“What hath God wrought?” – primul mesaj telegrafic din istorie

Primul mesaj telegrafic din istorie a fost expediat de Samuel Morse în anul 1844. Mesajul, cu textul “What hath God wrought?” („Ce a făcut Dumnezeu?”), a fost un citat din Biblie.
„What hath God wrought” is a phrase from the Book of Numbers (Numbers 23:23), and refer to:
„What hath God wrought”, the message transmitted on May 24, 1844 to officially open the Baltimore-Washington telegraph line
https://en.wikipedia.org/wiki/What_hath_God_wrought
Baltimore-Washington telegraph line
The Baltimore-Washington Telegraph Line was the first long-distance telegraph system set up to run overland in the United States, the intention being to utilize the telegraph code system – Morse Code – invented by Samuel Morse. Along with similar transmission networks in Europe, it was a precursor to transatlantic telegraphic communications and later technologies such as telephone, fax and email.
In 1843 the United States Congress appropriated $30,000 to Samuel Morse in order to lay a telegraph line from Washington, D.C. to Baltimore, Maryland. The company’s first experimental line was demonstrated on May 24, 1844 and commenced with the transmission of Morse’s first message, „What hath God wrought!”, a phrase from the Bible’s Book of Numbers. The phrase was suggested by Annie Ellsworth whose husband was a supporter of Morse’s.
https://en.wikipedia.org/wiki/Baltimore-Washington_telegraph_line
23Descântecul nu poate face nimic împotriva lui Iacov, Nici vrăjitoria împotriva lui Israel. Acum se poate spune despre Iacov şi Israel: ‘Ce lucruri mari a făcut Dumnezeu!’ (Numeri 23:23)
Romanialibera.ro – Cele zece TELEGRAME care au schimbat cursul ISTORIEI
Ziarul România liberă preia un articol interesant despre zece telegrame care au influențat istoria lumii. Acestea fac referire printre altele la telegrama care a dus la intrarea SUA în primul război mondial, la cea care a dus la declanșarea războiului burilor, dar și la telegrama lui George Kenan despre politica URSS.

Vreme de aproape 200 de ani, telegramele au fost cel mai eficient mijloc de telecomunicaţii şi chiar au infleunţat, în anumite momente, cursul istoriei.
Primul mesaj telegrafic din istorie a fost expediat de Samuel Morse în anul 1844. Mesajul, cu textul “What hath God wrought?” („Ce a făcut Dumnezeu?”), a fost un citat din Biblie.
Publicaţia electronică Listverse a publicat recent un clasament format din zece telegrame, considerate că au avut cel mai mare impact asupra istoriei.
Göring i-a transmis lui Hitler că vrea să preia puterea
Pe locul 10 este plasată o telegramă transmisă la data de 23 aprilie 1945 de Hermann Göring către Adolf Hitler. Göring fusese numit de Hitler, în anul 1941, drept înlocuitor oficial, în cazul în care Hitler ar fi ajuns în incapacitate de acţiune sau ar fi fost ucis sau răpit. (…)
Comunişti în Departamentul de Stat al SUA
Pe locul 9 în topul celor mai importante telegrame este plasat un mesaj al senatorului american Joseph McCarthy, trimis în februarie 1950 preşedintelui Truman.
Senatorul McCarthy declanşase în SUA o adevărată vânătoare de comunişti. La 9 februarie 1950, senatorul a ţinut un discurs public incendiar, apoi i-a trimis lui Truman o telegramă în care îl informa că 57 de angajaţi ai Departamentului de Stat sunt comunişti sau simpatizanţi ai comuniştilor. (…)
Mexicul putea recupera Texasul, de la Statele Unite, cu sprijinul Germaniei
Pe locul 8 în topul telegramelor istorice se află un mesaj transmis, în ianuarie 1917, de ministrul de Externe al Germaniei, Arthur Zimmermann, către ministrul (ambasadorul) Germaniei în Mexic, von Eckhardt.
