Nicolae Rădoi

Îmi fac o datorie de onoare de a da publicităţii această declaraţie, deoarece sunt un credincios baptist şi am trăit evenimente extrem de importante în perioada comunistă, evenimente ce aruncă o lumină, cred eu clară, asupra identităţii şi activităţilor lui Iosif Ţon din ultimii 40 de ani.

În 1978 eram membru al Bisericii Baptiste din oraşul Caransebeş, şi în acel an am fost ales ca membru al comitetului Bisericii. Cum am ajuns în comitetul Bisericii? Pentru prima dată s-a hotărât ca alegerile să fie făcute cu vot secret, ceea ce a dus la o schimbare de gardă. Oamenii regimului nu au mai fost aleşi, iar cei în care Biserica avea încredere au format noul comitet. Împreună cu alţi credincioşi baptişti am acţionat în ALRC (Asociaţia pentru Libertate Religioasă şi de Conştiinţă) urmând sfaturile pe care Iosif Ţon ni le-a dat în 1973 prin lucrarea „Cine îşi va pierde viaţa”. În lucrarea menţionată Iosif Ţon sesiza o serie de abuzuri efectuate asupra credincioşilor baptişti şi asupra bisericilor baptiste de către Departamentul Cultelor (organul guvernamental comunist de supraveghere a bisericilor) în cooperare cu Uniune Baptistă de la Bucureşti. Astfel, el afirma că statul comunist şi-a extins influenţa asupra bisericilor şi a creat o criză majoră legată de funcţionarea bisericilor. Autorul tractatului îndemna bisericile să spună un NU categoric statului comunist, arătând că opoziţia faţă de amestecul statului în problemele bisericii este o datorie sfântă a bisericilor şi a credincioşilor, chiar dacă această opoziţie ar însemna pierderea vieţii.

citește mai departe…