Arhive categorie: Mass-media

Credinţa la români – cât, cum şi în ce mai credem azi?


Într-o lume care pare a fi tot mai secularizată, laicizată, mai putem vorbi de o dimensiune religioasă a existenţei noastre? Sau trăim mai degrabă într-un spaţiu care s-a rupt total de sacru?

Au încercat să răspundă la aceste întrebări şi să comenteze subiectul credinţei la români, invitaţii Rodicăi Culcer în emisiunea „Judecă tu”: Madeea Axinciuc – conferenţiar la Universitatea Bucureşti, directorul Programului pentru Studii Religioase de la Universitate, Vasile Ernu – scriitor, Tereza Brânduşa Palade – profesor universitar la SNSPA şi eseist,  Simion Pop, sociolog şi antropolog, alături de invitaţii permanenţi – Mihai Neamţu, teolog şi filosof, Andrei Cornea – scriitor şi filosof.  VEZI EMISIUNEA INTEGRALĂ

Deşi se află încă în topul celor mai credibile instituţii din România, alături de armată, biserica trece printr-un trend descendent în ceea ce priveşte încrederea populaţiei. Astfel, faţă de ianuarie 2009, când procentul de încredere în biserică era de 89,3 la sută, în ianuarie 2011 acesta a scăzut la 81,3 la sută.    video  

Nevoia de religiozitate există încă, spune Brânduşa Palade, însă tendinţa este ca ea să se dezinstituţionalizeze, astfel că asistăm la o căutare religioasă care nu mai îmbracă neapărat forme tradiţionale – din acest punct de vedere putem vorbi de o anumită secularizare. Însă nevoia de religie există şi asta se vede şi în apariţia unor noi mişcări religioase – unele numite „secte”, altele mai puţin formale şi instituţionalizate, care au mai mult succes decât în trecut şi care tind să compenseze aparentul fenomen de secularizare.

Mihail Neamţu afirmă că nu există credinţă fără practică şi nu există o transmitere a credinţelor fără interacţiunea dintre cei care cunosc mai mult şi cei care cunosc mai puţin. „Credinţa pentru mine este şi o practică este şi o interogaţie, pe care nu poţi să o eviţi atunci când întâlneşti lucruri fundamentale pentru viaţa omenească: suferinţa, moartea, iubirea”.

Madeea Axinciuc subliniază că este important să ne întrebăm în ce credem, de fapt, şi cum am ajuns la această credinţă? „Cât din ceea ce spunem că este credinţă vine din noi ca gest autentic sau este inculcat prin tradiţie, prin obişnuinţă, prin ideologizare, prin sistemul care ne obligă să preluăm deformat ded la bun început haine care nu ni se potrivesc?”, se întreabă invitata emisiunii.

Potrivit lui Andrei Cornea, laicizarea, secularizarea reprezintă un mare avantaj pentru credinţă (nu neapărat şi pentru biserici), deoarece credinţa nu mai trebuie să fie amestecată cu ipocrizia: cine crede este liber să creadă, dar nu mai este obligat de mecanismele conformismului social să se încadreze într-o stare de fapt recomandabilă. Nu mai există o obligaţie socială să fii un om credincios.

Tindem să vedem religia personalist, individualist şi uităm de practicile cotidiene care o susţin zi de zi, e de părere Simion Pop. Practici precum spovedania, împărtăşania, participarea la liturghie stimulează, hrănesc credinţa şi creează o relaţie şi o dispoziţie faţă de divinitate care este foarte concretă, nu e doar rezultatul unei adeziuni personale.

