiintifice nepublicate;
f) introducerea de informatii false in solicitarile de granturi sau de finantare, in dosarele de candidatura pentru abilitare, pentru posturi didactice universitare ori pentru posturi de cercetare-dezvoltare.
Descrierea este mult mai ampla, amatorii o pot gasi aici.
Sursa: http://www.contributors.ro













