Primul lucru pe care îl face Domnul Isus când Își începe lucrarea de Învățător este să ne anunțe că a venit Împărăția lui Dumnezeu, adică Dumnezeu Se întoarce la noi și este gata să ne primească sub Domnia, Stăpânirea sau Autoritatea Lui.

Al doilea lucru pe care îl face Domnul Isus este să ne dea poruncile Lui, sau învățătura Lui, prin care ne descrie ce fel de oameni vrea Dumnezeu să fim noi dacă vrem să intrăm și să locuim în Împărăția Lui.

Al treilea lucru pe care îl face Domnul Isus este să ni-L descrie pe Dumnezeu Însuși. Aceasta o face tot prin învățăturile pe care ni le dă. Când ne spune ce fel de oameni trebuie să fim, El ne spune și ce fel de Dumnezeu este Cel ce vrea să ne primească la Sine!

Fiindcă scopul primordial al lui Dumnezeu este să-Și facă fii care seamănă cu El Însuși (”după chipul și asemănarea Noastră” – Geneza 1:26), este normal ca Domnul Isus să ne spună ce fel de persoană este El.

Apostolul Ioan își începe Evanghelia înfățișându-L pe Fiul lui Dumnezeu – Cuvântul  ca existând din eternitate cu Dumnezeu Tatăl și ca agent al Tatălui în creație, iar apoi venind, prin Întrupare, la noi oamenii.

Citeste mai departe…

În predica de pe munte, Domnul Isus ne dă constituția, adică legea de bază, a Împărăției lui Dumnezeu și, în același timp, ne dă textul noului Legământ. Să ne uităm ce conține această constituție. În primul rând, ea conține cele nouă porunci date sub forma de ”fericiri”. Apoi ea conține șase porunci luate din Legea lui Moise, dar interiorizate și mult aprofundate, formulate pentru minte și pentru inimă, așa cum se scrie despre noul Legământ în Evrei 8:10 și 10:16. Domnul Isus continuă șirul poruncilor Lui în Matei șase și șapte. Aici găsim porunci referitoare la dărnicie, la rugăciune, la post, la încrederea în Dumnezeu (în loc de îngrijorări), la adunarea comorilor în cer, la prioritatea Împărăției (”Căutați mai întâi…”) și a dreptății pe care o cere Dumnezeu, la a nu judeca pe alții și la stăruința în rugăciune. Apoi le adună pe toate în regula de aur: ”Ce vreți să vă facă vouă oamenii, faceți-le voi mai întâi lor”. Apoi ne spune că aceasta este o poartă strâmtă, pe care intră puțini, și o cale îngustă, pe care o află puțini,  dar care este ”calea care duce la viață.”

Să ne uităm cu atenție și să înțelegem cum procedează Fiul lui Dumnezeu. Întâi, El ne anunță că a venit la noi Împărăția lui Dumnezeu. Aceasta înseamnă că Dumnezeu Se întoarce la noi și este gata să ne primească înapoi sub Stăpânirea Lui. Dar fii atent! Ca să fii sub Stăpânirea Lui (sau în Împărăția Lui) înseamnă să renunți să se mai facă în tine voia ta și voia celui ce ți-a fost stăpân până acum și să accepți să se facă în tine voia lui Dumnezeu, după formula: ”Vie Împărăția Ta” înseamnă ”Facă-Se voia Ta, precum în cer așa și în mine”.

Iosif Ton – 17. Prioritatea poruncilor Domnului Isus

”Dar Eu vă spun…”

În ”fericiri”, Domnul Isus ne dă poruncile Lui de bază. În ele, El ne descrie ce fel de oameni trebuie să fim noi ca să ne calificăm să trăim în Împărăția lui Dumnezeu. El ne cheamă să ieșim de sub  stăpânirea lui Satan și să intrăm sub Stăpânirea sau Domnia lui Dumnezeu. Ce înseamnă aceasta practic? Răspunsul îl căpătăm când gândim în termenii celor două împărății. Când eram sub stăpânirea lui Satan eram un anumit fel de oameni; când trăim sub Stăpânirea lui Dumnezeu trebuie să fim alt fel de oameni. ”Fericirile” ne spun ce fel de oameni suntem dacă trăim sub Domnia lui Dumnezeu și se face în noi voia lui Dumnezeu.

Apostolul Petru, care a înțeles bine gândirea Învățătorului său, ne spune că prin sângele scump al lui Cristos am fost răscumpărați din felul deșert de viețuire pe care îl moșteniserăm de la părinții noștri și acum, fiindcă Cel ce ne-a chemat este sfânt, trebuie să fim și noi sfinți în toată purtarea noastră (1 Petru 1: 14-19). Noi am fost răscumpărați dintr-un anumit fel de viețuire și am fost transferați în alt mod de viețuire, definit de Petru prin sfințenie în comportament.

Domnul Isus detaliază acest fel de comportament sfânt în poruncile date în ”fericiri”. Dar El nu termină aici. El Își continuă descrierea prin cele șase declarații solemne: ”Ați auzit că s-a zis… dar Eu vă spun…”, din Matei 5:21-48.  Interpretările acestui text formează una dintre cele mai mari controverse din toată literatura creștină. Nu voi căuta să le discut. Le găsiți în multe cărți care se ocupă de predica de pe munte. Eu mă voi limita să arăt cum înțeleg eu gândirea Domnului Isus în textul acesta.