Scriitorul Vasile Ernu spune că îşi asumă un rol de intelectual secular (laic), având însă o educaţie religioasă protestantă, în care raportarea faţă de stat are anumite caracteristici: în mediul protestant este asumată o ruptură fundmentală faţă de stat, acesta fiind văzut ca un element care aduce mai degrabă o influenţă nefastă asupra bisericii. În România, comunismul a fost un mecanism de secularizare forţată, fapt care explică şi revenirea masivă după 1989 la religie. Vasile Ernu vorbeşte despre dimensiunea privată a religiei. „Eu privesc spaţiul religios ca pe un spațiu intim, fiecare îşi asumă în spaţiu privat credinţa, religia”, subliniază scriitorul, afirmând totodată că este deranjat de prezenţa bisericii şi a icoanelor în şcoli.

Sursa: TVR

Cred sau cercetez? Pastorul Sorin Badragan in direct la A2


Cred sau cercetez? Despre credință, biserică  și întâlnirea dintre ele.

O emisiune Antena 2 cu Lucian  Mândruță. Invitații Sorin Bădrăgan, pastor al Bisericii Providența și …

Emisiunea poate fi vizionată on-line pe site-ul A2 la adresa http://www.antena2.tv/live 

Profesorul Dinu C. Giurescu online la Radio Romania Actulitati


Il puteti asculta si vedea pe profesorul Giurescu pe site-ul Radio Romania Actualitati

http://www.romania-actualitati.ro/

Cum se realizeaza linsajele mediatice intre evanghelici – scenariu in 7 pasi by Teofil Stanciu


Cum se discretitează un om

Sursa imaginii: http://www.hermes-press.com/

Pentru parcurgerea celor 7 pași faceți click pe imagine

Sursă articol

Cum se discreditează un om – rețetă în 7 pași by Teofil Stanciu pe blogul Cu drezina

Dănuț Mănăstireanu despre ,,rețeta” prezentată de Teofil Stanciu: ,,Scenariul seamăna perfect cu linșajele mediatice între evanghelici, diferența fiind ca nu se folosește (încă) televiziunea. Vai și amar când se va putea și asta”.

 

Neagu Djuvara la Profesionistii (4)


Neagu Djuvara la Profesionistii (3)


Neagu Djuvara la Profesionistii (1)


Dezbinarea creştinilor favorizează persecuţiile contemporane


Recent, un cuplu creştin britanic a primit interdicţie de luare în custodie a unui copil, ca urmare a convingerilor religioase ale acestora, considerate dăunătoare unei educaţii sănătoase, în spiritul pluralismului valoric.

  • Foto: Dan Marinescu/ Intact images

    Foto: Dan Marinescu/ Intact images

Trăim într-un stat laic, iar convingerile religioase ale lui Owen şi Eunice Johns (cuplul respectiv, n.r.) îi descalifică de la misiunea de a creşte cetăţeni buni ai societăţii”, au spus judecătorii, conform ziarului britanic „The Telegraph”. „Ne bucurăm de statutul de naţiune multiculturală, binecuvântată cu o pluralitate de credinţe. Creştinismul a fost depăşit!”, au culminat tribunii. Cu toate acestea, în tribunalele britanice martorii încă jură pe Biblie şi invocă ajutorul lui Dumnezeu în declararea adevărului.

Tot în Marea Britanie unele autorităţi interzic adopţia pentru cuplurile de fumători, de persoane supraponderale sau chiar de persoane heterosexuale, dar încurajează, în schimb, adopţia pentru cuplurile de homosexuali. Este notoriu cazul relatat de „Daily Mail” în 2009, al celor doi băieţei din Edinburgh adoptaţi de un cuplu de homosexuali, în defavoarea bunicilor acestora şi a altor familii de heterosexuali care doreau să îi adopte. Mama micuţilor avea 26 de ani şi se afla într-o clinică pentru reabilitarea dependenţilor de droguri. Bunicilor le-a fost respinsă cererea de custodie, pe motiv de vârstă înaintată, aceştia având 46 şi 59 de ani.