Zimmermann îl informa pe ambasador că Germania consideră că SUA vor rămâne neutre pe timpul războiului. Conform textului telegramei, Germania urma să speculeze această conjunctură prin strângerea relaţiilor cu Mexic, căruia i-ar fi oferit suport financiar, precum şi sprijin pentru revendicarea unor teritorii pierdute în favoarea SUA – Texas, New Mexico şi Arizona.
Telegrama germană a fost decodificată de specialiştii britanici. O copie a acesteia i-a fost trimisă preşedintelui SUA, Wilson, prin intermediul ambasadorului britanic la Washington. Drept urmare, preşedintele SUA, care până atunci dorea neutralitatea SUA, a decis începerea pregătirilor pentru un război cu Germania. (…)
URSS – incapabilă să trăiască în pace cu Occidentul
Telegrama de pe locul 5 a fost expediată în anul 1946 de George Kennan, însărcinatul cu afaceri al SUA în URSS. A fost un mesaj foarte lung, de 8000 de cuvinte, în care diplomatul informa Departamentul de Stat al SUA despre situaţia din URSS şi despre modul cum urma să evolueze politica sovietică. Printre altele, Kennan arăta că URSS nu poate coexista paşnic, pe termen lung, cu ţările capitaliste, ci va încerca să le submineze. Kennan opina că, în relaţia cu URSS, presiunile economice şi militare vor fi mai eficiente decât diplomaţia.
Mesajul lui Kennan a stat la baza viitoarei politici a SUA faţă de URSS, iar însărcinatul cu afaceri Kennan a fost ridicat la rangul de ambasador în URSS.
Mickey Mouse, urmaşul lui Oswald
Prietenia capetelor încoronate: Willy şi Nicky
Împăratul Germaniei, Wilhelm al II-lea şi ţarul Rusiei, Nicolae al II-lea erau veri şi, în acelaşi timp, buni prieteni. Ei corespondau adresându-se unul altuia cu diminutive din limba engleză, Willy şi Nicky.
Totuşi, ei aveau viziuni şi interese politice diferite.
Germania felicită Republica Transvaal
La 3 ianuarie 1896, împăratul Germaniei, Wilhelm al II-lea, a aprobat expedierea unei telegrame către Paulus Ohm Kruger, preşedintele Republicii Transvaal din Africa – un stat nerecunoscut de Marea Britanie, care îl socotea colonie britanică.
După ce trupele lui Kruger au înăbuşit o răscoală, ucigând 65 de britanici, Wilhelm îl felicita pe liderul din Transvaal pentru faptul că a reuşit, fără să apeleze la „ajutorul puterii prietenilor”, “să restabilească pacea şi să menţină independenţa” statului Transvaal.
Guvernul de la Londra şi opinia publică britanică au fost extrem de nemulţumite de limbajul folosit de Germania, care considera Transvaal un stat legitim, dar şi de faptul că Germania sugera că i-ar putea acorda sprijin militar împotriva Angliei. Marea Britanie a decis să ia măsuri dure împotriva separatiştilor din Transvaal, care au condus la “Războiul burilor”, din anul 1899.
1939 – Telegrama baptiștilor către noul ministru al cultelor și artelor
Situația acelor ani pentru baptiști, dar și pentru ceilalți evanghelici, inclusiv pentru penticostali, care erau interziși din 1933, a fost una plină de neprevăzut și de probleme. A fost una cu perioade de acalmie, dar și perioade de persecuții destul de crunte, uneori chiar mai crunte decât cele pe care le-au îndurat unii credincioși în România comunistă.
Documentele consultate nu confirmă afirmația lui Alexa Popovici că la 14 decembrie 1938 toate bisericile baptiste au fost închise. Cu siguranță unele au fost închise, dar nu toate. Trebuie avut în vedere și contextul internațional, precum și intervențiile multiple făcute de Alianța Mondială Baptistă în sprijinul baptiștilor români.
