Redau mai jos un pasaj dintr-un articol al istoricului și omului de cultură Adrian Cioroianu  apărut în Dilema Veche,  articol semnalat de către prietenul meu Alin Cristea pe România Evanghelică. Prezentarea acestui articol pe  site-ul Istorie Evanghelică  se vrea a fi un omagiu adus profesorilor Dinu C. Giurescu, Zoe Petre, Lucian Boia, Stelian Brezeanu, Ion Bulei, Alexandru Barnea, Andrei Pippidi, precum și al celorlalți profesori care nu sunt menționați aici sau poate că nu mai sunt printre noi precum profesorul Zbuchea. Acestea sunt numele unor personalități, ale unor profesori pe care am avut onoarea  să-i cunosc pe parcursul formării mele intelectuale și cu care am interacționat de nenumărate ori.  Domnul profesor Barnea (decanul facultății pe perioada studenției mele) redă strălucirea lumii antice, Brezeanu redă strălucirea Imperiului Bizantin, Bulei, o personalitate formată în mediul academic italian reconstituie începutul secolului XX pentru cei care trăim astăzi într-o eră nouă, cea a postmodernismului și postcomunismului.  Cu o parte dintre acești formatori de opinie, profesori, oameni de cultură, intelectuali și oameni politici precum doamna Zoe Petre sau mai tânărul profesor semnatar al rândurilor de mai jos, Adrian Cioroianu, am colaborat  la diferite proiecte, am realizat o interacțiune care a depășit cadrul formal al pregătirii academice, fapt care m-a făcut să-i apreciez în mod deosebit pentru forța intelectului și modul de implicare în viața intelectuală și academică, precum și pentru modalitatea în care au acționat pentru rezolvarea problemelor studenților. Pe doamna Zoe Petre am apreciat-o în mod deosebit în calitatea de director al școlii doctorale, ca istoric și om de cultură. Pe domnul profesor Giurescu, pentru profesionalism și abnegație în cercetarea istoriei, ca un om de o forță intelectuală deosebită. Aprecierea mea se îndreaptă către distinsul profesor și pentru modul de relaționare cu studenții și, nu în ultimul rând, pentru prețioasele obeservații legate de modalitatea de cercetare a istoriei și de interpretare a fenomenelor istorice și culturale. Indubitabil un om de mare valoare culturală pe care am avut deosebita plăcere să-l cunosc și onoarea de a-mi fi coordonator.

Pentru toate acestea le mulțumesc și le aduc oamgiul meu.

În anul 2007 m-am gîndit la acest profesor-domnul Adrian Cioroianu se referă la profesorul  Lucian Boia- ca la un posibil (şi, credeam eu, bun) ambasador al României la Paris. Dat fiind că persoanele înalte cărora le-am înaintat propunerea au ridicat din sprîncene – ceva gen ăsta cine mai e? –, permiteţi-mi o minimă prezentare (doar-doar or afla şi respectivii). La începutul anilor ’90, în tumultul de teorii şi opinii, lamentaţii sau elogii, scuze şi acuze ale acelui timp, a devenit tot mai clară vocea – şi mai ales scrisul – unui profesor de Istorie activ deja în medii ale istoriografiei europene, foarte apreciat de către studenţii săi (şi de către studentele sale – nu văd ce-i rău în asta), dar relativ necunoscut publicului intelectual din România. Acest profesor a uimit apoi prin francheţea unui discurs de tip nou, prin care încerca să identifice şi să explice partea de mit şi de imaginar din conştiinţa noastră istorică.

 

Împreună cu unii dintre colegii şi studenţii săi, respectivul a înfiinţat în Universitatea Bucureşti un Centru de Istorie a Imaginarului. Cîteva volume dedicate mitologiei comunismului românesc, apărute atunci sub egida centrului, au avut un neaşteptat succes şi au plasat analiza stalinismului & ceauşismului românesc într-o nouă paradigmă. Iar cartea din ’97 a acestui profesor – Istorie şi mit în conştiinţa românească – a devenit în cîteva luni un hit editorial. Cum e firesc, cartea a stîrnit diverse reacţii: unii au aplaudat-o, alţii au combătut-o (cu sau fără argumente). Cum se mai întîmplă la noi atunci cînd un om ridică privirile mai sus decît alţii, Boia a fost şi atacat – gratuit, ilogic şi nedemn. Din invidie, din neştiinţă sau pur şi simplu din răutate, s-a spus despre acest profesor că nu şi-ar iubi ţara sau că ar fi un dubios „agent de influenţă“ etc. Însă profesorul a mers pe drumul său, cu scrisul său, şi a publicat – la Bucureşti sau Paris – alte cărţi de răsunet. Iar amfiteatrele sale, în Universitate, au rămas la fel de pline precum erau şi acum 30 de ani.

…Dar asta până săptămâna trecută. În numele „reformării învățământului“ (şi al „promovării tineretului“!), Lucian Boia e pus pe tuşă, în condiţii umilitoare. Nu e singurul: numai Facultatea de Istorie bucureşteană pierde nume precum Zoe Petre, Al. Barnea, Stelian Brezeanu, Ion Bulei, Andrei Pippidi (peste vreo doi ani) ş.a. – adică unii dintre cei mai buni profesori de Istorie ai ţării. Fiecare dintre ei – şi aici mă gîndesc şi la Dinu G. Giuuresc, care e intelectualmente mai tînăr decît mulţi dintre cei ce fac umbră degeaba catedrelor – ar merita nu texte ca acesta, ci premii naţionale. Dar pînă una-alta, meritau un alt tratament. Un profesor bun nu se face peste noapte şi nici prin numire politică (aşa cum îşi imaginează unii dintre directorii mai tineri ai unor institute cu propte partinice de azi, care speră că ei vor împărăţi lumea, dacă tac şi încurajează asemenea acte ruşinoase făcute în numele „reformării“). Din gură, noi vorbim despre necesitatea unor pensionări mai tîrzii; în şcoli, facem invers. A scoate un profesor (şi conducător de doctorate) din contactul cu discipolii săi la vîrsta de 65 de ani este o barbarie intelectuală; iar cînd aceasta se face în martie, la mijloc de an universitar, se mai cheamă şi o imensă prostie!

Ca unul care am avut privilegiul de a le fi student, nu văd de ce n-aş spune că o lege care-i ia pe Boia şi pe ceilalţi de la catedră (cît timp sănătatea lor le permite să stea acolo) este o lege numai în beneficiul politrucilor de tip nou, capabilă poate să „reformeze“ în mintea acestora doar propria lor stupiditate laşă.

Adrian Cioroianu este profesor la Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti. Cea mai recentă carte a sa este Visul lui Machiavelli, Editura Curtea Veche, 2010. El scrie pe blogul Geopolitikon.

Adraian Cioroianu, Jos cu Boia! Trăiască reforma! în Dilema veche, Nr. 369, 10-16 martie 2011