 

Creştinismul nu este fundamentalist

Fie şi numai din aceste două cazuri este evident că religia creştină este tratată, în mod profund nedrept ca o mişcare fundamentalistă, ermetică, nedeschisă dialogului, intolerantă şi, deci, dăunătoare societăţii pluraliste. Or, regula de aur a creştinismului este chiar cea care stă la baza legilor şi a multiculturalismului: Fă celuilalt numai ceea ce doreşti să ţi se facă ţie. Învăţăturile creştine inspiră pe majoritatea creştinilor la respect faţă de valorile şi credinţele „străinului”, fie acesta evreu, musulman, hindus sau ateu.

Iubirea faţă de străin (filoxenia) este chiar una din virtuţile fără de care nu ne putem mântui. Intoleranţa şi radicalismul creştin există, dar acestea nu se manifestă în atitudinea agresivă faţă de celălalt, ci în rigoare, adică în păstrarea exactă şi completă a învăţăturii de credinţă revelată de Mântuitorul. Dialogăm cu celălalt pentru a-l înţelege şi a-l iubi în diferenţa lui, dar nu pentru a face prozelitism şi nici pentru a ne pierde specificul, în numele unei uniformizări culturale new-ageiste. Urâm erezia, dar iubim ereticul. Suntem intoleranţi, dar în luptă cu patimile proprii, nu cu semenii noştri, nu cu cei diferiţi. Creştinii sunt singurul „popor” care îşi propune să îşi iubească duşmanii.

 

Este nevoie de alianţe între creştini

În schimb, societatea occidentală, lumea musulmană şi cea arabă sunt din ce în ce mai necruţătoare cu creştinii. Potrivit estimărilor Centrului pentru Libertate Religioasă al Institutului Hudson, „peste 200 de milioane de creştini se află sub ameninţarea violenţei din cauza credinţei lor” şi „aproximativ 350 de milioane sunt discriminaţi în mod legal în ceea ce priveşte accesul la locuri de muncă, locuinţe şi condiţii de viaţă”. Papa Benedict al XVI-lea se referea şi el la începutul anului 2011 la faptul că guvernele trebuie să facă un angajament concret şi constant pentru a pune capăt violenţei antireligioase. Alianţa Evanghelică Mondială constata şi ea, într-un raport înaintat Comisiei ONU pentru Drepturile Omului: „Creştinii sunt cel mai mare grup din lume căruia îi sunt refuzate drepturi fundamentale din cauza credinţei”.

Mai mult ca oricând se reclamă o unitate a creştinilor de pretutindeni, pentru apărarea valorilor creştine comune. Astfel, într-un interviu publicat la 28 februarie, în revista „Pravda Komsomolskaya”, Mitropolitul Ilarion de Volokolamsk, şeful Departamentului Sinodal pentru Relaţii Externe al Bisericii Ortodoxe Ruse, declara: „Astăzi este o mare nevoie de o „alianţă strategică” între creştinii ortodocşi şi catolici, membrii vechilor biserici răsăritene şi protestanţii tradiţionalişti, adică cu toţi cei care apără adevăratele valori creştine – familia, creşterea copiilor, indisolubilitatea căsătoriei, valoarea vieţii umane de la începuturile ei şi până la moarte”.

Arhiepiscopul grec Hristodoulos sublinia în conferinţa „A treia întâlnire mondială a religiilor” că este nevoie nu doar de unitate între creştini, ci şi de dialog între civilizaţii: „Dacă nu recunoşti şi nu respecţi identitatea şi unicitatea fiecărei civilizaţii, nu eşti în măsură să înţelegi şi ce oferă valoros fiecare civilizaţie” (în Dimitris Rizoulis, „Comoară de cuvântări…”, trad. prof. Ion Diaconescu şi drd. Dorin-Demostene Iancu, Editura Omonia). Arhiepiscopul pleda pentru împrumutarea elementelor valoroase de la alte civilizaţii, dar şi pentru prelucrarea acestora şi punerea lor în acord cu specificul civilizaţiei noastre creştine. „Ar fi important să constituim o reţea de comunicare culturală, organizată astfel încât să promoveze pacea, să limiteze agresivitatea naţionalismelor, să elibereze civilizaţia de politicile instigatoare şi să cultive respectul tuturor faţă de moştenirea culturală, monumentele, dar şi creaţiile materiale ale fiecărei civilizaţii”.