Referitor la această telegramă, consider că baptiștii aveau motive să-l salute pe noul ministru după ce în perioada martie 1938 – februarie 1939 ministrul Educației Naționale, Cultelor și Artelor a fost Episcopul Nicolae Colan. Iar în timpul mandatului său a fost emisă și Decizia Nr. 26. 208 din 11 iunie 1938 privind reglementarea asociațiilor religioase și interzicerea sectelor, decizie care îi încadra pe baptiști în categoria asociațiilor religioase.
Pentru anul 1939, Alexa Popovici face referire la Nr. 31.999 din 15 iulie 1939 care relua în fapt prevederi din 1937 și 1938 ale altor decizii ministeriale. O astfel de prevedere era cea care prevedea necesitatea autorizării tuturor bisericilor baptiste, creștine după Evanghelie și adventiste, biserici care erau încadrate la asociații religioase. În ceea ce privește condițiile de autorizare ale unei asociații religioase, decizia din iulie 1939 solicita „un număr de cel puțin 100 de membrii, bărbați, cetățeni români, majori, capi de familie.”
Perioada a fost una complexă atât din punct de vedere politic cât și religios când putem vorbi de un climat de persecuție la adresa bisericilor evanghelice. Cu toate acestea, în 10 februarie 1940, baptiștii vor obține recunoașterea statutului de cult religios la nivelul întregii țări, a României Mari.
Farul Creștin, Nr. 6 / 1939, 11 februarie
„La 14 decembrie 1938, toate bisericile baptiste din România au fost închise și sigilate”, consemnează Alexa Popovici în Istoria baptiștilor…
La 21 februarie 1939, la trei săptămîni de la numirea lui Nicolae Zigre ca ministru, acesta a primit vizita unei delegații baptiste compuse din Ioan R. Socaciu, Ioan Cocuț, Lucașa L. Sezonov, Marin Dumitrașcu și Dănilă Pascu. Aceștia au înmînat un memoriu cu plîngerile baptiștilor din toată țara și o cerere pentru deschiderea bisericilor baptiste.
La 31 martie 1939 au fost redeschise bisericile baptiste.
Dar decizia Ministerului Cultelor din iulie 1939 i-a încadrat pe baptiști în rîndul asociațiilor religioase, impunîndu-le anumite condiții care trebuiau îndeplinite pînă în 12 octombrie pentru a obține autorizația ministerială, altfel bisericile urmau să fie declarate ilegale și închise.
„La 12 octombrie 1939, bisericile au fost închise în cea mai mare parte, fiindcă nu aveau la acea dată…
Vezi articolul original 5 cuvinte mai mult
Apariții editoriale (35) – Cătălin Dupu, Marele secret al vieții

Cătălin Dupu a publicat un nou roman bazat pe fapte reale care va fi prezentat, duminică, 23 august 2015 în cadrul evenimentului Serată de suflet în București cu Cătălin Dupu.
Despre romanul acesta, Cătălin Dupu a scris următoarele:
Marele secret al vieții l-am scris în primul rând pentru subiectul vital, fiind conștient că astăzi, fiecare dintre noi, trebuie să selectăm atent temele lecturii, din varii motive. De aceea tot ce este strâns legat de esența vieții și Adevăr reprezintă și pentru mine întâia linie de interes.
Și lucrarea de față are ca fundament istorii reale, ca de altfel, toate celelalte cărți pe care le-am publicat. În ultima vreme este la modă să apară tipărituri și filme având la bază un caz real sau precizarea după fapte reale însă pentru mine situațiile de gen – mari sau mici – sunt necesare pentru o astfel de scriere, mai ales pe plan spiritual.
Încurajarea multora de a continua să scriu m-a determinat să merg mai departe cu publicarea acestei cărți şi mă bucur să aflu prin viu grai, e-mail-uri sau telefoane că lucrările scrise până acum trezesc interes şi sunt recomandate şi altora.
Speranța mea este ca după citirea romanului mulți să găsească Marele Secret al Vieții, la Crucea Domnului Isus Hristos, Dătătorul Vieții Veșnice și al altor daruri. (…)
Secțiunea Întrebări pentru discuții de la final se dovedește a fi utilă studiului personal, pe grupe, dar și predicatorilor, misionarilor, conferențiarilor și altor lucrători în pregătirea anumitor mesaje.