 

Trebuie să începem prin a arăta că textul acesta este introdus de Domnul Isus prin acest avertisment:
”Căci vă spun că dacă dreptatea voastră nu întrece dreptatea cărturarilor și a fariseilor cu nici un chip nu veți întra în Împărăția cerurilor” (Matei 5:20). Tot ce urmează până la versetul 48 este o detaliere a ceea ce vrea să spună Domnul Isus prin ”dreptatea voastră”, care să fie mult superioară dreptății cărturarilor și fariseilor.

”Cărturarii” (în greacă grammateos, cu sensul general de ”secretari” sau ”scribi”) erau experții în legea mozaică, între care se includeau și mulți rabini. ”Fariseii” erau cei mai exigenți discipoli ai cărturarilor: ei se străduiau să aplice cu strictețe prevederile Legii mozaice, așa cum o explicau cărturarii. Omul care trăia după toate prevederile Legii era numit om ”drept” (în ebraică țadic), iar modul lui de viață era definit prin termenul ”dreptate” (evreiește țădacah). Domnul Isus le spune ucenicilor Săi că ”dreptatea” lor trebuie să întreacă ”dreptatea”  cărturarilor și a fariseilor. Apoi explică ce înseamnă acest ”să întreacă”, prin cele șase  ”Ați auzit că s-a zis… dar Eu vă spun”.

Aici urmează punctul cheie pe care trebuie să-l înțelegem. Legea era textul vechiului Legământ care a fost încheiat la Sinai ”pe baza acestor cuvinte” (Exod 24:8) care sunt poruncile cuprinse în capitolele 20-23. Noi am văzut deja că Legea mozaică a fost dată de Dumnezeu cu caracter temporar. El Însuși Îi spune lui Moise că va ridica un altul ca el, prin care va da învățătura de care trebuie să asculte toată lumea (Deuteronom 18:15-18). Domnul Isus introduce noul Legământ în seara Cinei, când spune despre pahar: ”Acest pahar este Legământul cel nou făcut în sângele Meu” (Luca 22:20). Imediat după Cină, în discursul pe care îl găsim în Ioan 14-16, Domnul Isus se referă de cinci ori la ”poruncile Mele”, sau ”cuvintele Mele” (Ioan 14:15, 21, 23; 15:10, 14) arătând clar că noul Legământ se bazează pe poruncile Lui, sau pe învățăturile Lui. (…)

Iosif Ton – 16. Constituția Împărăției (2)

Ne apropiem acum de predica de pe munte, unde găsim învățătura de bază a Domnului Isus despre Împărăția lui Dumnezeu. Unii teologi o numesc ”Constituția Împărăției lui Dumnezeu.” O numesc astfel, deoarece când o citești cu atenție îți dai seama că Autorul acestei predici îți spune: ”Iată ce caracter și ce comportament trebuie să ai ca să aparții Împărăției lui Dumnezeu.”

Primul lucru care ne întâmpină la începutul predicii sunt cele nouă ”fericiri”: nouă declarații care încep cu ”Ferice de…”, sau, mai exact, ”Fericit este… ” cel care are următoarea trăsătură de caracter, următoarea stare de spirit, următoarea atitudine și fel de acțiune în viață. Există teologi care susțin că acestea trebuie citite ca fiind cele nouă porunci fundamentale ale Domnului Isus. Sunt de acord cu ei și deci vom porni la drum să le vedem ca poruncile divine făcute celor ce vor să intre și apoi să rămână în Împărăția lui Dumnezeu.

Primele trei sunt atât de esențiale încât tot restul edificiului se clădește pe ele. De aceea le vom acorda cea mai mare atenție.

Aceste porunci trebuie explicate prin alte porunci pe care ni le dă Domnul Isus, după principiul că ”Isus se explică prin Isus.”

Să pornim deci la drum.

Prima poruncă: ”Fericiți sunt cei săraci în duh, căci a lor este Împărăția cerurilor.”

 

Prima fericire se explică prin cerința fundamentală, cu caracter de exclusivitate, pe care ne-o face Domnul Isus ca să ne admită în școala Lui: ”Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea în fiecare zi și să Mă urmeze” (Luca 9:23; Matei 16:24; Marcu 8:34). Cheia interpretării acestei porunci stă în cuvintele ”să se lepede de sine” și  ”să-și ia crucea”. Să începem cu expresia a doua: crucea era un instrument care avea o singură funcție – să ucidă. ”A-ți lua crucea” înseamnă ”să accepți să mori.” Prin urmare, înțelesul acestei expresii este același cu ”să se lepede de sine”, deoarece ”sinele” sau ”eul” este esența ființei, și a te lepăda de aceasta înseamnă să mori. Ce înseamnă ”lepădarea de sine”, sau, cu alte cuvinte, de ce trebuie să te lepezi ca să poți spune că ai împlinit această poruncă?

Țineți cont că totul începe cu anunțul Domnului Isus că Împărăția lui Dumnezeu a venit până la noi și că noi suntem invitați să intrăm în ea (Ea). Am văzut că Împărăția lui Dumnezeu înseamnă Stăpânirea, Domnia, Autoritatea lui Dumnezeu asupra ființei umane. Această Stăpânire, Autoritate, Domnie a încetat când omul a decis să nu-L asculte pe Dumnezeu, ci să-l asculte pe Satan. Atunci omul și-a declarat independența față de Dumnezeu. Atunci omul s-a golit de Dumnezeu. Atunci omul s-a umplut de sine! Atunci omul a devenit egoist, a devenit ”încrezut”, a devenit mândru și a căpătat senzația că este independent (în realitate a intrat sub stăpânirea Celui rău). (…)

Iosif Ton –  15. Constituția Împărăției (1)