 

Eşecul tentativelor de solidarizare a creştinilor

Cu toate acestea, pe plan mondial, nu există încă o reţea de comunicare efectivă între creştinii de confesiuni divergente. Dialogul cu alte civilizaţii şi culturi înaintează cu viteza melcului, persecuţiile nu sunt decât ocazional mediatizate, liderii religioşi nu sunt obişnuiţi să facă front comun împotriva acestor agresiuni. Iubirea trebuie să învingă însă orgoliile omeneşti. Iar noi, creştinii, să renunţăm la atitudinea de băşcălie şi lehamite faţă de propria noastră credinţă şi de reprezentanţii clerului, cum se întâmplă mai ales în presa laică.

Constantin Ghiță, Dezbinarea creştinilor favorizează persecuţiile contemporane, articol în ziarul Lumina, Joi 10 martie 2011, Nr.57(1861) Anul VII Serie Națională, p.16

Disponibil si on-line pe site-ul ZiarulLumina.ro (http://www.ziarullumina.ro/articole;1540;1;53587;0;Dezbinarea-crestinilor-favorizeaza-persecutiile-contemporane.html)

BOR și atitudinea fata de societatea civila via Contributors


by Marius Vasileanu

 

post thumbnail

 

Conform unui sondaj IMAS dat publicităţii săptămâna trecută (în „Adevărul”) în ultimii doi ani a scăzut atât încrederea populaţiei în Biserică, cât şi în Armată. De la 89,3% încredere în ianuarie 2009, Biserica a ajuns la 81,9% în ianuarie 2011 (încrederea în Armată a scăzut cam în aceeaşi proporţie). La o scădere de peste 7% în doar trei ani, în mod evident lucrurile nu sunt deloc liniştitoare. Dincolo de faptul că perioadele de criză slăbesc în general încrederea în instituţii – ceea ce s-a şi petrecut, o arată dramatic întregul sondaj -, măcar la nivel de imagine, şi Armata, şi Biserica Ortodoxă Română (BOR), majoritară, au comis greşeli.

În ceea ce priveşte BOR, greşelile sunt atât de natură tactică, cât şi strategică. Dar lucrul cel mai îngrijorător pare a fi corupţia. În pofida faptului că, spre cinstea sa, Patriarhul Daniel a adus un nou stil, iar posturile de preot se pare că nu se mai iau pe şpagă în acelaşi procent ca pe vremea Patriarhului Teoctist, în ceea ce priveşte marea corupţie, cea din rândul ierarhilor, chestiunea rămâne neclară. Atâta vreme cât domnul care pretinde a păstori credincioşii din Constanţa nu va fi domolit sau trimis la onorabila statură iniţială, cea de simplu călugăr, lucrurile nu se vor astâmpăra. Iar personajul, în pofida nenumăratelor dovezi evidente din ultimii ani, a fost, inexplicabil, ”acoperit” de confraţii săi din Sf. Sinod (să precizăm că BOR este condusă de Sf. Sinod, iar nu de PF Patriarh). Poate fiindcă nu este chiar singur, ci doar cel mai mediatizat întru nevrednicii.

Dar şi tarifele nesimţite & ambigue, neafişate şi, de cele mai multe ori, nefiscalizate, care sunt cerute de unii preoţi pentru ceremoniile religioase au rolul lor în scăderea simpatiei românilor.