Iar acum, avem o întrebare capitală:
Tu ai găsit Marele Secret al Vieții?
Cătălin Dupu
https://catalindupu.wordpress.com/2015/08/21/marele-secret-al-vietii-noul-roman/
Maxima zilei – 18 august 2015

Marea lecție a trecutului este aceea că istoria merge mai departe și nu se dezvălui în avans nimănui.
Hagop Djololian Siruni
La mulți ani, Neagu Djuvara! Mulțumim pentru 99 de ani de istorie adevărată
Astăzi, 18 august 2015, Neagu Djuvara împlinește 99 de ani.
La mulți ani, maestre!
Cei de la Humanitas i-au urat la mulți ani și au adresat o mulțumire pentru felul în care a ales să facă istorie: „La mulți ani, Neagu Djuvara! Mulțumim pentru 99 de ani de istorie adevărată”
NEAGU M. DJUVARA s-a născut la Bucureşti în 18 august 1916, într-o familie de origine aromână aşezată în ţările române la sfârşitul secolului al XVIII-lea, care a dat ţării mai mulţi oameni politici, diplomaţi şi universitari. Licenţiat în litere la Sorbona (istorie, 1937) şi doctor în drept (Paris, 1940). Participă la campania din Basarabia şi Transnistria ca elev-ofiţer de rezervă (iunie-noiembrie 1941); rănit în apropiere de Odessa. Intrat prin concurs la Ministerul de Externe în mai 1943, este trimis curier diplomatic la Stockholm în dimineaţa zilei de 23 august 1944, în legătură cu negocierile de pace cu Uniunea Sovietică. Numit secretar de legaţie la Stockholm de guvernul Sănătescu, va rămâne în Suedia până în septembrie 1947, când comuniştii preiau şi Externele. Implicat în procesele politice din toamna anului 1947, hotărăşte să rămână în exil, militând până în 1961 în diverse organizaţii ale diasporei româneşti (secretar general al Comitetului de Asistenţă a Refugiaţilor Români, la Paris; ziaristică; Radio Europa Liberă; secretar general al Fundaţiei Universitare „Carol I”). În 1961, pleacă în Africa, în Republica Niger, unde va sta douăzeci şi trei de ani în calitate de consilier diplomatic şi juridic al Ministerului francez al Afacerilor Străine şi, concomitent, profesor de drept internaţional şi de istorie economică la Universitatea din Niamey. Între timp, reluase studiile de filozofie la Sorbona. În mai 1972, capătă doctoratul de stat la Sorbona cu o teză de filozofie a istoriei; mai târziu, obţine şi o diplomă a Institutului Naţional de Limbi şi Civilizaţii Orientale de la Paris (I.N.A.L.C.O.). Din 1984, secretar general al Casei Româneşti de la Paris, până după revoluţia din decembrie 1989, când se întoarce în ţară. Din 1991, profesor-asociat la Universitatea din Bucureşti şi membru de onoare al Institutului de Istorie „A.D. Xenopol” din Iaşi.
Marius Silveșan în dialog (8) cu Cătălin Dupu (1): Ambasadorul și transportul ilegal de Biblii
În cadrul acestui dialog, Cătălin Dupu vorbește în exclusivitate despre geneza romanului Ambasadorul, precum și despre alte aspecte inedite referitoare la interesul său față de istorie.
Maxima zilei – 14 august 2015
Istoria conține garanții de orientare ale omenirii; prin ea se descifrează idealurile vieții.
Alexa Popovici, Istoria baptiștilor din România 1856-1989, p. 4.
Maxima zilei – 13 august 2015
Istoria creează și alimentează sentimentele noastre de legătură cu trecutul, ea îi stimulează pe conducători îndemnându-i să nu se îndepărteze de făgașul înaintașilor și, astfel, omenirea se bucură de continuitate națională, religioasă etc.
Alexa Popovici, Istoria baptiștilor din România 1856-1989, p. 4.