Zilele trecute a avut loc o şedinţă de bilanţ pe anul 2010 a Adunării Naţionale Bisericeşti. Ar fi păcat de Dumnezeu să nu subliniem consistenţa acţiunilor sociale existente deja în BOR, determinarea cu care fiecare episcopie a încercat să ajutoreze nevoiaşii, copii amărâţi, bătrânii nemângâiaţi, bolnavii săraci, sinistraţii etc. Problema este că la aceste bilanţuri anuale – care seamănă izbitor cu şedinţele PCR de odinioară, îmi mărturisea un participant direct, întrucât nu auzi decât nesfârşite laude – nu se rosteşte nici o vorbuliţă autocritică despre cazurile de corupţie din BOR ori despre alte forme, smintitoare, de derivă. Şi nici despre măsurile luate de organismele de control şi de decizie ale BOR (care, pe alocuri, chiar îşi fac treaba).

O altă problemă gravă este tupeul cu care clerul şi ierarhii, în primul rând, au ştiut a stoarce bani de la stat taman în perioadă de criză. Dacă aceşti bani mergeau exclusiv în restaurarea monumentelor istorice era de înţeles. Banii au mers însă pe construcţii noi – case parohiale, biserici şi, desigur, Catedrala Neamului (pentru care iniţial ierarhii s-au lăudat ba că nu vor lua nici un ban de la stat, ba că au făcut credit bancar). Sumele nu sunt din cale-afară de mari comparativ cu costul unei autostrăzi, se apără oficialii BOR, dar faptul că aceste sume intră în buzunarul Bisericii în momente atât de grele pentru cei mai mulţi dintre noi nu lasă indiferent pe nimeni. În pofida celorlalte acţiuni sociale, de toată lauda, de altfel, sărăcia românilor este prea mare, un ”post” financiar al BOR raportat la ”meniul” bugetului de stat, pentru care toţi am avut de pătimit, ar fi fost de dorit.

Cu siguranţă, cauzele scăderii încrederii în Biserică sunt numeroase şi mai complexe, iar BOR nu poate fi acuzată integral, există şi alte culte cu probleme asemănătoare. Dar mai există o mare problemă: gestionarea comunicarii instituţiei numite BOR.

Imaginea publică a unei instituţii se construieşte greu, iar relaţiile cu presa sunt determinante. Centrul de presă Basilica înseamnă, într-adevăr, o revoluţie pentru construcţia unei imagini pozitive a BOR. Dar niciodată nu  s-a discutat deschis, pe şleau, nici la Trinitas TV, nici în Ziarul Lumina ce e de făcut cu preoţii afemeiaţi sau alcoolici, de pildă, pornind de la cazurile concrete apărute în presa laică, nici despre problemele din justiţie ale arhiepiscopului numit (tot de clerici) Şpagoveanu etc.

Odată cu instalarea la Bucureşti a PF Daniel, Patriarhia a difuzat constant comunicate către presa laică. Multe dintre acestea au fost replici la atacurile neprincipiale ale unor urechişti sau răuvoitori. Problema este că aceste comunicate au fost şi sunt încă prea adesea arogante şi mult prea mânioase, nu se disting cu nimic de replicile vreunui partid politic de mâna a treia. Iar asta se petrece fiindcă comunicarea Patriarhiei are – o spun profesioniştii – o proastă strategie. Este greşit amplasată în context. Dacă presupunem că un ziarist este şi parte a Bisericii, ştiindu-se duritatea tradiţională existentă între un îndrumător (duhovnic) şi ucenic, lucrurile ar fi cât de cât rezonabile. Problema este că trăim în plină (post)modernitate şi, exceptând binecunoscutele trompete din presa laică abonate la coliva cu care-i miluiesc câţiva ierarhi, presa din România este liberă. Cu toate consecinţele de rigoare. Nu discutăm acum gradul de libertate acordat de moguli sau de alte cercuri văzute şi nevăzute. Astfel, unii ziarişti sunt credincioşi sinceri (atâta cât înţelege fiecare credinţa), alţii sunt doar toleranţi, unii sunt ignoranţi, alţii de-a dreptul ostili. Comunicatele mânioase şi inflamate ale Patriarhiei se adresează însă pauşal, cădelniţând ironii en-gros la adresa ziariştilor incomozi de parcă aceştia ar fi elevi de seminar teologic sau ţârcovnici numai buni de trimis la exersat mătănii. Tonul instituţional părintesc şi totodată imperial al Bisericii lipseşte cu desăvârşire din comunicatele Patriarhiei. Inadecvarea aceasta aduce un plus de antipatie în media laică şi, implicit, un deficit proporţional de imagine al BOR.

…Fragmente din gândurile de mai sus au apărut în rubrica subsemnatului din săptămânalul „Timpul” . Nu credeam însă să primesc aproape instantaneu două exemple care să reconfirme cele scrise:

(1) Ca urmare a dezvăluirilor făcute în presa centrală cu privire la maicile care s-au trezit cântând „Sfântă tinereţe legionară” la o mănăstire din Neamţ, Patriarhia BOR a dat un comunicat în care porneşte – de unde credeţi? – de la acuzarea unuia dintre ziariştii care au scris despre subiect! Pentru un specialist în comunicare însăşi titlul arţăgos al comunicatului   „Patriarhia Română nu este instituţie de stat” spune totul – dezvăluind nervozitatea celor care au produs materialul. Altfel se aşază faţă de subiect comunicatul Mitropoliei din Iaşi: verticalizează discuţia şi aminteşte elocvent de spiritul evanghelic, chiar dacă admonestează fără echivoc clericii aflaţi în culpă.
De altfel, comunicatul venit de la Iaşi are titlul „Misiunea creştinilor este mărturisirea, în iubire, a lui Hristos”. Parcă sună ceva mai bine, în spirit creştin – pronunţându-se ferm, dar cu inteligenţă duhovnicească într-o problemă deloc facilă, cea legată de extremismul ortodox, încă rezidual pe alocuri. Iată de ce propunem ierarhilor să procedeze la un schimb de funcţionari: cei care au produs comunicatul Mitropoliei din Iaşi să fie transferaţi la Patriarhia din Bucureşti şi invers…
(2) Colega noastră Mirela Corlăţan („Evenimentul zilei”) a primit, miercuri, o ”replică” de la acelaşi Birou de Presă al Patriarhiei BOR, o alcătuire plină de insinuări şi mizerii demnă de revista „România Mare”: (ziarista) „trădează, de fapt, pentru cine lucrează şi, mai ales, ce urmăreşte” etc. Chiar adevărat să fie, şi tot nu faci astfel de afirmaţii în numele unei instituţii publice, cu atât mai puţin de la înălţimea sacră a Bisericii!
Personal, nu sunt un fan al performanţelor colegei noastre în materie de analize pe teme creştine, însă simt nevoia să mă solidarizez cu excelenta jurnalistă de investigaţii Mirela Corlăţan în faţa autosuficienţei şi a bădărăniei emanate de o instituţie care se pretinde divino-umană. Dar, întrucât am aflat că există oameni competenţi în comunicare care pregătesc deja o carte mai amplă de studii pe această temă a „profesionalismului” comunicatelor Patriarhie BOR, mă opresc aici.

Atunci când BOR va avea o altă strategie decât cea a unei cetăţi asediate, lucrurile s-ar putea îmbuna. Un proverb arab spune astfel: singura cetate care nu poate fi asediată este o cetate fără de ziduri. Şi, Slavă Domnului, zidurile Bisericii nu sunt vizibile – ceea ce ar putea atrage exprimări publice (fie şi prin comunicatele de presă) elegante, atractive intelectual şi spiritual, impregnate de fermitate patristică, dar zâmbitoare.

Adică, indiferent de păcatele destinatarului, replici generoase întru Hristos. Problema este că prin comportamentul lumesc, prin foamea de construcţii de cărămidă, prin atitudine, unii clerici par să fi uitat de zidirea cea de Sus.

De ce scade încrederea în Biserică? from Contributors by Marius Vasileanu (25.02.2011)

 

Radio Vatican, 80 de ani de prezenta in lume


catholica.ro